LIDERUL DE SINDICAT SED LEX,VASILE MARICA ACUZA: REGELE TRAIAN BASESCU SANTAJAT DE MARIUS UNGUREANU!

19 feb.

Joi seara, la o ora de maxima audienta, Vasile Marica a organizat o conferinta de presa in care, fara sa prezinte probe, a sustinut ca acuzatorul sau, Marius Ungureanu, este „un infractor de drept comun, cunoscut consumator de droguri”, care s-ar fi intalnit la Cotroceni cu Traian Basescu si ar fi pus la cale un plan pentru discreditarea sa, in conditiile in care este unul dintre cei mai vocali lideri sindicali anti-putere. mai mult, Ungureanu l-a inregistrat pe Basescu si s-ar fi laudat ca acum poate sa-l santajeze pe seful statului. Ceea ce este o acuzatie foarte grava si tine de siguranta nationala.

Mai mult, el a sustinut ca cel care ar fi regizat „partida de sah” impotriva sa ar fi consilierul Sebastian Lazaroiu, ca se simte urmarit de serviciile secrete chiar si in dormitor, fiind supus unor acte de „politie politica”, doar pentru faptul ca a indraznit ca, la o intalnire la care a participat si fostul consilier Cristian Preda, sa-i atraga atentia presedintelui asupra coruptiei din vami. „In numele cetateanului Marica ii cer demisia presedintelui, ca sa pot sa-mi protejez familia. Ma voi adresa ambasadelor UE si Americii, nu mai sunt in singuranta, casa mea si familia mea nu mai sunt in siguranta”, a declarat liderul Sed Lex.

In plus, el a anuntat ca in zilele urmatoare va prezenta in presa dovezi de necontestat care ii certifica nevinovatia si probe care vor demonstra ca „regina” se afla in randul politicienilor, mai precis al celor care au avut puterea de a face numiri in vami. De la Cotroceni, replica a venit in cateva minute de la incheierea conferintei de presa a sindicalistului, evident prin vocea purtatorului de cuvant Valeriu Turcan.

„Toate afirmatiile domnului Marica sunt minciuni. (…) Nu voi cadea in capcana de a intra in dialog cu acest personaj care este disperat(…) Nu a existat o asemenea intalnire si domnul Marica nu a fost capabil sa prezinte nici macar un element care sa ii sustina afirmatia”, a spus Valeriu Turcan, apreciind ca Marica a dat dovada de un „comportament mizerabil”, iar minciunile lansate de el s-au incadrat intr-o „tehnica ce tine de arsenalul crimei organizate”.

„Nu stiu niciun lider de sindicat, pe Lincu de la ProLex nu l-am intalnit niciodata si cred ca mi-a scapat sa-l vad si la televizor. Culmea, dintre toti liderii sindicali cel mai mult il apreciam pe Marica, mi se parea ca joaca cel mai bine rolul de lider de sindicat”, a declarat Sebastian Lazaroiu pentru Mediafax.

De asemenea, intr-o interventie la Antena 3 Marius Ungureanu a dezmintit toate acuzatiile lansate de liderul Sed Lex. „Marica lucreaza dupa acelasi scenariu din 2003, cand tipa pe toate televiziunile ca presedintele Ion Iliescu doarme la mine acasa cand vine la Giurgiu. Nu l-am vazut niciodata in viata mea pe presedintele Traian Basescu, nu am discutat niciodata cu el si nu am facut vreo afirmatie la adresa lui”

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: