Arhiva | 11:06 am

RAMONA MANESCU,EUROPARLAMENTAR PNL:CERE REACTII FERME DIN PARTEA U.E. LA MESAJELE ANTIROMANESTI DE ZIUA MAGHIARIMII!

19 mart.

Ramona Manescu:Europarlamentar PNL cere reacţii de la UE pentru mesajele antiromâneşti de ziua maghiarilor Maghiarii vor trage foloasele, atâta timp cât românii vor privi în pământEuroparlamentul PNL, Ramona Mănescu, a fost invitată vineri seară la emisiunea Vorbe Grele. În cadrul emisiunii, a fost abordat subiectul mesajelor transmise de oficiali maghiari cu ocazia Ziua Maghiarilor de Pretutindeni dar şi atitudinea românilor faţă de subiect.”Dacă noi nu ne cerem drepturile, nu reuşim să ne construim o identitate naţională şi să ne acceptăm identitatea naţională, atâta timp cât noi o să plecăm ochii în jos când spunem că suntem români, astfel de situaţii vor exista şi minorităţi precum cea a maghiarilor o să tragă foloasele”, a comentat Mănescu.Întrebată de Victor Ciutacu ce a făcut pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, europarlamentarul a menţionat că a trimis două scrisori, una preşedintelui Consiliului European şi una preşedintelui Parlamentului European dar pentru care nu aşteaptă răspuns decât „probabil în ultima zi”.”Este foarte important că am dat acest semnal de alarmă şi că putem discuta acest lucru”, a adăugat Mănescu. Europarlamentarul PNL, Ramona Mănescu, solicită reacţii imediate din partea preşedinţilor Consiliului European şi Parlamentului European faţă de mesajele antiromâneşti transmise de doi oficiali ai Ungariei.Herman Van Rompuy şi Jerzy Buzek sunt solicitaţi să reacţioneze faţă de mesajele iredentiste şi antiromâneşti transmise atât de premierul ungar Victor Orban cât şi de preşedintele Parlamentului de la Budapesta, Kover Laszlo, acum două zile.Potrivit presei, atât premierul ungar cât şi preşedintele Parlamentului de la Budapesta au făcut afirmaţii referitoare la Ardeal şi la autonomia Ţinutului Secuiesc cu ocazia Zilei Naţionale a Maghiarilor de Pretutindeni, celebrate la 15 martie.”Din păcate, relaţiile bilaterale dintre cele doua state membre UE, care au decurs normal, executivul român şi cel ungar având chiar şedinţe de guvern comune în anii trecuţi, riscă acum să se deterioreze dacă premierul ungar îşi menţine această atitudine”, a adăugat europarlamentarul în scrisoare.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

%d blogeri au apreciat asta: