Arhiva | 3:07 pm

CLANUL LENUTA DI’PLESCOI-WILLIAM BRANZA-ROBERTA ANASTASE-DIN PDL,SI FIRMELE CAPUSA AU FACUT O GAURA DE 112,5 MILIOANE EUROI PRIN COMISIONUL PERCEPUT PRIN VIRAREA PENSIILOR!

22 apr.


Aberaţie marca Guvernul Boc: în timp ce pensiile sunt tăiate în numele „economiei” şi al salvării bugetului asigurărilor sociale în 2011, nu mai puţin de 112,5 milioane de euro ajung de la Casa Naţională de Pensii la Poşta Română drept comision pentru livrarea pensiilor către populaţie. Asta în condiţiile în care Poşta Română înregistrează pierderi anuale de multe milioane de euro, dar banii proveniţi din pensii alimentează contractele cu firmele de casă ale PDL.

Comisionul perceput de Poştă, care este o companie de stat, pentru livrarea pensiilor către pensionari a fost subiect de dispută şi în anii în care criza nu adusese bugetul de stat în faliment. Fostul ministru liberal al Muncii, Paul Păcuraru, a acuzat în mai multe rânduri faptul că acest comision, de 1,3% din valoarea sumei virate pentru fiecare pensionar, este „inadmisibil de mare”, mai ales în condiţiile în care, spre exemplu, comisionul plătit de stat băncilor pentru transferul pensiilor către beneficiari este de numai 0,15%. Guvernul Tăriceanu a cerut renegocierea comisionului şi înfiinţase chiar şi o comisie interministerială în acest sens, pro­punând reducerea la un procent de 0,7 din suma fiecărei pensii.

Nu s-a întâmplat însă nimic, pentru că partenerii de guvernare ai PNL la vremea respectivă, şi anume PDL-iştii, s-au opus vehement sto­pării virării unor sume astronomice de la bugetul de asigurări sociale către bugetul fără fund al SN Poşta Ro­mâ­nă. Comisionul pentru distribuirea pen­siei la domiciliu a rămas de 1,3% din valoarea sumei virate, şi este su­por­tat din bugetul asigurărilor so­ci­a­­le. Adică fix din bugetul de pensii.

Conform bugetului SN Poşta Română pe anul 2011, publicat în Monitorul Oficial din 11 aprilie, nu mai puţin de o treime din veniturile societăţii provin anul acesta din comisionul perceput pentru virarea pensiilor. Mai precis, este vorba de­s­pre 112,5 milioane de euro. O sumă enormă, care este suportată de bugetul de asigurări sociale, adică acelaşi din care se plătesc şi pensiile. Pentru o mai bună înţelegere a aberaţiei bugetare, să ne amintim că în luna ianuarie, când au fost tăiate pensiile militare, Guvernul a justificat măsura antisocială prin faptul că se realizează o economie de 30 de milioane de euro pe an, economie absolut necesară pentru evitarea intrării în incapacitate de plată a pensiilor. Deci din tăierea pensiilor militare s-a realizat o economie de patru ori mai mică decât s-ar fi realizat dacă, sub aceeaşi justificare a crizei şi a pericolului intrării în incapacitate de plată a sistemului de pensii, s-ar fi suspendat, măcar pe o perioadă determinată, plata comisionului către Poştă.

Pierderi mari sub conducerea PDL
Dacă SN Poşta Română ar fi o societate profitabilă a statului român, probabil că mutarea unei sume atât de mari din bugetul pensiilor în bugetul companiei administrat de clanul Anastase-Brânză din PDL nu ar fi atât de strigătoare la cer. Însă, în ultimii trei ani, de când Poşta Ro­mâ­nă este condusă de o reţea de familie politică portocalie, compania a trecut brusc de la profit şi cifre de afaceri mari la pierderi uriaşe. Dacă în 2007 Poşta a înregistrat profit de 27 de mi­li­­oane de lei, în 2008 a scăzut la un profit ridicol de 30.000 de lei, pentru ca în 2009 să raporteze primele pierderi – uriaşe – de după ’89, pier­deri care s-au ridicat la 43 de mili­oa­ne de euro. În 2010, pierderile au cres­cut până la aproape 60 de mili­oa­ne de euro, deşi, din comisionul în­ca­sat de la bugetul de pensii, Poşta a câştigat peste 120 de milioane de euro chiar în anul care a marcat tăierea masivă a pensiilor, din cauza aceleiaşi crize. Şi, potrivit estimării bugetare pentru 2011, nu se va schimba situa­ţia nici anul acesta, compania ur­mând să facă în continuare gaură în bugetul naţional, aşa cum face gaură şi bugetul de pensii.

Una dintre explicaţiile oferite de guvernanţi pentru situaţia falimenta­ră a Poştei Române este legată de „con­tractele de achiziţii” încheiate în anii trecuţi, adică de acele contrac­te de zeci de milioane de euro în­che­ia­­te cu firmele de casă ale PDL. Chiar în strategia de restructurare şi moder­ni­­zare a SN Poşta Română, adoptată în iunie anul trecut de Guvern, se ara­­­tă că „premisele unui colaps financiar iminent” au fost create prin sem­na­­rea unor contracte de achiziţii în 2008 de peste 300 de milioane de eu­ro, care depăşesc capacitatea finan­cia­ră de plată a companiei, creşterea nu­­mă­rului de personal şi a cheltuie­li­lor salariale aferente. Cu toate acestea, creşterea numărului de personal a continuat şi în 2010, sub conduce­rea companiei numite de PDL, fiind an­­-
­g­a­jate peste 2.000 de persoane în plus faţă de numărul de posturi bugetate. La fel, în ciuda documentului adop­tat de Guvernul Boc, contractele de achi­ziţii hrănite în cea mai mare par­te cu banii proveniţi din fondul de pen­sii au continuat sub mandatul di­rec­to­rului general, Daniel Neagoe, im­­­pus la şefia Poştei de Roberta Anas­ta­se.

Cine se hrăneşte din banii pensionarilor
Daniel Neagoe, fost consilier judeţean al PDL la Prahova, a fost impus de şefa sa de partid Roberta Anastase mai întâi la conducerea Regionalei de Poştă Prahova, pentru ca în iunie 2010 să fie trimis la Bucureşti, ca şef al întregii companii.

Rezultatul a fost imediat şi de natură să îi mulţumească pe colegii şi pe prietenii săi de la PDL. Imediat ce Neagoe a fost instalat în funcţie, Socie­tatea Alfa Medical Center din Ploieşti a primit prin negociere directă un contract de servicii medi­ca­le de 5,8 milioane de euro de la Poşta Română. Conform datelor de la Registrul Comerţului, asociată în fir­ma prahoveană de servicii medi­cale este o altă firmă, All Plan Construction, al cărui principal acţionar este Vasile Todosia, fost consilier judeţean al PDL, culmea, tot la Prahova. Acţionar al aceleiaşi firme era, la momentul primirii contractului cu Poşta Română, şi soţia primarului PDL de la Sectorul 6 al Capitalei, Cristian Poteraş. Vasile Todosia, binecuvântat de colegul său de la şefia Poştei cu 5,8 milioane de euro, nu este numai un sponsor darnic al PDL, ci şi asociat cu Dorin Cocoş în firma Zenith Business Group&Partners, care a primit de la acelaşi Poteraş contractul de realizare a Pieţei Crângaşi în Bucureşti.

Pe acelaşi tipar s-a desenat, timp de doi ani, un alt contract păgubos pentru Poşta Română, încheiat între aceasta şi firma vărului deputatului PDL Wiliam Brânză, originar, coinci­den­ţă, tot din Prahova, şi bun prie­ten, tot coincidenţă, cu aceeaşi familie Udrea-Cocoş. Brânză, şef al organiza­ţi­ei PDL Diaspora, a înfiinţat împreună cu vărul său, Daniel Ioniţă, firma PoştaRapid Castellon-Spania, firmă care apoi a încheiat un contract cu SN Poşta Română, contract reziliat de-abia în 2010, după un raport al Direcţiei de Control al companiei, care arăta că această afacere a adus Poştei Române costuri de circa 700.000 de euro şi venituri doar de 30.000 de euro. Achiziţiile dubioase continuă şi în 2011, în luna martie Poşta Română încredinţând un contract de aproape 400.000 de euro pentru implementarea unor sisteme IT unei…. ONG pentru protecţia han­di­capaţilor. Asociaţia Semper Excelsius a primit contractul, deşi nu este o firmă, ci o organizaţie nonprofit ca­re se ocupă de persoanele cu handi-cap. Printre fondatorii asociaţiei figu­rea­ză George Petruşan, angajat al MAE, secretar economic al Amba­sa­dei României la Cairo.

WIKILEAKS:AMBASADA USA DIN BUCURESTI INGRIJORATA DE CORUPTIA DIN JURUL WATERGATULUI ROMANESC CU PRIVIRE LA PRIVATIZAREA ALRO SI RAFO!!

22 apr.

Într-o telegramă a Ambasadei SUA la Bucureşti, publicată de Wikileaks, oficialii americani se arată îngrijoraţi de corupţia din jurul privatizării RAFO, pe care o consideră „unul dintre cele mai mari eşecuri din istoria privatizărilor care au avut loc în România post-decembristă” şi sunt surprinşi de aparenta „lipsă de interes a lui Băsescu” legată de acest caz. Vă prezentăm traducerea integrală a telegramei:
SUBIECT: Rafinăria RAFO – Un cal troian pentru mafia rusă

1. (C) SUMAR: Rafinăria de petrol RAFO este prinsă într-o încrengătură de corupţie, spălare de bani, fraudă şi fapte penale în care sunt implicate entităţi dubioase din România, Rusia, Ucraina şi Bulgaria. Se presupune că două persoane care aparţin crimei organizate ruso-israeliene, Mikhail Cernoy şi Iakov Goldovskiy, se află în spatele încercărilor de achiziţionare de către compania olandeză Calder-A. În încercarea de a împiedica tranzacţia, statul român s-a implicat în problemă prin vechea poveste a arieratelor rafinăriei. Guvernul României este subiectul unor presiuni puternice, care vin inclusiv din partea Guvernului austriac, pentru a aproba preluarea RAFO de către compania rusă. Sfârşitul comentariului.

PRIVATIZAREA RAFO, PROBLEMATICĂ ÎNCĂ DE LA ÎNCEPUT

2. (C) Rafinăria RAFO, una dintre primele cinci rafinării de petrol din România, se află în Nordul României, în oraşul Oneşti. Privatizarea sa din anul 2001 este văzută ca fiind unul dintre cele mai mari eşecuri din istoria privatizărilor care au avut loc în România post-decembristă. În prezent, RAFO a anunţat pierderi nete de 448 de milioane de dolari şi datorii de 550 de milioane către stat şi companii private. (N.B. OMV/Petrom şi a primit 44 de miliaone de dolari pentru creanţele de la RAFO de la Calder-A, dându-i în acest fel un loc la masa creditorilor). În octombrie 2001, guvernul PSD a privatizat RAFO într-o afacere de anvergură către un consoţiu care îl includea şi pe constroversatul om de afaceri Corneliu Iacubov şi către o companie cu sediul în Portugalia, Canyon Sericos. Iacubov, care este în prezent anchetat pentru crimă organizată, evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani, a fost implicat în scheme frauduloase care includeau vânzări de obligaţiuni şi fonduri de investiţii. Faptul că a preluat RAFO a fost facilitat de relaţia sa cu lideri importanţi ai PSD, inclusiv cu fostul preşedinte Ion Iliescu.

3. (SBU) În 2004, Iacubov şi-a transferat o parte din proprietatea RAFO la VGB Oil, Faber Invest şi Tender SA, cel din urmă condus de omul de afaceri Ovidiu Tender care este în prezent în detenţie în aşteptarea procesului, fiind acuzat de spălare de bani la nivel internaţional. Mai târziu, Iacubov a cesionat capitalul suplimentar al rafinăriei după separarea activelor şi după ce a lăsat-o cu mari datorii, transferând jumătate din acţiunile RAFO către Balkan Petroleum Ltd., o companie fantomă din Londra. Deşi era înregistrată în Marea Britanie, adevăratul proprietar al Balkan Petroleum şi locaţia sa actuală rămân necunoscute. Pe hârtie, Valkan Petroleum include şi VGB Invest (din câte se pare controlat pe omul de afaceri corupt, Marian Iancu), Central Europe Petroleum şi Aconline şi o companie offshore în Insulele Channel.

4. (SBU) În aprilie 2004, rafinăria în insolvenţă a fost pusă sub reorganizare judiciară printr-o decizie a judecătorească. Atunci, Ministerul de Finanţe a solicitat falimentul, dar o instanţă locală a decis în favoarea cererii Balkan Petroleum, fapt ce le-a permis proprietarilor RAFO să câştige timp şi să continue să facă lobby pentru ajutor de la stat şi ştergerea datoriei.

5. (SBU) Pe 6 noiembrie 2004, Parlamentul român a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care AVAS devenea principalul organ însărcinat cu aplicarea contractelor de privatizare pentru preschimbarea datoriilor în capital. Legea a crescut protecţia statului asupra datoriilor accumulate până la 31 octombrie 2004, anulând penalităţile şi dobânzile. După ce s-a făcut schimbul , statul a devenit pricipalul acţionar al RAFO. Schimbarea partidului de guvernământ, după alegerile din 2004, a dus la renunţarea la pachetul de salvare.

RUŞII INTRĂ ÎN PEISAJ

6. (C) În 2005, Calder-A a încheiat o înţelegere cu Balkan Petroleum pentru preluarea RAFO şi a tuturor activelor şi pasivelor. Totuşi, ca parte a contractului original de privatizare, un transfer de proprietate a trebuit să fie aprobat de AVAS. AVAS şi Ministerul Finanţelor au obiectat în privinţa transferului din cauza eşecului Calder-A de a furniza documentele cerute legate de structura acţionariatului şi a solvabilităţii. În timp ce AVAS a specificat că, în lipsa aprobării sale, Balkan Petroleum rămâne principalul acţionar la RAFO, managerii companiei spun că firma Calder-A este deja proprietarul de facto.
Un senator acuză
Cazul ALRO, un posibil Watergate românesc

Senatorul PSD Valer Marian a rostit, luni, în plen o interpelare cu un titlu sugestiv pentru dezvăluirile din ultimul timp ale mass-media: „Cazul ALRO, un posibil Watergate românesc”. Prezentăm integral interpelarea senatorului social-democrat.

„Opinia publică românească a rămas stupefiată după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat, la finele săptămânii trecute, că la Dosarul ALRO (înregistrat la Secţia Penală sub nr. 6594/2/2010) nu au fost ataşate CD-uri cu interceptări telefonice.

Dispariţia, prin ascunderea sau distrugerea interceptărilor privind pe foştii consilieri ai preşedintelui Traian Băsescu, Theodor Stolojan şi Elena Udrea, pe soţul acesteia, Dorin Cocoş, şi pe alţii, după ce unele stenograme privind implicarea acestora în cazul ALRO au fost făcute publice în mass-media în ultimele trei săptămâni, ar constitui un precedent deosebit de grav pentru instituţiile de justiţie şi de siguranţă naţională din România, de natură să declanşeze un scandal gen Watergate, la Bucureşti. După cum se ştie, în 1974, în urma unei campanii asidue de presă şi a unei anchete tenace, preşedintele SUA, Richard Nixon, a trebuit să demisioneze din funcţie, sub ameninţarea demiterii sale de către Congres, după ce a refuzat predarea unor înregistrări deţinute de administraţia prezidenţială ori a distrus anumite părţi din înregistrări privind interceptările ilegale de la sediul Partidului Democrat.

Cu trei săptămâni în urmă, spre disperarea şefilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a ajuns la cunoştinţa publică rezoluţia emisă de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în data de 28 ianuarie 2010, în Dosarul nr. 30D/P/2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Theodor Stolojan, Elena Udrea, Dorin Cocoş, ş.a., cu privire la suspiciunea de săvârşire a infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi tentativă de subminare a economiei naţionale, motivându-se că faptele nu există. Grupul Stolojan – Udrea – Cocoş a fost albit printr-o rezoluţie întinsă pe 14 pagini, care a fost emisă după trei ani de la demararea cercetărilor asupra acestora, în ianuarie 2007. Rezoluţia este semnată de procurorul Valentin Horia Şelaru şi a fost emisă la scurt timp (o lună şi trei săptămăni) după realegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României. Procurorul Şelaru a finalizat acest dosar după ce alţi trei procurori care au lucrat în cauză, respectiv procurorii şefi adjuncţi ai DIICOT Ciprian Nastasiu şi Angela Ciurea şi procurorul-şef de birou Doru Ioan Cristescu, au trebuit să părăsească Parchetul, primii doi forţat, al treilea prin pensionare.

De ce au trebuit să plece din DIICOT trei procurori profesionişti care au demarat şi au căutat să aprofundeze cercetările în această cauză? Cum s-a ajuns ca această cauză complexă şi complicată să fie soluţionată cu NUP de un procuror anonim, adus din provincie (de la DNA Braşov) şi suspectat că ar fi ofiţer acoperit al unui Serviciu Secret? Explicaţia trebuie căutată în atitudinea duplicitară şi obstrucţionistă manifestată în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi de Administraţia Prezidenţială, şi în conduita obedientă a procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, faţă de preşedintele Traian Băsescu.

Cercetările asupra grupului Udrea – Stolojan – Cocoş au fost începute în urma şi în baza unei sesizări a Serviciului Român de Informaţii, care semnala Parchetului acţiuni concrete ale unui nucleu format din Vadim Benyatov, reprezentantul pentru Europa de Est al grupului financiar bancar multinaţional Credit Suisse First Boston – CSFB şi susţinător activ al Grupului Marco în România. Vitaly Maschitsky – preşedintele Grupului Marco, Valery Krasnov – vicepreşedintele Grupului Marco şi Marian Daniel Năstase – preşedintele Grupului Marco pentru România, care a avut drept ţintă consolidarea unei importante reţele de sprijin formată din factori de influenţă la nivelul Administraţiei Prezidenţiale şi a Parlamentului României, care să susţină interesele conjuncturale şi strategice impuse de entităţi ruseşti în domeniul energiei şi al materiilor prime strategice în România, în detrimentul intereselor economice naţionale. În calitate de acţionar majoritar la SC ALRO SA, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est şi cel mai mare consumator de energie electrică din România, Grupul Marco, concern multinaţional cu capital majoritar rusesc, a urmărit încheierea unor contracte de furnizare a energiei pe termen lung (12 – 15 ani) şi la un preţ redus, fiind suspectat că intenţiona să revîndă o parte din energia contractată pe piaţa internă din ţara noastră, la preţuri mai mari decît cele de achiziţie.

În perioada 3 iunie – 1 septembrie 2008, la cererea DIICOT, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a autorizat interceptări şi înregistrări audio-video a mai multor persoane cercetate în Dosarul nr. 30/D/P/2007, printre care se numărau şi Elena Udrea, Theodor Stolojan şi Dorin Cocoş. Fostul procuror şef-adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, a afirmat, atât în cartea sa „Prădarea României”, în capitolul intitulat „S-a ajuns la cei mai apropiaţi consilieri ai lui Băsescu” (pag. 137 – 142), cât şi într-un interviu televizat, că, de la data autorizării de către instanţă a activităţii de monitorizare (3 iunie 2008) şi până la data la care a solicitat instanţei prima prelungire a acestei activităţi (2 iulie 2008), nu a primit de la SRI niciun transcript al convorbirilor purtate de Udrea, Stolojan, Cocoş şi ceilalţi. Mai mult, Ciprian Nastasiu a arătat că după ce a primit autorizarea şi a trimis cererea la SRI, a fost chemat de colonelul Sorin Cozma, şeful departamentului SRI care se ocupa cu spionajul economic, care i-a spus că nu-şi mai menţinea opinia anterioară şi că nu împărtăşea punctul de vedere al procurorilor cu privire la implicarea acestor persoane de la nivel înalt în acţiunile grupului Marco, deşi cazul a fost demarat şi dezvoltat pe baza documentaţiei SRI. Totodată, acest colonel Cozma i-a spus tranşant că nu va facilita supravegherea sau monitorizarea întâlnirilor acestor persoane importante. Ciprian Nastasiu a mai arătat că în data de 3 iulie 2008, respectiv a doua zi după ce a solicitat prelungirea autorizaţiei de interceptare şi a informat instanţa că SRI a refuzat să se conformeze cererii făcute cu o lună înainte, a fost demis de procurorul general Laura Codruţa Kövesi din funcţia de procuror DIICOT.

Fostul procuror-şef de birou din cadrul DIICOT, Doru Ioan Cristescu, pensionat în 2009, a declarat recent că, după demiterea lui Nastasiu, SRI a transmis la dosar 60 – 70 de CD-uri, o parte în formă scrisă şi cea mai mare parte pe suport optic. Şi purtătorul de cuvânt al SRI, Marius Bercaru, a declarat recent că această instituţie a transmis DIICOT toate CD-urile cu interceptările autorizate în original. Unde se află atunci aceste CD-uri? De ce nu au fost ataşate la dosarul cauzei? Procurorul-şef de birou Doru Ioan Cristescu a solicitat Administraţiei Prezidenţiale, printr-o adresă formulată în data de 6 iunie 2008, copii de pe memoriile, cererile şi petiţiile adresate de Grupul Marco, precum şi conţinutul celor solicitate de reprezentanţii acestui grup cu prilejul audienţelor acordate la Palatul Cotroceni. Potrivit lui Cristescu, Administraţia Prezidenţială a refuzat iniţial să transmită înscrisurile solicitate, motivând că solicitarea respectivă trebuie adresată preşedintelui Traian Băsescu, iar, după o nouă solicitare adresată acestuia, a primit înscrisurile solicitate, mai puţin stenogramele cu discuţiile purtate cu prilejul audienţelor, care constituiau o probă scrisă pertinentă şi concludentă.

Motivarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale este vădit netemeinică, fiind în mare parte de-a dreptul hilară. Procurorul Valentin Horia Şelaru realizează mai mult o motivare filozofico-economică decât una juridică pentru soluţia emisă, invocând dispoziţiile Constituţiei României referitoare la libertatea economică şi la dreptul de petiţionare, precum şi faptul că România a optat pentru modelul de piaţă liberalizată în domeniul energiei, model utilizat în Europa. Cu multă largheţe, procurorul care a dat NUP motivează că măsurile procesual penale utilizate pentru completarea materialului probator – interceptări şi înregistrări audio – au infirmat ipoteza potrivit căreia, pe de o parte, învinuitul Vadim Benyatov şi numiţii Vitaly Maschitsky, Valery Krasnov şi Marian Daniel Năstase ar pregăti comiterea infracţiunii de subminare a economiei naţionale, iar, pe de altă parte, numiţii Elena Udrea, Theodor Stolojan, Dorin Cocoş ş.a. n-ar fi avut o participaţie penală la această faptă penală. Procurorul Şelaru invocă sau, mai bine zis, bate şeaua de numai puţin de patru ori în cuprinsul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale că reprezentanţii Grupului Marco au avut un interes legitim în negocierea şi asigurarea pentru SC ALRO SA a unor contracte de furnizare a energiei pe termen lung (12 -15 ani), în scopul de a obţine un preţ predictibil la energie, în condiţiile în care acest preţ reprezenta 35% din costurile aluminiului produs.

În cazul Elenei Udrea, procurorul Şelaru recurge la o motivaţie mai mult decît hilară, de-a dreptul absurdă: „… împrejurarea că la data la care aceste discuţii sau întîlniri s-au derulat, respectiv anii 2005 – 2006, Elena Udrea – soţia lui Dorin Cocoş, ocupa funcţia de consilier de Stat şi şef al Cancelariei Prezidenţiale, este un element de notorietate care nu schimbă starea de fapt, probele excluzînd existenţa unei suspiciuni ori a vreunei legături cu fapta penală care este dovedită că nu a fost comisă”. În cazul soţului Elenei Udrea, procurorul Şelaru motivează că „este probat faptul că Daniel Năstase a avut discuţii cu Dorin Cocoş pe teme care privesc mediul de afaceri”. Având în vedere stenogramele date recent publicităţii, ca să excludă orice suspiciuni şi să dovedească că fapta nu a fost comisă, ar fi fost logic şi necesar ca procurorul Şelaru să-şi pună şi să pună următoarele întrebări: De unde ştia soţul doamnei consilier prezidenţial Elena Udrea la ce oră şi în ce salon urmau să fie primiţi în audienţă reprezentanţii Grupului Marco la Palatul Cotroceni? De unde ştiau reprezentanţii Grupului Marco ce rezoluţie a pus preşedintele Traian Băsescu pe memoriul SC ALRO SA şi ce intervenţii au făcut acesta şi consilierul prezidenţial Theodor Stolojan la ministrul Economiei, Codruţ Şereş? Pe ce s-a bazat ministrul Şereş când a afirmat că reprezentanţii SC ALRO SA au umblat cu valize cu milioane de dolari la Palatul Cotroceni? Pe ce s-a bazat fostul procuror-şef adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, când a afirmat că a aflat în cursul anchetei că reprezentanţii ruşi ai Grupului Marco au avut două întâlniri cu consilierii prezidenţiali Elena Udrea şi Theodor Stolojan, la hotelul Elenei Udrea din Bucureşti, ocazie cu care s-ar fi dat suma de patru milioane de euro? De când aranjarea unor audienţe la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, precum şi a unor intervenţii la nivel de preşedinte al României sau de consilieri prezidenţiali reprezintă simple discuţii despre mediul de afaceri? De ce nu au fost efectuate cercetări asupra numiţilor Elena Udrea, Dorin Cocoş şi Theodor Stolojan şi sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă?

Preşedintele Traian Băsescu şi pupila sa Elena Udrea încearcă acum să dreagă busuiocul, invocând faptul că problemele SC ALRO SA cu „băieţii deştepţi din energie” erau de notorietate în mediul politic şi în mediul de afaceri, iar sprijinirea acestei firme era o chestiune de interes naţional. Mai mult, preşedintele Băsescu încearcă să arunce pisica în curtea PSD, afirmând că privatizarea dubioasă a ALRO s-a realizat în timpul guvernării Adrian Năstase, respectiv în anul 2002. Da, este adevărat că privatizarea ALRO a fost finalizată în timpul guvernării Năstase. Numai că sforile privatizării acestei societăţi strategice au fost trase anterior de trioul Traian Băsescu – Valeriu Stocia – Theodor Stolojan. Privatizarea ALRO a fost iniţiată, în cadrul unui program PSAL (II) încheiat cu Banca Mondială în anul 1999, când Valeriu Stoica era vicepremier şi ministru al Justiţiei în Guvernul Radu Vasile, iar Traian Băsescu era ministrul Transporturilor şi negociator şef al Guvernului cu Banca Mondială în ce priveşte programul PSAL, în timp ce Theodor Stolojan era angajat la Banca Mondială. Mai mult, prin Hotărârea Guvernului României nr. 374/1999, ministrul Traian Băsescu a fost desemnat coordonator al programului de privatizare PSAL, care viza societăţi strategice cu capital majoritar de stat, precum Petrom, Sidex, ALRO şi Alprom. Traian Băsescu a devenit în perioada respectivă un fel de proconsul economico-financiar al guvernelor Radu Vasile şi Mugur Isărescu. În timpul audierilor Comisiei pentru suspendarea preşedintelui României, constituită în 2007, în contextul unor acuzaţii aduse pe tema aproprierii de proprietarii ruşi ai industriei de aluminiu din ţara noastră, Traian Băsescu a fost reclamat că a introdus, cu de la sine putere, ocolind plenul Guvernului, ALRO şi Alprom pe lista societăţilor incluse în PSAL. Atunci şi ulterior, Valeriu Stoica a asigurat consilierea şi reprezentarea juridică a firmei ALRO prin firma sa de avocatură, cu privire la care s-a vehiculat în presă că încasa de la ALRO onorarii de 20.000 de euro lunar pentru consultanţă juridică. După ce au revenit împreună la putere în decembrie 2004, marii apărători ai interesului naţional, Traian Băsescu, Valeriu Stoica şi Theodor Stolojan, s-au gândit să mai pună o vorbă bună ori să mai facă o faptă bună în beneficiul şi pentru prosperitatea ALRO.

Având în vedere dispariţia CD-urilor cu interceptări din Dosarul ALRO, acuzele privind atitudinea obstrucţionistă a Serviciului Român de Informaţii şi a Administraţiei Prezidenţiale, îndepărtarea a trei procurori profesionişti care au lucrat în dosar, motivarea netemeinică, chiar hilară, a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emise în cauză de un procuror relativ anonim, suspectat că ar fi ofiţer acoperit al unui Serviciu Secret, precum şi împrejurarea că în cauză nu au fost efectuate cercetări şi sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, consider că se impune efectuarea unei anchete parlamentare, care să clarifice inclusiv circumstanţele implicării preşedintelui Traian Băsescu şi a unor colaboratori importanţi şi apropiaţi (Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Elena Udrea) atît în privatizarea SC ALRO SA, cât şi în obţinerea unor contracte pentru energie ieftină pe o perioadă îndelungată, în beneficiul acestei companii private cu capital străin.”

Senator VALER MARIAN

(Interpelare rostită în şedinţa Senatului din 8 noiembrie 2010)

EDMOND TALMACEAN ERA OMUL DE CASA AL VARULUI MARIEI BASESCU,MIHAI NICOLAICIUC,DANSA CUM VROIA SEFU’

22 apr.

Talmacean dansa dupa cum ii canta Necolaiciuc

Vanzarea Hotelului Astoria, care a fost mult subevaluat la 2,5 milioane de euro, pe cand, dupa cum sustine fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea, valoarea lui reala era atunci pe la 10 milioane de euro, a fost unul dintre tunurile lui Necolaiciuc. De fapt, hotelul a fost lasat sa decada in datorii, pentru a fi fortata o executare silita, iar apoi, printr-un artificiu, acesta a intrat in proprietatea unei companii imobliare – Orhideea Gardens. Aceasta companie, pana la urma n-a mai platit niciun leu, iar locatia a fost inchiriata unui touroperator din turism, o afacere de care nu sunt straini nici Elena Udrea, nici stimatul ei sot Dorin Cocos.

În vara anului 2008, când societatea de avocatură Sfârâială şi Asociaţii a fost implicată în licitaţia pentru vânzarea hotelului Astoria, firma imobiliară Orhideea Gardens a plătit 2,5 milioane de euro pentru imobilul de lângă Gara de Nord. După ce executorul judecătoresc a distribuit sumele către ANAF sau alte firme private la care Societatea Feroviara de Turism (SFT) avea datorii, la dispoziţia foştilor proprietari ai hotelului Astoria au rămas aproximativ 2 milioane de euro. În loc să încaseze banii din vânzarea hotelului Astoria, fosta conducere a SFT a lăsat banii în cont, iar Orhideea Gardens i-a retras la un moment dat, invocând datorii ale SFT în contul chiriei pentru spaţiile ocupate din hotel.

Inspectorii Curţii de Conturi, în urma controlului privind exerciţiul financiar din perioada 2007-2009, trag la răspundere fosta conducere a SFT pentru suma de aproximativ 2 milioane de euro. “Orhideea Gardens, nou proprietar al hotelului Astoria, a cerut, în 2008 şi 2009, o chirie de 10.000 de euro pe zi de la SFT. Conducerea SFT nu a plătit chiria şi nici nu a luat cei aproape 2 milioane de euro. După o perioadă de timp, Orhideea Gardens a retras banii din cont. Acum, Orhideea Gardens urmează să execute conturile SFT pentru o datorie de aproape un milion de euro”, au explicat surse ministeriale.

Nicio vânzare de active, sau in acest caz, instrainarea la preturi de nimic ale unor bunuri de patrimoniu, nu ar putea fi făcută fără aprobarea Consiliului de Administraţie. Aflam ca unul dintre pionii acestei inginerii financiare a fost si Catalin Edmond Talmacean, actualul politician dansator, care a fost administrator, membru al CA din data de 20.05.2005 până în noiembrie 2007, in Societatea Feroviara, condusa de Mihai Necolaiciuc, iar in aceasta calitate, dar si in cea de administrator si-a dat acceptul si a dus la incdeplinire toate achizitiile si privatizarile facute de fugarul presedinte-director general.

De altfel, Talmacean a fost adus in CA chiar de Necolaiciuc, caruia i-a devenit, rapid, om de casa „bun la toate”. de altfel, aceasta propensiune a lui Talmacean se vede si azi. El si-a inceput cariera locuind pe o strada amarata – Masina de Paine, iar dupa ce a trecut pe la Necolaiciuc prin afaceri, administrand marile tunuri financiare pentru PDL s-a mutata cu domiciuliul in luxosul Cartier Floreasca, nu departe de zona Primaverii. Sa mai spunem ca in acea perioada, Talmacean mai figura si el mai figura si drept consilier al ministrului Finantelor, pentru ca din martie 2005 sa devina si director de cabinet al sefului ANAF, care ANAF coordona, mai apoi, recuperarea de datorii de la Astoria.

Miron Mitrea, ministrul transporturilor în perioada 2001-2004, acuzat si el in Dosarul Necolaiciuc, explica: „Mecanismul este următorul – o societate acumulează voit datorii la stat sau la alte companii, după care este executată silit şi acceptă să-i fie vândute bunuri din patrimoniu la preţuri modice”.

Moving Heroes – „Angel’s dream” (NEW song 2011) Live-Premi

22 apr.

Angel’s Dream!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Moving Heroes Crazy – Live (backstage)

22 apr.

Crazy!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Moving Heroes – You are my angel and my devil (EnergyBrazil)

22 apr.

You are my angel and my Devil!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Moving Heroes – „Love and magic” (Live Palace Square 2009)

22 apr.

Love and Magic!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

%d blogeri au apreciat asta: