AUTOBIOGRAFIA LUI NICOLAE CEAUSESCU”,FILMUL LUI ANDREI UJICA,PE ECRANELE FRANCEZE,”UN FILM DEVASTATOR”!

1 mai

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” in salile din Franta: „In spatele fiecarui dictator se afla un Charlot” (Libération), “Un film devastator” (Cahiers du Cinéma)


VIDEO Andrei Ujica: „Ceausescu s-a achitat in mod profesionist de rolul de actor, asa cum a facut-o si in viata politica”

Andrei Ujica a explicat, ca introducere glumeata a discutiei din studioul HotNews.ro, de ce a optat pentru o „insailare” de imagini de arhiva. El a povestit ca, intalnindu-se cu un cunoscut, a aflat o anecdota despre Umberto Eco. Intrebat dupa ce a scris „Numele trandafirului” „ce mare chestie” a facut luand „din biblioteca, din manuscrisul cutare, din cartile medievale cutare, punand si o poveste politista…”, Eco ar fi raspuns: „Atunci de ce n-ati scris dumneavoastra?”

„Sa faci un asemenea film”, a continuat Andrei Ujica trecand la subiect si schimband tonul, „e la fel de greu cu a face orice alt film. Trebuie doar sa stii ca anumite etape de lucru sunt altfel pozitionate, iar ponderea lor e de alta natura. De exemplu, la un film de acest gen cercetarea ia o amploare si o greutate mult mai mare decat la un film de fictiune. Intai de toate, acest lucru mananca foarte mult timp. Proiecte de genul asta au o parte stiintifica (…). Orice scriitor de romane istorice incepe si el printr-o lunga cercetare de biblioteca si de arhiva.

Dupa aceea urmeaza vizionarea, selectarea – deci dupa ce s-a facut previzionarea materialului urmeaza ordonarea lui, care de la caz la caz poate dura mai mult sau mai putin. (…) Tipul acesta de cinema e unul eminamente sintactic, deci morfologia – imaginile – exista de dinainte. (…) In prima faza, montajul tine loc de mizanscena, adica prin montaj construiesti intai scenele, pentru ca ele, ca atare, nu exista in material. (…) In a doua etapa, cea a montajului propriu-zis, legi scenele pe linia naratiunii pe care o doresti.”

Andrei Ujica a mai spus pentru HotNews.ro ca Nicolae Ceausescu s-a „achitat in mod profesionist” de rolul de actor in filmul sau, „asa cum a facut-o si in viata politica”. Acest mod de a face cinema, fara punere in context si fara a avea un comentariu sau de a indica cine sunt personajele care apar pe ecran el il considera „fara indoiala unul interpretativ. (…) Pornesti de la niste fragmente inregistrate ale realului pe care le repui intr-un flux narativ.”

Intrebat daca nu ii e teama ca demersul sau ar putea sa nu fie inteles de romani (care nu au detasarea necesara), cineastul a raspus: „Sigur ca m-as bucura daca cat mai multi oameni ar intelege ce am vrut sa fac si ce este de fapt filmul. Sigur ca te intristeaza o receptie obtuza sau dusmanoasa. Pe de alta parte, lucrurile astea nu le ai deloc in mana. Sincer sa fiu, reactia publicului ma bucura daca e pozitiva (ca pe orice om), dar nu sunt deloc dependent de ea. Publicul ideal caruia ma adresez e compus dintr-un numar destul de limitat de persoane. Daca am din partea lor confirmarea, mi-e suficient si sunt multumit. Restul nu conteaza in mod real.”

„Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, de Andrei Ujica, are premiera oficiala joi, 28 octombrie, ora 18, la Sala Palatului si la ea poate participa si publicul obisnuit, platitor de bilet. Filmul intra in cinematografe vineri, 29 octombrie.Intrat deja de doua saptamani pe ecranele franceze, filmul lui Andrei Ujica se bucura de o presa unanim favorabila, desi criticii din Hexagon il laudasera inca de anul trecut, cand a fost prezentat la Cannes. Intrati in material pentru a vedea cele mai reprezentative reactii, publicate in „Le Monde”, „Libération”, „Cahiers du Cinéma”, „Positif” sau „Les Inrockuptibles”.

In 13 aprilie, ziua premierei, cotidianul „Le Monde” anunta filmul pe prima pagina, recomandandu-l ca pe „o biografie in trompe-l’oeil care transforma propaganda oficiala intr-o fresca tragi-comica. Montajul lui Andrei Ujica returneaza imaginile ca pe o manusa si face din potentatul comunist un clovn macabru si fascinant.”

In interiorul editiei, cronica de intampinare semnata de Jacques Mandelbaum aprecia ca „aceasta farsa macabra (n.red. – traseul lui Nicolae Ceausescu), filmul lui Andrei Ujica o relateaza printr-o odisee de trei ore. Originalitatea, ca sa nu spunem stranietatea sa, e ca ia exact imaginile pe care le-a folosit dictatorul pentru propriul sau edificiu, fara niciun comentariu, fara marturii, fara grija de a contextualiza ori de a identifica personajele.”

Criticul de la „Le Monde” deduce ca filmul „e altceva decat un documentar” si, mai degraba, o „fisa clinica a personificarii totalitare, (…) o magnifica demonstratie a reversibilitatii imaginilor”, gasind asemanari intre Ceausescu si Dictatorul lui Chaplin si remarcand „veselia infricosatoare” a filmului (Ceauseascu apare ca un „pitic” lovit de „nebunia grandorii”).

Finalul cronicii leaga filmul lui Ujica de Noul Cinema Romanesc: „Aceasta imagerie a secolului XX este si un bun sprijin pentru cine va dori sa inteleaga originile acestei extraordinare noi generatii a filmului romanesc.”

Cu o zi inaintea premierei, „Le Monde” publicase si un interviu cu Andrei Ujica (realizat de acelasi Jacques Mandelbaum), sub titlul „Ceausescu n-a fost un monstru cazut din cer”, unde cineastul spunea ca montajul a fost partea „cea mai fascinanta” a muncii deoarece i-a permis sa inventeze „literalmente scene inexistente in materialul original, plecand chiar de la acest material”. De asemenea, Ujica mai spunea ca doar o zecime din imaginile de arhiva cu Nicolae Ceausescu s-a pastrat, adica in jur de o mie de ore.

“Les Inrockuptibles” remarca pasajele “home-movies de stat”

Revista de specialitate „Les Inrockuptibles” a revenit si ea cu o cronica de intampinare, remarcand ca „Ujica revendica pe drept cuvant dimensiunea romanesca a filmului a carui amplitudine epica are un raport mai mare cu <>, <> si <> decat cu un documentar de genul <> sau <>”.

„Fisa clinica a personificarii totalitare, (…) magnifica demonstratie a reversibilitatii imaginilor”

„Le Monde”
“Les Inrockuptibles” mai scrie ca, desi filmul tine trei ore, “nu te plictisesti nicio secunda”, remarcand ca “timpul este unul dintre coautorii ironici ai filmului” si constatand ca cele mai de efect pasaje sunt cele de “home-movies de stat” care “iti dau senzatia ca rasfoiesti revista <> sau ca privesti jurnalele de actualitati Gaumont despre Festivalul de la Cannes”. (In aceeasi nota de umor care infuzeaza textul, cronicarul constata si ca Elena Ceausescu (tanara!) aduce cu Ségolène Royal.)

Sub semnatura lui Gerard Lefort si titlul “Vacante romanesti”, cotidianul “Liberation” scrie intr-un text amplu care combina pareri critice cu raspunsuri obtinute direct de la autor ca “trei ore cu Ceausescu te invata multe despre natura umana, prea umana a unui dictator”, presupunand ca “lui Alfred Jarry ar fi adorat sa-i vada pe Tatal si Mama Ubu in chip de rege (sic) si de regina ai Romaniei. Andrei Ujica sfarsaste prin a ilustra in felul sau lectia de cinema a lui Chaplin: in spatele fiecarui dictator se afla un Charlot.”

Publicatia online critikat.com argumenteaza intr-un text aplicat (autor Arnaud Hée) de ce considera ca Andrei Ujica e un cineast „singular” si identifica felul cum Ceausescu isi ocupa locul in cadru (la inmormantarea lui Gheorghe Gheorgiu-Dej), cu preluarea puterii.

De asemenea, imaginile cu marile mase de oameni culmineaza cu paradele „unde fiecare locuitor pare sa fie integrat intr-o reconstituire istorica in fata careia <>, de D.W. Griffith, paleste: realul nu mai exista, Romania a devenit fictiune.”

Desi in mare parte presa franceza a inteles demersul lui Andrei Ujica, (desi “L’Express” deplange lipsa comentariului care le-ar fi permis spectatorilor sa inteleaga mai mult), critikat.com atrage atentia asupra necesitatii cercetarii imaginilor: “Cand mass media reprezinta mai ales deversoare de momente imediate care indeamna la pasivitate, cinematograful devine un mediu pretios.”

“Dar daca exercitiul puterii – mai ales in sanul regimurilor totalitare – e, inainte de toate, o problema de regie?”, se intreaba si revista “La Vie”, care pune intre ghilimele cuvantul ‘documentar’ si considera ca Andrei Ujica “inventeaza o forma de cinema unde imaginile de propaganda spun o poveste in maniera unei fictiuni”.

“L’Humanité”: “descoperirea unui imens cineast roman”

Daca pentru “L’Humanité” aceasta poveste romaneasca seamana cu un “roman rus” e pentru ca Ujica foloseste “perspectiva narativa” pentru a construi o “fresca de trei ore a istoriei contemporane a tarii sale”.

Debutul cronicii e in forta: “Festivalul de la Cannes 2010 ia sfarsit cand se anunta descoperirea unui imens cineast roman: Andrei Ujica.” Autoarea, Michèle Levieu, spune ca, prin felul in care foloseste imaginile de propaganda, Andrei Ujica transforma cinematograful intr-un nou gen “literar”.

Revista “Cahiers du Cinéma” (care anterior inclusese “Videograme dintr-o revolutie”, de Andrei Ujica si Haroun

„Ujica revendica pe drept cuvant dimensiunea romanesca a filmului a carui amplitudine epica are un raport mai mare cu <>, <> si <> decat cu un documentar de genul <> sau <>”

„Les Inrockuptibles”
Farocki, intr-un top al celor mai subersive filme din istorie), scrie in cronica publicata in numarul pe aprilie ca “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” e un film “devastator”.

Textul lui Nicole Brenez, intins pe doua pagini si intitulat “Ultimatumul imaginilor”, este unul dintre cele mai aprofundate comentarii ale filmului publicate pana acum.

Plecand de la precizarea “ca Andrei Ujica organizeaza materialul asa cum Luis Delluc o preconiza: in forma de studiu vizual asupra dramaturgiei, jocului, spectacolului atroce al puterii”, autoarea remarca faptul ca autorul adopta acelasi parti pris folosit de Sigmund Freud atunci cand analiza viata si activitatea presedintelui american Woodrow Wilson si care “isi sprijinea observatia pe lista de <>. Sursa de inspiratie e aceeasi, Shakeaspeare si reprezentarile puterii transformate in teatru insangerat”.

Nicole Brenez gaseste originile demersului lui Andrei Ujica in linia dramaturgica deschisa de Georg Büchner in secolul al XIX-lea cu “Moartea lui Danton”, linie aprofundata in anii 60 de dramaturgul Peter Weiss si de Teatrul Documentar.

Iar celor care deplang lipsa indiciilor legate de timp si spatiu li se argumenteaza ca “aceasta contribuie la dezlipirea imaginilor de circumstanta lor istorica si subliniaza caracterul lor de <> obligata a scenografiei politice.”

In cronica de doua pagini din revista “Positif”, Fabien Baumann incepe printr-o paralela cu basmul lui Andersen, “Hainele noi ale imparatului”, pentru a concluziona spunand ca titlul filmului “nu e o minciuna: Andrei Ujica a facut un autoportret. Istoria paralela a unui om care se priveste intr-o oglinda deformata si aceea a unei arte ciudate, cinematograful, conceput pentru a aluneca pe suprafata fiintelor, dar care ii arata fiecaruia nuditatea.”

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: