Arhiva | 9:35 am

TRAIAN BASESCU -GROPARUL ROMANIEI SI MASURILE DE AUSTERITATE ANUNTATE PE 6 MAI 2010

5 mai

Preşedintele României anunţa pe 6 mai 2010 măsuri fără precedent: Guvernul va tăia salariile din sectorul bugetar şi pensiile. Anunţul a fost făcut de Traian Băsescu, la finalul unei discuţii cu reprezentanţii FMI, desfăşurate la Palatul Cotroceni.”Azi, 6 mai, m-am întâlnit cu Fondul Monetar Internaţional, legat de soluţia pe care România urmează să o adopte pentru a face crizei şi pentru a limita riscul creerii unor situaţii extrem de dificile. Am sesizat că se atribuie soluţii unor anumite instituţii: FMI, UE sau altele.Vreau să ştiţi că de la bun început că echipa de evaluare condusă de FMI şi Guvernul au avut în atenţie două variante: una era cea a neîncrederii, însemna creşterea TVA de la 19 la 24%, creşterea cotei unice de la 16% la 20% şi reducerea salariilor din sectorul bugetar cu 20% pentru a ne încadra în cheltuielile bugetare.A doua variantă era cea a încrederii: în care Guvernul să-şi continue programele de restructurare masivă a cheltuielilor. Niciuna nu poate fi atribuită cuiva sau altcuiva”, a declarat preşedintele Băsescu, la Cotroceni.Soluţii de austeritate anunţate de Traian Băsescu:-reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România cu 25,%- o scădere a pensiilor cu 15%- se vor reduce subvenţiile- ajutorul de şomaj se va reduce cu 15%- toate salariile vor fi afectate cu 25%, inclusiv salariul minim pe economie

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

CE S-A ALES DIN ROMANIA DUPA UN AN DE AUSTERITATE:6 MAI 2010-6 MAI 2011

5 mai

Joi este o zi specială la Antena 3. „Comemorăm” un an de la anunţul măsurilor de austeritate anunţate de Traian Băsescu. Astăzi, de la ora 09:00, vedem dacă preşedintele şi-a ţinut cuvântul dat în faţa românilor şi ce s-a schimbat în ultimul an.Pe 6 mai 2010, preşedintele Traian Băsescu anunţa tăierile drastice ale salariilor bugetarilor dar şi tăierile pensiilor. O decizie înţeleaptă a Curţii Constituţionale bloca intenţia de a scurta şi mai mult viaţa milioanelor de pensionari. Era doar începutul unei serii de măsuri de austeritate fără precedent, iar după un an, România nu se poate lăuda că a ieşit din criză. Dimpotrivă, suntem o ţară împovărată de datorii, cu oameni care se sinucid deoarece au ajuns la capătul puterilor, cu spitale desfiinţate, o ţară din care profesorii, medicii încearcă încă să fugă…

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

BOC APOSTROFAT SI IN AVIONUL DE ORADEA:A PROVOCAT INTARZIEREA ACESTUIA LA DECOLARE CU 50 DE MINUTE!

5 mai

„Vrând să pară popular, domnul Boc nu a luat microbuzul pentru VIP de la terminalul de îmbarcare şi s-a urcat în microbuzul cu care se îndreptau spre avion pasagerii de rând. În microbuz, un bărbat cu barbă, în jur de 50 – 55 de ani, i-a bătut obrazul lui Boc în semn că asta este nesimţire. Premierul s-a uitat spre bărbat, dar nu a avut replică şi şi-a întors privirea spre direcţia opusă”, a declarat corespondentului MEDIAFAX deputatul PSD Bihor Ioan Roman, care a călătorit cu acelaşi avion în care se afla delegaţia PDL.Roman a afirmat că pasagerii au fost nemulţumiţi că avionul a trebuit să decoleze cu o întârziere de aproximativ 50 de minute, deoarece au întârziat la aeroport Elena Udrea, Roberta Anastase şi Anca Boagiu.”Noi eram la avion când pe pistă se deplasa cu noi cu viteză microbuzul VIP în care se aflau doamnele Udrea, Anastase şi Boagiu”, a spus Roman.El a adăugat că pasagerii au fost nemulţumiţi şi de faptul că au fost obligaţi să renunţe la locurile pentru care aveau bilete astfel încât să fie mutaţi în partea din faţă a aeronavei, iar delegaţia PDL să ocupe locurile din spate, iar între pasagerii obişnuiţi care aveau bilete cumpărate din timp şi membrii PDL a fost instituită o zonă de siguranţă de trei rânduri de scaune în stânga şi în dreapta culoarului.Premierul Emil Boc a venit, miercuri seară, la Oradea, pentru a-şi prezenta moţiunea pentru candidatura la conducerea PDL în faţa a aproximativ o sută de membri ai PDL Bihor, preşedinţi de organizaţii şi reprezentanţi ai Biroului Permanent Judeţean, adunaţi în sala mare a Prefecturii.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

ARMIN VAN BUUREN vs SOPHIE ELLIS BEXTOR – Not Giving Up On Love (SIMON …

5 mai

Not Giving!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Kelly Clarkson Performs Her Greatest Hits

5 mai

Her Greatest Hits!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Selena Gomez Who Says Ft Britney Spears Till The World Ends Feat Kesha Nicki Minaj …

5 mai

The Superstars!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Selena Gomez – Who Says Dancing With The Stars HDTV 2011 04 05 720p

5 mai

Who Says Dancing With The Stars!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Nicole Scherzinger – Right There ft. 50 Cent

5 mai

Righr There!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

DRAGOS PATRARU,JURNALIST:CAUT ADRESA ROBERTEI ANASTASE.MAINE ARAT LA DNA PROBE CU BANII NEGRI DIN CAMPANIA LUI TRAIAN BASESCU!

5 mai

<iframe width="480" height="390"


src=”http://www.youtube.com/embed/JuFYgpJ4mu8&#8243; frameborder=”0″ allowfullscreen>
Dragoș Pătraru: caut adresa Robertei Anastase, ca s-o aduc în Instanță. Mâine arăt DNA probe privind banii negri din campania lui Traian Băsescu

Jurnalistul din Prahova pe care Roberta Anastase l-a dat ca exemplu de șantajist a declarat pentru De Ce News că a și acționat-o în judecată pe președinta Camerei Deputaților. ”Caut adresa d-nei Anastase, ne-a spus Dragoș Pătraru, pentru a-i trimite citația. Din păcate, adresa nu se află nici pe site-ul Camerei, nici la PDL, dar mâine dimineață avocatul meu va depune plângerea. De asemenea, mi-am fixat o întâlnire la DNA, unde doresc să prezint probele privind finanțarea din bani negri a campaniei electorale prezidențiale, dar și a celei din 2008. E vorba despre transportul de cadouri electorale din China, respectiv cântare, pilote, geci și aparate de radio, care au fost plătite cu bani negri și apoi distribuite în campania lui Traian Băsescu. Cât despre afirmațiile doamnei Roberta Anastase, făcute la doi ani de la așa zisul șantaj, sunt doar calomnii menite să mă discrediteze, după ce am dezvăluit afacerea Conpet, dar și alte nereguli din fieful domniei sale”.

Roberta Anastase a povestit că, în campania prezidenţială, a rămas „siderată” când i s-a cerut din partea unei televiziuni din Prahova 50.000 de euro pentru a nu fi atacat PDL-ul. „Dragoş Pătraru, celebru de acum, a apărut la televizor şi a spus: PDL, înainte de a începe campania electorală, ca să nu-i atac în campanie, trebuie să-mi dea 50.000 de euro”, a precizat Anastase ziariştilor după întâlnirea cu ONG-urile, arătând că este vorba de postul de televiziune Prahova TV.

Dragoș Pătrar a explicat că a strâns în ziarul său jurnaliști care nu mai puteau să scrie ”la moguli” locali și în calitatea de patron și jurnalist a negociat contractele de publicitate.

Iată ce scrie Dragoș Pătrar pe blogul propriu despre cazul amintit: ”Dacă la locale l-am consiliat pe Andrei Volosevici pe probleme de marketing politic, fără să primesc bani și refuzând o indemnizație de o mie de euro lunar, la negru, pe care mi-a propus-o Andrei Volosevici, după câștigarea alegerilor, la parlamentare, am făcut un pachet de promovare după o discuție directă cu Roberta Anastase. Totul s-a făcut cu contract și factură, achitată foarte greu de către PDL, cu multe luni după alegeri. Și acum, postul de televiziune Prahova TV are de recuperat peste 700 de milioane de lei de la PDL Prahova, pentru serviciile de reclamă electorală din 2008.

Apoi, Roberta l-a trimis, în 2009, la negocieri, pe fostul meu angajat, Paul Călin Botez. Acesta m-a întrebat cât costă tăcerea mea în campanie. I-am spus că nu intră în discuție așa ceva. Și i-am mai spus că, dat fiind tratamentul la care sunt supus de către PDL, care încearcă să îmi falimenteze societatea făcând presiuni asupra clienților de publicitate ai săptămânalului altPHel, reclama electorală (reclama din ziar, atenție, nu un pact de neagresiune) costă 50.000 de euro. Desigur, o sumă imensă pentru presa locală, în condițiile în care aceasta acoperă bugetul publicației altPHel pe un an. A încercat să negocieze, dar nu am vrut să cobor, tocmai pentru că nu am vrut să am de-a face din nou cu acești oameni care nu își achită datoriile”.

Citește și ”Roberta Anastase şi Gyorgy Frunda spun că au fost şantajaţi de mai mulţi jurnalişti”

TRAIAN BASESCU:6 MAI 2010-6 MAI 2011-UN AN IN CARE PRIN CURBELE DE SACRIFICIU A DISTRUS PESTE 17 MILIOANE DE ROMANI-SA TRAITI BINE!

5 mai

TRAIAN BASESCU CARE ESTE GROPARUL SEF AL ROMANILOR PRIN MASURILE DE SACRIFICIU-6 MAI 2010-6 MAI 2011

PDL a murit pe 6 mai 2010. Teoretic, în luna aceasta, în care se desfășoară Convenția partidului, trebuia să-i facem parastasul de un an. Și așa electoratul din România nu prea ține cont de doctrine, ideologii ș.a.m.d. Partidul Democrat a fost întotdeauna un partid de lider. Adică Roman, ulterior Băsescu, care și-au transformat capitalul de imagine în voturi pentru partid. Iar liderul de facto al PDL a pierdut cea mai mare parte a acestui capital în timpul faimosului discurs de anunțare a crizei. Că a greșit tonul, că orice ar fi spus, tot aia era, nici nu mai contează. Cert este că altă locomotivă de imagine nu există, iar decuplarea marelui public de Băsescu a fost brutală și definitivă.

val valcu, dcnewsN-ar fi exclus să recupereze o parte din simpatia electorală, în special printr-o campanie de comunicare adresată celor care l-au votat și care vor dori să-și revalorizeze decizia ( uite, că am avut dreptate, dovadă că l-au votat unii, din nou). Dacă la început a fost simpatizat pentru că promitea răzbunare (țepe etc) sau din simpatie ( e de-al nostru), acum ar fi susținut de rușine, de cei care nu recunosc că au greșit, sau drept mulțumire ( de cei cărora le-a mers bine, câți or fi fiind ei). Oricum, vor fi prea puține opțiuni pro-Băsescu ca să mai mențină PDL la putere. Practic, marele merit al lui Traian Băsescu nu e că a reușit să aducă partidul la guvernare, când era „în tendințe”, ci că l-a menținut în viață după dramatica prăbușire din 6 mai.

Emil Constantinescu și-a consumat capitalul electoral pentru a gira decizii care s-au dovedit benefice pentru țară. Înjurat, după ce a permis avioanelor occidentale să survoleze România, ca să atace Serbia lui Miloșevici, ar fi trebuit să fie adulat după ce am intrat în NATO și UE. Uite că nu-i ridică nimeni statuie! M-aș mira să-i mulțumească românii lui Băsescu că le-a mers rău, în 2010-2011, peste doi ani, când le-o merge bine, mai ales când văd firmele pedeliste cum prosperă, cât timp ei trag targa pe uscat.

Ieșirea lui Constantinescu din cursa electorală a distrus, însă, PNȚCD, rămas fără lider. Emil avea circa 20 de procente când și-a anunțat retragerea. Nu ar fi fost suficiente pentru un nou mandat, dar ar fi propulsat partidul peste pragul electoral.

Băsescu nu mai candidează, dar, așa cum spuneam, are alt rol: de a ține PDL închegat. Asta era singura șansă de supraviețuire a pedeliștilor. Cu dosare, cu amenințări, cu recompense, cu promisiunea unor manevre de ultimă oră, care vor anula avantajul Opoziției, a reușit să dea senzația celor din partidul său că nu e totul pierdut. Mitul reîntoarcerii, minunea de la orele serii, din noaptea alegerilor, speranța că va încăiera Opoziția… sunt tot atâtea motive de încurajare. Exact ca în filmul Nemuritorii: liderul își pune tovarășii să care un cufăr cu aur, pentru a plăti armele unei oștiri eliberatoare. De fapt, în cufăr sunt pietre, iar personajul lui Sergiu Nicolaescu avea nevoie de un pretext ca să închege o trupă, care să lupte până la capăt. Chiar dacă trupele portocalii chiar cară saci cu bani, din războiul lor de patru ani cu populația, voturi nu se găsesc în ladă. Dar, spre deosebire de eroi din film, vor scăpa, dacă rezistă până la capăt.

MEDIAFAX:TROMPETA LUI BASESCU,BOCUL A DEVENIT BOCITOARE IMPOTRIVA „RAILOR „DIN PRESA

5 mai

Bocetul lui Boc: Vad ca sunt singur impotriva tuturor, am impotriva mogulii si presa

Presedintele PDL, Emil Boc, a declarat miercuri, la Oradea, ca nu candideaza impotriva nimanui, ci pentru ca PDL sa modernizeze Romania si sa continue guvernarea dupa 2012 alaturi de actualii parteneri. Premierul s-a plans ca e singur impotriva tuturor, avand impotriva sa presa, mogulii si opozitia, transmite Mediafax.

Emil Boc s-a aflat miercuri seara la Oradea pentru a se intalni cu conducerea PDL Bihor, in fata careia si-a prezentat motiunea cu care candideaza la sefia PDL. Boc i-a multumit presedintelui organizatiei judetene a partidului, deputatul Stefan Seremi, spunand ca, desi acesta si-a anuntat sprijinul pentru candidatura lui Vasile Blaga, i-a asigurat, totusi, conditii pentru a-si sustine motiunea. „Desi domnul presedinte nu este unul din cei 33 de presedinti de organizatii judetene care sustin motiunea pe care am depus-o eu, mi-a asigurat un climat absolut prietenesc, colegial, pentru prezentarea, dezbaterea si argumentarea motiunii”, a spus premierul.

„Vorbind despre motiune, eu am spus de fiecare data pe unde am fost in tara ca eu nu candidez impotriva nimanui. Eu candidez pentru ca partidul sa modernizeze Romania, iar in 2012 sa continuam guvernarea alaturi de actualii parteneri de coalitie. Vad insa ca, la fel ca pana acum, sunt singur impotriva tuturor, adica am impotriva mea presa, mogulii si liderii opozitiei. Dar acesta este PDL-ul, intotdeauna trebuie sa se bata cu toti ceilalti, si asa cum am castigat impreuna cu partidul celelalte batalii, tot asa le vom castiga si pe cele viitoare”, a adaugat Boc, citat de Mediafax.

CABINETUL TRAIAN BASESCU IN „FOLOSUL „ROMANIEI ARE DE CHELTUIT 15 MILIOANE EUROI/ZI ,BANI EUROPENI,PANA IN 2013!

5 mai

România are de cheltuit 15 milioane de euro pe zi, bani europeni, până în 2013

Căile ferate româneşti nu s-au schimbat prea mult de la intrarea în UE. Pentru Programul de Transport, rata de absorbţie e de 3%

România ar trebui să cheltuiască 15 milioane de euro pe zi până în 2013, iar experţii de la Bruxelles le dau câteva sfaturi autorităţilor de la Bucureşti. Comisarul pentru politici regionale, Johannes Hahn, aşteaptă ca îmbunătăţirea capacităţii de absorbţie să se vadă „până în vară”.
„România are toate cărţile pe masă, are mai multe posibilităţi. Acum trebuie doar să decidă ce mutare va face. Şi trebuie să decidă repede”, a declarat, pentru „Adevărul Europa”, Philippe Hatt, şef de unitate al Fondului Social European în cadrul Comisiei Europene.

Cât de repede? A răspuns însuşi comisarul pentru dezvoltare regională. După întâlnirea cu Elena Udrea şi Anca Boagiu, deţinătoarele unora dintre cele mai importante portofolii aflate în conexiune cu fondurile structurale, comisarul pentru politici regionale, Johannes Hahn, a spus că aşteaptă ca rezultatele în privinţa îmbunătăţirii capacităţii de absorbţie să se vadă „până în vară”.

La scurt timp, Bucureştiul a început să mai lucreze. La cifre. Reprezentanţi ai Guvernului au început să anunţe, pe mai multe voci, creşterea procentelor de absorbţie.

La Transporturi, ministerul de resort a anunţat recent „triplarea” indicatorului care arată câţi bani de la UE s-au cheltuit. Nici nu era greu ca procentul să crească de trei ori câtă vreme era cel mai mic, undeva la 1%. Pentru Programul Operaţional de Transport, rata de absorbţie e în contiunare cea mai redusă şi tinde spre 3%.

Soluţia 1: Asistenţa tehnică

Comisia Europeană s-a oferit să trimită experţi în România pentru a o ajuta să cheltuiască fondurile, deoarece are probleme şi se află în urma Europei. „E pentru prima oară în istoria UE când unele ţări se oferă să ajute o alta în asemenea mod.

România nu a acceptat încă ajutorul UE, dar realitatea e că experţi din alte state membre, deja specializaţi în repartizarea fondurilor, politicile de dezvoltare şi resurse umane ar putea grăbi procesul de absorbţie a banilor UE,” a mai spus Hatt.

Soluţia 2: Băncile europene

Absorbţia fondurilor europene în România poate fi îmbunătăţită prin perfecţionarea procedurilor de accesare şi prin participarea sporită a băncilor comerciale private, a declarat directoarea Biroului pentru România al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Claudia Pendred, citată de Agerpres.

„Există un mare potenţial pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene în România, unde numai 13% din fondurile disponibile pentru perioada 2007-2013 au fost accesate, iar rata efectivă de absorbţie după efectuarea plăţilor în avans e şi mai scăzută”, a spus Claudia Pendred.

Ea a făcut referire la un raport publicat luna trecută de către Iniţiativa pentru Coordonare Bancară Europeană (Iniţiativa de la Viena) care arată că implicarea băncilor private ar putea contribui la creşterea gradului de accesare a fondurilor europene, punând în valoare expertiza băncilor asupra sectorului corporativ şi asupra iniţiativelor de identificare a unor metode antreprenoriale şi instrumente financiare.

„Această metodă ar putea uşura presiunile asupra cofinanţării, cu care s-a confruntat sectorul public, în special în perioada consolidării bugetare, aşa cum s-a întâmplat în România”, a adăugat şefa Biroului BERD de la Bucureşti.

„România are toate cărţile pe masă, are mai multe posibilităţi. Acum trebuie doar să decidă ce mutare va face. ”
Philippe Hatt
şef de unitate al Fondului Social European în cadrul Comisiei Europene

Cinci sugestii pentru autorităţile române

1 Simplificarea procedurilor foarte complicate de selecţie şi aprobare a proiectelor (propunere avansată de comisarul Dacian Cioloş, prin intermediul „Adevărul Europa”).
2 Standardizarea procedurilor de licitaţii şi achiziţii (avansată de Comisia Europeană). Oficialii de la Bruxelles spun că, în prezent, fiecare administraţie face licitaţiile după cum înţelege. De cele mai multe ori sunt fie acordate cu „dedicaţie”, fie contestate, ceea ce întârzie foarte mult plăţile.
3 Descentralizarea deciziei privind selecţia proiectelor (propusă de liderii structurilor de dezvoltare regională din România).
4 Stimularea financiară a funcţionarilor din administraţie care se ocupă de proiectele cu finanţare europeană (propusă de europarlamentarii din Comisia de specialitate a PE).
5 Eliminarea firmelor de consultanţă – căpuşă (avansată de comisarul Dacian Cioloş, prin intermediul „Adevărul Europa”).

%d blogeri au apreciat: