CRIN ANTONESCU (PNL) ,DECLARA VERDE IN FATA:TRAIAN BASESCU TREBUIE SUSPENDAT!

20 mai

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că USL va declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu imediat ce va avea conturată o nouă majoritate parlamentară, informează Mediafax. „Din punctul meu de vedere, vom declanşa imediat procedura de suspendare a lui Traian Bsăescu, dacă avem majoritate”, a spus Antonescu, care a arătat că, luni, Opoziţia va avea „oficial şi scriptic” majoritatea la Senat. „Reprezentanţii USL în Parlament sunt gata să declanşeze singurele acţiuni politice care conferă stabilitate României – suspendarea lui Traian Băsescu şi înlăturarea Guvernului Boc”, a adăugat liderul PNL, precizând că acest lucru poate fi reuşit mai repede prin schimbarea majorităţii parlamentare. Potrivit lui Antonescu, USL are deja semnale concrete dinspre membrii PDL care vor să treacă în tabăra Opoziţiei, însă a precizat că va face anunţurile publice când aceste treceri se vor concretiza. Antonescu a făcut aceste declaraţii plecând de la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu, de joi, liderul liberal apreciind că şeful statului a devenit principalul factor de instabilitate.”Conjugat cu Congresul PDL – intrăm într-o nouă fază, în care prima concluzie, din punctul meu de vedere, e că, deşi vorbeşte de stabilitate, preşedintele Traian Băsescu e principlul factor de instabilitate şi are în mod vădit un comportament constat iresponsabil”, a spus Antonescu. El a arătat că soluţia pentru stabilitatea României şi pentru ieşirea din criză e constituirea unei noi majorităţi pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi pentru înlăturarea PDL de la guvernare. Antonescu a precizat că, din declaraţiile de joi ale preşedintelui Traian Băsescu, în care şeful statului afirma că el a decis reducerea salariilor şi tăierea pensiilor, deşi nu are nicio atribuţie constituţională prevăzută de Legea fundamentală.”Din punctul meu de vedere, vom declanşa imediat procedura de suspendare a lui Traian Băsescu, dacă avem majoritate”, a spus Antonescu, care a arătat că, luni, opoziţia va avea „oficial şi scriptic” majoritatea la Senat.”Reprezentanţii USL în Parlament sunt gata să declanşeze singurele acţiuni politice care conferă stabilitate României – suspendarea lui Traian Băsescu şi înlăturarea Guvernului Boc”, a spus Antonescu, care a arătat că acest lucru poate fi reuşit mai repede prin schimbarea majorităţii parlamentare.Liderul liberal a spus că USL îşi exprimă deschiderea către „toţi membrii actualei majorităţi” pentru a i se alătura, el arătând că urmează să vină şi răspunderea politică şi penală pt cei care azi îşi bat joc de România şi de români.”Dacă ajungem în iunie 2011 la ce vom ajunge în octombrie sau noiebrie 2012 – e un an jumătate câştigat pentru România”, a spus Antonescu.El a arătat că USL are deja semnale concrete dinspre membrii PDL care vor să treacă în tabăra opoziţiei, însă a precizat că va face anunţurile publice când aceste treceri se vor concretiza.Antonescu a făcut aceste declaraţii plecând de la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu, de joi, liderul liberal apreciind că şeful statului a devenit principalul factor de instabilitate. „Conjugat cu Congresul PDL – intrăm într-o nouă fază, în care prima concluzie, din punctul meu de vedere, e că, deşi vorbeşte de stabilitate, preşedintele Traian Băsescu e principlul factor de instabilitate şi are în mod vădit un comportament constat iresponsabil”, a spus Antonescu.El a arătat că soluţia pentru stabilitatea României şi pentru ieşirea din criză e constituirea unei noi majorităţi pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi pentru înlăturarea PDL de la guvernare.Antonescu a precizat că, din declaraţiile de joi ale preşedintelui Traian Băsescu, în care şeful statului afirma că el a decis reducerea salariilor şi tăierea pensiilor, deşi nu are nicio atribuţie constituţională prevăzută de Legea fundamentală.”Avem un preşedinte care încalcă Constituţia şi îşi asumă prerogative pe care nu le are, iar de cele pe care le are se achită lamentabil. Preşedintele trebuie să vină să spună nu dacă pot sau nu pot face bucureştenii referendum, ci cum stăm cu politica externă de care e responsabil, care sunt motivele eşecului Schenghen, să spună de ce România a ajuns o ţară izolată, de mâna a treia în UE”, a mai spus Antonescu.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: