PROFESORUL IOAN PISO REACTIONEAZA DUR LA DECLARATIILE MINISTRULUI CULTURII HUNOR!

Profesorul Ioan Piso reacţionează la declaraţiile ministrului Kelemen Hunor.

M-am văzut silit să mă întorc de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, unde începusem săpăturile, pentru a răspunde comunicatului de presă din 12.07.2011 al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi declaraţiilor din ultimele zile ale dlui ministru Kelemen Hunor.

Conform comunicatului de presă, „revocarea din funcţia de director a domnului Ioan Piso a survenit ca urmare a îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, iar Codul muncii şi rigorile legislaţiei incidente domeniului personalului bugetar nu mai permit continuarea raporturilor de muncă ale acestuia cu MNIT”. Să vedem dacă este chiar aşa. Prin sentinţa nr. 642/09.02.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, s-a dispus reintegrarea mea în funcţia de director general al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, din care fusesem demis prin ordinul 240/30.09.2008 emis de Ministerul Culturii. Am fost reintegrat în funcţie prin ordinul nr. 208/09.03.2010. Eliberarea mea din funcţie în urma ordinului nr. 203/08.07.2011 înseamnă lipsirea de efect a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. Codul muncii este greşit invocat, deoarece acesta prevede încetarea de drept a unor contracte individuale de muncă, or în cazul meu un asemenea contract nu poate fi identificat. Dacă dl ministru Kelemen Hunor ar fi aplicat cu bună credinţă sentinţa judecătorească, ar fi trebuit ca, odată cu ordinul de repunere a mea în funcţie, să încheie cu mine un contract de management. Dl ministru mă acuză peste tot că am refuzat semnarea acestui contract. Trebuie să fie clar pentru toată lumea că un contract de management nu putea fi încheiat decât la iniţiativa ordonatorului principalului de credite, care este ministerul. Nu eu îl angajez pe dl ministru, ci dânsul mă angajează pe mine. Cum nu a făcut-o, a încălcat în fapt sentinţa judecătorească. Pe de altă parte, un contract care nu a fost încheiat nu poate fi reziliat.

Activitatea mea de bază este cea de profesor la Catedra de istorie Antică a Universităţii „Babeş-Bolyai”, unde am cartea de muncă, iar funcţia de director general al muzeului o cumulez potrivit art. 35 din Codul muncii. Carte de muncă nu poate fi decât una singură, iar aceasta se află la Universitate. Prin urmare, Universitatea şi nu Ministerul Culturii are competenţa de a dispune concedierea mea pentru limita de vârstă.

Din motive asemănătoare am fost concediat şi de dl ministru Adrian Iorgulescu în ziua de 3.01.2008, la orele 9. Când i-am arătat că a încălcat legislaţia în vigoare, m-a repus în funcţie în aceeaşi zi la orele 15. Cei doi miniştri au comis aceeaşi eroare, dar mă tem că dl Kelemen Hunor nu va înţelege unde a greşit, iar dacă va înţelege, nu va recunoaşte. Deocamdată i-am adresat o plângere prealabilă, care va fi urmată de deschiderea procesului. Istoria ne spune că nu pot pierde în faţa miniştrilor culturii.

În comunicatul de presă şi în alte declaraţii dl. ministru nu se îndoieşte de „prestigiul academic şi de meritele ştiinţifice ale domnului Piso”, dar susţine în continuare că „în ultima perioadă în care a condus MNIT, managementul său a lăsat mult de dorit”. Se simte apoi dator să explice că „în ultimul an şi jumătate domnul Ioan Piso a demarat el însuşi, într-un mod pripit şi haotic, o serie de lucrări la clădirea MNIT, ignorând sau eludând procedurile tehnice sau financiar-contabile”. Oare la ce lucrări se referă dl ministru? Cu siguranţă nu la asanarea depozitelor, care a fost demarată şi încheiată în timp ce eram dat afară. Lucrarea a fost făcută de o firmă agreată de minister, a costat 600000 de lei, iar acum umiditatea a crescut până la 98%, ceea ce înseamnă un dezastru pentru patrimoniul unic al muzeului nostru. Când m-am plâns ministerului, dl ministru a răspuns în bătaie de joc că de vină ar fi directorul, care nu ar fi deschis ferestrele. Dl ministru nu se referă probabil nici la schimbarea acoperişului. Aici proiectul a fost făcut de firma Utilitas SA, a dlui Szabó Bálint, care este tatăl dnei Csilla Hegedüs, consiliera dlui ministru. A prevăzut în proiect planşee de beton, dar a uitat să prevadă o expertiză şi o consolidare a clădirii. Rezultatul este că au apărut fisuri grave, iar clădirea este în pericol de a se prăbuşi. Când am protestat, ministerul m-a asigurat că edificiul se află în perfectă stare. Pus în faţa evidenţei, ministerul a fost de acord cu mine că trebuie făcută o expertiză. Ea trebuia făcută înainte de începerea lucrărilor. Acum dl Szabó nu mai doreşte să o facă fără bani. Vorbeşte de suma de 15000 de euro, care ar reprezenta 1% din suma de 1,5 mil. de euro necesare pentru consolidare. Din ce în ce mai bine, nu-i aşa? Dl ministru nu se referă probabil nici la desfiinţarea în lipsa mea a întregii expoziţii şi la aruncarea la gunoi a mobilierului. Acum suntem săraci lipiţi pământului, cu o clădire fisurată, cu depozitele transformate în ciupercării şi fără nici o sală de expoziţie. Pentru acest dezastru nu a găsit nici un vinovat, în afară de mine! Când mă acuză de slab management, se gândeşte probabil la faţadizare, singura lucrare corectă şi care face o bună impresie. Exteriorul clădirii se afla într-o stare atât de jalnică, încât cădeau bucăţi de tencuială peste trecători şi peste maşini. În 2007 i-am cerut ministerului să prevadă bani pentru faţadizare în bugetul din 2008. Nu mi s-a răspuns. În 2008 am stabilit o înţelegere cu primăria Clujului, conform căreia banii ar fi avansaţi de aceasta, iar muzeul ar urma ca după încheierea lucrărilor să restituie banii în 60 de rate lunare. Eu am fost însă dat afară, iar licitaţia şi demararea lucrărilor au avut loc sub Viorica Crişan, care a avut grijă ca în 2009 să-i ceară ministerului bani pentru faţadizare; din nou fără rezultat. M-am întors în fruntea muzeului, s-a încheiat faţadizarea, am cerut prin numeroase adrese acordul pentru returnarea banilor, am fost personal la Bucureşti pentru asta. Prin adresa nr. 2844/17.06.2011 ministerul, prin semnătura secretarului general, dna Mihaela Ioana Kajtor, a refuzat să-şi dea acordul, sub pretextul că nu a fost cândva cerută sau nu a mai fost găsită o aprobare. Textul este neclar, iar din punct de vedere juridic o varză. Urmarea a fost că primăria a dat muzeul în judecată. Întreaga chestiune cu faţadizarea este o răzbunare personală a dlui ministru. A vrut, adică, să-mi găsească şi mie ceva, dar ce a găsit este foarte subţire. Crezând că se răzbună pe mine, se răzbună de fapt pe una dintre marile instituţii culturale ale României, căreia nu i-a călcat niciodată pragul ca ministru, fiindcă nu-l interesează.

Furia dlui ministru împotriva mea porneşte de la afacerea Artex. Iată ce declară: „ Acum domnul Ioan Piso încearcă în faţa presei să lege pensionarea sa de opoziţia pe care a manifestat-o faţă de contractul cu firma Artex, contract încheiat de predecesoarea sa la conducerea MNIT şi pe care domnul Piso îl consideră oneros. Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional respinge categoric această legătură. Contractul, fiind încheiat de MNIT, poate fi reziliat numai de către persoana juridică semnatară, ministerul neputând face acest lucru. Domnul Ioan Piso omite să recunoască în faţa presei că, încă de la prima întrevedere avută cu domnul ministru Kelemen Hunor, acesta i-a spus explicit că nu are nimic împotriva rezilierii contractului cu Artex şi, dacă domnia sa consideră necesar, rezilierea nu va întâmpina nicio opoziţie din partea MCPN. Nu este clar nici până în ziua de azi de ce domnul Piso nu a procedat la rezilierea acelui contract.”

Am fost repus în funcţie în 9 martie 2010, iar după câteva zile dl Kelemen Hunor m-a primit în audienţă. L-am întrebat dacă reamenajarea muzeului va continua. Mi-a răspuns: „anul acesta nu am bani”. Firma Artex nici măcar nu a fost amintită. Nu eram pregătit pentru o asemenea discuţie, fiindcă nu cunoşteam dosarul, care este foarte voluminos, şi nu consultasem specialiştii. Nici pomeneală de vreun acord verbal al dlui ministru pentru rezilierea contractului. Este penibil să te referi în chestiuni atât de grave la o simplă discuţie şi nu la documente.

Cel mai comod este să învinovăţeşti muzeul pentru încheierea contractului. Nu vreau să-i apăr pe vinovaţii din muzeu, dar marii vinovaţi s-au aflat şi încă se află în minister şi deasupra lui. Consiliul de administraţie şi Consiliul ştiinţific au avut un rol esenţial în desfăşurarea evenimentelor. Or, din acesta făceau parte doi înalţi funcţionari din minister, Mihai Gorgoi şi Mircea Angelescu. Îmi povestesc colegii că factorii de decizie din muzeu ar fi fost asiguraţi că orice s-ar întâmpla, vor fi acoperiţi şi, judecând după evoluţiile ulterioare, nu au exagerat. Apoi, ministerul nu a aprobat în mod explicit contractul nr. 2241/25.11.2009, în valoare de 13 mil. de euro cu firma Artex, dar în două săptămâni a făcut rost de 1,7 mil. de euro. Aceştia nu erau prevăzuţi în bugetul pe 2009 ai muzeului din Cluj, iar ministerul nu a cerut pentru ei o hotărâre de guvern. Iată deci o serie de grave încălcări ale legii, care pe dl Kelemen Hunor nu par a-l preocupa. Singurul vinovat pare a fi singura persoană care a protestat împotriva jafului, adică eu.

În februarie 2010 ministerul fusese vizitat de Corpul de control al Primului ministru şi am auzit că raportul acestuia, nr. 116/SA/13.05.2010, conţine o listă întreagă de încălcări ale legii la încheierea şi derularea contractului cu firma Artex. Prin adresa nr. 1090/1.07.2010 i-am cerut personal dlui ministru acest raport. Citez: „Vă rog să mă înţelegeţi, Domnule Ministru, că din momentul numirii mele răspund personal de derularea contractului, ceea ce ar putea însemna semnarea în anul 2010 a unor facturi de peste 5,5 mil. euro, lucru pe care doresc să-l fac în cunoştinţă de cauză. În al doilea rând, corpul de control al primului ministru este unul dintre cele mai abilitate organe de control, iar cei interesaţi au dreptul să li se aducă la cunoştinţă concluziile sale. În al treilea rând, sunt implicaţi bani publici, situaţie în care transparenţa trebuie să fie maximă”. Nu m-a învrednicit cu niciun răspuns şi nu mi-a trimis documentul. Cum se împacă asta cu disponibilitatea dlui ministru de a-mi da mână liberă pentru rezilierea contractului?

Am fost vizitaţi de Corpul de control al ministrului culturii, condus de dl Mihai Gorgoi. Când i-am spus că au fost cheltuite abuziv 1,7 mil. de euro, mi-a răspuns că nu-l interesază sumele. L-a întrebat: „Atunci de ce ati mai venit?” Raportul nr. 132/03.08.2010, asumat de dl ministru, aminteşte nişte încălcări ale legii, dar nu propune decât două măsuri: detalierea operaţiunilor firmei Artex, ceea ce este corect, şi monitorizarea timp de şase luni a muzeului. Despre o reziliere a contractului nu se suflă o vorbă. Am mai fost vizitaţi de Curtea de Conturi Cluj şi de ANRMAP (Agenţia Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice). Toate aceste organe de control au consemnat mari nereguli, dar nu au înaintat niciun dosar Parchetului, aşa cum aveau dreptul şi obligaţia. Dimpotrivă, ANRMAP, prin adresa nr. 2331/03.02.2011, m-a anunţat că scoate contractul de sub urmărire, iar asta după o tărăgănare de cinci luni. Singura instituţie corectă a fost Poliţia Judeţeană Cluj, care, prin adresa nr. 369.105/SF/30.08.2010, îmi comunica următoarele: „Vă comunicăm că în urma verificărilor efectuate aspectele sesizate fac obiectul unui dosar penal”. De atunci dosarul zace la DNA. Este clar că persoanele la care au ajuns cele 1,7 mil. de euro şi care mai aşteaptă 11 mil. de euro s-au ţinut de promisiune şi şi-au protejat oamenii. Se procedează ca într-o societate mafiotă consolidată şi guvernată de anumite principii, iar în fericirea generală dl ministru Kelemen Hunor declara: „ Au fost controale inclusiv de la poliţie, ANAF, Garda Financiară şi aceste rapoarte nu au stabilit lucruri ilegale”. Cazul părea, deci, definitiv îngropat.

Nu au ţinut seama de mine. Am avut o întâlnire cu reprezentanţii firmei Artex şi i-am somat prin trei adrese succesive (1568/24.09.2010, 1647/08.10.2010 şi 1826/11.11.2010) să intre în legalitate prin detalierea atât a lucrărilor pentru care au încasat banii, cât şi a celor viitoare. Nu am primit niciun răspuns.

Reaua credinţă a dlui ministru Kelemn Hunor reiese din episodul următor. M-am adresat dumnealui prin actul nr. 38/11.01.2011: „I-am trimis firmei Artex trei adrese (…..), prin care i-am cerut să ne comunice în scris o listă a lucrărilor şi a valorilor acestora, efectuate până în decembrie 2009, când i-au fost achitate 7 mil. RON, precum şi un calendar cu lucrările şi valorile acestora, pe care urmează să le efectueze în viitor. În felul acesta ne-am conformat cerinţelor raportului Corpului de Control al Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional nr. 132/03.08.2010 şi legislaţiei în vigoare. Am specificat că numai cu această condiţie contractul poate fi pus în continuare în operă. Neprimind nici un răspuns, trebuie să mă gândesc la răspunderea pe care o am faţă de modul de cheltuire a banului public. Singura opţiune care îmi rămâne este rezilierea contractului şi recuperarea sumelor achitate fără forme legale. V-aş fi foarte recunoscător dacă mi-aţi comunica opinia Dumneavoastră„. Ce credeţi, aş mai fi făcut acest demers, dacă dl Kelemen Hunor s-ar fi declarat de acord cu rezilierea contractului? Adresa mea poartă adnotarea dlui ministru, care o trimite unor subordonaţi. Răspunsul a fost redactat de dl Mihail Gorgoi (nr. 27/23.02.2011) şi însuşit de un secretar de stat (nr. 27/23.02.2011). Iată un pasaj: „Faptul că la data încheierii contractului instituţia era reprezentată de alte persoane decât în prezent, nu absolvă muzeul de obligativitatea respectării dispoziţiilor contractuale.„ Ce înţelegeţi Dumneavoastră din asta? Că dl ministru mi-a dat, aşa cum pretinde, mână liberă în privinţa rezilierii contractului?

În sfârşit, văzând că nimeni nu mă sprijină, am făcut pasul cel mare. În 6 iulie a. c., în perfect acord cu contabila şef, dna Emilia Taloş, şi cu jurista instituţiei, dna Elena Răchită, am convocat firma Artex la o conciliere, cerându-i restituirea imediată a sumei de 1,7 mil de euro. În 8 iulie mi-a sosit actul de demitere, sau de pensionare, cum îi place dlui ministru să spună. Acum mă aflu în cele 30 de zile de preaviz şi nu mai am autoritatea de a acţiona.

Motivul demiterii este foarte simplu. Când voi câştiga următorul proces împotriva ministerului, dl ministru nu-mi va plăti salariile şi eventualele daune morale din propriul buzunar, ci din cel al statului, adică din al nostru. Dacă recuperam banii plătiţi firmei Artex, aceştia trebuiau scoşi din buzunare mai simandicoase.

Care este învăţătura din toate acestea? Avem de ales între două căi, prima de a stârpi corupţia din instituţiile publice, inclusiv din ministere, a doua de a-i stârpi pe ultimii oameni cinstiţi care se mai află în sistem. Nu facem casă bună laolaltă.

De ce minte dl Kelemen Hunor atât de sistematic şi cu atâta seninătate? Pentru că este un om politic perfect adaptat unei societăţi levantine, iar din acest punct de vedere nu mă aşteptam la mai mult. Din partea unui ministru al culturii m-aş fi aşteptat însă la o anumită ţinută şi la o anumită educaţie. Cunosc o mulţime de intelectuali unguri competenţi şi respectabili. Nu găsesc, deci, că numirea unui ungur în fruntea Ministerului Culturii din România ar fi fost o ideie rea. Acel ungur trebuia însă să fie perfect.

Prof. dr. Ioan Piso