Arhiva | 10:23 am

AGENTIA UNGARA MTI:VICEPREMIERUL UNGAR ZSOLT SEMJEN,A DECLARATCA PANA LA SFARSITUL MANDATULUI,IN 2014 CIRCA 500.000 DE ETNICI MAGHIARI VOR PRIMI CETATENIE UNGARA!

17 iul.

Circa 500.000 de etnici maghiari vor primi cetăţenie ungară până la finalul mandatului guvernului.


Numărul etnicilor maghiari din afara graniţelor ţării care vor primi cetăţenia maghiară s-ar putea apropia de jumătate de milion până la sfârşitul mandatului actualului guvern, în 2014, a declarat vicepremierul ungar Zsolt Semjén, într-un interviu televizat, relatează sâmbătă MTI.

Numărul de cereri pentru cetăţenie a depăşit cu mult 100.000, a declarat Semjén pentru postul de ştiri HirTv. Aproximativ 800 de solicitări sunt procesate în fiecare zi, a adăugat el.

Semjén a reiterat totodată că noii cetăţeni vor avea drept de vot sub auspiciile noii Legi electorale, care urmează să fie adoptată în cursul acestui an. O nouă lege care permite obţinerea cetăţeniei ungare printr-o procedură simplificată a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011. Sub auspiciile acesteia, persoanele sunt eligibile pentru obţinerea cetăţeniei maghiare dacă ei sau strămoşii lor era cetăţeni ungari înainte de 1920 sau între 1938 şi 1945. Spre deosebire de legea anterioară, în noua lege rezidenţa permanentă în Ungaria nu mai este o cerinţă obligatorie pentru obţinerea cetăţeniei ungare.

PARCHETUL MILITAR CONFIRMA DISPARITIA UNOR LAZI CE CONTINEAU DISPOZITIVE MILITARE!

17 iul.

Parchetul Militar confirmă dispariţia unor lăzi ce conţineau dispozitive militare.

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti confirmă că, sâmbătă, în jurul orei 15,30, lucrători din cadrul Staţiei CFR Giurgiu Nord au descoperit că dintr-un tren au dispărut patru lăzi ce conţineau obiecte cu specific militar.

Patru lăzi care conţineau în total 64 de focoase pentru rachete au dispărut dintr-un tren ce transporta armament de la o fabrică din Braşov cu destinaţia Bulgaria, potrivit unor surse judiciare.

Conform acestora, trenul era păzit de jandarmi, iar dispariţia armamentului a fost sesizată sâmbătă de către poliţiştii de la Transporturi.

Se pare că furtul ar fi avut loc în localitatea Stăneşti din judeţul Giurgiu.

Poliţiştii giurgiuveni au instalat filtre şi efectuează activităţi specifice după ce patru lăzi cu 16 focoase au dispărut dintr-un tren special de transport marfă care se deplasa către Bulgaria.

„Ancheta în desfăşurare este a Parchetului Militar, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Giurgiu efectuează activităţi specifice pentru prinderea cu operativitate a făptaşilor”, a declarat duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, Mirela Gheţa.AGERPRES

ZECI DE FOCOASE PENTRU RACHETE AU DISPARUT :TRANSPORTUL SPECIAL DE LA GIURGIU REALIZAT CU UN TREN SPECIAL CFR MARFA!

17 iul.

Zeci de focoase pentru rachete au dispărut dintr-un tren ce transporta armament.


Patru lăzi în care se aflau câte 16 focoase pentru rachete au dispărut dintr-un tren care transporta armament de la Zărneşti spre Bulgaria, dispariţia fiind semnalată în Gara Stăneşti din judeţul Giurgiu. Parchetul Militar Bucureşti a declanşat o anchetă în acest caz.

Potrivit unor surse judiciare, trenul venea de la o fabrică de armament din judeţul Braşov şi avea destinaţia Bulgaria, iar transportul, care reprezenta export de armament, era păzit de jandarmi.

Conform surselor citate, de la Braşov spre Bulgaria trenul ar fi avut trei opriri, iar dispariţia lăzilor cu focoase a fost sesizată de către angajaţii CFR din Gara Stăneşti (Giurgiu), care au observat că de la unul dintre vagoane lipsea sigiliul.

Ulterior, împreună cu jandarmii şi Poliţia a fost constatată lipsa celor patru lăzi în care se afla cantitatea totală de 64 de focoase.

Sursele citate mai spun că dispariţia ar fi fost sesizată sâmbătă după-amiază.

Reprezentanţi ai Ministerului Apărării susţin că transportul nu aparţine ministerului.

Parchetul Militar Bucureşti a declanşat o anchetă în acest caz.

Totodată, surse judiciare afirmă că ar fi fost vorba despre un export privat de armament, iar una dintre ipotezele luate în calcul este că furtul ar fi fost comis de către hoţi de fier vechi.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, comisar Mirela Gheţa, a declarat că poliţiştii giurgiuveni au instituit filtre rutiere în tot judeţul.

„Ancheta în acest caz nu ne aparţine, noi am instituit filtre rutiere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu.

Goleo VI & Atomic Kitten – All Together Now

17 iul.

All Together Now!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Atomic Kitten- Right Now Live At Belfast

17 iul.

Right Now!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Atomic Kitten Feat. Kylie Minogue – Feels So Good

17 iul.

Feels So Good!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Atomic Kitten – It’s Ok!

17 iul.

It’s OK!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

ATAC FINAL LA ROSIA MONTANA!,SCRISOARE DESCHISA ADRESATA PRIMULUI- MINISTRU AL ROMANIEI!

17 iul.

Scrisoare deschisă adresată primului-ministru al României

Domnule Prim-Ministru,

Constatăm cu îngrijorare că în ultimele zile are loc în România o campanie agresiv concertată pentru susţinerea proiectului minier promovat de compania Gold Corporation la Roşia Montană (RMGC). Putem bănui motivul aflat la originea insistentelor declaraţii ale așa-zisului grup independent pentru monitorizarea patrimoniului de la Roşia Montană (GIPMPCRM) în favoarea demarării proiectului minier, prezentat ca soluţie viabilă pentru salvarea patrimoniului cultural de la Roşia Montană, dar şi ca prilej de exprimare a poziţiei privilegiate deţinute de RMGC în deciziile asupra destinului patrimoniului cultural românesc: în pofida pretenţiei de independenţă, acest grup este finanţat de compania RMGC, iar poziţia sa este expresia transparentă a acestei realităţi. În consecinţă, oameni de cultură importanţi, dar – aşa cum rezultă din declaraţiile făcute publice – defectuos sau deloc informaţi în problemele conservării, protejării monumentelor istorice şi ale gestionării complexe a peisajului cultural întorc spatele realităţii, calificând drept intenţii de salvare a patrimoniului cultural propunerile proiectului RMGC.

În chip semnificativ, exact în aceste zile s-a produs şi decizia luată într-o şedinţă ţinută în secret de către Comisia Naţională de Arheologie (CNA), o decizie de natură să pună în pericol soarta monumentelor istorice şi arheologice şi a peisajului cultural în ansamblul său, prin actul administrativ al descărcării de sarcina arheologică, care poate deschide calea spre scoaterea Masivului Cârnic, cu cei 7 km de galerii romane, de sub protecţia legii. Este inacceptabil că această decizie a fost concepută şi promovată întru totul în favoarea intereselor financiare ale RMGC şi ale celor ce au fost pe diferite căi stimulaţi să susţină în chip suspect, din chiar interiorul comunităţii ştiinţifice, campania anti-ştiinţifică de minimalizare a interesului istoric al Roşiei Montane şi de reducere la minim a protecţiei datorate patrimoniului istorico arheologic de valoare universală al acestui sit. Această decizie, care pare a fi fost acceptată fără obiecţii de către ministrul Kelemen şi a fost implementată deja formal sub semnătura unui funcţionar de rang judeţean, se întemeiază pe o dublă premiză falsă, şi anume că cercetarea arheologică a Masivului Cârnic a fost încheiată şi că amenajările miniere romane complexe din acest masiv – al căror caracter excepţional, de unicat pe plan european, a fost relevat de concluziile cercetărilor echipei de arheologie minieră care le-a studiat (Univ. Toulouse) – pot fi conştient sacrificate prin exploatarea la zi a masivului.

Atragem atenţia că implementarea formală şi practică a deciziei de descărcare arheologică a Masivului Cârnic ignoră hotărârea definitivă şi irevocabilă prin care Curtea de Apel din Alba Iulia a anulat precedenta decizie de descărcare de sarcină arheologică (din anul 2004). Va fi oare nevoie de o nouă acţiune în justiţie pentru ca Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, precum şi organul său consultativ CNA, să înţeleagă că misiunea lor este protejarea moştenirii culturale a României şi nu sacrificarea acesteia?

Credibilitatea RMGC în materie de conservare şi restaurare a monumentelor istorice este bine cunoscută prin distrugerea prin demolare sau abandon dirijat a peste 150 de case din zona Roşia Montană, prin propunerile de distrugere extinsă a monumentelor de importanţă excepţională ca recompensă pentru o iluzorie bunăstare economică de scurtă durată. Procedeele de restaurare aplicate de RMGC şi competenţa autorilor acestora sunt corect reflectate în exemplul concret oferit prin aşa-zisa restaurare a unei clădiri din centrul istoric al Roşiei Montane – căreia, dincolo de cosmetizarea de faţadă i s-a falsificat structura istorică – şi în soluţia hilară de salvare a galeriilor romane prin realizarea unor copii cu caracter muzeistic. Exersarea procedeului de tristă amintire de a aduce adevărul în slujba minciunii este un apanaj banal al tipului de propagandă în favoarea intereselor economice ale unei companii de interes privat, dar este inacceptabilă ca expresie a acţiunilor Statului în problema protejării moştenirii culturale a României. Este inacceptabil ca Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional să intre în rezonanţă cu un sistem de manipulare a opiniei publice care profită în exces de gravele probleme sociale existente la Roşia Montană şi de lipsa cronică de informare a populaţiei în privinţa condiţiilor necesare pentru o dezvoltare cu adevărat durabilă. Este inacceptabil ca un ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional să confunde distrugerea unui monument istoric cu salvarea acestuia. Este inacceptabil ca ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, personal sau prin vocea funcţionarilor din subordine, să dezinformeze opinia publică cu privire la consecinţele introducerii Roşiei Montane pe lista tentativă a UNESCO, când aceasta a avut recomandarea unor înalte foruri naţionale şi internaţionale, inclusiv Comisiile de Cultură reunite ale Parlamentului României, şi să se prefacă a nu şti care sunt consecinţele abandonării patrimoniului cultural de la Roşia Montană unei companii economice de interes privat, care promovează procedee de conservare şi restaurare ce contravin principiilor şi practicilor prevăzute de convenţiile internaţionale la care a aderat Statul Român. Este inacceptabil ca populaţia dramatic sărăcită a Roşiei Montane să nu merite altceva din partea Statului Român decât o încurajare cu false iluzii despre viitor.

Atragem atenţia asupra contradicţiei fundamentale între concluziile Comisiei Prezidenţiale pentru patrimoniul construit, siturile istorice şi naturale (Comisia) – înfiinţată prin Decizia Preşedintelui României în 18 aprilie 2008 – şi modul în care Guvernul României prin vocea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional îşi manifestă prezenţa în legătură cu salvarea patrimoniului cultural de la Roşia Montană. În primul Raport elaborat (Patrimoniul construit şi natural al României în pericol. Măsuri prioritare de protecţie), faţă de care Preşedintele României şi-a manifestat public totala adeziune cu prilejul lansării din 16 septembrie 2008, ca şi în Raportul final editat de curând de Institutul Cultural Român, Comisia constata că situaţia Roşiei Montane exemplifică în cel mai înalt grad posibilitatea de atingere a securităţii naţionale prin distrugerea patrimoniului subteran şi suprateran (istoric şi natural), în numele unei investiţii economice prezentate ca unica variantă pentru o dezvoltare durabilă.

Atragem atenţia Guvernului României că actuala criză economică şi cu atât mai puţin interesele economice ale unei companii de interes privat nu pot fi făcute responsabile pentru slăbiciunea Statului Român în a proteja destinul moştenirii culturale a României.

În numele datoriei pe care fiecare ţară o are faţă de generaţiile viitoare, solicităm Guvernului României să-şi reconsidere poziţia faţă de un Patrimoniu pe care are misiunea de a-l apăra şi nu de a-l abandona, să dea un semnal concret că Ministerul Culturii și Patrimoniului Naţional consideră, într-adevăr, o prioritate a activităţii sale «cucerirea patrimoniului cultural» şi să refuze primul pas spre distrugerea finală a Roşiei Montane – avizul de descărcare arheologică a muntelui Cârnic, care conţine cele mai extinse şi importante galerii romane.

dr. Monica Mărgineanu Cârstoiu, CșI – Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, preşedinte al Asociaţiei „Arhitectură. Restaurare. Arheologie”

prof. dr. Mircea Babeş, CșI – Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, preşedinte al asociaţiei „Vasile Pârvan”

prof. dr. Ioan Piso, preşedinte al Fundaţiei Culturale „Roşia Montană”

prof. dr. Andrei Pippidi, Universitatea din Bucureşti, fost preşedinte al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice

prof. dr. Aurelian Trişcu, fost preşedinte al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice

prof. Şerban Cantacuzino, membru al Societăţii Anticarilor şi al Institutului Regal al Arhitecţilor din Marea Britanie

prof. dr. Dan Mohanu, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti

conf. dr Sergiu Nistor, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, președinte al ICOMOS România

dr. Maria Alexandrescu Vianu, CșI – Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române

Maria Berza, expert în politici culturale

dr. Radu Harhoiu, CșI Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române

Șerban Țigănaș, președinte al Ordinului Arhitecţilor din România

Șerban Sturdza, vice-președinte al Ordinului Arhitecţilor din România, vice-preşedinte al Pro Patrimonio

conf. dr. Horia Ciugudean

dr. Ştefan Bâlici, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, vice-preşedinte al Asociaţiei „Arhitectură. Restaurare. Arheologie”

drd. Virgil Apostol, Muzeul Naţional de Istorie a României, secretar al Asociaţiei „Arhitectură. Restaurare. Arheologie”

MAREAN,IL SUSTINE PE SORIN,CA „ASA VREA MUSCHII SAI”IMPOTRIVA LUI VICTOR!

17 iul.

Vanghelie explică în ce condiții îl susține pe Sorin Oprescu.


Fostul președinte al PSD București Marian Vanghelie îl va susține pe Sorin Oprescu pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, în cazul în care acesta va fi favorit în sondaje.

De altfel, Marian Vanghelie a precizat că între el și Sorin Oprescu nu există nicio problemă. „Vorbim şi la telefon, ne şi întâlnim. După şedinţe am rămas şi am vorbit cu el. Dacă stăm pe aceleaşi poziţii nu trebuie să ne batem”, a explicat Marian Vanghelie, la Realitatea, Tv relația sa cu Sorin Oprescu.

Pe de altă parte, primarul Sectorului 5 al Capitalei susține că s-a simțit „un pic jignit” de înlocuirea sa din fruntea PSD București. „Cred că s-au înţeles tot felul de lucruri, cred că nu s-a explicat foarte clar ce s-a întâmplat. Că s-a stabilit un consiliu de coordonare nu mă afectează. M-am simţit un pic jignit, dar, pe fond, ceea ce face un om, capacitatea lui de muncă, nu poate să i-o ia nimeni. Eu în primul rând sunt membru de partid”, a menționat Marian Vanghelie.

De asemenea, acesta a dezvăluit că își va depune candidatura, în cazul în care se vor face alegeri la organizația PSD din București. „Dacă se vor face alegeri, evident că voi candida fără nicio problemă. Pe noi ne interesează să câştigăm toate cele şase primării şi primăria Capitalei, să câştigăm Consiliul General”, a afirmat Marian Vanghelie.

Primarul Sectorului 5 al Capitalei a fost înlocuit de la conducerea PSD București la sfârșitul lunii iunie. Propunerea a venit din partea președintelui PSD Victor Ponta.

EBA,FATA LU’TATA CEA MAI GURALIVA,VADIM CEL MAI TACUT EURODEPUTAT:”SUCCESURI SI INSUCCESURI”LA BRUXELLES

17 iul.

Elena Băsescu cea mai vorbăreață, Vadim Tudor cel mai tăcut europarlamentar
„Succesuri” şi „insuccesuri” la Bruxelles!

O analiză realizată de votewatch.eu arată că Elena Băsescu a ținut anul acesta cele mai multe discursuri în Parlamentul European, dintre toți eurodeputații români. La polul opus se situează Corneliu Vadim Tudor.

Fiica cea mică a președintelui Traian Băsescu a avut 87 de luări de cuvânt. Elena Băsescu conduce și în topul prezențelor, aceasta luând parte la toate ședințele Parlamentului European.

Elena Băsescu este urmată de europarlamentarul PSD Silvia Țicău, cu 75 de discursuri susținute în plenul Parlamentului European de la începutul acestui an.

Cel mai puțin a vorbit în 2011 Corneliu Vadim Tudor. Astfel, președintele Partidului România Mare a avut doar cinci luări de cuvânt de la începutul acestui an. De altfel, Corneliu Vadim Tudor a fost tăcut de când a devenit europarlamentar, din 2009 și până în prezent el având doar 15 discursuri.

Nici liberala Ramona Mănescu nu stă prea bine la acest capitol. În acest sens, ea a avut cu o intervenție mai mult decât Vadim, luând cuvântul în plen de numai șase ori.

Gigi Becali: prezență de 17,65%

Și Gigi Becali iese cu ceva în evidență. Nu este vorba însă de numărul luărilor de cuvânt, ci de prezența în Parlamentul European. Potrivit votewatch.eu, Gigi Becali a înregistrat o prezență de doar 17,65%.

Mai bine stă la prezență Corneliu Vadim Tudor. Nu are 100% ca Elena Băsescu, dar nici 18% ca Gigi Becali. Astfel, deși nu a vorbit prea mult, liderul PRM a mers destul de des la Bruxelles. Mai exact, Corneliu Vadim Tudor a înregistrat o prezență de 70,59%. Chiar și așa, acesta se află în coada clasamentului. Pe penultima poziție, înaintea lui Gigi Becali. Dar după Laszlo Tokes, care a avut o prezență de 73,53%.

LE MONDE:UNGARIA,STAT AUTORITAR IN INIMA EUROPEI!

17 iul.

„Le Monde”
Ungaria: Stat autoritar în inima Europei

Sub titlul de mai sus, cunoscutul ziar francez „Le Monde” a publicat un articol în ediţia sa din 17 iulie în care porneşte de la sublinierea „bilanţulului flatant” făcut de fostul ministru pentru afaceri europene de la Budapesta, Laurent Wauquiez, în legătură cu felul în care ţara sa a asigurat preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene în primul semestru al acestui an. Budapesta, spunea el în săptămânalul ungar HVG, „a administrat dovada că ea-şi merită locul în inima Europei”.

În continuare, ziarul parizian arată că, „ primindu-l, la sfârşitul lunii iunie, la Budapesta, pe premierul chinez Wen Jiabao, primul ministru ungar Viktor Orban a lăudat virtuţile ţării sale care, cum spunea el, oferă învestitorilor „sistemul politic cel mai stabil din Europa”. Dar cu ce preţ pentru democraţie ? După alegerea sa triumfală, în 2010, cu o majoritate de două treimi, fostul opozant al regimului comunist, care, în 1988, a cerut în mod foarte curajos plecarea trupelor sovietice din ţara sa, construieşte în marş forţat, sub nasul Bruxellles-ului, UN MODEL TOTAL STRĂIN VALORILOR EUROPEI (subl.ns.-DC) : o economie încadrată şi cu libertăţi restrânse. Un model care-şi găseşte inspiraţie la Beijing. I se adaugă un naţionalism cu atât mai viu cu cât el a fost rănit prin pierderea a două treimi din teritoriul ungar, în 1920, prin Tratatul de la Trianon impus de învingătorii din primul războii mondial. În discursul oficial, această amputare este „cea mai mare tragedie a Ungariei moderne” (…) Într-un an, lista cu iniţiativele luate de Budapesta, care trebuie ca în mod singular să neliniştescă europenii, este lungă. Chiar în această săptămână, guvernul Orban a făcut să fie votate legi care atentează la libertăţile publice: munca obligatorie şi sub supraveghere poliţiei pentru beneficiarii de alocaţii sociale; prelungirea arestării şi noi restricţii impuse adversarilor politici. Acestea vin să se adauge numărului de decizii luate deja şi la fel de contestabile: ÎNCURAJAREA TENDINŢELOR IREDENTISTE ALE MINORITĂŢILOR MAGHIARE DIN ŢĂRILE VECINE (subl. ns.- DC); reducerea drastică a puterilor Curţii Constituţionale; lege asupra presei, destinată să-i astupe gura; o Constituţie al cărei preambul deschide calea revizionismului în favoarea mareşalului Horthy, un Petain local.

Dl. Orban n-a fost menajat de critici, acerbe sau moderate. În faţa militanţilor partidului său, Fidesz, el s-a felicitat de a fi „trimis bobârnace” eurodeputaţilor. Ungaria respinge toate criticile. Singurul conducător străin care şi-a manifestat public un început de nelinişte este secretarul de Stat american. Sosită în vizită la Budapesta după Wen Jibao, Hillary Clinton i-a incitat pe „prietenii noştri unguri” să garanteze o Constituţie „care să reflecteze propriile lor valori democratice şi valorile europene”. Este surprinzător că ceilalţi membrii ai Uniunii Europene nu au reacţionat încă. ESTE SURPRINZĂTOR CĂ EI NU AU ÎNŢELES CĂ CEEA CE SE PETRECE LA BUDAPESTA ESTE NEDEMN DE EUROPA”, se arată în finalul articolului din ziarul „Le Monde”.

Desigur că, în legătură cu cele de mai sus, nu ar fi multe de spus. Există, totuşi, o nuanţă pe care-mi îngădui s-o introduc în discuţie sub forma unei întrebări aproape retorice: oare cum ar fi recţionat autorităţile ungare şi presa din Budapesta, cât şi cea de la Bruxelles ca şi oficialităţile europene, dacă, în România, s-ar fi adoptat măcar una dintre măsurile dezavuate mai înainte de „Le Monde”, unul dintre cele mai cunoscute ziare din lume?

%d blogeri au apreciat: