RAPORTUL C.E.:”MINCIUNA,FRAUDE,PREFACATORIE”PRIVIND ABSORBTIA FONDURILOR EUROPENE!

19 iul.

România, sub lupa Bruxelles-ului
„Minciună, fraude, prefăcătorie”, spune raportul CE privind absorbţia fondurilor europene

În raportul Comisiei Europene privind situaţia României şi Bulgariei la capitolul absorbţia fondurilor UE, concluziile despre ţara noastră sunt devastatoare! De la minciună, prefăcătorie şi până la fraudă, niciun cuvânt din această categorie nu lipseşte din raportul CE.

Sigur, televiziunile de ştiri au acordat un spaţiu destul de important acestui raport final al Comisiei Europene, numai că breaking-news-urile cu care din nefericire ne-a obişnuit actualul regim (dosarul „Borbely şi cuscra” la DNA, şefii DNA şi ANI fac declaraţii politice etc.) nu au permis o analiză mai atentă pe tot textul venit de la Bruxelles.

Cotidianul.ro a intrat în posesia acestui document şi a descoperit câteva chestiuni uluitoare.

Întâi, faptul că onor Guvernul României minte cu neruşinare…. Bine, nu asta era noutatea! Ci faptul că guvernul Boc minte chiar dacă ştie că documentele oficiale ale Comisiei Europene arată cât se poate de clar care este adevărul în privinţa înfiinţării unui alt minister. De aproape o lună, Traian Băsescu, Emil Boc şi toţi ceilalţi reprezentanţi ai puterii ne-au făcut capul calendar cu „trebuie să înfiinţăm Ministerul Absorbţiei Fondurilor Europene, trebuie să înfiinţăm Ministerul Absorbţiei Fondurilor Europene” şi cu toate discuţiile sterile iscate în jurul acestui subiect: cine va ocupa postul acesta de ministru, ce putere va avea ministrul (sau ministresa) cu pricina etc. Ei bine, iată că raportul Comisiei Europene aflăm cum stau de fapt lucrurile în privinţa înfiinţării unei noi dregătorii. Comisia Europeană cere României DOAR să „treacă coordonarea fondurilor UE unei persoane, la nivel ministerial, din apropierea primului-ministru, începând cu data de 1 august 2011”. Ceea ce nu înseamnă nici pe departe că Boc trebuie să mai înfiinţeze încă un minister, adică să mai toace mulţi bani publici, doar aşa de dragul Andreei Paul-Vass, ca să nu se simtă doamna cu pricina nedreptăţită fiindcă nu are şi domnia sa un post de ministresă. Pur şi simplu, e nevoie doar ca unul dintre miniştrii sau secretarii de stat sau unul dintre şefii de agenţii guvernamentale să primească o sarcină în plus: aceea de a coordona fondurile UE.

O altă concluzie a raportului CE priveşte tot guvernul Boc şi minciunile sfruntate pe care membrii acestui guvern ni le toarnă pe nerăsuflate. Sunt mulţi cei care îşi amintesc cu siguranţă jenantul episod Botiş, când fostul ministrul al Muncii împărţea fonduri europene POSDRU cu multă largheţe pentru firma soţiei sale. La fel de mulţi sunt şi aceia care ştiu şi care sunt scandalizaţi de modul în care Emil Boc şi restul trupei pedeliste ne spun sfidători că Nelu Ioan Botiş „a fost un ministru performant şi că nefericita «întâmplare» în urma căreia domnul Botiş a fost nevoit să renunţe la funcţie nu a avut niciun ecou la Bruxelles, nici negativ, nici pozitiv”. Iată însă că guvernanţii pedelişti sunt contrazişi cu subiect şi predicat în raportul CE semnat de Jose Manuel Durao Barosso: „O listă cu măsuri destinate îmbunătăţirii capacităţii administrative este agreeată de România cu Comisia Europeană şi trebuie să fie aprobată de Guvern, cel târziu la 1 Octombrie 2011. Aceste măsuri trebuie să includă acţiuni care să îmbunătăţească stabilitatea instituţională, pentru a putea adopta criterii de transparenţă şi merit atunci când este vorba despre atribuirea funcţiilor de management, şi de asemeni pentru a putea preveni şi detecta orice conflict de interese care ar putea apărea în managementul fondurilor europene”, spune documentul CE, cu direcţie precisă către Boc, Botiş&gaşca.

Nu am exagerat cu absolut nimic atunci când am spus că oficialii de la Bruxelles au folosit din plin în acest raport cuvinte tari, aşa cum sunt „fraudă”, „prefăcătorie” etc.

Ba chiar se poate spune că este cu atât mai îngrijorătoare situaţia României în privinţa absorbţiei fondurilor europene cu cât CE avertizează în termeni de o duritate extremă guvernul de la Bucureşti, fix pe subiectul gestionării relaţiei ţării noastre cu OLAF, adică cu „gardianul/poliţist” al fondurilor comunitare. Comisia Europeană nu ezită să atragă atenţia oficialităţilor din România că „61 din 64 de dosare de acordare de fonduri UE-SAPARD sunt cercetate în prezent pentru suspiciunea de fraudă”. Bruxelles, respectiv OLAF, îşi exprimă în mod deschis „serioasa îngrijorare că instituţiile relevante administrative şi judiciare din România (DNA, agenţiile de plăţi, autorităţile de management sau ministerele de linie) se prefac a lucra într-o „«perfectă» coordonare de faţadă cu cercetările OLAF-ului”. Această suspiciune în privinţa României, se mai arată în raportul Comisiei Europene, a apărut în momentul în care „OLAF a solicitat anumite documente autorităţilor române acestea au prezentat documente care erau în mod evident unele fără importanţă care erau pur şi simplu copiate de la unii la alţii”.

Mai pe româneşte spus, Comisia Europeană transmite guvernanţilor români în raportul privind absorbţia fondurilor europene că, după ce că sunt suspecţi de cam prea multe fraude cu fonduri UE, mai sunt şi mincinoşi şi, din păcate, nici mintea nu-i ajută foarte tare! Cum s-ar spune în popor, cu toate DNA-urile, ANI-urile, ANAF-urile, POSDRU-rile şi agenţiile noastre, dacă nu avem cap, atunci e vai de fo(u)ndurile noastre!

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: