Arhiva | 11:31 am

MERCENARUL BASIST ,MIRCEA MIHAIES JIGNESTE ZIARISTII:”MACIUCI,SUFLETE DE CARPA, TURBATI”!

23 iul.

Mircea Mihăieş despre ziarişti: „Măciuci, suflete de cârpă, turbaţi”

Vicepreşedintele Institutului Cultural Român muşcă furios din oricine îndrăzneşte să I se opună lui Traian Băsescu. Politicieni din opoziţie, ziarişti neobedienţi sau orice altă persoană care detestă guvernarea Băsescu-Boc, toţi sunt mitraliaţi la foc deschis de Mircea Mihăieş în editorialele sale din „Evenimentul Zilei”.

De data asta a venit rândul ziariştilor neafiliaţi Cotroceniului să fie înfieraţi cu mânie proletară de intelectualul preşedintelui României. Furiosul Mihăieş îşi începe pastila din EVZ dând o copită zdravănă „angajaţilor televiziunilor mogulice” despre care spune că „au turbat precum câinii vara”. Mircea Mihăieş este convins că aceşti ziarişti, pe care îi caracterizează violent „suflete de cârpă”, sunt unicii vinovaţi de „transformarea spaţiului virtual într-o mlaştină morală respingătoare”. Pentru a exemplifica despre cine face vorbire, scriitorul îl ia la bastoane pe realizatorul tv Cătălin Striblea. „Îl priveam, mai zilele trecute, pe unul din agitaţii cu cravată de la Realitatea TV. Pus să modereze o emisiune despre rezultatele de la bacalaureat (despre care mă grăbesc să spun că sunt normale, şi nu catastrofale, având în vedere bătaia de joc cronică din învăţământ), individul şi-a început peroraţia gângavă anunţând că va aduce «probele» care să arate de ce ministrul Funeriu trebuie să plece. Din acel moment, «invitaţii», obişnuiţii mardeiaşi din sfera pesedist-penelistă, au acceptat făţiş rolul de mercenari: ei nu mai erau pe platou pentru a dezbate o problemă, ci pentru a înfiera gros, tovărăşeşte, partinic, «drama naţională»”, spune Mircea Mihăieş, nervos nevoie mare pe toţi acei realizatori tv sau ziarişti care au îndrăznit să conteste profesionalismului ministrului Educaţiei şi măsurile abulice luate de acesta în legătură cu organizarea examenului de Bacalaureat. Sinecuristul de la ICR se plânge – tocmai el, exponent de frunte al „mardeiaşilor din sfera băsisto-pedelistă” care acuză fără probe şi care „înfierează gros, tovărăşeşte, partinic” – că „obişnuiţii mardeiaşi din sfera pesedisto-penelistă” vor capul unui ministru care are doar două mari „performanţe” la activ: a ajuns ministru doar datorită calităţilor sale de cel mai bun numărător al pixelilor albaştri de pe traiectoria pumnului prezidenţial şi a dovedit că în ciuda faptului că are studii în străinătate vorbeşte la fel de corect limba română precum o face şi manelistul Nicolae Guţă.

Şi vicepreşedintele ICR-ului nu se opreşte aici cu „drăgălăşeniile” adresate ziariştilor şi opinioniştilor anti-Băsescu: „Morişti de ventilat minciuni, maeştrii manipulării au ajuns un fel de desperados care macină aceleaşi poncife, deşi efectul denunţurilor publice a scăzut dramatic. S-au înscris pe o spirală de unde nu-i va mai recupera nimeni vreodată. Au intrat în competiţie cu propriile aiureli şi sunt obligaţi să urce, în fiecare zi, noi culmi ale neruşinării. Asemeni consumatorilor înrăiţi de droguri, trebuie să mărească necontenit doza”, vituperează Mihăieş, fals îngrijorat de posibilitatea ca aceşti „jurnalişti-măciuci” să îi la bătăie, la propriu, într-o bună zi pe alde „bietul” Popoviciu, Spânu sau Gelu Vişan. Sau, şi mai grav, spune Mihăieş, să ne ferească Dumnezeu ca aceşti trupeţi tv din oastea PDL-ului să devină AKM-urilor ziariştilor şi analiştilor înfieraţi de domnia sa. „Să nu ne mire dacă într-o zi vor începe să-şi la pumni invitaţii ori, Doamne fereşte, vor pune mâna pe arme, dacă analiştii de ocazie nu vor respecta la milimetru partitura infernală impusă de patroni”, aşa grăieşte Mircea Mihăieş crescând artificial „riscurile” la care care sunt supuşi trăncănitorii de serviciu din Modrogan.

Din nou, scriitorul transformat în propagandist băsist vorbeşte despre adversarii regimului Băsescu-Boc de parcă s-ar descrie pe sine şi pe toţi ceilalţi colegi ai săi din echipa de zgomote şi aplauze a Cotrocenilor. „Campioni la plimbatul limbii în gură, au abandonat imparţialitatea ziaristului în favoarea militantismului deşuchiat, la capătul căruia nu-i aşteaptă decât spitalul psihiatric. Pentru ei nu există reguli, valori şi ierarhii. E ceva inuman în ura neostoită cu care perorează. E ceva maladiv în gesticulaţia lor obsesională. Finalmente, e ceva jalnic în faptul că mercenariatul are un singur efect: să arate lumii faţa mutilată a unei Românii pe care-o transformă, cu fiecare minut al prezenţei lor pe ecran, într-un teritoriu coşmaresc. De ce-am fi frecventabili pentru străinii veniţi din ţări unde neadevărul e pedepsit drastic, iar mahalagismul agresiv, urlat din rărunchi, nu e tolerat nici în spectacolele de iarmaroc?”, spune Mihăieş uitând că tocmai domniile lor, cei din tabăra lui Traian Băsescu, sunt agresivii care urlă din rărunchi, mahalageşte de multe ori, pentru a apăra (fireşte pe bani mulţi, ca orice mercenari) acest regim care a promovat ca niciun alt regim politic nonvalori şi o lume fără ierarhii. Şi tot ei, intelectualii preşedintelui împreună cu actualul preşedinte al României, prin tot ceea ce fac de vreo şase ani încoace, au mutilat nu doar faţa României, ci întreaga Românie.

Şi pentru că nu putea să scrie un editorial în care să nu îl laude pe „măreţul” Băsescu, Mihăieş spune dispreţuitor că „jurnaliştii-măciucă” sunt pe ultima sută de metri a existenţei lor profesionale, întrucât „modernitatea” reprezentată şi implementată de Băsescu şi ai lui îi va spulbera fără milă pe „angajaţii televiziunilor mogulice”.

Mircea Mihăieş încheie editorialul mult mai calm decât aşa cum l-a început: „E inevitabil să fie aşa: oricât ar evolua tehnica, oricâte facilităţi îţi oferă televiziunea şi internetul, măciuca tot măciucă rămâne”, scrie vicepreşedintele ICR-ului, care prin tot ceea ce scrie şi ce face demonstrează că oricât de bine mascat ar fi un sinecurist prezidenţial tot „măciucă” băsistă rămâne.

EBA FATA LU’TATA,SPECIALISTA A DISCURSURILOR DE UN MINUT IN P.E.!

23 iul.

EBA, specialista discursurilor de un minut in P.E.

Elena Băsescu, fiica mai mică a preşedintelui României, Traian Băsescu, are numeroase discursuri în Parlamentul European, dar impactul lor politic este redus, spun specialiştii.

Ce face Elena Băsescu în Parlamentul European? Internauţii români au deseori ocazia să o urmărească în direct dacă accesează serviciul video al Parlamentului European. Fiica cea mică a preşedintelui, aleasă ca independent în iunie 2009, dar admisă în grupul PPE, nu lasă nicio sesiune de plen fără una sau mai multe intervenţii. Îşi citeşte cu sârg declaraţiile de un minut şi uneori se mai poticneşte, devenind subiect de amuzament pentru televiziunile de ştiri. Dar care este cu adevărat valoarea politică a lungului şir de declaraţii marca Elena Băsescu? Şi ce se întâmplă, de fapt, dincolo de ecranul vizibil al Parlamentului European? Oameni din interiorul instituţiei construiesc profilul europarlamentarului român cu numele cel mai celebru.

„Ştii de ce o admir? Că nu face niciodată caz de poziţia tatălui ei, că este modestă, respectuoasă şi munceşte mult ca să se afirme”, spune un europarlmentar român, membru al unui grup politic rival. Într-adevăr, eurodeputatul român Elena Băsescu ( 31 de ani), cunoscută şi ca EBA, este prezentă la aproape toate şedinţele de plen. Şi, mai mult decât atât, este autoarea unui număr impresionant de intervenţii, mai exact 217. O cifră mare, care nu o propulsează, totuşi, pe primul loc în cadrul delegaţiei române la Parlamentul European. Europarlamentarul Adriana Ţicău, de la PSD, are 244 de intervenţii.

Între cele două reprezentante ar exista chiar un fel de „război nedeclarat” pentru titlul neoficial de „europarlamentarul român cu cele mai multe intervenţii în plen”, susţin surse din Parlamentul European.Însă asupra numărului mare de intervenţii în plen ale fiicei preşedintelui României trebuie făcute nişte precizări. Cea mai mare parte dintre acestea sunt explicaţii asupra votului şi aşa-numitele declaraţii de un minut ( „one-minute speech”). În fiecare şedinţă de deschidere a unei sesiuni plenare sunt rezervate 30 de minute pentru aceste declaraţii.

Fiecare europarlamentar are dreptul să se exprime, având la dispoziţie un singur minut. De asemenea, la sfârşitul şedinţelor, europarlamentarii pot să-şi motiveze votul, ceea ce, de obicei, se întâmplă în faţa unei săli aproape goale. Valoarea politică a acestor intervenţii este redusă, explică un expert parlamentar de la Bruxelles. Europarlamentarii vorbesc în nume propriu, nu al delegaţiei naţionale, al unui grup de colegi, al grupului politic sau al vreunei comisii. Urmările politice ale acestor discursuri sunt practic nule şi, de aceea, presa acreditată la Parlamentul European nu le acordă prea multă atenţie.

O adevărată enciclopedie

Dacă numărul declaraţiilor Elenei Băsescu impresionează, atunci varietatea subiectelor abordate şochează de-a dreptul. De la instrumentele financiare la condamnarea biciuirii în Malaezia, de la reforma administrativă din România la urmările cutremurului din Japonia, de la situaţia din Belarus la integrarea rromilor, de la relaţiile UE – Rusia la pregătirea pădurilor pentru schimbările climatice, de la problemele guvernului tibetan în exil la egalitatea dintre femei şi bărbaţi în UE. Şi lista poate continua.

„Acesta este semnul distinctiv al europarlamentarului care nu-şi găseşte locul. În general, europarlamentarii care vor să joace un rol important se specializează pe un număr mic de direcţii şi ajungi să cunoşti cine de ce se ocupă: drepturile omului, pieţe financiare, securizarea frontierelor, buget şi aşa mai departe”, spune un consultant politic de la Bruxelles.

Un şef dificil

Un alt expert europarlamentar remarcă şi calitatea oscilantă a declaraţiilor pe care Elena Băsescu obişnuieşte să le citească în plen, uneori cu poticneli şi bâlbe. „Se simte că sunt scrise de persoane diferite, unele intervenţii sunt de calitate, altele, nu”, spune expertul. De vină ar putea fi şi fluctuaţia personalului de la cabinetul Elenei Băsescu, spun surse parlamentare. Mulţi asistenţi nu rezistă mai mult de câteva luni, oricât de tentante ar fi locurile de muncă sau stagiile în Parlamentul European.

„Îşi doreşte foarte multe şi nu vrea să greşească, dar este extrem de nesigură şi adesea nu ştie exact ce să ceară. E şi normal că îşi aduce asistenţii la exasperare”, spune un fost asistent din Parlamentul European. Deşi se exprimă des în plen, capacitatea Elenei Băsescu de a relaţiona în Parlamentul European pare una redusă.

Activitate slabă

Elena Băsescu nu a iniţiat vreo declaraţie scrisă, instrument care presupune participarea mai multor europarlamentari. Nu a fost desemnată de grupul ei politic ( PPE) să redacteze vreun raport. Nu a redactat o opinie la vreun raport. Toate acestea sunt considerate, în Parlamentul European, contribuţii mult mai importante, politic vorbind, decât simplele declaraţii de un minut. Elena Băsescu este membru al Comisiei Petiţii (PETI) şi supleant în alte două: cea pentru Afaceri Externe şi cea pentru Afaceri Economice şi Monetare. „Activitatea ei în Comisia PETI este, să spun aşa, discretă”, spune un expert din Parlamentul European. „Atât de discretă, încât a trebuit să vină Cristian Preda supleant în această comisie, pentru a mai compensa puţin activitatea neconvingătoare a Elenei Băsescu”.

Cristian Preda a devenit membru supleant în Comisia PETI în februarie 2011. Totul s-a întâmplat la puţin timp după eşecul eurodeputaţilor din PPE de a scoate de pe ordinea de zi a comisiei petiţia organizaţiilor media din România care reclamau introducerea presei în Strategia Naţională de Apărare, ca vulnerabilitate a statului român. Cazul fusese închis în Comisia PETI, la 2 decembrie 2011, cu votul a 16 eurodeputaţi PPE, majoritatea din cadrul PDL. Aceasta, deşi grupul PPE avea dreptul la doar 12 voturi în Comisie.

Liberalii şi socialiştii europeni au contestat procedura de vot şi au ieşit din sală, după care au reclamat totul la Conferinţa Preşedinţilor din cadrul Parlamentului European – un fel de corespondent al Birourilor Permanente din Parlamentul României. Acest for a decis, la 25 ianuarie, că votul nu a fost valabil. Ceea ce i-a făcut pe europarlamentarii din opoziţie să compare acest episod cu „cazul Roberta Anastase” din Parlamentul României. Petiţia organizaţiilor media se află şi azi în portofoliul Comisiei PETI. În pofida insistenţelor, nu am putut obţine un interviu cu europarlamentarul Elena Băsescu.

Prezenţă

Are o bună rată de prezenţă la lucrările Parlamentului European, este tenace, vrea să se afirme.

Independentă

Liderul grupului PPE, Joseph Daul, a declarat, pentru „Adevărul”, pe 1 mai 2011, că tatăl Elenei Băsescu nu a intervenit niciodată în favoarea fiicei sale.

Sprijin

Alegerea ei în Parlamentul European rămâne un subiect controversat, din cauza sprijinului masiv acordat de fostul ministru Monica Ridzi.

Ineficienţă

Nu a reuşit să-şi găsească o „specialitate” în cadrul Parlamentului European.

Educaţie şi parcurs profesional

– Diplomă de licenţă în afaceri economice şi financiare – interne şi internaţionale, Universitatea Româno-Americană, Bucureşti (1999-2004).
– Diplomă de master în ştiinţe politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti (2005-2007).
– Curs introductiv la Colegiul Naţional de Apărare, Bucureşti (2008).
– Curs pentru Înalţi Demnitari la Colegiul Naţional de Apărare (2010).
– A lucrat ca economist la SC Luxten Lighting Company SA, Bucureşti (2004-2009).
– A fost stagiară în cabinetele deputaţilor Iosif Matula (deputat în PE) şi Monica Iacob-Ridzi (2008-2009).

Intervenţie în plen marca EBA

La 16 decembrie 2010, Elena Băsescu a condamnat, în plenul Parlamentului European, practica biciuirii în Malaysia. Iată transcrierea acestei intervenţii, aşa cum poate fi urmărită şi pe serviciul video al Parlamentului European. „Domnule preşedinte, consider regretabil faptul că în Malaezia practica biciuirii a atins proporţii alarmante atât de ridicate şi are un trend ascendent. În loc de a restricţiona această practică, guvernul o încurajează. Autorităţile invocă un argument nefondat, conform căruia biciuirea este legală şi are un efect considerabil în sensul diminuării activităţii criminale. Ofiţerii din închisori primesc recompense financiare pentru biciurea deţinuţilor.

Estimările confirmă o situaţie îngrijorătoare. Peste şase sute de mii… şase mii de refugiaţi şi…zece mii de deţinuţi sunt victimele acestei practici, în fiecare an. Consider că este foarte important ca victimele care provin din afara Malaeziei să aibă dreptul de a avea un proces corect. În prezent le sunt refuzate servicii fundamentale precum interpretarea sau consilierea”.

Câştigă mult, strânge puţin, cumpără bijuterii

Conform declaraţiei de avere, pentru fiecare lună din mandatul ei de europarlamentar obţine un venit de 6.246 de euro. A decontat, în medie, peste 9.000 de euro transport şi diurnă. A beneficiat şi de 50.000 de euro pe an pentru cheltuielile cabinetului său de la Bruxelles. Nu a reuşit să adune în conturi decât puţin peste 16.000 de euro şi a declarat că deţine bijuterii a căror valoare este estimată la 22.500 de euro.

Activitatea la Bruxelles şi la Strasbourg

– Aleasă ca independent, la alegerile europarlamentare din iunie 2009.
– Primită în grupul PPE, la câteva zile de la preluarea mandatului.
– A avut 11 interpelări în plenul PE.
– A susţinut 85 de moţiuni pentru rezoluţii.
– A avut 217 discursuri în plen, locul 31 din 729, în Parlamentul European.
– A avut amendamente pe 42 de rapoarte.
– Prezenţa la vot: 93,97%
– Loialitatea faţă de grupul politic: 96,74%.

Kate Ryan – Voyage Voyage

23 iul.

Voyage Voyage!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Allexinno & Starchild – Senorita [OFFICIAL MUSIC VIDEO]

23 iul.

Senorita!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Azuro feat. Elly – Ti Amo (Official Video)

23 iul.

Ti Amo!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Giorgia E c’è ancora mare (live 30 ore per la vita 1995 …

23 iul.

E c’e ancora mare!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

MASACRUL DIN OSLO,INTRE DURERE SI REVOLTA!

23 iul.

Masacrul din Oslo, intre durere si revolta. Vezi cine este presupusul atacator, Anders Behring Breivik

Cotidianul norvegian Verdens Gang scrie pe larg dublul atentat: „Cel putin 80 de persoane au fost ucise in Utoya. Politia a anuntat numarul socant de victime intr-o conferinta de presa sustinuta in timpul noptii de vineri spre sambata. <>, a spus seful politiei din Oslo, Oystein Maeland „. Publicatia citeaza surse din cadrul anchetatorilor, care dezvaluie identitatea atacatorului, in persoana lui Anders Behring Breivik, un norvegian in varsta de 32 de ani. Autoritatile refuza insa, in continuare, sa ii confirme in mod oficial identitatea. Politia a perchezitionat apartamentul mamei lui Breivik in timpul noptii de vineri spre sambata; barbatul detine trei arme inregistrate pe numele sau si nu are alta pregatire militara in afara de stagiul obligatoriu, mai scrie Verdens Gang.

Cotidianul norvegian Aftenposten citeaza surse din interiorul anchetei, care sustin ca agresorul arestat de catre politie este, intr-adevar, Anders Behring Breivik. Potrivit publicatiei, Behring Breivik a postat mesaje controversate pe forumurile de discutii online, in care s-a descris ca fiind „anti-islamic” si „nationalist”. Pe pagina sa de Facebook, Breivik sustine ca este crestin si conservator. Sursele Aftenposten sustin ca barbatul este membru al Ordinului Masonic.

Publicatia norvegiana Dagbladet consemneaza faptul ca, pe data de 17 iulie, Anders Behring Breivik ar fi postat pe contul sau de Twitter urmatoarele cuvinte, parafranzandu-l pe filosoful John Stuart Mill: „Un om care are o convingere este egal, ca forta, cu 100.000 de oameni care nu sunt manati decat de interes”. Dagbladet confirma, de asemenea, informatia potrivit careia atacatorul este membru al Ordinului Masonic.

Televiziunea publica NRK: „Nu exista nicio indoiala ca data de 22 iulie va intra in istorie drept cea mai neagra zi din istoria Norvegiei de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial”.

Televiziunea TV2 transmite ca suspectul Anders Behring Breivik are legaturi cu extrema-dreapta si detine doua arme inregistrate pe numele sau, o mitraliera si un pistol Glock.

%d blogeri au apreciat asta: