AGERPRES: BASESCU FACE APEL LA ROMANII DIN SERBIA SA FIE UNITI SI REPREZENTATI!

2 nov.

Băsescu către românii din Serbia: Fiţi uniţi, să fiţi reprezentaţi.

Preşedintele Traian Băsescu i-a îndemnat pe etnicii români din Serbia să fie uniţi, pentru a fi mai bine reprezentaţi, adăugând că România nu va face niciun gest de amestec în treburile interne ale Belgradului, dar că va acţiona la nivelul relaţiei bilaterale, diplomatic şi politic, pentru respectarea drepturilor acestora.

traian-basescu”Un lucru nu se poate face nici de la Bucureşti (…): responsabilitatea de a fi împreună a minoritarilor români. Aici este o chestiune de cum gândeşte fiecare. Sigur, dacă vă uitaţi la patria-mamă veţi vedea şi acolo destulă dezbinare, deci nu mă miră că ea a trecut şi la sud de Dunăre. Cred că principalul obiectiv al minorităţii române din Serbia ar trebui să fie prezervarea valorilor lingvistice, a culturii şi a obiceiurilor şi atunci o disipare de diverse formaţiuni şi structuri, fie ele ale societăţii civile, fie ele politice, nu face decât să facă mai slabă capacitatea minorităţii de a menţine ceea ce este reprezentativ pentru naţiunea română. Profit de intervenţia dumneavoastră pentru a face un apel la românii din afara frontierelor în general, nu numai la cei din Serbia, să stea uniţi pentru a-şi putea valorifica drepturile de minoritari într-o ţară democratică. Cu cât vor fi mai risipiţi, cu atât vor avea resurse mai puţine şi cu atât vocea lor va fi mai slabă”, a spus Băsescu, informează Agerpres.

Şeful statului i-a îndemnat pe românii din Serbia, cu care a avut o întâlnire, marţi, la Belgrad, să fie mai uniţi, pentru a fi mai reprezentaţi, remarcă ce a stârnit aplauzele celor prezenţi. „Dacă voinţa românilor de la sud de Dunăre este ca unii să se autodenumească români, iar alţii vor să se autodenumească vlahi, dintre vlahi unii spun că sunt vlahi români, iar alţii că sunt vlahi pur şi simplu şi că nu au nimic comun cu România. Probabil foarte mulţi uită cum s-a chemat teritoriul de la nord de Dunăre, care purta cândva în istorie exact denumirea pe care ei şi-o asumă spunând: ‘Da, ne numim aşa, dar nu suntem români’. Ce vreau să înţelegeţi, statul român nu va face o strategie care să dea soluţii cetăţenilor Serbiei. Nu vom face niciun gest de amestec în treburile interne ale Serbiei, aşa cum nu am accepta niciun gest ca cineva să vină să ne spună: ‘Ce faceţi cu ceangăii şi cu ungurii. Este exclus să avem o asemenea strategie. Ce putem să facem e ceea ce facem – a fost vremea când ne-am bătut să fie recunoscută minoritatea română din Banatul sârbesc, acum încercăm să explicăm pentru vlahi că cei care se recunosc a fi vlahi români au dreptul să înveţe în limba maternă, că au dreptul la o biserică ortodoxă, parte a BOR, la mijloace mass-media, iar pentru cei care nu se recunosc a fi vlahi români chiar nu avem ce să le facem”, a afirmat Băsescu.

El a ţinut să precizeze că România nu poate face nimic din ceea ce ea nu acceptă pe teritoriul său, dar poate ca la nivelul relaţiei bilaterale să facă tot ce se poate politic şi diplomatic pentru ca „un adevăr să fie recunoscut”. „Speranţa noastră este că dacă vor capta televiziunea naţională din România vor constata că vorbesc aceeaşi limbă şi atunci vor înţelege că au originea pe acolo, nu neapărat că nu au o rădăcină. (…) în altceva nu ne vom implica. Ce putem să facem, în momentul în care şi minoritatea vlahă ar fi recunoscută ca fiind parte a minorităţii româneşti, să finanţăm direct proiecte în Valea Timocului. Nu vom face nimic din ceea ce noi nu acceptăm pe teritoriul nostru”, a afirmat Băsescu.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: