Arhiva | 4:16 pm

DCNEWS:MIRCEA GEOANA SACRIFICAT DE PONTA”MICUL TITULESCU” PENTRU INCA UN MANDAT AL REGIMULUI BASESCU!

7 nov.

Mircea Geoană. Colegii mei vor să dea pe gratis, fără luptă, poziția a doua în stat

Actualul președinte al Senatului, fostul președinte PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că decizia de schimbare a sa din funcția de șef al Senatului, luată de BP al PSD, este una greșită și profund pripită, care oferă pe tavă actualei puteri funcția numărul doi în stat.

geoana_prostanacul”Este o decizie profund greșită cu privire la interesul PSD și al șanselor partidului de a câștiga alegerile viitoare”, a declarat, luni, Mircea Geoană. Potrivit acestuia, șansele ca PSD să păstreze funcția de președinte al Senatului după înlăturarea sa sunt nule. „Cei care au decis înlăturarea mea trebuie să își asume o astfel de răspundere, în care partidul și opoziția pierd această poziție. Nu există nicio formulă prin care președintele unei Camere să fie schimbat fără votul plenului. Niciuna”, a mai declarat Geoană. Potrivit acestuia, motivele care au dus la retragerea sprijinului politic al PSD pentru funcția sa sunt de natură internă în cadrul partidului. „Vreau să spun că interesul meu de a vedea PSD la guvernare rămâne neschimbat. Sunt mâhnit că aceste calcule meschine fac ca factorul strategic să fie întunecat”, a mai spus Geoană.

Schimbarea lui Geoană, încă un an de guvernare pentru regimul Băsescu

Declanșarea procedurilor pentru eliminarea lui Mircea Geoană de la conducerea Senatului demonstrează că USL nu mai speră la suspendarea președintelui Băsescu, până la alegerile din 2012. Ca urmare, funcția de președinte al Senatului nu mai are relevanță. Dacă președintele va ajunge în incapacitate de a-și duce la capăt mandatul, oricum vor fi alegeri. O reconfigurare a forțelor în parlament, care să permită suspendarea, cu voturile UDMR, nu mai este posibilă. Astfel, valoarea lui Mircea Geoană rămâne de doar un vot în Senat.

Puterea are doar patru senatori în plus, ceea ce face foarte dificilă trecerea legilor, din cauza absențelor aflându-se uneori în ”opoziție”. Funcția de președinte al Senatului are anumite avantaje legate de procedurile parlamentare, dar nu suficent de importante încât să o facă indispensabilă, în actuala structură a Camerei superioare.

Care sunt avantajele scontate de conducerea PSD/USL prin îndepărtarea lui Geoană? Unele țin de imagine: se dezlipește imaginea unui lider perdant, care aducea critici conducerii partidului și dădea impresia că sunt tensiuni în Opoziție. Se transmite și un semnal de forță publicului larg. Pe de altă parte, se dă un semnal indisciplinaților din Opoziție, chiar și celor din tabăra liberală. Marian Vanghelie, unul dintre susținătorii lui Geoană, este o posibilă țintă a epurărilor din PSD. Să intri în alegeri fără susținerea aparatului de stat și totuși să fii asimilat Puterii, prin excluderea din Opoziție, rămâne un handicap pe care niciun parlamentar sau primar nu și-l dorește. Trecerea lui Geoană la UNPR este un risc electoral pentru PSD, dar în egală măsură și o problemă pentru orgoliul fostului lider pesedist, care ar ajunge un vicepreședinte la partidul lui Gabriel Oprea, cel pe care îl alunga din guvern pentru a le face pe plac lui Vanghelie și Voicu.

PE SCURT.ro:SORIN OVIDIU VANTU SI LIVIU LUCA AU FOST RETINUTI DE PARCHET!

7 nov.

Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca au fost reţinuţi.


Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca au fost reţinuţi luni pentru 24 de ore. Cei doi se află la Parchetul General, unde au fost audiaţi.

Ei sunt reţinuţi sub acuzaţiile delapidare şi spălare de bani în cazul Petrom Service.

Potrivit procurorilor, societatea a fost falimentată „intenţionat” aducându-se un prejudiciu acesteia de peste 83 milioane euro.

Contrar uzanţelor pe care el însuşi le-a instituit, Parchetul General s-a grăbit să trimită un comunicat despre acest caz, la câteva minute după ce cei doi au fost reţinuţi.

THE ECONOMIST:SILVIO BERLUSCONI SE JOACA CU DEMISIA IN CIUDA UE SI A PIETELOR!

7 nov.

Italia poate rămâne în mâinile preşedintelui BCE
Berlusconi se joacă cu demisia, răbdarea UE şi a pieţelor.

Premierul italian Silvio Berlusconi se întâlneşte cu membrii familiei sale la Milano pentru a discuta despre eventuala demisie din fruntea guvernului, relatează The Wall Street Journal, citând surse apropiate premierului. Purtătorul de cuvânt al guvernului italian a refuzat să comenteze această informaţie.

Luni, un jurnalist al publicaţiei Il Foglio, pe care Berlusconi a finanţat-o, a declarat că demisia premierului este o chestiune de ore. „Este evident că Silvio Berlusconi va demisiona. Este o chestiune de ore, iar unii zic de minute”, spune ziaristul Giuliano Ferrara. Directorul publicaţiei Liberto scrie şi el că Berlusconi va demisiona cel târziu marţi dimineata.

Vestea retragerii tot mai probabile a lui Berlusconi a făcut ca bursa de la Milano să se redreseze spectaculos. Potrivit altor surse, Berlusconi se gândeşte să supună cabinetul sau unui nou vot de încredere, marţi, cu ocazia adoptării bugetului. Ulterior, un deputat al puterii a declarat însă că Berlusconi a negat ferm orice zvon privind demisia sa. Indicii bursieri s-au prăbuşit imediat după acest anunţ.

Chiar dacă opoziţia de centru-stânga este divizată şi nepregătită pentru a forma un guvern, Italia poate beneficia de experienţa actualului preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. Acesta i-a trimis, în august, o scrisoare premierul;ui Berlusconi, în care dicta măsurile pe care Roma trebuie să le ia: reducerea cheltuielilor bugetare, privatizări masive, liberalizarea pieţei muncii şi reforma sistemului de pensii. În acest context, The Economist vorbeste despre „bufonul” Berlusconi şi „tehnocratul” Draghi.

BCE ar putea da dovadă de un sprijin absolut necesar pentru guvernele Spaniei şi Italiei prin cumpărarea de obligaţiuni de stat, suficiente pentru a se asigura menţinerea accesului acestora la piaţa creanţelor la rate a dobânzilor rezonabile. Presedintele Germaniei, Christian Wulff, a declarat însă ca o asemnea politică a BCE este ilegală. „La 150 de ani după ce Italia şi-a câştigat independenţa, ţara are încă nevoie de constrângerea externă. Pentru o vreme, aceasta a fost asigurată de americani şi Europa. Acum ea are un nume italian, Mario Draghi. Dacă euro va supravieţui, noul şef al BCE va trebui să-şi salveze ţara nu numai de pieţele financiare, ci şi de proprii ei politicieni”, scrie The Economist.

Atenţia liderilor europeni, dar şi a pieţelor financiare se concentrează asupra Italiei, acolo unde principala problemă pare a fi chiar premierul. Ministrul de Finanţe, fostul comisar european Giulio Tremonti, i-ar fi spus chiar lui Berlusconi că el este problema Italiei. El nu mai beneficiază de loialitatea parlamentarilor săi şi nu mai poate asigura astfel trecerea rapidă a măsurilor de austeritate cerute de UE. Ministrul de Interne, Roberto Maroni a declarat chiar că „nu are rost să mai insistăm”, atât timp cât guvernul nu este sprijinit în parlament.

„Evenimentele din ultimele luni şi comportamentul sau de neînţeles în faţa liderilor lumii arată ca premierul nu mai beneficiază de încredere”, a spus Gianfranco Fini, fostul aliat al lui Berlusconi.

Berlusconi a anunţat că a refuzat ajutorul financiar al FMI, acesta nefiind considerat necesar, Italia are momentan o datorie de 1.9 trilioane euro, echivalentul a 120% din PIB. Cum reformele promise de Berlusconi întârzie, a treia economie europeană şi membra fondatoare a UE a fost pusă sub monitorizarea UE şi FMI, o palmă pentru orgoliul italian.

Selena Gomez | Who Says (Live @ So Random! 06/19/11)

7 nov.

Who Says!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Rock In Rio 2011 – Katy Perry – Firework.flv

7 nov.

Firework!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Katy Perry feat. Kate Beckinsale & Rachel Weisz ~ Geronimo [Aura Dione]

7 nov.

Geronimo!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Lady Gaga – Performs Bad Romance at Decade Difference Concert

7 nov.

Bad Romance!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Lady Gaga Performing ‘Marry The Night’ at the EMAs 2011

7 nov.

Lady Gaga

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

COTIDIANUL IL FOGLIO:SILVIO BEERLUSCONI VA DEMISIONA.ESTE O CHESTIUNE DE ORE SAU MINUTE!

7 nov.

Jurnalişti apropiaţi lui Berlusconi afirmă că premierul italian va demisiona.

Doi jurnalişti apropiaţi premierului italian Silvio Berlusconi au afirmat că acesta ar putea demisiona chiar luni, informează Reuters, citată de Agerpres.

Giuliano Ferrara, directorul ziarului Il Foglio şi fost ministru, considerat unul dintre apropiaţii premierului Berlusconi, a scris pe site-ul său: „Că Silvio Berlusconi intenţionează să demisioneze este clar. Este o chestiune de ore, unii spun chiar de minute”.

La rândul său, Franco Bechis, director adjunct al ziarului Libero, pro-Berlusconi, a afirmat pe Twitter că şeful guvernului italian ar putea demisiona luni seara sau marţi dimineaţa.

DCNEWS:PUBLICA SCRISOAREA LUI VICTOR CIORBEA DIN 1998 CATRE TRAIAN BASESCU CEL CARE A PROVOCAT DEMITEREA TARANISTULUI!

7 nov.

Ce-i scria Ciorbea în 1998 celui pe care acum îl vrea aliat, Traian Băsescu.

DCnews publică o scrisoare adresată în 1998 de Victor Ciorbea lui Traian Băsescu, cel care a provocat demiterea sa din fruntea guvernului CDR-PD-UDMR. Multe dintre lucrurile pe care i le spunea acum 13 ani Ciorbea lui Traian Băsescu sunt valabile şi astăzi, iar din această perspectivă este greu de înţeles gestul ţărănistului de a căuta acum protecţie sub umbrela preşedintelui. Mai mult, înainte de alegerile din 2009, Ciorbea era ferm: susţinea că a fost înlăturat de echipa Băsescu pentru că declarase la Bruxelles că dekaghebizarea serviciilor secrete din România. Ciorbea spunea la Antena 3 în noiembrie 2009 că a fost debarcat utilizându-se stilul serviciilor secrete ruse şi l-a făcut pe Băsescu ca fiind adeptul metodelor KGB-ului. (L.G.)

Scrisoarea lui Ciorbea

26 februarie 1998:

„Domnilor Traian Băsescu, Sorin Frunzăverde, Victor Babiuc, Bogdan Niculescu Duvăz, Bogdan Teodoriu,

Între operaţiunile de salvare a imaginii individuale şi de grup trebuia să intre şi aceea clasic numită – alţii sunt întotdeauna de vină. Pentru a impune această idee, aţi consumat o cantitate de energie şi imaginaţie surprinzătoare prin comparaţie cu cea investită în actul de guvernare, înfiinţând chiar şi Grupul de monitorizare a Guvernului, calificat de unii dintre dvs ca un Guvern de alternativă….

Mi-aţi adresat un şir nesfârşit de acuze şi injurii, dar mi-am impus să nu vă răspund, cu gândul la guvernarea ţării, la bugetul de care aceasta are nevoie….

V-aţi speriat atât de tare de scăderea de popularitate pe care aţi înregistrat-o, încât să merite să puneţi în primejdie realizarea Programului de guvernare?….

Nu se poate să fi uitat ieşirile teatrale şi spectaculoasele trântiri de uşi folosite pe post de argumente şi ca dovezi de experienţă în guvernare. Nu puteţi să uitaţi deja retragerile strategice în cabinetul colegului dvs, dl Duvăz, devenit birou de grup ministerial, ameninţările cu retragerea din guvern… şi aşa mai departe. Dacă le-aţi uitat, la sediul Guvernului vă stau la dispoziţie stenogramele de şedinţă….

Afirmaţi că sunt incapabil să fiu prim ministru pentru că mă cramponez de funcţie, ca şi cum, nou veniţi în politică, nu aţi şti că această funcţie nu mi-am luat-o, şi deci nu pot să mi-o dau după bunul plac. …..

Şi pe urmă, de vreme ce mă consideraţi un om slab, lipsit de voinţă, chiar neputincios, marcat de personalitatea dvs, cum şi de ce aţi dorit să scăpaţi de mine, care ar fi trebuit, potrivit caracterizării dvs să fiu cel mai comod prim ministru în mâna unor caractere atît de puternice …

Mai mult, a trebuit să vă mobilizaţi toate forţele întregului partid pentru a vă putea lupta împotriva mea zi şi noapte, timp de luni de zile, calomniindu-vă toţi aliaţii şi uzând, cel mai adesea, de metode jalnice şi josnice, profitând de buna mea credinţă şi de tăcerea mea, care a fost dictată de speranţa că această coaliţie mai poate fi salvată.

Mi-aţi reproşat adesea lipsa de fermitate, lipsa de bărbăţie, aţi făcut apolologia pumnului în masă ca metodă de guvernare, de colaborare şi de coordonare a unei echipe. .. Iar dacă mi-ar fi stat la îndemână modalităţile de a vă convinge să colaboraţi cu restul guvernului, ele nu-mi stăteau şi în caracter. Mai mult, în momentul în care am impus disciplina guvernamentală, aţi fugit de la guvernare.

După ce în dl Băsescu a lansat în guvern sloganul – nici un ban în plus pentru personalul medical, că se descurcă – dl Băsescu s-a descoperit apoi mai mult decît solidar cu greva Sanitas.

Am îndurat toate şicanele dvs , toate ironiile şi atacurile, pentru că mandatul meu nu era să mă angajez într-o luptă ridicolă cu tema cine este mai tare, ci să ţin Guvernul în stare de funcţionare, capabil să guverneze şi să îndeplinească Programul aprobat de Parlament”.

REGIMUL NEONAZIST A LUI TRAIAN BASESCU FORMAT DIN PD-L+UDMR+UNPR +MINORITATI,ISI BAT JOC DE MILIOANE DE ROMANI!

7 nov.

Pensiile şi salariile n-au cum să crească după luna aprilie 2012
Cum îşi bat joc PDL şi UDMR de milioane de români.

Laboratorul de propagandă electorală al coaliţiei de guvernare a fabricat o nouă gogoaşă pe care încearcă să o vândă milioanelor de pensionari şi români bugetari: salariile ar putea creşte, iar pensiile ar putea fi indexate după luna aprilie 2012 dacă situaţia economică o va permite. Liderii coaliţiei spun că decizia va fi luată după vizita de evaluare pe care FMI o va face în primăvara lui 2012. UDMR a propus ca mărirea salariilor şi pensiilor să fie inclusă în scrisoarea de intenţie către FMI, iar solicitarea a fost aprobată de Coaliţie, adică de PDL, UNPR şi grupul minorităţilor naţionale.

Guvernul condus de Emil Boc vinde astfel o iluzie milioanelor de români sărăciţi deja deşi ştie foarte bine că nu este decât o promisiune electorală în condiţiile în care Legea responsabilităţii fiscale nu permite majorarea salariilor şi a pensiilor cu 6 luni înainte de alegeri.

Liderul deputaţilor PDL Mircea Toader a anunţat recent că alegerile comasate vor avea loc în luna noiembrie a anului viitor, iar Guvernul intenţionează să mărească salariile şi pensiile în aprilie 2012, deci cu şase luni înainte de alegeri când, ce să vezi, legea n-o mai permite.

Ce va mai spune Guvernul atunci? Că nu permite situaţia economică majorarea pensiilor şi salariilor? Că nu-i lasă legea responsabilităţii fiscale să le majoreze şi că le va majora după alegeri, încercând astfel să câştige mai multe voturi?

AGERPRES:DUPA DEMISIA LUI GIORGIOS PAPANDREOU,IN GRECIA VOR AVEA LOC ALEGERI ANTICIPATE IN FEBRUARIE 2012!

7 nov.

Grecia: Acord pentru alegeri anticipate la 19 februarie 2012.

Cele două partide politice principale din Grecia, care au ajuns duminică seara la un acord politic pentru a forma un Guvern de unitate naţională, au convenit că 19 februarie este data cea mai potrivită pentru organizarea alegerilor anticipate, a anunţat Ministerul elen de Finanţe.

În cadrul unei întâlniri care a avut loc în paralel cu cea a celor doi lideri de partid Giorgios Papandreou şi Antonis Samaras, două delegaţii din cadrul Pasok (socialişti) şi Noua Democraţie (dreapta) au convenit că „data cea mai potrivită pentru alegerile” anticipate este „19 februarie”, a anunţat ministerul într-un comunicat scurt.

Liderul opoziţiei Antonis Samaras cere de mai multe săptămâni organizarea de alegeri legislative anticipate imediate înainte de orice angajament din partea sa de a susţine planul european de salvare a Greciei. El a acceptat să participe la un Guvern de uniune naţională pentru a permite ratificarea, de către Grecia, a unui plan european anticriză înainte de sfârşitul anului, cu condiţia ca alegerile generale să fie decise ulterior.

Premierul Giorgios Papandreou s-a opus până în prezent organizării de alegeri anticipate, deoarece scandeţele ţării în raport cu enorma sa datorie nu permit nici cea mai mică perioadă de instabilitate.

În cursul reuniunii bipartite pe tema alegerilor, în afară de ministrul de Finanţe Evangelos Venizelos, care conduce delegaţia greacă la eurogrupul de luni de la Bruxelles, a participat şi Petros Christodoulou, care conduce agenţia de gestionare a datoriei publice, a precizat comunicatul.

%d blogeri au apreciat: