FAZ: TRAIAN BASESCU A ACORDAT UN INTERVIU COTIDIANULUI GERMAN IN CARE A OMIS SA SPUNA DE CE A FOST CHEMAT IN GERMANIA?PENTRU DEMISIE.

10 nov.

România îşi menţine obiectivul de aderare la zona euro în 2015 şi este pregătită pentru aderarea la Schenghen, a afirmat preşedintele României, Traian Băsescu, într-un interviu acordat joi ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), pe marja vizitei sale oficiale efectuate în Germania, motivând de ce guvernul doreşte ca România să adopte moneda unică europeană în pofida crizei din zona euro.

Traian Băsescu a afirmat pentru FAZ că, în contextul măsurilor luate în ultimii doi ani, aderarea României la zona euro până în 2015 este realistă şi, în plus, o idee benefică, întrucât aderarea slujeşte intereselor europene şi îndeplinirii de către Bucureşti a datoriilor stipulate în tratatele de aderare la UE. El a subliniat că România îşi menţine ţelul de aderare la zona euro în 2015 întrucât acesta este un stimulent pentru toate părţile.

În acest context, a arătat şeful statului român, importantă este mai degrabă clădirea unei economii eficiente, decât îndeplinirea criteriilor stipulate prin Tratatul de la Maastricht, iar până atunci România trebuie să restructureze sectorul energetic şi să modernizeze infrastructura. El a adăugat că sistemul de sănătate este în plină reformă, ceea ce a atras după sine măsuri dure, printre care şi închiderea a 70 de spitale, iar piaţa muncii a fost liberalizată în ultimii ani prin introducerea de condiţii dure. Traian Băsescu a menţionat şi necesitatea reformării sistemului de învăţământ adăugând că toate măsurile luate în prezent au ca scop pregătirea României pentru aderarea la zona euro.

În context, FAZ evidenţiază că România îndeplineşte în acest moment criteriul datoriei publice necesar aderării la zona euro. Spre deosebire de alte state europene, datoria publică a României este redusă, reprezentând 31, 8% din PIB. Traian Băsescu este de părere că aceasta creşte anual şi că este necesară o reducere a deficitului bugetar, care anul trecut totaliza 6,5% din PIB şi care în 2012 urmează să aibă o ţintă de 1,9%. Scopul este ca în 2013 să se ajungă la un buget şi mai echilibrat, lucru realizabil prin măsurile de austeritate aplicate, a căror necesitate începe să fie înţeleasă de populaţie.

La întrebarea de unde au românii răbdarea necesară pentru a face faţă acestor măsuri de austeritate şi cât vor mai suporta această politică, Traian Băsescu a explicat că românii nu sunt deosebit de răbdători, întrucât şi în România au avut loc proteste. Pe de o parte, poporul critică măsurile guvernului, iar pe de altă parte înţelege că sunt necesare, chiar dacă neplăcute, întrucât observă greutăţile cu care se confruntă alte state mai bogate (Italia, Portugalia, Spania, Irlanda), a subliniat Băsescu, adăugând că este de folos faptul că oamenii încep să sesizeze ansamblul situaţiei economice şi să realizeze că ceea ce se întâmplă în Grecia se poate repeta. Trebuie asumate o serie de costuri politice pentru a evita declanşarea unei asemenea situaţii în România, a subliniat Băsescu.

La întrebarea ce se va întâmpla dacă la următoarele alegeri nu i se va mai permite să asigure cadrul acestei politici, Traian Băsescu a replicat că PDL poate atinge un prag electoral de circa 30% în cazul în care nu va fi afectat de scandaluri de corupţie în interiorul partidului. Băsescu s-a declarat mulţumit de codul etic propus de Monica Macovei, motivând că alegătorii sunt deosebit de sensibili când vine vorba de corupţie, iar cine este vizat de asemenea acuzaţii trebuie să părăsească imediat partidul. Preşedintele României a dorit să menţioneze că s-au făcut progrese în cea ce priveşte combaterea corupţiei, dar că partidele sunt slăbite de lipsa unei culturi politice.

Referitor la corupţie şi abuzul de putere, considerate responsabile pentru reacţia negativă a unor state faţă de aderarea României la spaţiul Schengen, Băsescu a subliniat că lupta aprigă purtată de guvern pentru eradicarea corupţiei în rândul autorităţilor vamale şi poliţiei de frontieră a dat roade. În plus, a afirmat el, coaliţia la putere în Olanda are un partid de extremă dreapta în componenţa ei. România este pregătită pentru aderarea la Schengen, Comisia Europeană a confirmat îndeplinirea tuturor criteriilor, iar Franţa şi Germania s-au lăsat şi ele convinse de aceasta. Europa nu trebuie să se lase influenţată în această chestiune de un partid de extremă dreaptă, ostil Uniunii Europene, a conchis Traian Băsescu.

4 răspunsuri to “FAZ: TRAIAN BASESCU A ACORDAT UN INTERVIU COTIDIANULUI GERMAN IN CARE A OMIS SA SPUNA DE CE A FOST CHEMAT IN GERMANIA?PENTRU DEMISIE.”

  1. supravietuitor 11 noiembrie 2011 la 5:37 am #

    Tavi, eu am priceput ca el a solicitat o intalnire cu Angela Merkel ca s-o roage sa intervina la bancile straine sa nu plece din Romania si pentru investitiile germane.
    Care e adevarul, doar ei il stiu.

    Apreciază

    • octavpelin 11 noiembrie 2011 la 10:37 am #

      Gabi,dupa summitul G20,s-a hotarat de comun acord cu USA si RUSIA,indepartarea lui Basescu,altfel UE nu primeste gaz ieftin.o zi faina!

      Apreciază

  2. octavpelin 11 noiembrie 2011 la 10:38 am #

    Gabi,multumesc pentru ping!

    Apreciază

Trackbacks/Pingbacks

  1. Felicitari, Antena 3!Va multumim. « Supravietuitor's Blog - 11 noiembrie 2011

    […] Tavi.FAZ: TRAIAN BASESCU A ACORDAT UN INTERVIU COTIDIANULUI GERMAN IN CARE A OMIS SA SPUNA DE CE A F… Like this:LikeBe the first to like this post. […]

    Apreciază

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: