Arhiva | 1:22 pm

ANTENA 3 :PROREST AL REVOLUTIONARILOR IN PIATA UNIVERSITATII.SE CERE DEMIREA LUI TRAIAN BASESCU SI A CABINETULUI SAU DE BOCI!

7 dec.

Protest al revoluționarilor în Piața Universității. Se cere demisia Guvernului .

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf<!–

Un grup de aproximativ 200 de revoluționari protestează în Piața Universității, scandând „Libertate”, „Jos Guvernul Boc”, „Noi de-aicea nu plecăm”, „România, trezește-te!”. Protestul care se desfășoară este neautorizat.

Protestatarii cer demisia Guvernului Boc și organizarea de alegeri libere. Grupul de manifestanți au scandat și împotriva șefului statului, Traian Băsescu, dar și împotriva jurnalistului Robert Turcescu pe care l-au numit ”sluga” lui Băsescu, potrivit Hotnews.

La un moment dat, au apărut altercații între trupele de jandarmi și manifestanți, aceștia din urmă acuzând forțele de ordine că ar fi folosit gaze lacrimogene.

Participanții la protest susțin că cererea pentru autorizarea mitingului nu le-a fost aprobată.

MEDIAFAX:SENATORUL PD-L MIRCEA CINTEZA A ANUNTAT MIERCURI CA ISI DA DEMISIA DIN SENAT!

7 dec.

Mircea Cinteză îşi dă demisia din Senat

Senatorul PDL Mircea Cinteză a anunţat, miercuri, în plen, că demisionează din calitatea de parlamentar începând cu data de 9 decembrie, urmare a alegerii sale în conducerea Colegiului Medicilor Bucuresti.

„Am fost ales în Consiliul Colegiului Medicilor din Bucureşti şi în Adunarea Generală a Colegiului Medicilor Bucureşti acum câteva zile şi, conform legislaţiei care a început să funcţioneze după ce am fost ales parlamentar, această poziţie este considerată funcţie de conducere incompatibilă cu funcţia de parlamentar”, şi-a explicat Cinteză demisia din Senat, potrivit Mediafax.

Cinteză a precizat că ar fi „mai de folos comunităţii” dacă îşi va desfăşura activitatea în Colegiul Medicilor.

Întrebat dacă ia în calcul o candidatură pentru preşedinţia Colegiului Medicilor, Mircea Cinteză a răspuns: „Urmează să văd, pentru că sunt mai mulţi paşi. Urmează alegeri pentru Consiliul Naţional, în care probabil voi candida şi, mai departe, în funcţie de discuţiile cu colegii şi de şansele pe care le voi avea, iau în calcul o activitate cât mai intensă în Colegiul Medicilor din România”.

El a mai spus că regretă faptul că părăseşte Parlamentul.

„Vă mulţumesc pentru toţi anii în care am lucrat împreună şi în care am fost mândru că fac parte din această instituţie”, le-a spus Mircea Cinteză colegilor săi senatori.

Mircea Cinteză, în vârstă de 51 de ani, este de profesie medic, lucrând la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde este şef de clinică. El este şi profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Cinteză a fost preşedintele Colegiului Medicilor din România, în perioada 1997-2007.

În perioada 29 decembrie 2004 – 22 august 2005, Mircea Cinteză a fost ministru al Sănătăţii în Cabinetul Tăriceanu.

El este la al doilea mandat de senator. În actuala legislatură a fost ales în colegiul uninominal 4 din Circumscripţia electorală nr.03 Argeş.

În 2000, Mircea Cinteză a intrat în PNL. În decembrie 2006 a trecut la PLD, devenind membru al Partidului Democrat Liberal odată cu fuziunea PD cu PLD.

În 27 ianuarie 2011, ANI informa că a constatat starea de incompatibilitate în care se află senatorul PDL Mircea Cinteză, deoarece pe lângă calitatea de parlamentar a deţinut şi mai multe funcţii de conducere în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Cinteză a contestat actul administrativ emis de ANI privind incompatibilitatea sa la Secţia de contencios administrativ.

În 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât că senatorul PDL Mircea Cinteză este incompatibil cu funcţia de şef de clinică, instanţa respingând contestaţia doctorului faţă de decizia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Decizia instanţei putea fi atacată cu recurs la ICCJ.

În aprilie 2010, ANI a început verificarea averilor şi intereselor mai multor senatori suspectaţi de incompatibilitate după ce au primit derogări de la Comisia Juridică din Senat, care le-a permis să ocupe, concomitent cu funcţiile de parlamentar, şi alte poziţii de conducere în instituţii publice.

AGERPRES: SANDU ANGHEL”BERCEA MONDIAL” ,INRUDIT CU FAMILIA BASESCU ESTE LIBER!

7 dec.

Motivarea judecătorilor: Bercea Mondial nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.

Magistraţii Tribunalului au motivat, în cazul lui Sandu Anghel cunoscut drept Bercea Mondial, decizia de înlocuire a măsurii arestării preventive a acestuia cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, prin faptul că Anghel nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi nu mai poate influenţa martorii.

În motivare se arată că „în cazul de faţă nu există dovezi concrete referitoare la existenţa unui real pericol pentru ordinea publică în cazul în care inculpatul (n.r. Sandu Anghel) ar fi lăsat în libertate”, în condiţiile în care pericolul scade odată cu trecerea timpului iar Sandu Anghel este în arest de 10 luni. Magistraţii Tribunalului Olt au mai considerat că temeiurile ce au ca fundamentat arestarea preventivă a lui Sandu Anghel nu mai subzistă.

În motivare se mai precizează că martorii din dosar şi-au schimbat oricum declaraţiile faţă de cele iniţiale, când a început urmărirea penală a lui Sandu Anghel, chiar dacă acesta a fost arestat.

Un nou termen la Tribunalul Olt, în dosarul în care Bercea Mondial este cercetat pentru tentativă de omor calificat, fiind acuzat că şi-a înjunghiat un nepot, a fost stabilit pe 13 decembrie. Între timp, Curtea de Apel Craiova va judeca şi recursul formulat de procurori la decizia Tribunalului Olt de înlocuire a măsurii arestării preventive cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, potrivit Agerpres.

„EU SUNT STATUL”,CANCELARUL NEONAZIST BASESCU A DECIS PRIN UNEALTA SA CCR:PENSIILE SI SALARIILE RAMAN INGHETATE SI IN 2012!

7 dec.

A ieșit cum și-a dorit Cancelarul neonazist Băsescu.
CCR: Pensiile și salariile rămân înghețate anul viitor.

Curtea Constituţională a respins miercuri sesizarea depusă de USL la legea prin care se îngheaţă pensiile şi salariile bugetare pentru 2012, decisă de actuala Putere.

Cu zi înainte de această decizie, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, întrebat despre judecarea de către Curtea Constituţională a sesizării USL asupra legii prin care se îngheaţă salariile şi pensiile în 2012, că „penibilii” de la CC vor face ceea ce le spune Traian Băsescu.

În 16 noiembrie, Băsescu spunea, la Radioul public, că indiferent care va fi rezultatul sesizării la CC a îngheţării pensiilor şi salariilor în anul 2012, „bani nu există”.

„Indiferent care este rezultatul la Curtea Constituţională, bani nu există. Dacă ar exista, s-ar plăti”, a spus preşedintele Traian Băsescu, referindu-se la legea de aprobare a OUG 80/2010 prin care se îngheaţă pensiile şi salariile în anul 2012 şi care a fost contestată de opoziţie la Curtea Constituţională. În urma acestei declarații USL a decis să înceapă procedurile de suspendare a lui Băsescu.
Verdict așteptat azi de milioane de pensionari și bugetari
Înghețarea pensiilor și salariilor, decisă de PDL-UDMR -UNPR, pe masa Curții Constituționale.

Curtea Constituţională dezbate, miercuri, sesizarea depusă de USL împotriva Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului prin care s-a dispus îngheţarea pensiilor şi salariilor bugetarilor în 2012.

Liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a afirmat, în cadrul conferinţei de presă organizate la acea dată, că printre argumentele USL se află şi cel referitor la încălcarea bicameralismului constituţional. În acest sens, el a precizat că, potrivit altor decizii ale CCR, nu pot exista diferenţe între textele legislative care se supun dezbaterii celor două Camere. „Cu alte cuvine, nu fac decât să spun foarte simplu şi răspicat, la Camera Deputaţilor Guvernul a venit şi a introdus un capitol nou faţă de textul cu care s-a intrat în Parlament şi pentru care Senatul a fost prima Cameră sesizată şi ca atare avem de-a face cu o aprobare a unei Ordonanţe, dar care se referă şi la o altă lege, în speţă la tăierea de salarii şi pensii”, a explicat liberalul.

În plus, PSD şi PNL mai spun în legătură cu îngheţarea salariilor şi pensiilor că „motivele invocate în luarea măsurilor prevăzute de Ordonanţă (reducerea cheltuielilor publice, eliminarea riscului de deficit excesiv etc.), nu se pot constitui într-o justificare pentru neacordarea unor drepturi”. „Restrângerea drepturilor din perspectiva unei simple utilităţi publice nu poate fi de asemenea acceptată. În acest sens, precizăm că în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a decis că atunci când vine vorba despre măsuri derogatorii, cu caracter excepţional, statul trebuie să acţioneze astfel încât să fie protejate valorile enumerate de art. 15 din Convenţie şi nu o oarecare utilitate publică ( Cauza Lawless contra Republica Irlanda)”, se mai arată în sesizarea USL.

Eugen Nicolăescu a mai precizat că dacă CCR va respinge contestaţia, USL se va adresa preşedintelui Traian Băsescu pentru a nu fi promulgată legea. „În situaţia în care, prin absurd, CCR va da un răspuns negativ, atunci nu avem decât o singură soluţie să-i solicităm preşedintelui să nu promulge o lege care este imorală şi nelegală, iar, dacă preşedintele totuşi nu va ţine cont nici de data aceasta de Constituţie, atunci vom aduna la dosarul de suspendare a preşedintelui încă o argumentaţie, încă o motivaţie pentru că lucrurile acestea nu pot rămâne nesancţionate”, a mai spus Nicolăescu.

Camera Deputaţilor a adoptat o lege prin care salariile din sectorul public şi pensiile au fost îngheţate pentru anul 2012 la nivelul lunii decembrie 2011, prevederile fiind conţinute în amendamentele depuse la o OUG emisă iniţial pentru luarea unor măsuri de reducere a arieratelor.

În cadrul comisiei de buget-finanţe a fost adăugat un articol II, nou faţă de forma iniţială a ordonanţei, ce cuprinde două secţiuni, una referitoare la salarizarea personalului din sectorul bugetar în anul 2012 şi alta privind măsuri în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale. În cadrul acestui articol II, există un articol 2 care prevede expres că salariile de bază, soldele şi indemnizaţiile de încadrare ale bugetarilor vor rămâne în anul 2012 la nivelul din decembrie 2011, o prevedere similară existând şi pentru sporuri şi compensaţii.

La articolul 5 se prevede că „valoarea de referinţă se menţine şi în anul 2012 la 600 de lei”, neaplicându-se astfel valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare a bugetarilor pentru 2012 aşa cum sunt ele prevăzute în Legea-cadru 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În plus, articolul 10 prevede că „în anul 2012, nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.” La articolul 17, este prorogată prevederea din Legea pensiilor referitoare la indexarea anuală a pensiilor cu rata inflaţiei până la data de 1 ianuarie 2013.

Best music video Evanescence – What You Want [SET TO : I am number four ] by Antosik

7 dec.

What You Want!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Ellie White Love Again Official Video

7 dec.

Love Again!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Ellie White Power Of Love Official Video

7 dec.

Power of Love!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

%d blogeri au apreciat asta: