Arhiva | 2:12 pm

MEDIAFAX:RISCUL EXPLOZIEI EUROPEI NU A FOST NICIODATA ATAT DE MARE!

8 dec.

Summit decisiv la Bruxelles
Sarkozy: Riscul exploziei Europei nu a fost niciodată atât de mare.

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, consideră că riscul unei explozii a Europei nu a fost niciodată atât de mare și spune că europenii au la dispoziţie doar câteva săptămâni pentru a lua măsurile necesare ieşirii din criză.

„Niciodată Europa nu a fost atât de necesară, niciodată nu a fost într-un pericol atât de mare. Niciodată un stat nu a dorit atât de mult să adere la UE, niciodată riscul exploziei Europei nu a fost atât de mare”, a declarat Sarkozy într-un discurs rostit la Marsilia cu câteva ore înaintea începerii summitului de la Bruxelles, ciatat de Mediafax.

„Europenii au la dispoziţie doar câteva săptămâni pentru a lua decizii”, a subliniat preşedintele Franţei.

Srakozy a apreciat că europenii trebuie să ajungă, vineri, la un acord privind guvernarea economică integrată, altfel s-ar putea să nu aibă a doua şansă.

IN TIMP CE AMBASADORUL GITENSTEIN „LAUDA”LUPTA ANTICORUPTIE,ROBERT S.MUELLER,DIRECTORUL FBI CRITICA FRAUDELE FACUTE DE 80%DE ROMANI PE NET!

8 dec.

Robert S. Mueller: 80% din fraudele pe internet comise de români au victime cetăţeni americani.

Robert S. Mueller, directorul FBI, a avutmiercuri mai multe întâlniri cu George Maior, şeful SRI, cu Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi, şi cu şeful Poliţiei Române, Liviu Popa. El a anunţat că FBI va continua colaborarea strânsă cu autorităţile române, în special împotriva infracţiunilor pe internet şi a atacurilor cibernetice.

Foto: IGPR
„Fie că este vorba despre terorism, trafic de droguri sau de persoane, de criminalitate informatică nu există o ţară sau o instituţie care să le poată contracara singură. Pentru a contracara cu succes aceste ameninţări şi pentru a ne putea apăra cetăţenii trebuie să operăm împreună şi în ultimii câţiva ani, împreună cu omologii din România, în special cu SRI, am întreprins acţiuni comune pentru contracararea acestor ameninţări”, a declarat Mueller, la finalul întâlnirii cu George Maior, de la sediul SRI.

Şeful FBI a dat exemplu o operaţiune desfăşurată în luna iulie, la care a colaborat şi SRI şi în urma căreia a fost anihilată o reţea de peste 100 de persoane care se ocupa cu fraudele pe internet. Peste 1.000 de persoane, majoritatea americani, au fost păgubite cu aproximativ 20 de milioane de dolari de această reţea care acţiona pe site-urile ebay.com şi craiglist.org. În România, au fost arestate 23 de persoane.

Mueller a mai spus că, până acum, aproape 600 de ofiţeri români s-au antrenat în programele de pregătire ale FBI din SUA sau din Ungaria.

Anterior întâlnirii de la SRI, Robert S. Mueller a avut în această dimineaţă o întâlnire cu şefii Poliţiei Române, în care s-au discutat mai multe detalii despre acţiunile comune împotriva infracţiunilor pe internet, dar şi în domenii precum contra-terorismul şi contra-informaţiile.

80% dintre fraudele pe internet comise de români au drept victime cetăţeni americani, a mai precizat Poliţia.

ASSOCIATED PRESS: IL FACE PRAF PE BASESCU CU PRIVIRE LAINCHISORILE SECRETE CIA DIN ROMANIA

8 dec.

AP relansează problema închisorilor secrete din România.

Published on Dec 7, 2011 by AssociatedPress

For years, the CIA used a government building in Bucharest, Romania as a makeshift prison for its most valuable detainees. There, it held al-Qaida operative Khalid Sheik Mohammad, the mastermind of 9/11, and others in a basement prison. (Dec. 8)

În nordul Bucureştiului, într-un aglomerat cartier rezidenţial situat la câteva minute de centrul capitalei României, există un secret pe care autorităţile române au încercat ani de zile să îl protejeze.

Ani la rândul, CIA a folosit o clădire guvernamentală – cu numele de cod Bright (Lumina) – drept închisoare improvizată pentru deţinuţi cu greutate. Acolo, într-o închisoare situată la subsol, a fost ţinut şi unul dintre capii Al-Qaida, Khalid Sheik Mohammad, creierul atentatelor teroriste din 9 / 11, dar şi alţii, înainte ca aceştia să fi fost în cele din urmă transferaţi la Guantanamo Bay în 2006, în conformitate cu foşti oficiali ai serviciilor secrete, familiarizaţi cu locul şi modul de funcţionare interioară a închisoare.

Ştiri cu privire la existenţa unei închisori CIA în România au fost relatate pe larg, dar locaţia acesteia nu a fost niciodată făcută publică până la o investigaţie comună a Associated Press şi a televiziunii publice germane, ARD Panorama. Agenţia de ştiri AP a aflat locaţia fostei închisori şi alte detalii ale instalaţiilor folosite, precum şi despre tacticilr dure de interogare. Reportajul ARD despre închisorile CIA se va difuza în data de 8 decembrie 2011.

Închisoarea CIA din România a fost parte dintr-o reţea de aşa-numite puncte negre ale CIA, exploatate şi controlate din străinătate. În Thailanda, Lituania România şi Polonia. Toate penitenciarele CIA au fost închise în mai 2006, iar programul de interogare s-a încheiat în 2009.

Spre deosebire de locaţia CIA din Lituania, care se afla într-o zonă rurală, sau de cea din Polonia, ascunsă într-o tabără militară, închisoarea CIA în România nu a fost situată într-o locaţie îndepărtată. Aceasta a fost „ascunsă la vedere”, într-un bloc nou de pe un bulevard mare, cu şiruri de copaci şi case.

Clădirea este folosită ca sediu al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete, care este, de asemenea, cunoscut sub numele de ORNISS. Informaţii clasificate de la NATO şi Uniunea Europeană sunt depozitate acolo. Foşti oficiali ai acestui organism de informaţii au descris locul de amplasare al închisorii şi au identificat imagini ale clădirii.

Într-un interviu despre clădire, în noiembrie, oficialul Adrian Cămărăşan, director adjunct al ORNISS, a declarat că subsolul acestei clădiri este una dintre camerele cele mai sigure din toată România. Cu toate astea, el a spus că americanii niciodată nu ar fi avut o închisoare acolo.
„Nu, nu. Imposibil, imposibil”, a spus el într-un interviu pentru ARD, la emisiunea de ştiri „Panorama”.

Închisoarea CIA a fost deschisă în toamna anului 2003, dupa ce CIA a decis să golească locaţia din Polonia, potrivit unor foşti funcţionari americani, care au vorbit sub protecţia anonimatului, întrucât aceştia nu erau autorizaţi pentru a discuta cu presa despre programul de detenţie.

Ţinerea deţinuţilor în acea incintă fără a fi văzuţi a fost relativ uşoară. După ce aterizau la Bucureşti, deţinuţii erau aduşi la locaţie în dube. Echipele CIA conduceau apoi pe un drum lateral şi intrau pe o poartă din spatele imobilului care ducea la închisoarea reală.

Subsolul era format practic din şase celule prefabricate, fiecare dotată cu un ceas şi o săgeată ce indicau direcţia în care se află Mecca, au declarat câţiva oficiali. Celulele au fost pe arcuri, menţinându-le astfel un uşor balans de natură să provoace dezorientare deţinuţilor.

CIA a refuzat să comenteze ceva cu privire la închisoarea de la Bucureşti.

În prima lună de detenţie, deţinuţii îndurau privarea de somn şi erau udaţi cu apă, pălmuiţi sau forţaţi să stea în poziţii dureroase. După interogatorii iniţiale, deţinuţii au fost trataţi cu grijă, au declarat alţi oficiali. Deţinuţii au primit îngrijiri medicale şi dentare regulate. CIA le expedia produsele alimentare halal din Frankfurt, Germania, centrul operaţiunilor CIA din Europa. Carnea halal se prepară în conformitate cu normele religioase musulmane similare cu alimente cuşer din religia mozaică.

Foşti oficiali americani au declarat că, deoarece clădirea era una guvernamentală, era în condiţia să fie excelent acoperită. Astfel, închisoarea nu a avut nevoie de norme securitate suplimentare. Rezidenţii din zonă ştiau că această clădire este deţinuăt de către guvern. Oamenii nu ar fi oricum înclinaţi să spioneze în România postcomunistă, cu un aparat de securitate extins cunoscut pentru spionajul practicat asupra cetăţenilor ţării.

Activiştii pentru drepturile omului au cerut ţărilor est-europene să investigheze rolul jucat de guvernele lor în privinţa găzduirii de închisori CIA în care tehnicile de interogare, cum ar fi simularea înecului, au fost folosite. Oficialii din aceste ţări continuă să nege aceste închisori au existat vreodată.

„Ştim de critici, dar nu avem cunoştinţă de acest subiect”, a declarat preşedintele român Traian Băsescu, într-un interviu din septembrie acordat AP.

CIA a încercat să închidă subiectul privind programul de detenţie, program pe care Obama l-a încheiat la scurt timp de la preluarea mandatului său de preşedinte.

„Această controversă s-a diminuat în mare măsură”, a declarat un avocat de top al CIA, Stephen Preston, la o conferinţă de presă la începutul acestei luni.

Dar detalii cu privire la reţeaua de închisoari CIA din estul Europei continuă să circule prin intermediul anchetelor realizate de către organismele internaţionale, jurnalişti şi ONG-uri pentru drepturile omului. „Au fost ani de negări oficiale”, a declarat Dick Marty, un parlamentar elveţian care a condus o anchetă privind închisorile secrete ale CIA pentru Consiliul Europei. „Suntem în sfârşit, la începutul aflării a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la Bucureşti.”

În cadrul Consiliului de investigare de la nivelul Consiliului Europei, România, prin glasul ministrului Afacerilor Externe, a asigurat anchetatorii într-un raport scris că „nici un oficial public sau altă persoană care acţionează cu titlu oficial nu a fost implicată în închiderea oricărui individ, sau transportul oricărui individ”. Acest raport a descris, de asemenea, multe alte investigaţii în rapoartele guvernului ale unei închisori secrete ale CIA în România şi au spus: „Nici astfel de activităţi nu au avut loc pe teritoriul românesc”.

Jurnaliştii şi anchetatorii de la diverse organisme de apărarea drepturilor omului au utilizat în investigaţiile lor registrele de zbor anterioare pentru a găsi legatura României la programul de închisorilor secrete CIA. Înregistrările de zbor pentru un Boeing 737, cunoscut ca fiind utilizat de către CIA, au arătat existenţa unui zbor din Polonia la Bucureşti, în septembrie 2003. Printre prizonieri la bord, în afară de foşti oficiali CIA, au mai fost şi Mohammad şi Walid bin Attash, care au fost implicaţi în bombardarea distrugătorului USS Cole.

Mai târziu, alţi deţinuţi – Ramzi Binalshibh, Abd al-Nashiri şi Abu Faraj al-Libi – au fost, de asemenea, mutaţi în România. Un altul Al-Libi, care a fost dus la închisoarea de la Bucureşti în iunie 2005, a furnizat informaţii care ar fi ajutat mai târziu CIA la identificarea lui Osama bin Laden.

Barbra Streisand And Il Divo-The Music of the Night -HQ

8 dec.

The Music Of The Night!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Dia Frampton performs „The Broken Ones” for Operation Smile

8 dec.

The Broken Ones!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Caroline Lavelle – Moorlough Shore

8 dec.

Moorlough Shore!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Loreena McKennitt – Down By the Sally Gardens [live] and Interview RTVE

8 dec.

Down By The Sally Gardens!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Caroline Lavelle casts a spell on cello (TED)

8 dec.

Ted!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

SUMMITUL EUROPEAN DE LA BRUXELLES:BASESCU A PLECAT SA-L MANANCE PE „ROM-PUY”SI SA „SALVEZE”U.E.!

8 dec.

Va mai fi sau nu UE?
Reuniune crucială pentru viitorul Europei, astăzi, la Bruxelles

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene se reunesc astă-seară, la Bruxelles, în cadrul Consiliului European de iarnă, întâlnire dominată de chestiuni economice, la finalul căreia este aşteptată anunţarea unor decizii esenţiale pentru viitorul zonei euro.

Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy le va prezenta liderilor „celor 27″ un raport privind consolidarea regulilor bugetare şi fiscale pentru a se evita o criză precum cea actuală din zona euro. Documentul menţionează că prevederi fiscale mai dure pot fi incluse într-un protocol la articolul 126 al Tratatului de la Lisabona, o procedură care presupune consens naţional, dar nu şi schimbări substanţiale ale tratatului UE. Potrivit preşedintelui Consiliului European, în acest fel reformele necesare pot fi accelerate şi sunt eliminate orice potenţiale complicaţii politice.

Principalele prevederi ale raportului sunt: fiecare stat din zona euro trebuie să aibă un deficit bugetar de cel mult 3% din PIB şi o datorie publică de maxim 60% din PIB (acestea sunt deja incluse în Pactul de Creştere şi Stabilitate); o ”regulă de aur” trebuie să fie inclusă în legislaţiile naţionale pentru a garanta un buget echilibrat pe termen mediu; instrumentul European de Stabilitate Financiară (FESF) va dispune de o licenţă bancară, astfel încât va putea lua împrumuturi direct de la Banca Centrală Europeană;
comisia Europeană va avea puterea de a impune automat măsuri de austeritate în ţările care au nevoie de asistenţă prin FESF.

Totuşi, Van Rompuy recunoaşte că în cazul unor reforme mai ambiţioase va fi nevoie de o schimbare substanţială a tratatelor UE.
Unele dintre propunerile incluse în raport sunt asemănătoare celor prezentate de Franţa şi Germania, care doresc măsuri mai radicale şi susţin că, în cazul în care nu toate cele 27 de membre ale UE sunt de acord cu respectivele măsuri, atunci ar trebui adoptat un nou tratat care să prevadă că regulile se aplică statelor din zona euro şi altor din ţări din UE ce doresc acest lucru. În cazul adoptării unui nou tratat, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy subliniază că acesta ar trebui să fie elaborat până în luna martie.

Propunerile franco-germane se bazează pe mai multe elemente-cheie: amendamente constituţionale în toate statele din zona euro care să prevadă existenţa unui echilibru bugetar; înăsprirea sancţiunilor din partea Comisiei Europene în cazul ţărilor care încalcă criteriile de deficit bugetar excesiv; încercarea de creştere a capacităţii financiare a UE de a ajuta statele cu dificultăţi.

Herman Van Rompuy a inclus pe agenda Summitului UE şi dosarul extinderii spaţiului Schengen, dar este de aşteptat ca discuţiile dintre liderii europeni să fie monopolizate de chestiunile economice urgente.

IOANA BASESCU -NOTARUL CARE FACE AVERE CU AJUTORUL LUI TAICA-SU : AFACEREA ASMITA GARDENS!!

8 dec.

Iată cine câștigă de pe urma crizei.
Apartamentele Asmita Gardens se vând prin notariatul Ioanei Băsescu.

Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, este notarul agreat de firma Euro Insol, administratorul judiciar al Asmita Gardens, proiect aflat în insolvenţă.

Contractul de vânzare de săptămâna trecută al apartamentului de două camere din Asmita Gardens, cumpărat de şeful diviziei de imobiliare al casei de avocatură Salans România, a fost parafat de fiica preşedintelui Ioana Băsescu. Bogdan Papandopol de la Salans a cumpărat un apartament de 100 mp la preţul de 117.000 de euro plus TVA.

Întrebat de money.ro, dacă preţul de vânzare anunţat săptămâna trecută este cel real, Remus Borza, administratorul judiciar al Asmita Gardens, a răspuns că actul de vânzare-cumpărare este autentic, semnat la notar şi că poate fi pus la dispoziţia celor care contestă acest lucru.”Contractele sunt autentice, semnate la notar. Noi lucrăm cu biroul notarial al Ioanei Băsescu. Fiecare avocat, administrator, poate lucra cu ce avocat doreşte. Noi agreăm acest birou. De la caz la caz, dacă clientul va dori un alt notar, îşi poate aduce un altul”, a declarat pentru money.ro, Remus Borza.

În luna mai a acestui an, presa relata despre faptul că BRD agreează doi notari pentru dosarele de Prima Casă, dintre care unul este Ioana Băsescu.

Proiectul Asmita Gardens, de aproape 800 de locuinţe, a necesitat o investiţie de 120 de milioane de euro, din care 70 de milioane de euro reprezintă finanţare de la Alpha Bank. Banca a cerut insolvenţa firmei Asmita Gardens SRL pentru recuperarea datoriilor, iar Tribunalul Bucureşti a acceptat-o. Acum, proiectul se află în insolvenţă, iar administratorul judiciar încearcă valoroficarea locuinţelor prin vânzarea la bucată.

MICUL DICTATOR BASESCU SE CREDE HITLER:DACA SI CU PARCA DESPRE MASURILE ANTICRIZA SI PLANUL”ROM-PUY”!

8 dec.

Le ştie pe toate: şi-ale României şi-ale UE
Băsescu, despre Europa şi măsuri anticriză.

Traian Băsescu a vorbit, miercuri, de la Cotroceni despre probleme legate de funcţionarea Uniunii Europene în contextul ultimei reuniuni a PPE. E. Boc va conduce delegaţia PDL la Congresul Partidului Popular European de la Marsilia, care va avea loc miercuri şi joi. Acolo-i aşteptat şi T. Băsescu. Preşedintele s-a răstit la o ziaristă.

La reuniunea PPE sunt aşteptaţi 16 şefi de stat şi de guvern din ţări membre ale Uniunii Europene. Reuniunea din Franţa are loc cu doar o zi înaintea Consiliului European de Iarnă de la Bruxelles de la care se aşteaptă luarea unor decizii-cheie pentru viitorul Uniunii Europene, pe fondul crizei datoriilor suverane.

Boc şi Băsescu au prevăzută participarea la o reuniune restrânsă a liderilor de popularilor europeni de dinaintea şedinţei ordinare a Consiliului European.

Redăm mai jos principalele declaraţii ale lui Băsescu T. pe care le-a făcut în declaraţia de presă de la Palatul Cotroceni :

„Există un interes pentru următorul Consiliu din 9 decembrie şi populaţia vrea să ştie ce abordare vom avea cu privire la zona euro. În ceea ce priveşte creşterea încrederii în zona euro de a face faţă crizei în privinţa datoriilor suverane.”

„Prima variantă: modificarea Tratatului în baza articolului 48. Modificările pot apare la articolul 136 ori poate fi modificat şi articolul 14 al tratatului.”

„A doua variantă, nu implică modificarea Tratatului şi nu generează nevoia ca statele să îl modifice prin referendum ; amendarea Protocolului nr. 12 al Tratatului.”

„Pentru moment soluţia noastră este amendarea protocolului 12 şi într-o fază ulterioară, dacă va exista consens, se poate trece la modificarea art. 136 sau a protocolului 14.”

„Statele membre ar trebui să stabilească la nivel naţional un mecanism automat de corecţie a deficitului. În cazul în care bugetul de stat nu se încadreză în maxim (sic !) 3% din PIB să existe un mecanism automat de reducere a cheltuilelilor şi creştere a veniturilor şi la sfârşitul anului să se poate încadra în maximul de deficit. Fiecare stat trebuie sa aibe un plan public de aplicat în situaţie de criză, plan pus la punct din timp.”

„Tot în baza amendării Protocolului 12, trebuie institutit un sistem constant de raportare a datoriei fiecărui stat, pentru a se evalua îndeaproape nivelul datoriei fiecărui stat. Dacă exista solidaritatea zonei euro, trebuie să se cunoască şi nivelul datoriei fiecărui stat în parte. Aceste demersuri ar putea creşte nivelul de încredere de reducere a deficitului şi scădere a nivelului de îndatorare.”

„A doua variantă ar necesita ratificarea modificărilor la nivel naţional, în Parlamentele naţionale şi în unele state prin referendum. Lucru care ar lua cel puţin un an şi zona euro are nevoie de decizii acum. Este necesară însă şi varianta modificării tratatelor în cazul în care ar exista concens. România ar susţine şi modificarea tratatelor. De ex: aplicarea imediată de sancţiuni. Trebuie dată mult mai multă putere Comisiei Europene şi acest lucru este posibil prin modificarea tratatelor uniunii.”

„Soluţia imediată susţinută de noi: modificarea protocolului pentru soluţii urgente şi modificarea limitată a tratatelor uniunii vizând aplicarea imediată de sancţiuni pentru statele care depăşesc deficitul maxim şi nivelul de îndatorare.”

„Susţinem deci, modificarea în trepte a tratatelor.”

„România, ca ţară care are obligaţia, prin acordul de aderare, să se pregătească pentru intrarea în zona euro, modificările şi revizuirile ne pot ajuta.”

„România este în plină implementare a deciziilor Consiliului Uniunii Europene. Atingerea obiectivelor Pactului Euro Plus a fost în linia implementării deciziilor U.E. România a aderat la pactul Euro Plus – facultativ pentru ţările din afara zonei euro – tocmai pentru a pregăti trecerea mai uşoară la zona euro. România continuă, deci, procesul de stabilitate financiară.”

„Bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării este puţin mai mare in 2012 decât în acest an şi nu include o serie de cheltuieli cu salariile: o dezinformare care este plasata în mijloacele media”.

„În condiţiile în care vorbim de o guvernanţă economică la nivel european, trebuie dată mult mai multă putere Comisiei Europene, şi noi susţinem acest lucru, iar asta se face doar prin modificarea Tratatelor Uniunii. O soluţie imediată este revizuirea protocolului 12 al tratatelor Uniunii. Asta se poate face cu simpla consultare a Parlamentului European şi a Băncii Centrale Europene.”

„În ceea ce priveşte creşterea ocupării forţei de muncă, obiectiv din pactul Euro Plus, susţin deschideri de investiţii, de exploatări miniere acolo unde este profitabil să o facem. Construcţiile de autostrăzi, investiţiile de la Ministerul Dezvoltării.”

„Consolidarea stabilităţii financiare. România a intrat într-un proces, a reuşit să se stabilizeze financiar.Consolidarea sustenabilităţii finanţelor publice – acele tăieri pe care nu le-a dorit nimeni.”

„România a fost foarte ancorată în aceste proiecte europene la care a aderat. Îi rog pe domnii analişti care încă nu ştiu ce face ţara lor să citească aceste documente pe care România şi le-a asumat.”

„Legat de o dezinformare plasată în mass-media legată de bugetul de 2% al Ministerului Educaţiei: acel buget nu include cheltuielile salariale, materiale, cu săli de sport, bazine de înot şi terenuri care sunt în sarcina altor instituţii decât a bugetului Educaţiei. Bugetul Educaţiei e puţin mai mare decât în 2011.”

„Aderarea României este pe ordinea de zi la Consiliu. Vom vedea cum se va putea discuta în condiţiile în care prioritatea e scoaterea din criză a Zonei Euro. România este, în momentul de faţă, grav afectată de situaţia din Zona Euro. În lunile de vară, CDS-ul nostru era la împrumuturi pe 10 în jur de 200 de puncte, la un an împrumuturile erau cu sub 100 de puncte. ”

„Aceasta este prima de asigurare de împrumuturi, iar, în momentul de faţă, datorită neîncrederii generate de întârzierile pentru Grecia, de ce se întâmplă în Italia, CDS-ul României la credite pentru zece ani a depăşit 450 şi merge în sus cu toată zona. Deci suntem afectaţi. România plăteşte o factură grea a întârzierii deciziilor convingătoare în Zona Euro.”

„Aderarea la Schengen este pe ordinea de zi acest subiect, vom vedea cum se va putea discuta în condiţiile în care prioritatea este scoaterea din criză a Zonei Euro. Dar ştim că Olanda nu şi-a modificat poziţia.”

„România este grav afectată de situaţia din zona euro.”

„Suntem afectaţi, România plăteşte o factură grea a întîrzierii deciziilor convingătoare în zona euro.”

CANCELARULUI NEONAZIST BASESCU IS-A PUS PATA PE GAZETARUL CORNEL NISTORESCU SI PE ALISON MUTLER(A.P)!

8 dec.

Preşedintele României îl acuză pe directorul general al Cotidianul.ro
Băsescu:”Întrebaţi-l pe Nistorescu, vă dă instrucţiuni cum să scrieţi !”.
Traian B. e supărat pe corespondentul Associated Press în România

Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a arătat extrem de iritat, miercuri, de o întrebare pe care abia începuse să o formuleze corespondentul Associated Press în România, Alison Mutler. Şeful statului român i s-a adresat jurnalistei britanice: „Întrebaţi-l pe domnul Nistorescu, că vă spune, cel care vă dă instrucţiunile cum să scrieţi pe agenţii”.

Din cauza acusticii proaste a Holului de Onoare din Palatul Cotroceni – locul tradiţional al declaraţiilor de presă ale preşedintelui ţării – şi a faptului că nu a vorbit la microfonul destinat jurnaliştilor, din întrebarea corespondentului Associated Press în România, Alison Mutler, nu s-au auzit decât frânturi din care a reieşit că jurnalista dorea să afle un punct de vedere cu privire informaţii de presă apărute în perioada 2003-2004.

Alison Mutler a vrut să reia întrebarea în momentul în care i-a fost oferit microfonul, dar fost întreruptă brutal de preşedintele României:
„Doamnă, mi se pare că nu asta e tema… Înţeleg, întrebaţi-l pe domnul Nistorescu, că vă spune. Cel care vă dă instrucţiunile cum să scrieţi pe agenţii”.

Băsescu a susţinut o declaraţie de presă despre agenda Consiliului European din 8-9 decembrie de la Bruxelles.

Alions Mutler este de peste 20 de ani jurnalist şi corespondent străin la Bucureşti. Este preşedinte al Asociaţiei Presei Străine din România. În ianuarie 2011, în această calitate, l-a însoţit pe Cornel Nistorescu la întâlnirea directorului cotidianul.ro cu Julian Asange, fondatorul Wikileaks. Cotidianul.ro a găzduit în trecut câteva comentarii şi analize ale jurnalistei Alison Mutler.

Actualizare:

În emisiunea SUBIECTIV, al lui Răzvan Dumitrescu, de la Antena 3, s-a arătat că jurnalista l-a întrebat pe Traian Băsescu despre închisorile CIA din nordul Bucureştilor, de pe strada Mureş, atenţie !, din perioada 2003-2004!

%d blogeri au apreciat: