Arhiva | 1:10 pm

REUTERS:NOUA STATE DIN UNIUNEA EUROPEANA CARE NU APARTIN ZONEI EURO SUNT DE ACORD SA SEMNEZE TRATATUL DE GUVERNANTA FISCALA!

9 dec.

Potrivit Reuters, nouă state din Uniunea Europeană dar care nu aparţin zonei euro sunt dispuse să semneze tratatul de guvernanţă fiscală.

ora 14.08 – Nouă state europene sunt dispuse să se alăture statelor din zona euro care vor semna tratatul de guvernanţă fiscală potrivit unei variante în lucru a comunicatului de la finalul summit-ului UE de joi şi vineri, citată de Reuters.

„Şefii de stat şi de guvern din Bulgaria, Cehia, Danemarca, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Suedia au indicat posibilitatea de a adera la acest tratat”, se mai arată în varianta de lucru a comunicatului de la finalul summit-ului UE.

Decizia pare că izolează Marea Britanie, aceasta fiind singura ţară din Uniunea Europeană care nu face parte din zona euro şi care respinge aderarea la modificarea tratatului.

ora 11.45 – Bursele europene sunt în scădere din cauza lipsei de încredere în rezultatul summitului UE.

ora 09.50 – Preşedintele Nicolas Sarkozy a îndepărtat definitiv ideea, luată în considerare pentru o perioadă de timp, ca Franţa să adopte „regula de aur” înainte de alegerile prezidenţiale din mai 2012, relatează AFP.

Aşa numita „regula de aur” prevede introducerea de sancţiuni automate împotriva ţărilor din Uniunea Europeană cu deficit bugetar ce depăşeşte nivelul de 3% din PIB prevăzut în legislaţia comunitară.

Ora 08.15 – Bursa din Tokyo a închis în scădere netă de 1,48%, după anunţarea deciziilor liderilor europeni.

Ora 08.10 – Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a calificat deciziile adoptate la summit-ul UE „drept foarte bune pentru zona euro”, informează AFP.

Ora 08.00 – Statele din zona euro nu au putut să cadă de acord să emită euro-obligaţiuni, a declarat preşedintele Uniunii Europene Herman Van Rompuy, potrivit AFP.

Ora 07.55 – Banca Centrală Europeană (BCE) va fi responsabilă de administrarea actualului Instrument European de Stabilitate Financiară (FESF) şi a viitorului Mecanism European de Stabilitate (MES) care îi va succeda din 2012, a anunţat preşedintele francez Nicolas Sarkozy, relatează AFP.

Ora 07.52 – Premierul britanic David Cameron a justificat refuzul său de modificare a tratatului UE, vorbind despre o „decizie dificilă dar bună”, deoarece interesul Marii Britanii nu era protejat, potrivit AFP.

România şi alte cinci state din afara zonei euro vor să participe la acordul de integrare fiscală, se arată într-un comunicat al Consiliului European, potrivit corespondentului Radio România, Carmen Valică.

„Unele măsuri descrise pot fi implementate prin legislaţie secundară. Şefii de stat sau de guvern din zona euro consideră că unele măsuri ar trebui incluse în legislaţia primară. Pentru că nu s-a ajuns la unanimitate între statele membre UE, s-a decis să le adoptăm printr-un acord internaţional care va fi semnat în martie, sau mai devreme. Obiectivul rămâne să includem aceste chestiuni în tratatele Uniunii cât mai urgent. Şefii de stat sau de guvern din Bulgaria, Danemarca, Letonia, Lituania, Polonia şi România şi-au exprimat intenţia de a se alătura procesului. Şefii de stat sau de guvern din Cehia şi Suedia îşi vor consulta parlamentele înainte de a lua o decizie”, se arată într-un comunicat al Consiliului.

Comunicatul Comisiei Europene

Herman van Rompuy a menţionat şi decizia ca planurile bugetare ale statelor membre să fie înaintate şi Comisiei Europene, informează corespondentul Radio România, Carmen Valică.

În urma discuţiilor de la Bruxelles, care au continuat până târziu, în noapte, preşedintele francez Sarkozy a declarat că încercările ca toate cele 27 de ţări din Uniunea Europeană să ajungă la un nou tratat european au eşuat, informează BBC.
Propunerile franco-germane privind modificarea tratatului UE

penalizarea automată a statelor care depăşesc un deficit de 3% din PIB
sancţiunile vor putea fi blocate doar cu o majoritate de 85%
deficitul bugetar de maxim 3% din PIB introdus în constituţiile statelor din zona euro
emiterea de eurobonduri nu este o soluţie de criză
Mecanismul european de stabilitate intră în vigoare în 2012, cu un an mai devreme decât era prevăzut

Cele 17 ţări din Zona Euro, plus şase ţări europene, vor semna un acord inter-guvernamental pentru a stabiliza moneda unică, după cum a anunţat preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy.

Nu au fost anunţate oficial cele şase ţări din afara zonei euro care s-au alăturat acordului.

Patru state au blocat modificarea tratatului

Preşedintele Nicolas Sarkozy a spus că singurele state UE care nu au fost de acord cu modificarea tratatului sunt Marea Britanie, Suedia, Cehia şi Ungaria, potrivit BBC.

Şi în cazul poziţiei acestora ar exista, diferenţe.

Cehia şi Suedia au anunţat că vor să consulte parlamentele naţionale înainte de a lua o decizie iar Ungaria doreşte să examineze în detaliu acordul.

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, şi-a exprimat regretul pentru faptul că decizia nu a fost luată de comun acord cu toate statele UE.

„Trebuie să fiu sincer. Am fi preferat, desigur, o înţelegere unanimă. Ceea ce se cere acum din partea Comisiei sunt competenţe cum nu am avut până acum şi suntem hotărâţi ca, dacă putem să o facem din punct de vedere juridic, să ne exercităm această competenţă total, pentru a implementa această nouă regulă fiscală şi pentru a întări moneda euro”, a declarat preşedintele Comisiei Europene.

Preşedintele francez a afirmat că cerinţa Marii Britanii, de a fi exculsă de la anumite reguli financiare, a făcut imposibilă modificarea tratatului de toţi membrii UE.

BOCUL LUI BASESCU A MINTIT LA RRA: TOATE TARILE DIN U.E.VOR CONTRIBUI LA FONDUL SUPLIMENTAR DE 200 MILIARDE EUROI PENTRU FMI!DEMISIA.

9 dec.

Emil Boc la RRA: Tarile care sunt in acord cu FMI nu contribuie la fondul suplimentar de 200 miliarde euro pentru FMI.

„Dupa datele pe care le am pana acum, tarile care au acorduri cu FMI nu contribuie la acest fond suplimentar (furnizarea catre FMI a pana la 200 de miliarde EUR (270 de miliarde USD) sub forma unor imprumuturi bilaterale, pentru a asigura faptul ca FMI dispune de resurse adecvate pentru a aborda criza – n.red.). Romania, fiind parte a unui acord cu FMI, nu ar trebui sa participe. Dar va trebui sa asteptam concluziile acestui summit european. Vom vedea daca aceasta decizie se va pastra la finalul summit-ului, dar probabil ca Romania nu va trebui sa contribuie cu sume suplimentare”,a declarat vineri, la postul public de radio, premierul Emil Boc. Seful Guvernului de la Bucuresti mai spune ca, in opinia sa, toate tarile UE, cu exceptia Marii Britanii, vor opta pentru aceasta solutia care se contureaza la summit-ul de la Bruxelles.

Cele mai importante declaratii ale lui Emil Boc:

Finalul summit-ului este asteptat astazi dupa-amiaza, cand vom sti exact care e decizia summit-ului. Concluziile de pana acum sunt partiale.

Decizia de astazi e atat de importanta pentru ca in joc e soarta monedei euro, iar moneda euro e simbolul UE. Un colaps al monedei euro ar duce la un colaps al UE ca intreg. Astazi, nimeni rational nu isi doreste acest lucru.

Consecintele unei eventuale astfel de prabusiri nu pot fi astazi masurate si prevazute. Exista vointa politica pentru salvarea monedei euro.

Vom vedea exact la sfarsitul summit-ului de astazi care vor fi statele in favoarea acestui acord.

Dupa datele pe care le am pana acum, tarile care au acorduri cu FMI nu contribuie la acest fond suplimentar. Romania, fiind parte a unui acord cu FMI, nu ar trebui sa participe. Dar va trebui sa asteptam concluziile acestui summit european. Vom vedea daca aceasta decizie se va pastra la finalul summit-ului, dar probabil ca Romania nu va trebui sa contribuie cu sume suplimentare.

Poate ca si romanii vor intelege acum poate mai bine ca suferintele prin care au trecut nu au fost produsul vointei unor lideri politici, ci produsul unei necesitati de a salva tara de la colapsul economic. Ceea ce fac astazi tarile din Uniunea Europeana, noi am facut in 2010, sau am inceput deja din 2010 sa facem, mai repede cu un an decat foarte multe tari din Uniunea Europeana care astazi sunt in plina furtuna economica.

Cum s-a ajuns aici in Uniunea Europeana? S-a ajuns pe principiul bulgarelui de zapada. Politicienii iresponsabili au promis lucruri fara acoperire in economie, dupa care au imprumutat bani sa isi acopere acele promisiuni care nu aveau acoperire in economie, banii imprumutati au generat dobanzi care au intrat intr-o spirala a datoriilor pana cand s-a ajuns la un balon atat de umflat al datoriilor, incat cei care imprumuta au spus „Stop, nu mai sunt bani, nu se mai poate asa. Terminati cu populismele si cu promisiunile politice fara acoperire.” In fapt, nu asistam la altceva decat la coborarea cu picioarele pe pamant a politicielor populisti care au dus UE la marginea prapastiei prin datorii excesive, fara acoperire in economie.

Uitati-va la Germania. A iesit acum 10 zile pe piata europeana sa ia 6 miliarde de euro. Si a luat 3,5 miliarde de euro. Adica motorul economic al UE nu a reusit sa ia intreaga suma pe care o dorea pentru a finanta deficitul sau datoria publica pe care o are. Romania ar fi avut vreodata vreo sansa sa isi finanteze un deficit , asa cum vor domnul Antonescu si Ponta – s-au suparat ca am spus doar Ponta si Antonescu, asa ca spun Antonescu si Ponta – acesti domni presedinti de partide de opozitie care cred ca au ramas singurii dinozauri populisti din Uniunea Europeana, care nu pricep ce se intampla in lume.

In conditiile in care ei propun pentru 2012 sa marim deficitul cu inca 5,2 miliarde de euro, adica cu aproape 4 procente din PIB, fara sa vina cu raspunsul al intrebarea: de unde si cine ne imprumuta acesti bani, cand UE vorbeste de deficit de 0,5% pentru anii urmatori, nici macar de 3%.

Pana la urma, lucrurile vor iesi la iveala in adevarat lor realitate: nu mai poti sa traiesti pe datorie, trebuie sa muncesti inainte de a primi recompensa si acel iluzoriu stat al bunastarii generale trebuie sa fie precedat de un stat al muncii.

Pietele financiare se uita la deciziile politicienilor, pentru ca ei au dus tarile la ritmuri de indatorare foarte mari.

Criza datoriilor suverane a fost generata de politici iresponsabile si populiste ale politicienilor. Stim cu totii, de acasa, de la parinti, ca nu poti sa ai bunastare fara munca.

Poate a fost o analiza insuficienta pentru trecerea la euro a unor state in anumite momente.

O tara care are datorii de 150% din PIB, de 119% din PIB, are probleme si la nivelul suveranitatii. Este un act de patriotism sa ai o datorie publica redusa, cum are Romania, pentru ca eviti orice interventie brutala la nivelul suveranitatii tarii.

Sunt reguli dure, stricte – deficit si datorie publica – impuse de UE. Sunt reguli pe care trebuie sa le respecti, daca nu, primesti automat sanctiuni. Ca sa fie siguri ca in timp aceste datorii nu mai cresc, acest lucru nu se poate realiza decat cu reguli financiare stricte. Romania nu trebuie sa mai faca multe eforturi suplimentare, noi am venit deja pe aceasta traiectorie.

Romania deja este in acest proces – de reducere a deficitului si datoriei publice – prin acordul pe care il are cu CE. Este pacat ca nu s-a ajuns la un acord in formula de 27. E bine macar ca forma a doua va reprezenta tot un angajament ferm al UE de a pastra moneda euro.

Probabil Marea Britanie va fi singura tara care nu va opta pentru aceasta solutie a UE, probabil ca celelalte tari in timp vor adera. Este o opinie personala.

Preferabila era amendarea Protocolului 12, cu acordul celor 27, dar si acest acord interguvernamental e o solutie buna.

Politicienii trebuie sa isi asume cu responsabilitate si binele, si deciziile nepopulare. Asta putini au inteles-o in Europa, in ultimii 50 de ani. Romania deja a facut asta, asta trebuie sa se faca acum si in UE.

AFP:STATELE DIN ZONA EURO VOR ACORDA FMI 200 MILIARDE DE EUROI!

9 dec.

Statele din zona euro vor să acorde FMI 200 de miliarde de euro.

Statele din zona euro intenţionează să furnizeze Fondului Monetar Internaţional (FMI) 200 de miliarde de euro, a declarat vineri preşedintele francez Nicolas Sarkozy, banii urmând să fie folosiţi pentru susţinerea ţărilor cu probleme din Uniunea monetară.

„Am decis să analizăm posibilitatea unei suplimentări cu 200 de miliarde de euro” a resurselor FMI, a declarat Sarkozy în cadrul unei conferinţe de presă.

Directoarea generală a FMI, Christine Lagarde, a declarat, la rândul său, că o confirmare a primirii acestor 200 de miliarde de euro va fi obţinută „în zece zile”.

Cancelarul german Angela Merkel a explicat că FMI va fi suplimentat prin „împrumuturi bilaterale” de statele europene. Este vorba despre „a aduce o siguranţă suplimentară pentru euro cu ajutorul altor ţări nemembre ale Uniunii monetare”, a declarat Merkel.

MEDIAFAX: CABINETUL REGIMULUI BASESCU A REUSIT SA VANDA ROMANIA FMI!

9 dec.

Potrivit scrisorii de intenţie semnată cu Guvernul Boc
FMI cere privatizarea ELCEN, principalul producător de energie termică al țării.

Fondul Monetar Internaţional a solicitat Guvernului să treacă Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) din administrarea Termoelectrica în subordinea directă a Ministerului Economiei şi să înceapă procedura de privatizare a companiei, operaţiune care să fie încheiată până la sfârşitul anului viitor.

Obligaţia privatizării Electrocentrale Bucureşti este prevăzută în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern şi FMI în ultimele negocieri, din toamna acestui an, şi apare pentru prima dată într-o înţelegere cu instituţia financiară internaţională.

Conform documentului, obţinut de MEDIAFAX, autorităţile trebuie să angajeze un consultant juridic până la finele lunii iunie 2012, să selecteze un consultant pentru privatizare până la sfârşitul lunii august, să publice prospectul până la finele lunii octombrie şi să finalizeze privatizarea până la sfârşitul anului viitor.

MEDIAFAX:IN URMA NOULUI ACORD EUROPEAN:ROMANIA AR PUTEA CONTRIBUI LA FMI CU 50 DE MILIARDE DE EUROI!

9 dec.

Acord la Bruxelles
România și celelalte state din afara zonei euro ar putea contribui la FMI cu 50 de miliarde de euro.

Statele UE din afara zonei euro, inclusiv România, ar trebui să contribuie, prin băncile centrale, cu 50 miliarde euro la împrumuturile în valoare totală de 200 miliarde euro pe care Uniunea Europeană vrea să le acorde Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru combaterea crizei.

Printre măsurile convenite joi seară, la summit-ul UE de la Bruxelles, se numără suplimentarea resurselor financiare ale FMI cu 200 miliarde euro de către statele UE, prin împrumuturi bilaterale.

Potrivit comunicatului transmis la finele discuţiilor de joi, statele membre au la dispoziţie 10 zile pentru a confirma participarea la acest efort.

Astfel, statele din zona euro ar urma să contribuie cu 150 miliarde euro, iar băncile centrale ale ţărilor din afara zonei euro ar trebui să vină cu alte 50 miliarde euro , potrivit Bloomberg, citat de agenția Mediafax.

Update Potrivit lui Boc, ţările care sunt în acord cu FMI nu contribuie la fondul suplimentar de 50 de miliarde de euro pentru ajutorarea FMI. „Ţările care sunt în acord cu FMI nu contribuie la acest fond suplimentar. România nu ar trebui să contribuie la această sumă de 50 de miliarde de euro”, a declarat Emil Boc vineri la radioul public.

Lara Fabian – Bambina

9 dec.

Bambina!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Blu Cantrell – Hit ‘Em Up Style

9 dec.

Hit’Em Up Style!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

%d blogeri au apreciat: