Protestele din România sunt determinate de încălcarea democraţiei.
USL a organizat marți la Bruxelles o dezbatere pe tema situaţiei politice din România. Prezent la dezbatere, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că reprezentanţii Opoziţiei din România nu au venit la Bruxelles, în faţa oficialilor europeni, să ceară sancţiuni pentru poporul român, spunând totodată că protestele de stradă nu sunt determinate de măsurile de austeritate, ci de încălcarea standardelor democraţiei.
„Nu am venit să critic Guvernul, am venit cu un obiectiv cinstit şi corect: încălcarea standardelor democraţiei. Vreau să-i apăr pe oamenii care au ieşit în stradă în 61 de oraşe din România, pentru că aceştia au fost acuzaţi că au ieşit din cauza problemelor economice. Acest lucru este incorect. Oamenii sunt în stradă la minus 15 grade, la Bucureşti, pentru că sunt nemulţumiţi în legătură cu nivelul democraţiei din România şi aşteaptă standarde de democraţie europeană”, a spus copreşedintele USL, în cadrul dezbaterii organizate la Parlamentul European pe tema democraţiei din România, citat de Agerpres.
Victor Ponta a subliniat că Parlamentul European este parlamentul ţărilor membre iar, dacă apar probleme de democraţie în Ungaria sau Bulgaria, acestea trebuie dezbătute tot în acest for.
De la tribuna dezbaterilor, liderul PSD a expus trei probleme: organizarea alegerilor, felul în care legile cele mai importante au fost adoptate şi „sistemul electoral al unui stat democratic”.
„Guvernul român a decis amânarea alegerilor locale care trebuiau să aibă loc în iunie. Este pentru prima dată când într-o ţară europeană mandatul de patru ani se prelungeşte (…) E un lucru periculos pentru democraţie. Curtea Constituţională a respins, recent, acestă iniţiativă a guvernului însă, până acum, coaliţia care susţine guvernul nu a renunţat la ideea amânării alegerilor”, a subliniat copreşedintele USL.
El a denunţat apoi faptul că Guvernul a dat 14 legi foarte importante prin angajarea răspunderii, respectiv fără dezbateri parlamentare, între acestea fiind cele ale Educaţiei şi Justiţiei.
Victor Ponta a arătat că o altă problemă o reprezintă Codul electoral. „Este 31 ianuarie, nu ştim încă data alegerilor, nu ştim care va fi sistemul după care se va alege Parlamentul sau autorităţile locale. Nu înţeleg cum un Guvern care deţine 14% în sondajele de opinie poate organiza alegeri doar pentru a le câştiga. Până acum nu avem un cod electoral pentru acest an”, a spus Ponta, apreciind că, la ora actuală, „democraţia a fost suspendată”. „Am învăţat de multe ori în istorie că democraţia poate fi suspendată din motive importante, dar este o primejdie majoră pentru noi, ca stat european. Vreau să asigur familiile noastre politice că nu vom folosi aceleaşi instrumente, că ne vom întoarce la o modalitate europeană de guvernare”, a adăugat preşedintele PSD.
Nu în ultimul rând, Victor Ponta a declarat că a fost acuzat de Guvernul român că va cere sancţiuni pentru România şi a dorit să nege astfel de acuzaţii. „De ce să sancţionăm populaţia din România din cauza guvernului? Aceasta ar fi sută la sută inacceptabil. Singura pedeapsă pentru un guvern prost o reprezintă alegerile şi sper că România va avea alegeri democratice europene”, a conchis liderul PSD.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, participă, marți împreună cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, preşedintele PC, Daniel Constantin, la Bruxelles, la audierea publică ”Democraţia română. Abuz politic şi reacţia cetăţenilor”, organizată de grupurile europarlamentare Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE).
Comentarii recente