Arhiva | 1:06 pm

STALIN SI MARELE SAU SECRET:ERA EVREU.MAMA LUI SE NUMEA KATI SCHWANITZ!

5 ian.

DJUGASWILLI INSEAMNA IN LIMBA GEORGIANA”FIU DE EVREU!”

Marele secret al lui Stalin

Se spune că Stalin, marele dictator sovietic, era creştin ortodox de «sânge pur» georgian, născut la Gori, în Caucazia, şi că pentru un timp a frecventat un seminar. Deşi există diverse «documente» cum ar fi fotografiile şi fotocopiile, care pot fi adevărate sau false, fiindcă au apărut după revoluţia comunistă, ofiţerii Serviciului Secret Român au cules propriile lor informaţii chiar în Caucazia, în timpul celui de al doilea război mondial, informaţii care scot la lumină şi dezvăluie, cel puţin pentru noi, misterul vieţii şi carierei lui Stalin.
Ca religie, familia lui se pare că a fost într-adevăr creştin ortodoxă, dar ca «rasă» Stalin nu era un georgian pur. De multe ori evreii care trăiesc izolaţi într-o societate creştină preferă, din comoditate, să adopte în mod formal religia comunităţii, ca să nu fie priviţi de creştini ca indivizi periculoşi. Dar asta nu schimbă cu nimic caracterul acestor oameni şi, ori de câte ori se iveşte ocazia, ei se ridică împotriva religiei adoptive, de a cărei protecţie nu mai au nevoie şi, ca buni evrei ce sunt de fapt, încearcă să o distrugă.
Stalin, dictatorul roşu, a fost evreu de origine şi în acest sens există multe probe. Adevăratul nume al lui Stalin era David Visarion Djugaşvili, căruia i se mai spunea şi Koşba. Numele «Djugaşvili» înseamnă în georgiană «fiu de evreu». În această limbă, pentru evreu se spune literar «uria», dar există de asemenea şi cuvântul «djuga», sinonim cu «uria», care indică originea evreilor caucazieni, veniţi aici dintr-o colonie portugheză. Cealaltă parte a numelui lui Stalin, «şvili», înseamnă în georgiană «fiu»”.
Numele de Iosif şi Visarion, pe care le purtau Stalin şi tatăl său, nu erau folosite de creştinii ortodocşi. Creştinii nu primeau nume de origine evreiască precum Iosif, Benjamin, Solomon, Miriam etc., ci nume de origine grecească, slavă şi latină , pe lângă cele locale. De aici, o primă concluzie: prenumele lui Stalin indică de la început că este evreu de origine. Numele de Koşba sau Koba, sub care era cunoscut Stalin ca revoluţionar în Caucaz, nu era decât numele legendarului evreu Bar-Koşba, care în [anul] 165 d.C. a condus o răscoală a evreilor împotriva romanilor, în timpul domniei lui Hadrian. În această răscoală Bar-Koşba a fost numit de către marii rabini «Mesia», dar răscoala s-a terminat rău pentru evreime, care a fost împrăştiată de romani în diferite provincii ale Imperiului.
Pentru că adevăratul său nume îi trăda originea evreiască, Stalin a preferat să-l schimbe cu cel rusesc de Iosif Vissarionovici Stalin.
Originea îi era trădată şi de trăsăturile feţei. Georgienii sunt în general oameni înalţi şi bine dezvoltaţi fizic, pe când Stalin avea doar un metru şaizeci înălţime. Acest fapt i-a obligat pe urmaşi să-l urce pe un scaun «invizibil» în lăcaşul Mausoleului, ca să apară mai «impozant» pentru masele care defilau în şiruri nesfârşite prin Piaţa Roşie din Moscova.
Fizionomia lui Stalin era tipic evreiască şi probabil de aceea, ca să-i ascundă aceste trăsături, toate fotografiile care i se publicau erau în prealabil retuşate. Familia, sau mai bine zis familiile lui Stalin au fost de origine pur evreiască. Prima soţie a lui Stalin era o evreică din Caucaz, Kati Schwanitz, cunoscută sub numele de Katerina Şvanidze. Ea a fost mama lui Iacob Davidovici Djugaşvili (de ce Iacob şi nu un nume autentic rus sau caucazian?), fiul cel mare al lui Stalin, capturat în timpul războiului de germani, în ziua de 16 iulie 1941, şi dispărut, probabil executat la sfârşitul războiului. A doua nevastă a fost Nadia Alleluiah, cunoscută sub pseudonimul de Aleluieva. Fosta secretară particulară a lui Stalin i-a devenit nevastă, mamă a lui Vasili şi a Svetlanei Stalin. Nadia Alleluiah a fost asasinată de propriul ei soţ, în 1932, din cauza relaţiei adultere cu evreul Gleizer, el însuşi executat în acelaşi an din ordinul lui Stalin, ca «troţkist». Sinuciderea Nadiei Aleluieva a fost o minciună scornită de comunişti pentru a-l apăra pe Stalin, care îşi ucisese propria nevastă.
A treia nevastă a dictatorului roşu, Rosa Kaganovici, era, cum se ştie, sora faimoşilor Kaganovici, evrei care deţineau un adevărat control asupra U.R.S.S., fiindcă aufost singurii care, în ciuda schimbărilor specifice regimului roşu, s-au menţinut în posturi cheie şi controlau cea mai importantă ramură a vieţii economice comuniste, industria.
Cel de-al doilea fiu al lui Stalin, Vasili Iosipovici Djugaşvili, general în armata rusă, căruia i se spunea «Vulturul» pe vremea când trăia tatăl său, are o faţă tipică de evreu: păr roşu, faţă plină de pistrui, nări de evreu, urechi mari şi buze groase. Cât timp a trăit Stalin, fiul lui a locuit la Moscova şi era considerat unul dintre cele mai respingătoare personaje de la Kremlin.
Fiica lui Stalin, Svetlana, s-a căsătorit în 1951 cu evreul Mihail Kaganovici, unul din stăpânii Rusiei sovietice. Întrebarea e: de ce nu s-a căsătorit Svetlana cu un rus oarecare, ci tocmai cu un evreu? Fireşte, pentru că şi ea era evreică şi respecta normele Talmudului, care interzice evreilor să se căsătorească cu ne-evrei, pentru a nu altera «poporul ales de Dumnezeu».
Între anii 1949-1950, Svetlana Stalin a fost în relaţii amoroase cu ziaristul evreu Alexei Keplen. Svetlana ar fi putut găsi uşor în «paradisul» creat de tatăl ei un iubit rus. Dar, cum ruşii de atunci şi de azi sunt doar sclavi ai evreimii ascunse sub pseudonime, ei nu şi-ar fi putut permite să întreţină relaţii cu «elita evreiască» reprezentată de Svetlana Iosipovici Djugaşvili.

În 2003, un grup de istorici şi medici toxicologi de prestigiu (ruşi şi americani) au dezvăluit că Stalin murise otrăvit cu warfarina (o otravă pentru şobolani). Warfarina inhibă coagularea sângelui şi provoacă hemoragie cerebrală. După cum au subliniat Jonathan Brent şi Vladimir P. Naumov în cartea lor, “Stalin’s Last Crime: The Plot Against the Jewish Doctors, 1948-1953″, apărută la editura “Harper&Collins” în 2004. În 2005, istoricul Nikolai Dobrina a publicat în “Pravda” (29 decembrie 2005) concluziile sale, după ce a studiat examinările medicale la care Stalin a fost supus timp de 30 de ani. Rămase însă, până atunci, strict secrete. Dincolo de aspectele medicale, eliminarea lui Stalin a avut consecinţe politice şi istorice considerabile.

Stalin, un antisemit notoriu încă de tânăr

Simon Sebag-Montefiore semnalează în cartea sa “Young Stalin”, afirma că dictatorul rus manifesta încă de tânăr sentimente antisemite. Mai ales antisioniste. Stalin făcea, într-o scrisoare, o diferenţă netă între “fracţiunea evreiască” şi “fracţiunea ruşilor adevăraţi” din mişcarea bolşevica. La rândul său, Boris Bazanov – secretarul personal al lui Stalin – afirmă că acesta avea adeseori izbucniri de furie antisemită, cu mult înainte de moartea lui Lenin.

Pornirile antisemite ale lui Stalin s-au amplificat în anii 1920-1930 după conflictul cu Troţki (Bronstein). După provocarea demisiei ministrului de Externe al URSS – Maxim Litvinov (Meir Wallach) în 1939, Stalin a cerut eliminarea tuturor evreilor din minister, doar pentru a semnala Germaniei naziste că este gata de discuţii privind un tratat de non-agresiune cu Hitler (Pactul Molotov-Ribbentrop).

Potrivit istoricului Iakov Etinger, epurările din anii ‘30 au inclus, în mare măsură, un caracter antisemit, până la izbucnirea războiului. Mai exact, până la atacarea URSS de către Germania . Când Stalin a avut o stringentă nevoie de ajutor american, obţinut prin lobby-ul evreiesc din SUA. De îndată ce războiul s-a sfârşit, Stalin, pe fondul neînţelegerilor cu Congresul Mondial Evreiesc privind Crimeea, a declarat în 1946 ca “fiecare evreu este un potenţial spion”.

Stalin şi “războiul” său cu Comitetul Evreiesc Antifascist

La începutul Războiului Rece, Stalin a susţinut recunoaşterea statului Israel , sperând că astfel da o lovitură Marii Britanii în Orientul Mijlociu. Când a constatat însă că Israelul preferă SUA, Stalin a lansat în URSS şi ţările socialiste o violenţă campanie antisionistă contra naţionalismului evreiesc. Astfel, în 1948, Stalin a anihilat “Comitetul Evreiesc Antifascist”. Exact cel care îi reprezentase interesele în SUA, în anii războiului. În URSS a început campania contra “cosmopoliţilor”, prin care se înţelegeau “sioniştii” (adepţii tezelor lui Theodor Herlz, cel care milita pentru existenţa unui stat al evreilor).

După procese înscenate “Comitetului Evreiesc Antifascist”, 13 membri ai acestui comitet au fost executaţi în secret, în ceea ce s-a numit “Noaptea Poeţilor Asasinaţi”.

Stalin, suspicios faţă de medicii evrei

În ultimii săi ani de viaţă, Stalin a început să manifeste o tot mai mare neîncredere în doctorii evrei de la Kremlin, adeseori recurgând pentru consult la medicii veterani. Anul 1952 marchează o acutizare a suspiciunilor lui Stalin faţă de medicii de la Kremlin.

La începutul lui 1952, decesul subit, inexplicabil, al Mareşalului mongol Horlugin Cioibalsan îl alertează pe Stalin, care îşi aduce aminte şi de moartea subită a lui Andrei Jdanov, Aleksandr Scerbakov sau a bulgarului Ghiorghi Dimitrov. La sfârşitul lui 1952, Mikhail Riumin îl avertizează pe şeful său – Viktor Semionovici Abakumov, ministrul Securităţii Statului – că profesorul Iakov Etinger comisese malpraxis în tratamentul aplicat lui Andrei Jdanov şi Aleksandr Scerbakov, cu intenţia de a-i ucide. Cum Abakumov nu-l crede, Riumin trece peste el şi merge direct la Stalin, tot mai anxios.

Stalin: “Fără mine, ţara aceasta ar fi distrusă…pentru că nu ştiţi să recunoaşteţi imediat inamicul”

Pe agenda consfătuirii prezidiului PCUS din 4 decembrie 1952 figurează şi punctul intitulat “Situaţia în MGB şi sabotajul din rândul muncitorilor medicali”. La consfătuire, Stalin a declarat: “Fără mine, ţara aceasta ar fi distrusă. Pentru că nu ştiţi să recunoaşteţi imediat inamicul”.

În acelaşi timp, pe 3 decembrie, la Praga, s-a dat verdictul în “procesul Slansky”, în cazul a 13 lideri ai Partidului Comunist Cehoslovac” (dintre care 11 erau evrei). Pe 16 decembrie, la Conferinţa Naţională a PCC, Preşedintele Cehoslovaciei Antonin Novotni anunţă: “În cursul anchetelor şi al procesului centrului conspirativ antistatal a fost descoperită o nouă reţea a trădării şi spionajului care a penetrat Partidul Comunist. Este reţeaua Sionismului”. Procesul de la Praga i-a întărit suspiciunile lui Stalin privind presupusul complot al medicilor de la Kremlin.

Campania antisemită din 1953 şi începutul complotului medicilor evrei

Tot la sfârşitul anului 1952, se face publică o scrisoare pe care o doctoriţă de la Kremlin, Lidia Timasuk – i-a trimis-o lui Stalin, acuzându-şi superiorii ierarhici de atentat împotriva stării de sănătate a liderilor sovietici, prin sabotarea tratamentului medical. Timasuk va fi răsplătită imediat cu “Ordinul Lenin”, la 20 ianuarie 1953. Pe 13 ianuarie 1953, TASS şi “Pravda” anunţă descoperirea unei “conspiraţii” în cadrul elitei medicale sovietice. Este debutul “Complotului medicilor” sau, aşa cum i s-a mai spus, “Complotul halatelor albe”.

Medicii de la Kremlin, în majoritate evrei, erau acuzaţi de “Pravda” şi TASS că urmăreau să-i otrăvească pe unii dintre liderii sovietici. Articolul din “Pravda” purta titlul incitator “Spioni şi asasini, sub masca de medici titraţi”. La rândul ei, TASS anunţa arestarea “medicilor-sabotori”. Cum începuse totul?

Stalin devine suspicios după moartea liderului mongol

stalin11În realitate, afacerea începuse odată cu decesul liderului comunist mongol, Mareşalul Horlugin Cioibalsan, aflat la începutul lui 1952 în tratament la Moscova. Stalin a comentat atunci: “Ne omoară unul câte unul! Scerbakov Dimitrov, Cioibalsan au murit suspect de repede! Cred că trebuie să-i schimbăm pe medicii vechi cu unii noi”.

Lista era însă ceva mai lungă şi îi cuprindea şi pe Mareşalul URSS Ivan Konev (cel care condusese bătălia de la Stalingrad), pe Alexandr Vasilevsky şi Leonid Govorov, pe Generalul Stemenko, Amiralul Levcenko şi pe alţii. “Complotul medicilor” a rămas însă un mister mult timp, din cauza faptului că toate documentele relevante de arhivă au rămas clasificate.

Scrisoarea evreilor împotriva medicilor evrei

Există cel puţin trei scenarii de interceptare a complotului medicilor. Un document esenţial a fost descoperit în arhive: scrisoarea colectivă către “Pravda”, semnată de 60 de proeminenţi evrei sovietici, care îi condamna pe medicii “sabotori” şi cere pedepsirea lor exemplară. Scrisoarea, concepută la jumătatea lui ianuarie 1953 de Nikita A. Mihailov (tatăl regizorilor Nikita Mikhalkov şi Andrei Mikhalkov-Konchalovsky) declară că unii evrei sovietici s-ar fi aflat sub influenţa unor forţe străine ostile URSS. I.I. Mints şi I.S. Khavinson au făcut să circule scrisoarea în mediul elitei evreilor sovietici, iar unii dintre aceştia – că Vasili S. Grossman sau S.I. Marsak – au fost siliţi să o semneze.

Articolul din “Pravda”, citat mai sus, îi acuză pe următorii medici pentru aplicarea unor tratamente incorecte liderilor sovietici: Miron Vovsi (medicul personal al lui Stalin), Iakov Etinger (un cardiolog de renume mondial), A. Feldman (otorinolaringolog), A. Grinstein (neuropatolog), Boris Kogan (terapeut), Mihail Kogan, I. Iegorov şi V. Vinogradov. Cu toţii au recunoscut acuzaţiile după interogatorii şi, probabil, torturi. O campanie antisemită, fără precedent, a fost pornită în URSS.

În primăvara lui 1953, toţi evreii din MGB (fostul NKVD) sunt îndepărtaţi. Cu excepţia unui mic grup de aşa-zişi “evrei ascunşi”. Adică cu o origine evreiască parţială, fiind din acest motiv înregistraţi la alte grupuri etnice. Interogatoriul medicilor acuzaţi a fost încredinţat – după cum îşi aminteşte Hruşciov – unuia dintre cei mai duri anchetatori: M.D. Riumin. “Nu a constituit nicio surpriză că majoritatea medicilor şi-au recunoscut crimele”, notează Hruşciov.

La Congresul al XIX-lea al PCUS, din octombrie 1952, Stalin părea hotărât să facă o nouă şi amplă epurare la vârf. El a înlocuit vechiul Birou Politic, format din 10 persoane, printr-un Prezidiu alcătuit din 36 de membri. Lui Hruşciov, Stalin i-a mărturisit: “Sunt terminat! Nu mai am încredere în nimeni! Nici măcar în mine!”

Vânătoarea de medici evrei începe…

Pe 9 februarie 1953, la Ambasada URSS din Israel a avut loc o puternică explozie. Două zile mai târziu, URSS anunţa ruperea legăturilor diplomatice cu Israelul. (Vor fi reluate în iulie, după moarte lui Stalin). Pe 12 februarie 1953, autorităţile sovietice o arestează pe Maria Weizmann, medic din Moscova, sora primului Preşedinte al Israelului, Chaim Weiszmann (care murise în 1952). Treizeci şi şase de doctori sunt arestaţi, dar numărul lor creşte vertiginos, ajungând la câteva sute, de pe întreg teritoriul URSS.
În Ucraina, de exemplu, MGB-ul anunţa descoperirea unui “complot al medicilor” local, în fruntea căruia s-ar fi găsit faimosul endocrinolog Viktor Kogan-Iasni. Primul doctor care a aplicat în URSS tratamentul cu insulină diabeticilor, salvând astfel de la moarte mii de pacienţi. Între timp, Occidentul – Albert Einstein, Winston Churchill şi multe alte personalităţi – trimit scrisori ministrului de Externe sovietic, solicitând demararea unei investigaţii.

Documente secrete privind starea de sănătate a lui Stalin

Istoricul Nikolai Dobriuha a publicat, la 29 decembrie 2005, în “Pravda”, concluziile desprinse din documente rămase până acum necunoscute din arhivele Kremlinului. Documentele spulbera comunicatele oficiale în care se afirmă că Stalin ar fi murit în urma unei “comoţii cerebrale”, pe fondul unei “sănătăţi slăbite” de anii războiului. Documentele cercetate de Nikolai Dobiuha sunt rapoarte ale examinărilor medicale la care Stalin a fost supus, timp de 30 de ani, şi care au rămas până acum secrete.

Rapoartele medicale demonstrează că Stalin nu era câtuşi de puţin refractar la examinările medicale şi nu manifesta reticenţă faţă de tratamentul prescris de medici. În realitate, cei mai calificaţi medici erau chemaţi imediat ce Stalin manifesta fie şi cea mai mică indispoziţie.

Stalin n-a fost niciodată grav bolnav

Pe 4 martie 1953, în comunicatul dat de Kremlin se specifică: “Stalin a fost grav bolnav, mai ales după anii dramatici ai celui de-al Doilea Război Mondial”. Stalin nu fusese însă niciodată “grav bolnav”. Un raport medical din septembrie 1947 – descoperit de Nikolai Dobriuha – arată că Stalin, consultat de medicul Kirilov, avea o tensiune arterială de 14,5 cu 8,5, normală pentru un om (şef de stat), în vârstă de 67 de ani. Un alt raport medical consemna că Stalin (70 de ani) avea o tensiune de 14,0 cu 8,0 şi un puls de 74 de bătăi pe minut. După efectuarea unei băi, s-a constatat că lui Stalin îi scăzuse tensiunea la 13,8 cu 7,5, iar pulsul scăzuse la 68.

Stalin nu avea “coşmaruri” şi efectua cu regularitate uşoare mişcări de gimnastică, potrivite vârstei sale. La 72 de ani, raportul medical consemna că Stalin avea tensiunea 14,0 cu 8,0, iar pulsul 70. Buletinul medical – emis de urmaşii lui Stalin de la Kremlin – preciza însă că, în noaptea de 2 martie 1953, Stalin suferise o “hemoragie cerebrală”, provocată de hipertensiune, precum şi o “arteroscleroză”.

Stalin, otrăvit cu otravă pentru şobolani pusă într-o sticlă de apă minerală

Stalin12Buletinele medicale privind moartea lui Stalin au fost contrasemnate de Malenkov, Beria, Hruşciov, Voroşilov şi de ceilalţi membri din biroul prezidului. În realitate, Stalin fusese otrăvit cu warfarina, o otravă pentru şobolani, după ce consumase apă minerală, în perioada 28 februarie – 1 martie 1953. Adică exact în intervalul vineri seara – luni dimineaţa. O perioadă, la sfârşit de săptămână, când doctorii sunt mai greu de găsit. Această perioadă de 72 de ore oferea însă otrăvii administrate lui Stalin timpul necesar pentru a-şi face efectul.

Pe 4 martie, toate cotidianele sovietice consemnau comunicatul oficial al Kremlinului: “Stalin a suferit o comoţie cerebrală, în apartamentul său din Moscova, în noaptea de 2 martie”. Altă eroare. Stalin nu era, în perioada respectivă, în “apartamentul său” din Moscova, ci la vila sa din afara Moscovei. Bodyguardul lui Stalin a declarat, la interogatoriu, că Stalin s-a simţit foarte rău, după ce băuse un pahar dintr-o sticlă de apă minerală, la vila sa din afară Moscovei.

Într-un raport din 8 noiembrie 1953 – la 8 luni după moartea lui Stalin – Departamentul Sanitar de la Kremlin consemnează că a trimis “Muzeului Stalin” medicamentele luate de Iosif Vissarionovici, precum şi trei sticle de apă minerală. În mod straniu, la “Muzeul Stalin” nu au ajuns însă decât două sticle de apă minerală. Bodyguardul l-a găsit pe Stalin căzut lângă un birou pe care se găsea o sticlă de apă minerală, cerută şi adusă în ajun, împreună cu un pahar. Care este secretul celei de-a treia sticle de apă minerală?, se întreabă istoricul Nikolai Dobriuha.

Rapoartele medicale, recent descoperite în arhiva Kremlinului, dovedesc că lui Stalin i s-a aplicat tratamentul tipic pentru o persoană otrăvită. Stalin a intrat în comă profundă pe 4 martie, cu pielea prezentând un colorit albastru, specific celor otrăviţi. Când un organism este invadat de otravă, hemoglobina se transformă în metemoglobina, prezentând o culoare închisă. În noaptea de 5 martie, testele se sânge şi urină- consemnate în rapoartele medicale recent descoperite de Nikoali Dobriuha – dovedesc, fără dubii, că Stalin fusese otrăvit.

În 2003, istorici şi toxicologi (ruşi şi americani) au stabilit că Stalin a fost otrăvit cu warfarina (otrava pentru şobolani). Toată ziua de 5 martie, Stalin a vomat sânge. Pulsul i s-a intensificat brusc şi a apărut cianoza. Medicii – potrivit rapoartelor – au aplicat imediat carbogen, dar condiţia pacientului nu s-a îmbunătăţit. La ora 21.40, lui Stalin i s-a făcut respiraţie artificială. Conform rapoartelor, la ora 21.50, Stalin a decedat.

Sora “Moiseieva”, dispărut ulterior, i-a făcut lui Stalin injecţia fatală

Unele rapoarte consemnează faptul că o soră medicală – care s-a iscălit în rapoarte drept “Moiseieva” – i-a administrat lui Stalin – la ora 20.45 – calciu gluconat. Niciodată, însă, înainte lui Stalin nu i se prescrisese şi administrase calciu gluconat. La 21.48, aceeaşi “Moiseieva” consemna că îi administrase lui Stalin camfor şi adrenalina. Imediat după aceea, Stalin a decedat. “Când rapoartele medicale au fost verificate de medici contemporani, aceştia au precizat că injecţiile cu adrenalină erau complet interzise unui pacient care prezenta simptomele lui Stalin”.

Implicarea lui Beria, şeful securităţii sovietice, în uciderea lui Stalin

La vremea aceea, circulaseră zvonuri potrivit cărora Lavrentie Beria ar fi instruit o femeie să-i aplice lui Stalin o injecţie specială. Numită “Moiseieva” nu a mai putut fi găsită ulterior. Dispăruse, pur şi simplu. În acelaşi timp, directorul “Laboratorului de Toxicologie” din Moscova – profesorul Grigori Moiseievici Maironovski – laborator care din 1937 trecuse în subordinea şefului Secţiei “Războiul Tehnic”, din cadrul NKVD, a fost arestat. Ulterior, şi el a dispărut fără urme.

O sesiune secretă a fost ţinută, în mare grabă la Kremlin, desemnând drept urmaşi ai lui Stalin o troikă formată din Malenkov, Beria şi Molotov. Apoi întreg grupul de complotişti s-a deplasat la căpătâiul lui Stalin. Când medicii au anunţat moartea lui Stalin, Beria a jubilat, iar ceilalţi au răsuflat uşuraţi. În sfârşit, “tătucul popoarelor” a murit

Reclame

LIBERALUL I.GH.DUCA:”MI-AM SEMNAT SENTINTA LA MOARTE”.TRAIAN BASESCU SI” ROMANIA IUDAICA!”

5 ian.

MINTITI SI MANIPULATI DE ALTII,NOI ROMANII NE-AM DUS CONDUCATORUL BATAND DIN PALME IN FATA PLUTONULUI DE EXECUTIE.

MINTITI SI MANIPULATI DE ALTII, NOI ROMANII NE-AM DUS CONDUCATORUL BATAND DIN PALME IN FATA PLUTONULUI DE EXECUTIE
Am auzit spunandu-se ca ceea ce ni se intanpla este datorita faptului ca DUMNEZEU s-a suparat pe poporul roman deoarece ne-am omorat conducatorul in ziua sfanta de CRACIUN. De fapt nu este prima oara cand ne asasinam conducatorii. Intrebarea este daca i-am asasinat noi, sau au fost asasinati de altii cu mana noastra? A doua varianta este mai plauzibila.
Metoda cu a ucide cu mana altuia o gasim chiar si in BIBLIE. ISUS CRISTOS, PRIMUL COMUNIST AL PLANETEI, enervand la culme clerul mozaic – cand, rasturnand mesele pline cu bani ale zarafilor si a declarat ca:BANUL ESTE OCHIULUI DRACULUI – a fost plimbat de la ANA LA CAIAFA FIIND CONDAMNAT LA MOARTE. Dar nu sa fie omorat cu pietre, ci crucificat, nu de ei, ci cu mana guvernatorului roman PILAT.
Asa a procedat si I.V.STALIN CU MARESALUL ION ANTONESCU SI GORBACIOV CU NICOLAE CEAUSESCU. Calaul fiind pentru amandoi SAUL BRUKNER ALIAS SIVIU BRUCAN. Aceasta bestie umana a contribuit la moartea a mii de intelectuali si oameni politici dupa 1944 si la alte mii in decembrie 1989 si dupa aceea.
Acum masacrul continua prin genocidul alogenilor si portocaliilor – fidele cozi de topor ale dusmanilor nostri. Asasinarea CEAUSESTILOR are la baza un ritual masonic al ILUMINATILOR. Razbunarea acestora se datoreaza faptului ca CEAUSESCU le-a dat mari batai de cap ca de ezemplu: nu a vrut sa faca liberalizarea leului, a renuntat la colaborarea cu F.M.I. SI BANCA MONDIALA, A PLATIT DATORIILE EXTERNE SI, COLAC PESTE PUPAZA, ERA CAT PE ACI SA INFIINTEZE BANCA INTRENATIONALA A ROMANIEI, FAPT CARE A UMPLUT PAHARUL. Acelasi lucru a vrut sa-l faca si GADAFFI, avand si el acceiasi soarta. Cei ce conduc MAREA FINANTA MONDIALA NU PERMIT NIMANUI SA MISTE-N FRONT. Cine sunt acestia si cum au actionat si actioneaza in ROMANIA, puteti vedea in materialul de mai jos.
Pornind de la asasinarea lui I. Gh. Duca
În mod oficial, se recunoaşte că asasinarea lui I. Gh. Duca, la 29 decembrie 1933, pe peronul Gării Sinaia, s-a făcut la ordinul lui Corneliu Zelea-Codreanu. Motivul ar fi fost răzbunarea pentru faptul că primul-ministru al României din acea vreme dizolvase Garda de Fier. Cum se ştie, cu executarea sentinţei au fost însărcinaţi legionarii Nicolae Constantinescu, Ion Caranica şi Doru Belimace, sau Nicadorii, cum li s-a mai spus, după ce au fost condamnaţi pentru această crimă.
În acelaşi timp, şi regele Carol al II-lea ar fi jucat un rol în această poveste. Duşmănos, el nu uitase că, în 1930, cînd venise în ţară şi luase tronul, I. Gh. Duca spusese, la o reuniune a liberalilor: „Mai bine îmi tai mîna dreaptă decît să colaborez cu acest aventurier”. Respectiva supoziţie este întărită şi de „pasivitatea” Poliţiei, care, deşi informată despre planurile legionarilor, s-a mişcat nepermis de încet şi l-a lăsat pe I. Gh. Duca să se apere doar cu un singur agent personal, pe peronul întunecos al gării. Neoficial, atentatul de la Sinaia mai are o motivaţie, pe care am găsit-o în voluminoasa lucrare „Jurnal, 1929-1989” – semnată de Şerban Milcoveanu, cel mai important legionar după Zelea-Codreanu. Pentru a lămuri pe deplin lucrurile, e necesar să o luăm mai de departe. Mai precis, din vremea cînd, pentru ca marile Puteri să recunoască Unirea de la 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost silit
să-şi dea acordul ca toţi evreii din Principatele Române să fie „împămînteniţi”, adică să primească cetăţenia română şi să li se concesioneze Banca Naţională Română, cu dreptul de a emite monedă românească. Mai mult, în 1866, cînd se dezbătea proiectul noii Constituţii Române, care, la art. 6, prevedea că „religia nu poate constitui un obstacol în calea împămîntenirii”, s-au produs tulburări sociale în Bucureşti, soldate, între altele, cu incendierea marii Sinagogi. Protestau în special moldovenii, îngroziţi de malversaţiile evreilor, care, năpădind provincia dintre Siret şi Prut, controlau comerţul, agricultura şi practicau cămătăria cea mai neruşinată. Atunci au intrat în scenă Isaac Adolf Cremieux şi Benjamin Franklin Peixotto. Cremieux era preşedintele Alianţei Israelite Universale, înfiinţată în 1860, cu sediul la Paris, şi care aparţinea de organizaţia B’nai B’rith. Fusese ministru pe vremea „Guvernului provizoriu” de la 1848, din Franţa, şi milita pentru înfiinţarea Statului Israel în Moldova. Avocatul şi diplomatul american Peixotto fusese numit, în 1870, consul la Bucureşti, cu misiunea să apere interesele evreilor în România. Iscîndu-se incidentele cu proiectul noii Constituţii, Cremieux a venit la Bucureşti şi a început tratative secrete cu deputaţii români, cărora le-ar fi oferit 25 de milioane de franci, în schimbul adoptării unei Constituţii favorabile încetăţenirii tuturor evreilor aflaţi pe teritoriul ţării. Dar, cum tulburările nu conteneau, Ion C. Brătianu a limpezit situaţia, declarînd: „Evreii au devenit o plagă socială pentru România şi, cînd Naţiunea este ameninţată, se deşteaptă şi devine nu tolerantă, ci prevăzătoare”. Constituţia a fost votată aşa cum trebuia. Totuşi, după 13 ani de uneltiri, evreii au reuşit să o revizuiască în punctele ei esenţiale. Pînă aici, în chestiunea cu împămîntenirea evreilor în România, am consultat revista „Foaia naţională”, pe care am descoperit-o pe Internet. Mai departe, să-i dăm cuvîntul lui S. Milcoveanu, care ne oferă propria versiune despre asasinarea lui I. Gh. Duca. Mai întîi, prin 1925, la Congresul Studenţilor Legionari, s-a vorbit iarăşi despre Planul Cremieux-Peixotto, considerat drept un pericol ca forţele oculte să atenteze împotriva suveranităţii Statului Naţional Unitar Român, prin înfiinţarea Statului Israel pe teritoriul Moldovei. Prin 1933, problema a fost repusă pe tapet. Oculta mondială i-a ordonat lui I. Gh. Duca, mason cu rang înalt, să acorde cetăţenia română la peste 300.000 de evrei veniţi din Polonia şi din Rusia, concomitent cu exterminarea legionarilor, care se opuneau din răsputeri acestui plan. „Ghiţă, i-ar fi spus legionarul Gh. Cantacuzino-Grănicerul primului-ministru, al cărui apropiat era, dacă semnezi intrarea în ţară a evreilor, băieţii (legionarii – n.m.) te împuşcă!”. Basarabia şi Moldova, susţine Milcoveanu, erau rîvnite de evrei, pentru a face acolo o patrie a lor, o Republică Socialistă Sovietică Evreiască, după dorinţa iudaismului. (În 1938, 80% din populaţia Basarabiei era formată din evrei, care trăiau şi spînzurau acolo.) Sionismul dorea înfiinţarea Israelului în Palestina, ceea ce s-a şi realizat, în anul 1948. Dar I. Gh. Duca a semnat documentul, asumîndu-şi toate riscurile: „Mi-am semnat sentinţa de condamnare la moarte”, ar fi mărturisit el, într-un cerc restrîns. În acelaşi timp, însă, Guvernul Român tărăgăna împămîntenirea aromânilor goniţi din Grecia şi blocaţi la Salonic, fiindcă nu acceptau asimilarea de către greci. La data cînd a izbucnit cel de-al II-lea război mondial, evreii din România constituiau minoritatea etnică cea mai numeroasă (peste 2 milioane) şi, controlînd comerţul, industria şi finanţele, erau încredinţaţi că Planul Cremieux-Peixotto putea fi pus în aplicare. De asemenea, după 1945, cînd România a intrat în sfera de influenţă a bolşevicilor, izbînda lor părea tot mai aproape. Norocul nostru a fost că, brusc, Stalin a devenit antisemit şi antimason. (Anterior, Stalin le oferise evreilor Platoul Gobi din Asia Centrală, să-şi întemeieze acolo republica, iar englezii le-au oferit Uganda, însă evreii doreau România…).
Sîntem în anul de graţie 2010, cînd România a acumulat o datorie uriaşă, de aproape 150 de miliarde de euro, după unele estimări. Nu discutăm în buzunarele cui a intrat atîta bănet. Mai important ni se pare cum achităm această datorie Finanţei mondiale evreieşti, atîta vreme cît România nu mai are economie, iar resursele naturale le-a dat deja. În această situaţie fără ieşire, nu ne rămâne decît să alăturăm legendarilor Cremieux şi Peixotto…. numele lui Shimon Peres, actualul preşedinte al Israelului, care a declarat, nu de mult, că ţara lui are bani să cumpere România, sau altă ţară mai acătării. Să fie adevărat ce se zvoneşte în ultima vreme? Noi nu credem, dar, cică, am mai avea de primit încă vreo 40-50 de miliarde de euro de la FMI şi alte organisme financiare, controlate de evrei, după care, prin 2012, aceştia vor veni şi vor bate cu pumnul în masă: banii!. Şi, neavînd de unde să dăm înapoi nici măcar o leţcaie, pînă atunci, alde Băsescu, Ponta sau cine va mai fi, se vor lupta pentru aceste ultime tranşe de împrumut, după care vor zice: Poftiţi, domnilor, ţara e a dvs., cu populaţie cu tot! Banii i-aţi dat, marfa vă aşteaptă în galantar! Nu, nu delirăm. Internetul e plin de ştiri alarmante cu acest subiect, provenite de la Uniunea „Vatra Românească” şi din alte părţi. În ultima vreme, 500.000 de evrei au primit, deja, cetăţenia română, inclusiv dreptul de proprietate asupra locuinţelor, a unor fabrici, terenuri, păduri etc., iar românilor nu li s-a spus nimic despre această invazie tăcută, veritabilă agresiune împotriva Statului Român. Nu întîmplător, publicistul Teşu Solomovici a scris o carte intitulată „România iudaică”. Nu întîmplător, începe să se vorbească despre proiectul „Israel, în România”. Nu întîmplător, sănătatea, cultura şi învăţămîntul sunt lăsate de izbelişte, iar românii, sfătuiţi să emigreze unde or vedea cu ochii: ca să lase locul liber evreilor care se vor stabili în România, pentru mulţi dintre aceştia, ţara lor natală. În sfîrşit, nu întîmplător, se aud voci la Radio şi la TV, care au început să susţină ideea că numai un conducător străin – rege, preşedinte sau prim-ministru – ar mai putea să scoată ţara din marasmul moral şi economic în care s-a scufundat.
Paul Suditu

ANALISTUL ECONOMIC ILIE SERBANESCU:2012 VA FI MAI GREU DECAT 2011!

5 ian.

Ilie Şerbănescu: În 2012 va fi mai greu decât în 2011.

„Anul 2012 va fi mai prost din toate privinţele decât 2011. Pentru români, care şi-au cam terminat proviziile, anul va fi mai greu deoarece vor resimţi din ce în ce mai acut criza”, a spus analistul economic Ilie Şerbănescu.

În ceea ce priveşte evoluţia economiei, acesta a preconizat o stagnare neexistând condiţii de creştere economică.

„Este deja al 4-lea an de criză economică. Nu are din ce să se producă creşterea economică în 2012, după părerea mea”, a explicat Şerbănescu.

Acesta a subliniat că, teoretic, există posibilitatea ca, în cazul unor probleme de asigurare a finanţării externe, să nu poată fi plătite salariile şi pensiile.

„Teoretic, dacă avem probleme cu asigurarea finanţării, este posibil să avem probleme cu plata pensiilor şi salariilor. Tot teoretic, putem apela şi la sumele disponibile din acordul cu Fondul Monetar Internaţional, dar nu cred că vom fi lăsaţi să o facem”.

Referitor la zona euro, Şerbănescu a subliniat că modelul unei uniuni fiscale propus de Germania nu poate fi aplicat.

„Îmi este greu să cred că se vor putea aplica în Grecia şi în România aceleaşi criterii financiare ca în Germania. Sincer, nu ştiu ce se va întâmpla cu zona euro, însă problema este că, în cazul monedei unice, s-a pornit la drum doar cu emitentul, Banca Centrală Europeană, dar fără trezorerie, ci cu 17 bănci. Acum să vedem dacă va putea fi aplicat modelul propus de Germania, cu o trezorerie unică”.

AFACEREA”TAXI LA AEROPORTUL OTOPENI”-5 MILIOANE DE EUROI/AN!

5 ian.

Afacerea „taxi la aeroportul Otopeni”. Bătăi pentru o sumă imensă: comenzi de 5 milioane de euro pe an.

Taximetriştii cu autorizaţie pentru a opera pe Aeroportul Otopeni şi cei care nu au o astfel de autorizaţie s-au încăierat miercuri pe aeroportul Otopeni din Capitală. S-a ajuns chiar la împuşcături. Aeroportul Otopeni este un rai al taximetriştilor, comenzile anuale fiind de circa 5 milioane de euro. Cursele bănoase sunt cele care îi atrag pe taximetrişii fără autorizaţie pe Otopeni, iar cei care au permis îşi apără „teritoriul” cu pumnii.

Între 2004 şi 2009, o singură firmă de taxiuri avea acces în aeroporul Otopeni. Aceasta era Fly Taxi, dreptul fiind obţinut în urma unui contract controversat încheiat cu Ministerul Transporturilor.

La sfârşitul lui 2009, s-a organizat o licitaţie pentru cei care doreau să aibă drept de acces în aeroportul Otopeni. În urma acesteia, 193 de maşini de la 13 societăţi şi 57 de persoane fizice autorizate au primit permise pentru transportul clienţilor de la aeroport.

Cei care au primit permise au fost obligaţi să nu refuze niciun client, indiferent de distanţă, şi să nu intre în terminale pentru a aborda clienţi. Maşinile care au dreptul de a intra în aeroport trebuie să aibă pe portierele laterale un autocolant de culoare neagră cu înscrisul „AEROPORT” şi sigla aeroportului. Totuşi, nici această licitaţie nu a fost lipsită de controverse, numeroase firme de taximetrie reclamând modul în care a fost organizată.

Potrivit unui articol din Ziarul Financiar, miza pentru aceste licitaţii este una enormă. Valoarea comenzilor efectuate într-un an de pasagerii de pe Otopeni atingea 5 milioane de euro, la nivelul anului 2009.

Eric Prydz – Call On Me

5 ian.

Call On Me!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Hélène Rollès – „DOUCE NUIT SAINTE NUIT”

5 ian.

Douce Nuit Sainte Nuit!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

HELENE ROLLES-Les Mystères de l’amour- Quand une fille aime un garçon (Helene Rolles)

5 ian.

Les Mysteres de l’amour!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

%d blogeri au apreciat asta: