Arhiva |

LIBERALUL PUIU HASOTI:USL VA INTRA IN GREVA PARLAMENTARA DACA B.U.B.A PORTOCALIE NU-SI VA DA DEMISIA SI NU VOR AVEA LOC ALEGERI ANTICIPATE!

23 ian.

Parlamentul, reunit într-o sesiune extraordinară
USL intră în grevă parlamentară.

Înainte de începerea sesiunii extraordinare parlamentare, liderii USL au discutat soluţia extremă ca opoziţia să intre în grevă parlamentară.

Soluţia propusă de USL presupune prezenţa acesteia, dar neparticiparea la lucrările parlamentului.

Liberalul Puiu Haşotti a declarat că greva parlamentară va dura atât cât este nevoie, o lună, două, perioadă în care parlamentarii nu îşi vor primi indemnizaţia.
„Dorim alegeri anticipate în cel mai scurt timp. (…) În 40-45 de zile putem avea alegeri anticipate”, a declarat Haşotti.

Potrivit deputatului PNL greva vine să susţină protestele românilor din ultimele zile, cerându-se demisia preşedintelui şi a Guvernului.

Eugen Bejinariu a declarat, de asemenea, că opoziţia este categorit hotărâtă să dea glas în parlament cerinţelor protestatarilor care au ieşit în stradă: demisia preşedintelui, înlăturarea guvernului şi alegeri anticipate.

Senatorul PSD Mircea Geoană a cerut Parlamentului să îşi întrerupă vacanţa şi să se reunească în sesiune extraordinară până când se rezolvă situaţia de criză. El a povestit că un grup de europarlamentari străini au fost uimiţi să afle că românii protestează pe străzi, iar Parlamentul stă în vacanţă. „Când le-am spus că Parlamentul României e în vacanţă, atunci când ţara fierbe, pur şi simplu s-au crucit”, a spus Geoană de la tribună.

După şedinţa extraordinară din Parlament, se va face o nouă şedinţă a USL, în care se va lua decizia finală. „Se va ajunge la demisia în bloc a parlamentarilor opoziţiei, curentul majoritar fiind în acest sens”, au declarat surse din partid. PNL militează pentru soluţia radicală, în timp ce Ponta propune soluţia moderată: fie grevă parlamentară, fie moţiune de cenzură.

Parlamentul s-a reunit astăzi de la ora 13.00 într-o sesiune extraordinară convocată la solicitarea Opoziţiei, pe tema manifestaţiilor din stradă din ultimele zece zile. Premierul Emil Boc participă la şedinţă.

Principalele declaraţii ale premierului Emil Boc

Trăim vremuri speciale, deosebite în lume, în Europa, în România. Criza economică mondială, necruţătoare, a afectat şi afectează viaţa a miliarde de oameni.
Suntem în mijlocul unei crize fără precedent după al Doilea Război Mondial. Nimeni nu ştie exact când se va încheia această criză sau ce forme noi va îmbrăca ea. A început în 2008 cu o criză imobiliară, s-a transformat în una financiar-bancară şi acum capătă formele uneia legate de datoriile suverane ale statelor şi deficitele bugetare.

Astăzi în Uniunea Europeană există riscul major de a se reveni la recesiune economică.

Asăzi, ţări importante ale Uniunii Europene sunt în pragul colapsului financiar. UE caută soluţii extreme şi severe pentru a opri criza.

România vine după trei ani de criză economică severă, după trei ani în care oamenii au fost nevoiţi să suporte măsuri dure de austeritate pentru a putea salva ţara de la colapsul economic.

Când am preluat guvernarea, la finalul anului 2008, am avut în faţă două provocări mari: criza economică, cu efecte pe care foarte puţini le-au putut intui, şi, pe de altă parte, un stat român nereformat în ultimii 20 ani, cu foarte multe probleme.

Când am preluat guvernarea, pe-afară gardul era vopsit şi arăta bine, aveam o creştere economică importantă, dar, înăutru, casa stătea să se prăbuşească, datorită faptului că stăteau să se prăbuşească grinzile şi ne întrebăm cum rezistă. Explicaţia era simplă: am avut vremuri senine.

E foarte greu de explicat că, fără acest rău era şi mai rău, că alternativa era dezastrul. Ştiu cât de greu e. Oamenii nu se încălzesc cu cifre macroeconomice, nu trăiesc cu indicatori.

Înainte de a vorbi de deficit vorbesc de rata la întreţinere la bancă. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă măsurile nu erau luate? Cursul s-ar fi triplat. Ce s-ar fi întâmplat fără restructurarea bugetarilor?

Şi politicienii trebuie să-şi asume responsabilităţi. Noi, cei de la putere ne-am pus pe tavă imaginea. La fiecare din cei din arcul guvernamental, care mergeţi în teritoriu: Da, am pierdut imagine şi voturi, dar a meritat pentru ţară! Cine crede că profitând de suferinţa oamenilor se vor putea urca mai repede la putere greşesc. Cel puţin, nu este moral.

Le spun colegilor din opoziţie da, oamenii sunt nemulţumiţi de măsurile de austeritate, dar şi de întreaga clasă politică din ultimii 20 ani.

Oamenii n-au cerut în Piaţă să vină Ponta şi Antonescu să-i conducă. Oamenii au o problemă mai profundă, cu ceea ce înseamnă sistemul politic. Trebuie să învăţăm fiecare din această lecţie. Oamenii sunt cei care conduc în democraţie,vocea lor e cea care trebuie să conducă destinele unei naţiuni, exprimată instituţional. Ce se întâmplă în stradă e un vot de blam la adresa întregii clase politice, care trebuie să-şi schimbe comportamentul.

N-avem voie să sacrificăm stabilitatea României

Vă propun un pact pentru stabilitatea politică şi economică a României cu obiectivul păstrării stabilităţii şi credibilităţii României, un pact pentru a menţine şi crea locuri de muncă în ţară. Aştept propunerile pentru Consiliul de dialog putere-opoziţie

Vă propun să înlocuim confruntarea cu competiţia.

Fac apel la USl să renunţe la propunerea de a cere suspendarea acordării fondurilor europene României. Nu e bine să pună în pericol interesul României, în încercarea de a se căţăra pe putere mai repede.

Regret derapajele şi stângăciile verbale ale unor colegi la adresa protestatarilor. Prezint scuze publice românilor pentru aceste afirmaţii şi stângăcii verbale.

Am luat decizia de revocare a ministrului afacerilor externe, Teodor Baconschi.

Update: Ponta: Revocarea lui Baconschi e prea puţin, prea târziu

„Nu pot să fiu decât de acord cu decizia dumneavoastră de revocare din funcţie a ministrului de externe, Teodor Baconschi. Însă dumneavpastră sper că sunteţi conştient că este este prea puţin şi prea târziu. Este mult prea puţin şi este mult prea târziu”, a spus Ponta.

El a comentat că oamenii aşteaptă soluţii pentru problemele lor, „nu pentru problemele de imagine ale guvernului sau pentru problemele cauzate de lispa de tact” ale lui Baconschi.

Victor Ponta a reluat referinţele la prim-vicepreşedintele PDL precizând că speră ca revocarea acestuia să se fi făcut pentru neîmplinirile sale, iar nu pentru „a oferi o nouă mită celor care au trădat opoziţia” şi au venit alături de putere „pentru funcţii”.

„Îmi doresc să fie un gest cu adevărat sincer”, a adăugat el.

Parlamentul s-a reunit, luni, într-o sesiune extraordinară convocată ca urmare a manifestaţiilor din stradă din ultimele zece zile şi de la care se aşteaptă un mesaj al clasei politice care să detensioneze situaţia politică şi socială. Şedinţa a început cu o întârziere de aproape jumătate de oră, la aceasta anunţându-şi prezenţa 341 de parlamentari, din totalul de 465.

Din partea Guvernului sunt prezenţi premierul Emil Boc, dar şi miniştrii Internelor, Traian Igaş, Educaţiei, Daniel Funeriu, Culturii, Kelemen Hunor, Dezvoltării, Elena Udrea, Transporturilor, Anca Boagiu, Muncii, Sulfina Barbu. Şedinţa este condusă de către preşedintele Senatului, Vasile Blaga.

Mai multe zeci de persoane asistă de la balcoanele din sala de plen la dezbaterile care au loc, luni, în Parlament.

Astfel, grupul democrat-liberal a solicitat ca un număr de 168 de persoane să asiste la lucrările plenului reunit, în condiţiile în care la balcoanele din sala de plen există doar 164 de locuri disponibile.

A 11 ZI DE PROTESTE IN INTREAGA TARA DAR SI IN DIASPORA ROMANEASCA:DEMISIA REGIMULUI BASESCU!!

23 ian.

Oamenii protestează pentru a 11-a zi consecutiv.

Zeci de manifestanţi s-au adunat încă de dimineaţă pentru a 11-a zi consecutiv să protesteze în Piaţa Universităţii.

Şi ieri au ieşit oamenii în stradă, deşi a fost frig şi a nins aproape toată ziua în Capitală şi în multe oraşe ale ţării. Protestele s-au desfăşurat fără incidente violente.

Oamenii au ieşit în stradă pentru proteste în Craiova, Sfântu Gheorghe, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Hunedoara, Deva, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Bistriţa, Târgu Mureş, Alba, Arad, Focşani, Târgovişte.

Românii din străinătate susţin şi ei mişcările de protest din ţară. În mai multe oraşe europene, în care sunt comunităţi importante de români, au fost organizate manifestaţii. Mitinguri au avut loc în faţa ambasadelor României din Paris, Strasbourg, Lisabona şi Madrid.

BOCUL LUI BASESCU INCEARCA DISPERAT SA SALVEZE B.U.B.A PORTOCALIE SI-L DEMITE PE BAKONSKY!

23 ian.

Premierul Emil Boc a anunţat demiterea ministrului de Externe Teodor Baconschi.

Anunţul a fost făcut în cadrul discursului susţinut de premier în cadrul şedinţei extraordinare a Parlamentului. Baconschi a fost demis ca urmare a declaraţiilor jignitoare ale acestuia la adresa protestatarilor.

„Regret derapajele şi stângăciile unor colegi faţă de protestari. Acesta este şi motivul pentru care am cerut revocarea din funcţie a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi”, a spus Emil Boc. La finalul discursului primului-ministru s-a scandat „Demisia, demisia!”.

Teodor Baconschi a declarat recent că un lucru devine clar pentru „toţi românii de bine”, respectiv că a început „încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii”, el susţinând că alegerea o va face „România care munceşte”, nu „mahalaua violentă şi ineptă încolonată”.

„După ce ani de zile şi-a etalat figura uzată exclusiv pe ecranele bătrânei Securităţi, Crin Antonescu a trecut în sfârşit la fapte. Mă rog, nu direct – asta ar fi cerut prea mult curaj -, ci prin interpuşi, simpatizanţi ai ordinii noi pe care ne-o pregătesc locotenenţii şi caporalii lui Ion Iliescu. Alături de copilotul său Ponta, a lansat un apel la manifestaţii pentru suspendarea Preşedintelui „în stradă” şi răsturnarea guvernării PDL”, scrie prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi pe blogul său într-o postare intitulată „Opoziţia socialistă a trecut în sfârşit la fapte”.

Teodor Baconschi se află la Bruxelles unde participă la reuniunea Consiliului de Afaceri Externe.

BIROUL DE PRESA A CASEI REGALE:MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I SUSTINE MISCAREA DE PROTEST A ROMANILOR!

23 ian.

Mihai I susține mișcarea de protest a românilor, fără să favorizeze nicio formațiune politică.

Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai este autorizat să transmită următorul comunicat:

Familia Regală știe că tot mai mulți români își exprimă cu tărie convingerile și nemulțumirea, de mai multe zile, în orașele țării și în străinătate. Povara cetățenilor este din ce în ce mai apăsătoare. Clasa politică a țării are datoria de a da răspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvânt, le așteaptă.

familia-regala-a-romanieiRomânii și-au pierdut încrederea. Ei cer astăzi politicienilor un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Întreaga Familie Regală este alături sufletește de toți cei care au în aceste momente nevoie de încurajare și solidaritate. Regele Mihai I a spus în mesajul său adresat Parlamentului României că, ,,cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos”. Aceste cuvinte au fost adresate tuturor celor care au puterea de a schimba ceva în România.

Lecția de istorie pe care tinerii au dat-o țării în decembrie 1989 arată că românii au încredere deplină în virtuțile democrației și libertății atunci când destinul țării este la răspântie. Europa și România trec împreună prin vremuri de restriște. Cu atât mai mult astăzi avem nevoie ca politica să respecte locul cuvenit pe care i-l conferă democrația și să nu ia locul competenței, în spațiul public și instituțional.

Fără nici o îndoială, criza economică mondială afectează România. Dar este, totodată, evident că protestele din țara noastră merg mult mai departe decât atât: românii își exprimă frustrarea față de politicieni care nu au privit niciodată dincolo de îngustele lor interese, care au fost mai mult ocupați cu mici dispute personale decât cu buna administrare a țării.

Regele și Principesa Moștenitoare urmăresc evenimentele cu profundă îngrijorare și rămân hotărâți să facă tot ce este în puterea lor pentru a apăra și promova interesele României, fără să favorizeze nici o formațiune politică.

Aceasta a fost datoria Coroanei Române, în fiecare generație, și va rămâne astfel în viitor.

BOCII LUI ZEUS:DEMISIA LUI BASESCU AR SALVA PARTIDUL!

23 ian.

Strategia PDL, după proteste. Demisia lui Băsescu ar salva partidul.

Traian Băsescu a anticipat cererile de demisie, încă de acum 6 luni, pregătindu-și terenul pentru explozia socială cu care se confruntă azi. Băsescu a catalogat abdicarea ca un act de trădare a interesului național și a dat de înțeles că nu își poate negocia o ”iertare a păcatelor” prin retragere. Astfel, se explică abia acum, când i se cere demisia în stradă, gestul paradoxal de a-l ataca pe Mihai I, după o întrebare ”servită” la B1 Tv. Mesajul nu era, însă, adresat marelui public, ci liderilor portocalii, care ar fi putut gândi un plan de sacrificare a președintelui pentru supraviețuirea PDL.

basescu-boc deschidere”Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. (…) doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm de toate păcatele?”, s-a întrebat retoric Traian Băsescu, generând un imens scandal, care a afectat și PDL, în zona electoratului urban, educat și cu orientare de dreapta.

Sacrificarea lui Boc, inutilă

Vehemența cu care publicul l-a susținut pe Arafat și mai ales semnalele confuze date de serviciile secrete l-au descumpănit pe președintele Băsescu, care a făcut greșeală după greșeală. Aparent în panică, el a retras Legea Sănătății, dinamitând din interior planul PDL de păstrare a Puterii. Strategia ”românii au înțeles de ce au fost necesare sacrificiile” a fost abandonată. PDL nu mai poate pretinde că a început să crească în sondaje, justificând frauda, la comasare. Mai mult, trebuie să reziste unui tsunami de contestare populară, cu un aparat de stat și de partid tot mai puțin încrezător în miracole.

Reuniunea de taină de la Cotroceni, sub pretextul întâlnirii cu un reprezentant PPE, a fost un eșec, din punctul de vedere al partidului. Din surse aflate la vârful PDL, am aflat că în partid este haos, iar semnalul așteptat de la Cotroceni nu a venit. Nu se știe dacă liderii au discutat un plan coerent cu Traian Băsescu și încă nu l-au comunicat organizațiilor, sau dacă lipsește cu adevărat orice perspectivă. Cert este că mesajul primit de activiștii PDL este unul de temporizare (dialog, soluții), așteptându-se o calmare a protestelor prin epuizarea manifestanților.

Ce posibile reacții ar putea avea PDL

Organizarea unor manifestații de susținere a guvernului/președintelui a fost doar invocată, dar pentru moment nu se va apela la ea. Procesul este riscant, din punct de vedere al imaginii. Lipsind sprijinul popular pentru PDL, ar trebui aduși activiști din mai multe județe sau mobilizați angajați ai structurilor controlate de Coaliție. Reacția publicului ar fi contrară, însemnând atât o mobilizarea masivă în Piață, cât și o accentuare a resentimentului față de Băsescu/PDL. După mesajul de la Casa Albă, violențele care ar rezulta dintr-o ciocnire între taberele pro și anti-Băsescu i se vor imputa președintelui.
Demisia lui Boc ar duce la prăbușirea actualei Coaliții și pierderea guvernării, posibil și a președinției. Ca și în cazul Arafat, o cedare ar încuraja publicul să ceară mai mult. Boc ar fi văzut ca o victimă a lașității lui Băsescu, dacă acesta îi va cere/impune demisia. Personal, Boc respinge varianta, conștient că ar ieși definitiv de pe scena politică.
Acceptarea unor alegeri comasate în luna iunie ar reprezenta cea mai bună variantă la care mai poate spera PDL. Bugetul acestui an va fi angajat în contracte de achiziții/investiții de către actualul guvern, ceea ce ar ține sub control baronii locali ai Coaliției; fraudarea votului, dar și frânarea erodării ar permite partidului să rămână în Parlament.

Demisa lui Băsescu, salvarea PDL

Demisia lui Băsescu ar reprezenta salvarea PDL. Astfel, s-ar detensiona situația și ar s-ar câștiga două luni, după care nu s-ar mai putea pune problema alegerilor parlamentare decât în iunie-iulie. Una dintre principalele acuzații la adresa regimului, aceea de dictatură băsistă, ar cădea în derizoriu. Mișcarea ar permite propagandei PDL să fie mai credibilă, iar baronii Coaliției ar face un scor mai bun. Pe măsură ce noua guvernare va face greșeli, s-ar justifica măsurile lui Băsescu (reforme, interes național), absolvit prin gestul demisiei de meschinării personale, cum ar fi agățarea de putere, protejarea găștilor de partid etc. Din păcate pentru partid, este puțin probabil ca vreunul dintre liderii PDL să fi avut curajul să pună această problemă. Nu este exclus ca Băsescu, la fel ca Nicolae Ceaușescu, să caute trădători în jurul său, ceea ce crește riscurile unei propuneri raționale din partea consilierilor. Mai mult, anunțul făcut în iunie de Băsescu, potrivit căruia nu consideră demisia un gest demn, exclude din start această posibilitate.

Lara Fabian & Michael Bolton – Hit Man Returns: David Foster & Friends (15 Oct 2010) – The Prayer

23 ian.

Hit Man Returns!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Tara – Missing you (Official Video)

23 ian.

Missing You!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Anya – Fool Me (Karmin Shiff Remix Edit) (Official Music Video) HD

23 ian.

Fool Me!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Duran Duran – Girl Panic!

23 ian.

Girl Panic!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

DD Girl Panic!, posted with vodpod

Destiny’s Child – Girl [1080pHD]

23 ian.

Girl!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

DECLARATIA DE PRESA A SENATORULUI VALER MARIAN DESPRE ALEXANDRU BUIAN SI POLITIA POLITICA A DICTATORULUI BASESCU!

23 ian.

Declaraţie de presă a senatorului PSD Valer Marian
Stârpirea generalului Bur(u)ian, şeful poliţiei politice a preşedintelui Băsescu.

Generalul Alexandru Burian a fost promovat adjunct al directorului Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), pentru activitatea de informaţii, în anul 2005, după câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Traian Băsescu. Născut în 1956 şi originar din Baia Sprie judeţul Maramureş, Alexandru Burian a absolvit Şcoala de ofiţeri a Ministerului Apărării Naţionale de la Sibiu, după care a urmat Academia Politică din cadrul Academiei Militare Generale. Înainte de 1989 a devenit mare politruc în Armată, în calitate de activist plătit al CC al UTC. Între 1991- 1999 a activat în cadrul Direcţiei de Informaţii Militare a Ministerului Apărării Naţionale, iar în 1999 a fost promovat, pe filiera PNŢCD Maramureş, locţiitor al chestorului Virgil Ardelean , directorul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (denumită ” doi şi un sfert ”) a Ministerului de Interne. După ce a fost promovat la SPP, unde coordonează activitatea de informaţii în calitate de adjunct al directorului Lucian Pahonţu, generalul Burian a devenit unul din oamenii cei mai de încredere ai preşedintelui Traian Băsescu din serviciile secrete, alături de generalul Florian Coldea, primul adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii (şeful de facto al principalului serviciu secret din România). Sub coordonarea sa, o parte importantă a SPP s-a transformat în ”poliţie politică ” în serviciul şefului statului, prin care acesta îşi urmăreşte şi controlează adversarii politici, îşi pune în aplicare planurile diversioniste şi exercită influenţă în beneficiul său şi al PDL.

În ultimii ani, generalul Burian a fost acuzat de massmedia că a constituit în cadrul SPP o unitate conspirată de poliţie politică , denumită ” Zeus”, în beneficiul preşedintelui Traian Băsescu, care reuneşte specialişti din diverse domenii detaşaţi de la alte servicii secrete,inclusiv specialişti în interceptări. Sediul acestei unităţi secrete este în Palatul Parlamentului şi se bănuie că aceasta a realizat înregistrarea discuţiilor în Comisia de anchetă a Elenei Udrea şi difuzarea selectivă a unor fragmente. Ex-colonelul SPP Mircea Găinuşe, care a activat la Secţiunea de Documentare Informativă, i-a adresat ,în 2009 , scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, prin care i-a semnalat că în general în SPP şi în special în unitatea Zeus au fost integraţi ofiţeri din fosta Securitate, specializaţi în poliţie politică.

Conform unui memoriu transmis de ofiţeri din SPP, generalul Alexandru Burian are ca principal executant pe colonelul Costin Nedelea transferat de la SRI, cu ” binecuvântarea” generalului Florian Coldea. Costin Nedelea a absolvit Facultatea de Energetică şi este căsătorit cu fiica unui fost ofiţer de Securitate care a activat în DIE. A fost încadrat în SRI ca urmare a intervenţiilor făcute de socrul său, fără a îndeplini toate criteriile de selecţie. După trei zile de la transferarea sa la SPP, a participat la examenul de ocupare a funcţiei de şef al unităţii informative din SPP, pe care l-a câştigat , cu toate că nu cunoştea specificul şi misiunile SPP, iar experienţa sa în muncă informativă era inexistentă, întrucât în SRI a activat ca şef de cabinet al generalului Ionel Marin, fost adjunct al directorului SRI, şi în cadrul Oficiului pentru Apărarea Secretului de Stat.

În urma dispoziţiilor date de generalul Burian şi colonelul Nedelea, ofiţerii aflaţi în subordinea lor îşi depăşesc competenţele, încălcând Constituţia şi legile privind siguranţa naţională, în sensul că se preocupă şi culeg informaţii despre anumite personalităţi politice îndeosebi din opoziţie dar şi care deţin funcţii în actuala guvernare (lideri de partide, parlamentari, miniştri ş. a.). Pentru a-şi atinge scopul au creat structuri conspirate, astfel că organizarea unităţii informative a SPP a devenit foarte încărcată. Ofiţerii conspiraţi ai SPP sunt infiltraţi în partide politice , în mass-media, în aparatul administrativ al Parlamentului şi al Guvernului şi chiar în SPP.Generalul Burian manifestă interes în obţinerea de informaţii despre adversarii politici ai preşedintelui Traian Băsescu, despre situaţia din instituţiile administraţiei locale(primării, consilii judeţene) conduse de partide adverse ale PDL, despre persoane fizice sau juridice care sponsorizează activităţi electorale şi conexe acestora, precum şi informaţii de la personalul SPP care asigură paza şi protecţia demnitarilor în legătură cu întâlnirile realizate şi discuţiile purtate sau cu mediile frecventate de aceştia. În acest scop a avut loc o avalanşă de angajări de cadre , în special în teritoriu, care să-şi arate devotamentul şi sprijinul total în susţinerea informativă în zonele respective a actualului preşedinte şi al partidului care îl susţine. Astfel, generalul Burian a avut în vedere acoperirea unor judeţe în care controlul politic al PDL nu se ridică la nivelul aşteptărilor ( Maramureş, Harghita, Covasna, Tulcea , Vrancea, Prahova, Constanţa, Timiş, Alba). Marea majoritate a noilor angajaţi provin din MAI şi MApN şi au fost colaboratori ai lui Burian în perioada în care s-a aflat în conducerea DGIPI, ca prim-adjunct al chestorului Virgil Ardelean , fiind ademeniţi cu funcţii şi dotări logistice deosebite (autoturisme, telefoane mobile, IT etc).În acelaşi timp , mai mulţi ofiţeri de informaţii din SPP, care nu prezentau încredere , au fost constrânşi de generalul Burian să se pensioneze, cu toate că nu îndeplineau condiţiile de vârstă, aveau rezultate foarte bune şi nu săvârşiseră abateri disciplinare.

Urmând dispoziţiile şi indicaţiile generalului Burian, ofiţerii unităţii informative a SPP au devenit spaima serviciului, la ora actuală starea de spirit a SPP caracterizându-se printr-o neîncredere absolută a cadrelor, unele în celelalte.Generalul Burian, colonelul Nedelea şi alţi ofiţeri din subordinea acestora beneficiază de sporuri ilegale de salarii, primul încasând peste 100 milioane lei lunar, iar cel de-al doilea aproximativ 90 milioane lei. Drept răsplată pentru serviciile aduse în materie de poliţie politică, colonelul Nedelea a fost avansat general cu o stea de către preşedintele Traian Băsescu în ajunul Zilei Naţionale a României din acest an. Drept răsplată pentru serviciile aduse pe teme de poliţie politică, colonelul Nedelea a fost avansat anul trecut general cu o stea de către preşedintele Traian Băsescu (în ajunul Zilei Naţionale a României). În perioada de când activează în SPP, generalul Burian si-a sporit considerabil şi dubios averea : o vilă în Bucureşti, o vilă în localitatea natală Baia Sprie, mai multe conturi şi autoturisme de lux.

Conform unor subalterni, menţinerea generalului Burian în funcţia de adjunct al directorului SPP este surprinzătoare în condiţiile în care acesta nu s-a evidenţiat decât prin brutalitate, aroganţă, primitivism, pălăvrăgeală şi lăudăroşenie, mai ales la băutură , adică foarte des. Probabil aceste ”calităţi ” îi sunt apreciate de preşedintele Băsescu. Burian are, de altfel, obiceiul să se laude că este prieten de pahar cu preşedintele Băsescu şi că-l are la mână pe şeful său, generalul Pahonţu, întrucât este la curent cu multe afaceri ale acestuia din perioada când era şef la Jandarmerie, iar el era prim-adjunct la DGIPI. Burian face mare caz şi de legăturile sale cu masoneria şi cu Gheorghe Florea, zis ”Bebe Bragadiru”, fost manager al fabricii de bere Bragadiru şi patron al fostului club de fotbal Rocar Bucureşti, mare maestru mason de rit Memphis (Otopeni), din care face parte şi adjunctul şefului SPP. Burian se mândreşte şi cu relaţiile pe care le are cu anumiţi oameni de afaceri ( inclusiv cu patroni de presă), cu politicieni ( îndeosebi cu parlamentari PDL), cu generali şi alţi ofiţeri superiori de armată, poliţie, SRI,DGIPI, jurnalişti de investigaţii (inclusiv cu redactori şefi), despre care afirmă că îi exploatează în orb ca surse de informaţii. Lista acestora fiind destul de lungă, o voi prezenta cu altă ocazie.

Solicit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Agenţiei Naţionale de Integritate să efectueze cercetări asupra sporurilor salariale încasate de generalul Alexandru Burian, în calitate de adjunct al directorului SPP, precum şi asupra averii dobândite de acesta.

Solicit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să declanşeze urmărirea penală împotriva generalilor Alexandru Burian şi Costin Nedelea pentru săvârşirea de infracţiuni de abuz în serviciu contra siguranţei naţionale prin activităţile de poliţie politică efectuate de unitatea informativă din SPP.

18.01.2012

Satu Mare, Senator Valer Marian

Vicepreşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor,

combaterea corupţiei şi petiţii din Senatul României

PS1: Aşa cum am arătat recent într-o declaraţie de presă, în urma unor declaraţii şi interpelări critice la adresa unor oameni cheie ai preşedintelui Traian Băsescu din importante instituţii ale statului (primul adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea, ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, ministrul Apărării Naţionale, generalul Gabriel Oprea, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi) am fost supus la unele proceduri din arsenalul SRI şi SPP, inclusiv la Control Tehnic Operativ Total (CTOT) pe motive de siguranţă naţională, care constă în filaj permanent şi interceptarea tuturor convorbirilor telefonice şi ambientale. Totodată, fetiţa mea, în vârstă de 11 ani, şi mama mea, o femeie simplă de la ţară, pensionară, văduvă şi bolnavă, au primit ameninţări telefonice cu moartea.

Mânat de aceste motive, am avut zilele trecute o întâlnire de debriefing (destăinuire, descărcare, în limbajul serviciilor secrete) cu părinţii generalului Florian Coldea, la domiciliul acestora din comuna Târnova (la marginea satului cu acelaşi nume) judeţul Arad. Le-am bătut la poartă, m-am prezentat, am fost invitat cu insistenţă şi cu ospitalitate în casa lor şi am fost îmbiat cu cafea, pălincă, vin, cârnaţi de porc, dar am preferat un ceai. Părinţii şefului SRI nu m-au lăsat să plec fără o sticlă de un litru de palincă proprie de foarte bună calitate. Am povestit şi ne-am destăinuit multe, dar nu am intenţia să dau publicităţii discuţiile purtate în prezenţa unui martor ocular, prietenul şi consilierul meu Eduard Ovidiu Ohanesian. Am remarcat nu numai ospitalitatea ci şi omenia şi bunul simţ al părinţilor generalului Coldea. Mi-au spus că şi copiii lor au fost elevi şi studenţi cuminţi şi silitori (chiar premianţi) şi cu frica lui Dumnezeu.

I-am căutat şi pe părinţii generalului Burian, care au avut domiciliul în oraşul Baia Sprie (pe strada Pietrosului) judeţul Maramureş. Am aflat de la vecini că au decedat şi că au fost oameni foarte muncitori şi primitori. Pe bătătura părintească, la marginea oraşului Baia Sprie, în apropierea Munţilor Gutâi, generalul Burian şi-a înălţat o vilă pompoasă, cu acareturi arătoase, în care locuieşte şi o soră de-a sa. Vecinii lui Burian ne-au spus că şi acesta a fost un copil cuminte şi silitor. Ne-au povestit inclusiv cum îngurgita laptele de capră şi apoi pălinca de prune.

M-am întrebat firesc cum au putut fi convertiţi sau pervertiţi generalii Burian şi Coldea de o minte diabolică, de un spirit malefic ca Traian Băsescu. Dumnezeu să le binecuvânteze părinţii şi să-i ierte pe fiii lor. Care ştiu (şi ştim şi noi) ce fac şi desfac. La despărţire, le-am dat părinţilor generalului Coldea respectiv vecinilor generalului Burian câte o carte de vizită, spunându-le că pot să mă sune oricând, dacă au nevoie de vreun ajutor (gândindu-mă mai ales la asistenţă juridică pentru fiul respectiv vecinul lor).

PS2: Potrivit vecinilor, numele părinţilor generalului Burian este Buruian, dar acesta a renunţat în actele de stare civilă la un „u” (probabil pentru a nu suna buruienos).. Părinţii generalului Coldea îi spun acestuia Florin, dar fiul lor se prezintă sub prenumele Florian (considerat probabil mai domnos).

PS3: Ofiţerii patrioţi din SPP mi-au transmis că la recentele proteste din Capitală au fost omniprezenţi colegii lor diversionişti din unitatea Zeus.

PRESA COTROCENISTA INFIEREAZA CU MANIE PROLETARA PROTESTELE IMPOTRIVA REGIMULUI BASESCU-PD-L!

23 ian.

Presa băsistă şi poporul vinovat de proteste.

La nouă zile de la începerea protestelor, presa subordonată regimului Băsescu continuă să ridice osanale preşedintelui şi pedeliştilor, deformând în acelaşi timp realitatea din stradă.

Mai mult decât oricare altă publicaşie pedelistă, ziarul fraţilor Păunescu reînvie spiritul Scânteii din anii ’50. De exemplu, în numărul de sâmbătă al oficiosului „Evenimentul Zilei”, trupeții dirijaţi de mercenarul Dan Andronic au pus în scenă o făcătură de zile mari. USL Vorbim despre punere în scenă întrucât servii lui Băsescu de la EVZ au regizat şi au aruncat pe site un filmuleţ (grosolan şi prost făcut) care trebuie să dezvăluie cum USL mituieşte oamenii care demonstrează în Piaţa Universităţii, dar şi pe cei care au manifestat la mitingul organizat joi de Opoziţie.

În imagini se poate vedea un individ pe Bulevardul Kiseleff cu un tabel în mână pe care se preface că scrie numele participanţilor care vin la manifestaţie şi suma pe care aceştia o primesc de la organizatorii mitingului USL. Făcătura continuă cu un aşa-zis demonstrant care vine la insul cu banii şi, după ce îi este numele trecut pe tabel, semnează şi primeşte banii. Confirmarea că avem de a face cu o făcătură grosolană începe câteva secunde mai târziu, când de cel cu banii se apropie un alt cetăţean care după ce semnează la 2.02 ia în mână nişte bani, dar rămâne pe loc şi nu a plecă precum cel dinaintea lui. Câteva secunde mai târziu se vede că cel care chipurile împărţea banii se întoarce spre cel care filmează şi îl întreabă „Filmezi, mă?”. Căci, nu-i aşa, manufactura produsă de casa de manipulare şi dezinformare „Evenimentul Zilei” trebuia să fie filmată cât mai bine pentru a arăta cum „ticăloşii” din Opoziţie plătesc manifestanţii. La următoarea secvenţă apare din nou cel care a luat bani de două ori la cel care împărţea banii şi îi spune că totul a ieşit bine. Alte douăzeci de secunde mai târziu mai vine un ins să îşi ia banii, dar, după ce se mimează faza cu semnatul, filmul se termină brusc fără să mai fie arătat şi cum îşi încasează omul răsplata.

Manipulările groteşti de acest fel pe care ziarul fraţilor Păunescu le tot aruncă pe piaţă din momentul în care au început protestele împotriva regimului Băsescu nu fac altceva decât să decredibilizeze şi mai mult un ziar care în vremuri nu de mult apuse era etalonul presei de calitate.

Trecând la o altă oficină de net arondată Cotrocenilor, şi vorbim aici de Hotnews, condus de Dan Tăpălagă, pajul Monicăi Macovei, observăm că şi aici site-ul abundă în osanalele ridicate regimului Băsescu şi tone de noroi aruncate de-a valma în protestatari, Opoziţie şi presa neînregimentată.

De pildă, Dan Tăpălagă a scris vineri un editorial de o ipocrizie fără seamăn în care înfierează cu mânie proletară pe „iresponsabilii care vin la demonstraţie cu copii după ei”, pe „jurnalişti, reporteri sau comentatori se implică trup şi suflet în susţinerea protestelor după care dau fuga la televizor să «relateze obiectiv» sau să denunţe oripilaţi abuzurile forţelor de ordine”, neuitându-i fireşte nici pe „huliganii de protestatari care provoacă în mod deliberat jandarmii, forţează nota cât mai agresiv pentru a ţipa apoi strident că sunt victimele lor, că sunt bruscaţi şi abuzaţi exact ca într-o dictatură”.

Şi „România Liberă”, ziarul unui alt mogul de bine (Dan Adamescu), arată ca şi cum ar revenit la vremurile dinainte de 1989. Acolo are poziţia de trăgător-şemujahedinul băsist Cristian Câmpeanu, în timpul liber analist şi la TVR Info.

În editorialul de vineri, intitulat „(Contra)Revoluţia lui Badea, Gâdea şi Voiculescu”, Câmpeanu trânteşte concluzia încă din primul paragraf. „Demonstraţiile care au loc zilele acestea în ţară nu sunt o reeditare a Revoluţiei din 1989, nici a Pieţei Universităţii din 1990. Sunt exact opusul lor, o contrarevoluţie marca Dan Voiculescu, care încearcă să uzurpe treptat toate simbolurile luptei anticomuniste, creând confuzie morală cu sprijinul nefericit al ONG-urilor. Protestele din ianuarie 2012 sunt mai degrabă reeditarea mineriadei din ianuarie 1999 decât a revoluţiei din decembrie”, scrie cu avânt de activist stalinist ziaristul Cristian Câmpeanu.

Cine are nervii tari şi reuşeste să ajungă la jumătatea acestui editorial propagandistic va putea vedea negru pe alb cum îi ceartă acest Câmpeanu pe protestatarii din Piaţa Universităţii pentru că au îndrăznit să pună semnul egal între dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu şi „apostolul” anticomunismului şi al democraţiei Traian Băsescu. „Lozinca «Băsescu=Ceauşescu» nu este doar imorală, este de-a dreptul obscenă, pentru că îl umanizează pe Ceauşescu şi relativizează crimele (reale) ale dictatorului şi ale regimului comunist pentru a obţine efectul retoric de sublinia crimele (simbolice) ale preşedintelui Traian Băsescu”, grăieşte dând cu lozincile în cap acelora care îşi strigă nemulţumirile în stradă Cristian Câmpeanu, unul dintre numeroşii de scribi din presa obedientă regimului Băsescu.

Cam aşa stau lucrurile în mass-media cotrocenistă: în timp ce ţara întreagă fierbe şi huleşte regimul Băsescu-PDL, băieţii şi fetele din presa portocalie continuă să se îmbete cu aerul rarefiat al puterii şi să viseze frumos. Să visaţi bine, copii!

O ALTA SLUGA A LUI BASESCU.ION CRISTOIU DE FRICA PROTESTELOR SE VA REFUGIA IN WC!

23 ian.

Ion Cristoiu: Să stai pe wc și să ții mânerul cu mâna.

Impresionat de protestele din Piata Universitatii, Ion Cristoiu a purces la o comprație stralucita si unica între manifestațiile din piațã și mersul domniei sale la un wc al unei instituții publice la care care omul se duce în mod regulat sau intamplator .

” Am uitat sã spun cã, de vreo câteva ori când ajunsesem la instituþia respectivã, mã confruntasem cu o problemã mai spinoasã decât reluarea creºterii economice dupã criza mondialã: ce a zãvorului de la W.C. Sau, mai precis, cu problema numitã absenþa zãvorului de la W.C. La parter, publicul vizitator are la dispoziþie un W.C. redus la o singurã cabinã. Uºii de la cabina respectivã îi lipseºte de un an ºi ceva zãvorul care poate fi tras pe dinãuntru.

Nimic nu este mai nelinistitor pentru o persoanã asezatã pe scoicã decât gândul cã, în orice clipã, cineva poate da buzna înãuntru. Mãsurile de apãrare sunt de-a dreptul penibile. Nu poti face douã lucruri în acelasi timp: sã stai pe W.C. si sã tii mânerul cu mâna. Cam așa e și cu revoluția televizatã din ianuarie” , crede Ion Cristoiu in editorialul din ziarul Adevarul, de luni, 23 ianuarie.

Fara indoiala, acest text va fi introdus in orice selectie de Opere Alese ale maestrului.

BOCUL LUI BASESCU IL NUMESTE PE CONSILIERUL SAU ADRIAN VEVERAIN FUNCTIA DE PRESEDINTE TRANSELECTRICA!

23 ian.

Boc îşi numeşte consilierul personal în funcţia de preşedinte al Transelectrica.

Adrian-Victor Vevera, consilier personal al primului-ministru Emil Boc, a fost ales vineri în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Transelectrica Bucureşti (simbol bursier TEL), una dintre cele mai importante companii din portofoliul statului. El l-a înlocuit pe Horia Hăhăianu, care va rămâne director general şi membru în Consiliul de Administraţie.

Această numire desfide orice criteriu de transparenţă şi competenţă, într-o perioadă în care se vorbeşte despre depolitizarea şi eficientizarea companiilor de stat prin selectarea membrilor consiliilor de administraţie şi a directorilor executivi pe criterii de competenţă, scrie zf.ro.

Nu există niciun fel de informaţii publice din care să reiasă de ce Vevera este recomandat pentru cea mai înaltă funcţie într-o companie strategică pentru economia naţională. CV-ul său nu este public, iar pe internet nu există nici măcar o fotografie a acestuia. Ce se ştie este că în mai 2011 el a fost desemnat să coordoneze grupul de lucru interdepartamental pe probleme de securitate energetică naţională. De asemenea, Vevera apare ca membru în Consiliul de Administraţie al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică din subordinea Ministerului Comunicaţiilor.

Lăsând la o parte lipsa de informaţii privind competenţele lui Vevera, aducerea lui la conducerea Transelectrica încalcă prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) numărul 109 din 2011 privind guvernanţa corporativă, care spune că selecţia candidaţilor pentru locurile din consiliile de administraţie ale unor companii de stat cu afaceri de peste 7,3 mil. euro pe an şi mai mult de 50 de angajaţi se realizează de către un expert independent. Aceeaşi ordonanţă spune că maximum doi membri ai Consiliului de Administraţie al unei companii de stat pot fi aleşi din rândul funcţionarilor publici.

În prezent, trei dintre cei şapte membri ai CA al Transelectrica sunt func¬ţionari publici. Dumitru-Virgil Orlandea este consilier al ministrului economiei Ion Ariton, iar Sergiu-Norut Stănişteanu este secretar general în Ministerul Economiei. Vevera l-a înlocuit în Consiliul de Administraţie pe Florin Ionel, secretar general adjunct în Ministerul Economiei. Din Consiliu mai face parte şi fostul vicepremier Gheorghe Seculici, socrul lui Gheorghe Falcă, primarul de la Arad, care este finul preşedintelui Traian Băsescu. În CA se mai regăsesc avocatul Cris¬tian Ene Corbeanu şi un reprezentant al Fondului Proprietatea (FP), principalul acţionar minoritar al Transelectrica.

VICE PD-L ITALIA,AVRAM IONITA SI-A ARS CARNETUL DE PARTID:SE PREGATESTE FRAUDAREA ALEGERILOR!

23 ian.

Si-a ars carnetul de partid în direct
Vicepreşedintele PDL Italia: Se pregăteşte fraudarea alegerilor.

Traian Băsescu pierde, treptat susţinerea românilor de peste graniţă, cei care l-au ajutat să câştige alegerile din 2009. Compatrioţii noştri din Marea Britanie, Italia şi Belgia s-au alăturat, protestelor din ţară şi din alte 10 state europene. Zeci de manifestanţi au cerut demisia lui Traian Băsescu în faţa ambasadei române din Roma.

Mai mult decât atât, vicepreşedintele PDL Italia, Avram Ioniţă şi-a ars carnetul de partid în direct, la Antena 3. Fostul oficial democrat liberal spune că PDL pregăteşte fraudarea alegerilor din acest an.

Conaţionalii din Marea Britanie se solidarizează mişcărilor sociale din România. Mai multe asociaţii româneşti s-au adunat în Londra şi au cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a guvernului.

La proteste s-a alăturat, ieri, şi o familie de români stabilită, de aproape două decenii, în Belgia. Cei trei au manifestat, patru ore, în faţa ambasadei române din Bruxelles, unde doresc să revină şi astăzi. Ei acuză clasa politică din România că i-a obligat să plece din ţară pentru a-şi găsi de lucru.

Manifestaţii de solidaritate cu mişcările sociale din România au avut loc, până acum, în peste zece ţări europene.

%d blogeri au apreciat: