A 15 ZI LA -15 GRADE C:PROTESTUL DIN PIATA UNIVERSITATII:JOS BASESCU ,JOS GUVERNUL,ALEGERI ANTICIPATE,NU COMASATE!

27 ian.

Oamenii înfruntă frigul şi ies în stradă pentru a 15-a zi consecutiv.

Zeci de protestatari au ieșit şi azi în Piaţa Universităţii să-și strige necazurile.

În pofida zăpezii şi vremii neprietenoase, care au făcut să se instituie cod portocaliu de viscol şi ninsori, în Bucureşti, oamenii nu renunţă la revendicările lor şi spun că nu pleacă acasă decât după demisia preşedintelui Băsescu.

Protestatarii au glugi şi căciuli pe cap, este foarte frig, dar ignoră semnele vremii şi scandează agitând pancarte împotriva guvernanţilor.

„Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!” se poate citi mesajul unuia dintre protestatari.

După conferinţa de presă de la Transporturi, premierul Emi Boc a smuls microfonul ministrului Boagiu spunând că el nu are timp de stat la „şezătoare”, că guvernanţii „au treabă”.

De altfel, primul-ministru a încercat să convingă populaţia cât este de implicat şi de responsabil şi joi acesta a pus mâna pe lopată încercând să cureţe zăpada pe DN1.

Protestatarii, la curent cu iniţiativele premierului, nu se lasă convinşi dezaprobă maniera în care acesta înţelege să se achite de obligaţiile care îi revin primului dintre miniştri.

Protestatarii nu renunţă şi spun ca măcar în ceasul al 12-lea să-şi dea seama că este „administrator de ţară” şi nu proprietar pe vreo moşie şi că trebuie să dea socoteală.

Oamenii se simt trădaţi şi minţiţi şi declară că „aşa nu se mai poate”.

Update: Protest la -15 grade C

Câteva zeci de suceveni au protestat din nou, vineri seară, la minus 15 grade Celsius, cerând alegeri anticipate, demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului şi scandând „Nu renunţăm!”, proteste împotriva actualei puteri fiind organizate şi la Fălticeni şi Gura Humorului.

Protestatarii au spus că nu renunţă la protest până când „nu pleacă hoţii de la conducere” şi au scandat „Nu renunţăm!”. Totodată, manifestanţii, fluturând steaguri tricolore, au scandat lozinci antiprezidenţiale, antiguvernamentale, împotriva partidelor aflate în coaliţia de guvernare, dar şi împotriva preşedintelui CJ Suceava, liderul PDL Gheorghe Flutur cum ar fi „Băsescu, nu uita, ţara asta nu te vrea!”, „Jos Guvernul!”, „Flutur nu uita, Bucovina nu-i a ta!” şi au cântat „La Palatul Prefecturii cântă cucuveaua, Flutur şi cu gaşca lui şi-au găsit beleaua”.

Proteste similare au fost organizate vineri şi în municipiul Fălticeni şi în oraşul Gura Humorului. Aproximativ 20 de protestatari s-au adunat, vineri seară, în Piaţa Civică a municipiul Vaslui la un miting al tăcerii.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: