DICTATORUL NEONAZIST BASSESCU IGNORAT LA BRUXELLES UITA CA S-A IMPRUMUTAT DE LA MAREA FINANTA MONDIALA!

31 ian.

Băsescu uită şi ce-a împrumutat de la finanţa mondială.

Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a răfuit într-un mod halucinant, marţi, în noua declaraţie de presă de la Palatul Cotroceni, cu actele din 2009 ale propriului său guvern. Acte în urma cărora a mai primit încă un mandat de şef al statului român.

Actele cu care s-a răfuit în ianuarie 2012 garantul constituţional al statului român sunt împrumuturile criminale pentru economia României, din noiembrie 2009.

Împrumturile de la organismele internaţionale au fost destinate atunci exclusiv consumului, adică plăţii de salarii şi de pensii.

Practic, în 2009 clica lui Băsescu a cumpărat pentru Băsescu voturile românilor cu bani de la FMI, bani pe care tot românii aveau să-i plătească, în 2010 şi în 2011, în urma tăierilor de pensii şi de salarii, de majorare şi introducere de impozite, de majorare a TVA etc.

Concret, acest Băsescu a spus, dând din mâini în gesturi largi ca ale predecesorului său preferat, Nicolae Ceauşescu:

@ „(…)Nimeni nu mai poate asigura bunăstarea propriului popor din împrumuturi. Am obligaţia să le spun românilor că iluzia traiului pe datorie s-a spulberat nu numai în România, ci în toată Uniunea Europeană.”

În noul său acces logoreic, Băsescu T. a încercat să acopere dezastrul pe care l-a creat în România şi a tins să pună batista pe criza economică şi morală profunde care îi scot pe român în stradă de trei săptămâni şi pentru care nu are decât un spate de întors şi bâte, gloanţe ori bocanci de jandarmi în stomac şi pe unde mai nimereşte:

@ „Consiliul European a fost unul decisiv pentru ce se va întâmpla în UE în următorii ani. Arată voinţa liderilor politici de a redresa situaţia economică a UE, situaţie care ajunsese la un stadiu la care opţiunile nu mai puteau întârzia. Şi aşa s-a întârziat mult. Unele state au luat propriile măsuri pentru a preveni derapajul. Astăzi măsurile de cheltuire responsabilă a banilor devin comandament suprem al tuturor statelor membre UE.

Băsescu se dezice pe toată linia de politicienii care i-au asigurat nu mai puţin de zece ani de stat în fotoliul de la Palatul Cotroceni:

@ „Şi România are de luat o decizie foarte grea, ce poate contravine chiar aspiraţiilor sau iluziilor noastre de la intrarea în UE. La Bruxelles nu s-a semnat nimic, ci s-a negociat între liderii politici, în încercarea de a menţine principalul obiectiv al măsurilor ce trebuie luate şi de a răspunde comandamentelor fiecărui stat membru. Forma la care a fost adus tratatul este un compromis care menţine ideea că nimeni nu mai poate asigura bunăstarea propriului popor din împrumuturi. Am obligaţia să le spun românilor că iluzia traiului pe datorie s-a spulberat nu numai în România, ci în toată Uniunea Europeană.”

Preşedintele României are pretenţia absurdă ca cineva să mai creadă ceea ce spune fără să clipească:

@ „Forma finală a tratatului ne împinge pe toţi cei care vom ratifica tratatul spre a ne corecta obiceiul de a cheltui mai mult decât producem. Al doilea document luat în discuţie priveşte crearea de locuri de muncă. Nu vreau să se înţeleagă că eu sunt cel care vrea să aducă veşti rele românilor. Nu sunt veşti rele. Sunt informaţii care aduc responsabilitate. Ştiu care este diferenţa de salariu dintre salariul din România şi cel din Germania, dar această realitate nu o putem corecta peste noapte.”

Băsescu T. dă dovadă de o indecenţă rar întâlnită, dând lecţii clasei politice din care uită că face parte, după semnalele tot mai violente:

@ „Este un moment în care politicienii trebuie să pună armele bătăliei jos şi să vadă ce opţiuni au pentru România. Şi puterea şi opoziţia trebuie să fie responabile de decizia pe care o luăm: mergem cu partenerii înainte sau nu mergem pe această opţiune, precum Cehia şi Marea Britanie, în condiţiile în care doar 25 de state din 27 au fost de acord să meargă pe acest program de reconstrucţie a UE”.

Numai un tupeu de joasă speţă poate face apel la raţiunea politicienilor şi acesta e preşedintele României:

@ „Este un apel al preşedintelui către toţi politicienii. Mâine vor veni cei din opoziţie la putere sau nu vor veni, nu ştiu, dar clasa politică trebuie să înţeleagă că este o decizie extrem de importantă a României în ce club intrăm”.

Dacă nu ştiaţi, deşi românii o duc rău, în mintea lui Băsescu ţara e bine-merci:

@ „România este într-un avans de doi ani. Avem premise să ne încadrăm rapid în toţi parametrii tratatului.”

Şeful statului român a dat în obsesia apelurilor către clasa politică din care face şi el parte dar în care nu se mai include din motive lesne de înţeles:

@ „Apel către clasa politică: să privească la acest tratat pentru a merge înainte spre Europa. Suntem în faţa unei opţiuni fundamentale: ce lăsăm copiilor noştri – o casă sau o datorie.”

Garantul constituţional al statului român a fost vizibil deranjat de faptul că publicaţia noastră alături de altele i-a dezvăluit capcanele din discursuri, arătând că el a devenit purtătorul de cuvânt al străinilor care vor să ia pe te miri ce aurul românesc de la Roşia Montană:

@ „Locurile de muncă – ce spuneam acum câteva zile şi mi se întorcea în cap legat de faptul că preşedintele vrea aurul de la Roşia Montană. Nu, preşedintele vrea locurile de muncă. Ocuparea forţei de muncă devine o chestiune de solidaritate”.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: