Arhiva |

IN TIMP CE 100.000 DE ROMANI SUNT SUB NAMETI SI MOR,GROPARUL ROMANIEI, BASESCU SE RELAXEAZA LA PREDEAL!

10 feb.

Băsescu, la Predeal să se relaxeze, Ungureanu la făcut pârtie

În timp ce aproape o sută de mii de oameni sunt sub nămeți cât casa, fără mâncare, căldură, energie electrică și apă, președintele Traian Băsescu a ales să-și petreacă weekendul la vila de la Predeal.

Relaxarea președintelui este binevenită după o lună de stres, în care protestele de stradă nu au încetat, după schimbarea Guvernului și instalarea unui nou Cabinet. Astfel că, președintele-jucător a ales să se relaxeze la munte. Traian Băsescu a ajuns pe Valea Prahovei vineri seara, în jurul orei 18. Lui i-a fost pregătită vila de protocol de la Predeal, dar şi snowmobilele, în cazul în care familia prezidenţială va dori să facă o plimbare prin zăpadă.

În acest timp, noul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, a fost lăsat la lopată, pentru a da o mână de ajutor la deszăpezire, sâmbătă, în zonele calamitate.

Informaţia că Traian Băsescu se află la Predeal este confirmată şi de preşedintele PSD, Victor Ponta, care a declarat la România TV: „Eu ştiu foarte bine că preşedintele este la Predeal, pentru că am stat în spatele coloanei sale o oră şi jumătate”.

SAMBATA PE 11 FEBRUARIE VA AVEA LOC IN INTREGA EUROPA DECI SI IN ROMANIA PROTESTE:NU ACTA!

10 feb.

Sâmbătă
Peste 70.000 de români vor ieşi în stradă să protesteze faţă de ACTA.

O manifestaţie de amploare la nivel european va avea loc sâmbătă, conform Antena 3. Zeci de mii de oameni vor protesta faţă de acordul privind pirateria pe internet, ACTA, semnat de ţările europene la finalul lunii ianuarie. Manifestanţii s-au mobilizat prin intermediul reţelelor de socializare şi urmează să protesteze sâmbătă, 11 februarie, în marile oraşe europene.

Peste 30.000 de persoane au afirmat că vor participa la manifestaţii în Germania, iar în România au promis să participe 30.000 numai în Bucureşti, iar în Cluj aproape 25.000 de persoane.

În România, vor mai fi organizate demonstraţii în: Alba-Iulia, Arad, Bacău, Braşov, Craova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Olteniţa, Oradea, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Slatina, Timişoara, Buzău, Caracal, Hundedoara şi Târgu-Mures. Mai multe detalii aici.

Manifestaţiile vor avea loc în toată lumea, în Franţa sunt aşteptate proteste în 45 de oraşe, în Germania vor participa 23 de oraşe, în Austria, cinci, şi zeci de alte localităţi din ţările europene.

Semnat de 22 de state membre UE, ACTA nu va putea să intre în vigoare fără acordul Parlamentului European. Obiectivul acordului, încheiat între UE, SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud şi Elveţia este, conform PE, acela de a consolida respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv online, şi de a combate contrafacerea şi pirateria pentru bunuri precum haine de lux, muzică şi filme.

Documentul, intitulat ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement), este un tratat internaţional care propune o serie de standarde internaţionale pentru protejarea proprietăţii intelectuale şi combaterea pirateriei.

ANALISTII REUTERS:ABORDAREA DURA A FMI POATE FI DEZASTRUOASA PENTRU ROMANIA!

10 feb.

Analişti Reuters: Abordarea dură a FMI poate fi dezastruoasă în România.

Abordarea dură a FMI poate fi dezastruoasă în România, potrivit unui articol publicat de doi analişti ai Reuters pe blogul agenţiei, care comentează că „rigoarea excesivă” promovată de instituţia financiară ar putea provoca daune pe termen lung.

franksCondiţiile draconice impuse de FMI au dus la reducerea salariilor din sectorul public cu 25%, mai mult decât oriunde în altă parte, scrie Mediafax.

Premierul Emil Boc a demisionat, iar „forţele anti-reformă au prins curaj”, astfel încât răul provocat de rigoarea excesivă a Fondului ar putea fi de lungă durată, avertizează autorii articolului, Martin Hutchinson şi Christopher Swann, care şi-au exprimat punctul de vedere personal.

FMI a încercat între timp să îşi atenueze imaginea fioroasă, iar directorul general Christine Lagarde a argumentat că Fondul ar trebui să fie mai puţin dur, admiţând că „o consolidare prea rapidă a bugetelor poate afecta redresarea şi înrăutăţi perspectivele pieţei muncii”.

Din păcate, în tratamentul aplicat României FMI a revenit la reputaţia sa de „vampir”, se arată în articol, care enumeră între măsurile cerute de FMI desfiinţarea a 100.000 de locuri de muncă, reducerea salariilor şi majorarea TVA, care au afectat direct populaţia săracă.

Astfel de măsuri dure ar putea să aibă însă un efect contrar. Prin întărirea forţelor politice anti-reformă, FMI ar putea îndepărta România de strategiile pe care le încurajează, avertizează autorii.

În mod evident, România nu are nevoie de măsuri extreme. Deficitul de cont curent a atins 14,5% din PIB în 2007, dar problema a fost corectată cu o depreciere de 30% a leului, în perioada 2007-2009, în timp ce cheltuielile publice, de 36% din PIB, nu sunt excesive, notează cei doi analişti.

Austeritatea fiscală nu reuşeşte, pe de altă parte, să rezolve problema corupţiei endemice şi alte probleme structurale, care contribuie la menţinerea PIB-ului pe cap de locuitor pe penultimul loc în UE.

FMI ar putea să ajute ţara să scape de moştenirea regimului Ceuşescu. În schimb, severitatea exagerată riscă să submineze democraţia fragilă din România, iar protestele de stradă au contribuit la căderea guvernului.

Asprimea FMI faţă de România provoacă îngrijorarea că Fondul operează cu standarde duble. Naţiuni mai bogate, precum Irlanda şi Portugalia, au beneficiat de termeni mai toleranţi în acordurile de sprijin financiar.

Irlandei i s-a cerut să reducă salariile angajaţilor publici cu 10% şi numărul angaţilor cu 8.000 de persoane, în timp ce Portugalia scăpat cu tăieri ale salariilor de 5% şi restrângerea personalului prin plecări naturale.

FMI şi-a atenuat condiţiile când a împrumutat statele mai bogate şi, pentru a reuşi în misiunea sa, ar putea fi nevoie să ofere clienţilor mai săraci un tratament similar, au conchis autorii articolului.

Nino D’Angelo-Maria Nazionale-Jammo Ja -Barbareschi Show 2010

10 feb.

Jammo Ja!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

MARIA NAZIONALE-CIAO,CIAO(TI AMO CREDI MI).

10 feb.

Ciao ,Ciao!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

MARIA NAZIONALE ~ UN AMORE

10 feb.

Un Amore!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Maria Nationale-Basta

10 feb.

Basta!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Madonna – Frozen Remix 2011

10 feb.

Frozen!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

THE ECONOMIST: CLIPELE TIRANULUI TRAIAN BASESCU SUNT NUMARATE.MAJORITATEA POPULATIEI S-A SATURAT DE ACEST INDIVID!

10 feb.

The Economist: „Majoritatea românilor par să se fi săturat de Traian Băsescu”.

Majoritatea românilor par să se fi săturat de preşedintele Traian Băsescu, al cărui mandat durează până în 2014, scrie revista The Economist, afirmând că noului Guvern de la Bucureşti îi va fi greu să recupereze terenul pierdut până la scrutinul parlamentar programat în noiembrie.

„Traian Băsescu are multe calităţi, dar cele bune (umorul şi energia neobosită) se erodează, iar cele plictisitoare (impredictibilitatea, obiectivitatea redusă) îi deranjează din ce în ce mai mult chiar şi pe susţinătorii săi”, scrie The Economist într-un articol intitulat: „Politica în România: un Guvern nou, probleme vechi”.

Revista scrie că Executivul Emil Boc a demisionat „pe fondul protestelor faţă de măsurile de austeritate, corupţie şi incompetenţă”.

„Protestele din România au continuat” şi după reinstalarea în funcţie a lui Raed Arafat, cauza principală a manifestaţiilor fiind „aroganţa guvernanţilor”. (…) Premierul Emil Boc, aflat în funcţie din 2008, a demisionat pe 6 februarie, împreună cu întreaga echipă guvernamentală, pentru «atenuarea tensiunilor sociale» şi stabilizarea economiei”, scrie The Economist, notând că, în comparaţie cu Ungaria şi Grecia, „economia României pare chiar stabilă, în principal datorită guvernatorului BNR Mugur Isărescu”.

„Guvernul României intenţionează să treacă la moneda euro în 2015. Românii, care s-au săturat de creşterea taxelor, de reducerea veniturilor şi de serviciile publice slabe, ar fi mai înclinaţi să accepte măsurile de austeritate dacă politicienii ar fura mai puţin şi ar comunica mai bine. (…) O altă sarcină majoră este eliminarea preocupărilor Uniunii Europene privind statul de drept, situaţie care amână aderarea României la Schengen. Fostul premier Adrian Năstase tocmai a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru fraudă (parte unei vendette puse la cale de Traian Băsescu, conform susţinătorilor fostului premier). Dar niciun alt peşte mare nu a fost prins în plasă pentru fapte majore de corupţie, fiind denunţată o stare de impunitate”, adaugă The Economist, notând că raportul UE din 8 februarie a menţionat „progrese modeste” în combaterea corupţiei.

„Noii echipe guvernamentale conduse de Mihai Răzvan Ungureanu, un istoric poliglot educat la Oxford care până acum a condus Serviciul de Informaţii Externe, îi va fi greu să recupereze terenul pierdut până la scrutinul parlamentar din noiembrie. Mandatul lui Traian Băsescu durează până în 2014, dar majoritatea românilor par să se fi săturat de el”, mai scrie publicatia.

PIATA UNIVERSITATII:”UNGUREANU,BU-HU-HU/IA GUVERNUL SI TE DU!”.DEMISIA BASESCU!

10 feb.

Zeci de oameni au continuat protestele: „Ungureanu, bu-hu-hu / Ia Guvernul şi te du”.

Protestele din Piaţa Universităţii din Bucureşti au ajuns la a 28-a zi, consecutiv. Zeci de oameni au protestat şi ieri, în ger. Cer în continuare demisia lui Traian Băsescu şi alegeri anticipate. Mitinguri similare au avut loc şi la Bistriţa, Târgu-Jiu şi Craiova.

„Credem în democratie, dar democratia trebuie sa puna paine pe masa”, „Îl invitam pe Ungureanu aici la cruce, la dialog cu poporul. Opoziitia suntem noi, cei din strada, nu Ponta si Antonescu”, „Este un guvern foarte putred, desi e tanar. Astea sunt experientele lui Băsescu care incearca sa ne duca de nas”, au apus protestatarii, citati de site-ul pesurse.ro.

În Bistriţa, zeci de oameni s-au adunat în piaţa din faţa prefecturii. Manifestanţii au scandat lozinci împotriva „Guvernului SIE” în care nu au încredere deoarece a fost alcătuit tot de Traian Băsescu.

„Azi in parlament, alesul si-a adus numai dosul. Si apoi el a votat cum Basescu a dictat. Dar Olteanu i-a pazit, sa voteze negresit. Iar Guvernul ce-a iesit, iarasi ne va da cu flit”

Protestatarii din Târgu-Jiu au îndurat frigul timp de câteva ore pentru a-şi striga nemulţumirile faţă de actuala putere.

„Este un Guvern marioneta facut de Basescu care e si premier si presedinte”, au spus protestatarii.

Noul guvern nu este nici pe placul craiovenilor. Imediat după ce noul guvern a fost validat, peste 50 de craioveni au ieşit în Piaţa Prefecturii pentru a-şi continua protestul.
„Ungureanu, bu-hu-hu / Ia Guvernul si te du”, „O sa ramanem in strada pana cade Basescu asta e miza noastra. Nu Boc. Basescu trebuie sa plece”, au asigurat acestia.

MRU”BOC II” CERE MAI SA SE IMPLICE „TOTAL”IN ORGANIZAREA ALEGERILOR!

10 feb.

Ungureanu cere MAI să se implice „total” în organizarea alegerilor.

Noul premier Mihai Răzvan Ungureanu a cerut vineri angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor să aibă o implicare „totală” în organizarea alegerilor din acest an.

„Ştiţi foarte bine ce se întâmplă anul acesta, nu este un an uşor deloc: alegerile, pentru care Guvernul îşi pune la bătaie credibilitatea. Avem nevoie de alegeri corecte şi organizate în cadrele legii, iar dumneavoastră aici vă veţi implica, fără discuţie, total „, le-a spus Ungureanu angajaţilor MAI.

Ungureanu a facut aceasta declaratie la ceremonia de preluare a mandatului de ministru al Administraţiei şi Internelor de către Gabriel Berca.

Ministerul de Interne s-a implicat „total” si in trecut in organizarea alegerilor, iar acuzatiile de frauda la adresa celor care l-au condus au curs in valuri la vremea respectiva.

RAZVAN UNGUREANU,EMIL BOC SI GHEORGHE POGEA AU DECOSPIRAT ADRESELE CLADIRILOR SIE DIN ROMANIA!

10 feb.

Aventurile informative ale unui istoric ajuns şeful spionilor şi devenit prim-ministru
Răzvan Ungureanu, Emil Boc şi Gheorghe Pogea au deconspirat adresele clădirilor SIE din România.

Deconspirarea secretelor Serviciului de Informații Externe – Hotărârea nr. 665 din 03/06/2009

Fragmente din volumul II Puterea din Umbră – Raport din spatele uşilor închise – Editura Junimea 2011

Sub conducerea geniului SIE Mihai Răzvan Ungureanu, scandalurile interminabile în care au fost implicaţi ofiţeri ai serviciilor secrete române, diplomaţi sub acoperire, au culminat cu devoalarea unor sedii conspirate ale Serviciului de Informaţii Externe. De fapt, clădiri ale vechii Securităţi, preluate după 1989 de noua securitate democrată. „Diplomatul” Silviu Ionescu, pus sub acuzare în Singapore şi ulterior în România pentru un accident mortal produs „la post”, a intrat în vizorul presei tabloide. Unde credeţi că au ajuns jurnaliştii, mergând pe urmele inculpatului? La sediul unităţii militare din Brăneşti, fostă şcoală a Departamentului de Informaţii Externe pentru formarea cadrelor aflată la ieşirea din satul Islaz, (comuna Brăneşti) şi intrarea în comuna Belciugatele. La Brăneşti, sub conducerea generalului Nicolae Andruţă Ceauşescu – nume conspirat Nicolae Călin, au studiat cu sârg generaţii de securişti doctrine anti-NATO şi anti-UE. În poarta acestei unităţi militare l-au surprins jurnaliştii pe „diplomatul” Silviu Ionescu, la primele ore ale dimineţii din 15 decembrie 2009.

Unitatea din Brăneşti figurează într-un document al guvernului României, alături de alte 41 de amplasamente conspirate ale Serviciului de Informaţii Externe. Este probabil una din cele mai mari gafe a serviciilor secrete româneşti. Deconspirarea propriilor sedii sub semnătura şefului Mihai Răzvan Ungureanu.

Hotărârea nr. 665 din 03/06/2009 pentru modificarea valorii de inventar a unor imobile înscrise în domeniul public al statului şi aflate în administrarea Serviciului de Informaţii Externe, publicată în Monitorul Oficial nr. 406 din 15/06/2009, semnată de înalţi demnitari în funcţii, apare cu tot cu anexă.

„Hotărâre nr. 665 din 03/06/2009 (Hotărâre 665/2009) pentru modificarea valorii de inventar a unor imobile înscrise în domeniul public al statului şi aflate în administrarea Serviciului de Informaţii Externe

Publicat în Monitorul Oficial nr. 406 din 15/06/2009

In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificarile si completarile ulterioare, Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

Articol unic. – Valoarea de inventar a unor imobile apartinand domeniului public al statului, inregistrate in anexa nr. 41 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.020 si 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica potrivit anexei care face parte integranta din prezenta hotarare.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemneaza:

Directorul Serviciului de Informatii Externe,

Mihai-Razvan Ungureanu

Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Pogea

Bucuresti, 3 iunie 2009.

Nr. 665. ”

Pe anexa hotărârii de mai sus, ochiul indiscret al jurnalistului a descoperit o adevărată agenţie imobiliară SIE. Lista cuprinde nu numai obiectivul strategic din comuna Belciugatele (10 clădiri şi terenuri), ci şi sediile secrete ale Direcţiei Cifru şi Mijloace T.O., Direcţiei Contraspionaj Extern, Antiterorism, Neproliferare sau Protecţie Internă, împrăştiate pe raza sectoarelor 1, 2 şi 3 din capitală. În urma acestei grave deconspirări, semnatarii Emil Boc, Gheorghe Pogea şi Mihai Răzvan Ungureanu au dat dovadă de maximă responsabilitate: nu au găsit de cuviinţă să-şi depună demisiile. Fără comentarii.

Hotarare nr. 665 din 03/06/2009 (Hotarare 665/2009)
pentru modificarea valorii de inventar a unor imobile inscrise in domeniul public al statului si aflate in administrarea Serviciului de Informatii Externe

Publicat in Monitorul Oficial nr. 406 din 15/06/2009

In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificarile si completarile ulterioare,

Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

Articol unic. – Valoarea de inventar a unor imobile apartinand domeniului public al statului, inregistrate in anexa nr. 41 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.020 si 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica potrivit anexei care face parte integranta din prezenta hotarare.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC

Contrasemneaza:
–––––
Directorul Serviciului de Informatii Externe,
Mihai-Razvan Ungureanu
Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Pogea

Bucuresti, 3 iunie 2009.

Nr. 665.

ANEXA

(Redacţia cotidianul.ro, mult mai mică şi fără talente în domeniul spionajului şi informaţiilor, evită publicarea adreselor apărute în MO. Nu de alta, dar nu vrem să fim nici promovaţi şi nici arestaţi de cine ştie ce pămpălau acoperit al României.)

DIRECTORUL ANTENEI 3 MIHAI GADEA CATRE SLUGILE LUI BASESCU:”SUNTETI NISTE PROSTI!”

10 feb.

Mihai Gâdea către slugile lui Băsescu: Sunteţi proşti!.

Directorul Antenei 3, Mihai Gâdea, a transmis în cadrul ediţiei de joi seara a emisiunii Sinteza zilei un mesaj către slugile lui Traian Băsescu din media.

„Pupincuriştilor, când vreţi să mai luaţi fragmente din emisiune asta, să spuneţi că Victor Ponta s-a certat în emisiunea asta cu Crin Antonescu şi a plecat, ce-ar fi să vă treacă prin minte să daţi un telefon, să luaţi o declaraţie de la mine, luând din acea declaraţie o frază ce ar putea să vă slujească pentru a sprijini teoria dumneavoastră?!”, a fost mesajul realizatorului TV pentru cei care denaturează realitatea.

Reacţia lui Mihai Gâdea a venit ca urmare a apariţiei în presă a unor articole care tratau tendenţios şi neadevărat momentul plecării lui Victor Ponta din platoul emisiunii „Sinteza zilei”.

„Sunteţi proşti!”, a spus Mihai Gâdea, care a precizat ca stabilise dinainte cu Ponta ca acesta sa plece mai devreme din emisiune deoarece avea o intalnire.

%d blogeri au apreciat: