Arhiva | 8:45 pm

MINISTRUL DE INTERNE GERMAN HANS PETER FRIEDRICH:VREA GRECIA IN AFARA ZONEI EURO!

25 feb.

Ministrul german de interne pledează pentru ieşirea Greciei din zona euro.

Ministrul german de interne, Hans-Peter Friedrich, a pledat, într-un interviu apărut sâmbătă în Der Spiegel, pentru ieşirea Greciei din zona euro, afirmând că şansele economiei elene de a redeveni competitivă ar fi astfel mai mari, relatează AFP.

„Nu mă refer la excluderea Greciei” din Zona euro, a asigurat Hans-Peter Friedrich în săptămânalul Der Spiegel, „ci la crearea de stimulente pentru retragere care nu pot fi refuzate”. „În afara Uniunii europene monetare, şansele Greciei de a-şi reveni şi redeveni competitivă sunt fără îndoială mai mari decât dacă ar rămâne în zona euro”, a mai spus ministrul de interne.

Angela Merkel, care doreşte menţinerea Greciei în zona euro, trebuie să obţină luni aprobarea Bundestagului (Camera inferioară a Parlamentului federal german) pentru cel mai recent plan de ajutorare a Greciei. La începutul lunii ianuarie, Merkel a repetat, alături de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, dorinţa de a menţine Grecia în zona euro, cu condiţia ca Atena să pună în aplicare reforme bugetare.

LA MIERCUREA CIUC AZI A FOST ALES PRESEDINTELE PPMT:TORO TIBOR!

25 feb.

Toro T. Tibor a fost ales, sâmbătă, preşedinte al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), la primul Congres al formaţiunii care are loc la Miercurea Ciuc, el fiind singurul candidat la această funcţie.

În cadrul Congresului au fost aleşi şi trei vicepreşedinţi regionali: Papp Elod – zona Ţinutul Secuiesc, Gergely Balazs -zona Ardeal, Zatyko Gyula – zona Partium şi un vicepreşedinte naţional – Szilagyi Zsolt.

Totodată, delegaţii la Congresul PPMT au adoptat programul platformă al partidului – „Pe calea cea bună – Şanse şi libertate Transilvaniei”.

MRU „PUTOIUL OPARIT” MEMBRU PNL CU ACTE!

25 feb.

Răzvan Ungureanu, membru PNL cu acte. Liberalii, prinşi la mijloc de jocul dublu al premierului.

Premierul Răzvan Ungureanu este, oficial, încă membru al PNL. În 2007 când a preluat conducerea SIE s-a autosuspendat, dar nu a revenit niciodată pentru a depune o cerere oficială prin care să renunţe definitiv la calitatea de membru al PNL. Liberalii sunt prinşi între ciocan şi nicovală: nici nu îl pot da afară, nici nu îi pot cere să se întoarcă în partid. Tactica pare una de succes pentru Ungureanu. Când a fost desemnat premier de Traian Băsescu, a mai rămas încă două zile şef la SIE pentru a fi sigur că nu pierde ambele poziţii.

mihai razvan ungureanu deschidereEugen Nicolăescu era preşedinte al organizaţiei PNL Bucureşti în 2008 şi a explicat pentru DeCe News de ce nu este înlăturat Ungureanu. „Dacă nu a revenit cu o cere oficială nu putem să intervenim şi să propunem o sancţiune. Dacă facem asta Ungureanu se poate adresa Consiliului de Onoare şi Arbitraj şi poate câştiga sau dacă acesta îl exclude din partid ne poate acţiona în instanţă şi la fel de bine poate câştiga”, a explicat Nicolăescu.

În mod normal Ungureanu trebuia să îşi dea demisia din PNL şi să permită partidului să îl excludă. El trebuia să depună o cerere oficială pentru încetarea calităţii de membru al PNL.

Mihai Voicu susține că PNL s-a reînscris la tribunal după 2008, fără ca în lista membrilor să figureze Ungureanu.

Și Crin Antonescu se delimitează de Răzvan Ungureanu. „Nu cred că are importanţă acest lucru. Domnul Ungureanu are toată libertatea la orice opţiune politică de un fel sau altul. Condiţia sa de fost membru PNL sau de autoduspendat nu-l împiedică în nicun fel (…)PNL nu a fost reprezentat nici la SIE, nu e reperezentat nici în fruntea Guvernului de către domnul Mihai Răzvan Ungureanu. Dar, repet, omul are toate posibilităţile legale şi morale, din punctul meu de vedere, să aibă orice opţiune politică”, a spus preşedintele PNL.

Răzvan Ungureanu a evitat, în ieşirile publice, să îşi afirme apartenenţa politică şi pozează în independent. Cu toate acestea, nu şi-a depus niciodată demisia din PNL, iar la nivel statutar face încă parte din rândul liberalilor.
Iată care sunt foştii liberali din Guvernul Ungureanu:

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu – independent, fost PNL

Ministerul Justiţiei – Cătălin Predoiu (independent, fost PNL)

Ministrul Finanţelor Publice – Bogdan Drăgoi (PDL, fost PNL)

Ministrul Afacerilor Europene – Leonard Orban (PDL, fost PNL)

Ministerul de Interne – Gabriel Berca (PDL, fost PNL)

AZI LA MIERCUREA CIUC SE CONSTITUIE P.P.MT!.UDMR ARUNCATA LA LADA DE GUNOI A ISTORIEI!

25 feb.

350 de delegaţi la congresul de constituire al Partidului Popular Maghiar din Transilvania.

Aproximativ 350 de delegaţi participă, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, la congresul de constituire al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), iniţiat de Laszlo Tokes, care se doreşte a fi o alternativă la UDMR.

Potrivit organizatorilor, ordinea de zi a şedinţei conţine adoptarea programului politic şi a regulamentului de organizare şi funcţionare, alegerea structurilor de conducere, respectiv stabilirea priorităţilor politice pentru anul electoral 2012.

Pentru funcţia de preşedinte va candida Toro T. Tibor, care este în prezent preşedinte interimar, iar pentru cele patru fotolii de vicepreşedinţi şi-au depus candidatura Papp Elod, Gergely Balazs, Zatyko Gyula şi Szilagy Zsolt.

Participanţii la lucrări vor fi salutaţi, printr-un mesaj video, de premierul Ungariei, Viktor Orban, după care, de la tribuna congresului vor vorbi, printre alţii, europarlamentarul Laszlo Tokes, secretarul de stat pentru politica naţională din Guvernul de la Budapesta, Repas Zsuzsanna, şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria, Nemeth Zsolt. De asemenea, la congres vor lua parte şi reprezentanţi ai maghiarilor Serbia şi Croaţia.

Aproximativ 50 de jurnalişti din România şi Ungaria s-au acreditat pentru a participa la congresul de constituire al PPMT.

Partidul Popular Maghiar din Transilvania a fost înfiinţat în 2011, la iniţiativa lui Laszlo Tokes şi se doreşte a fi o alternativă la UDMR. Demersul a fost aspru criticat, la acea vreme, de liderul UDMR, Kelemen Hunor, care considera că este o greşeală întrucât periclitează şansele maghiarilor de a fi reprezentanţi în Parlament.

Alesha Dixon – The Boy Does Nothing

25 feb.

The Boy Does Nothing!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Alesha Dixon – Cha Cha Cha 22 – December 2007

25 feb.

Cha Cha Cha!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Tinchy Stryder – Bright Lights ft. Pixie Lott

25 feb.

Tinchy Strider!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Pixie Lott – Nothing Compares (Live)

25 feb.

Nothing Compares!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Pixie Lott/Jessie & Toy Boys/Rihanna/J-Lo/Beyonce/J. Sutta/Lady Gaga/Madonna (Marc Johnce Mashup)

25 feb.

Beautiful songs!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Pixie Lott – Kiss The Stars

25 feb.

Kiss the Stars!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

TRU IL FACE INVIDIOS PE MRU:EURODEPUTATUL CONFUNDAT IN P.E.CU PREMIERUL!

25 feb.

Traian Ungureanu: Fiind confundat cu premierul, am o colectie de cereri de servicii si favoruri.

Europarlamentarul PDL Traian Ungureanu spune ca s-a facut confuzie intre numele sau si cel al premierului Mihai Razvan Ungureanu si, din acest motiv, are „o colectie foarte impresionanta” de SMS-uri si apeluri telefonice.

„Ii transmit pe calea asta (lui Mihai Razvan Ungureanu – n.r.) ca am o colectie foarte impresionanta de SMS-uri si apeluri telefonice, care mi-au cerut, dupa ce m-au felicitat pentru investitura, tot felul de servicii, favoruri si numere de telefon”, a precizat Traian Ungureanu.

El a aratat ca i s-a intamplat sa fie prezentat drept Mihai Razvan Ungureanu la o emisiune radio si crede ca premierului i s-a intamplat sa fie chestionat in materie de gazetarie sportiva sub banuiala ca ar fi Traian Ungureanu.

„E bine ca am stabilit de la bun inceput ca sunt Traian Ungureanu, pentru ca mi s-a intamplat sa fiu prezentat Mihai Razvan Ungureanu in direct la o nemuritoare emisiune radio. Si lui i s-a intamplat sa fie chestionat in materie de gazetarie sportiva, sub banuiala ca ar fi Traian Ungureanu”, a precizat Traian Ungureanu.

VALERIU GRIGORE STOICA IL SFATUIESTE PE BOC SA NU CANDIDEZE LA PRIMARIA CLUJULUI.STIE EL DE CE?

25 feb.

Valeriu Stoica: L-aș sfătui pe Emil Boc să nu candideze la Primăria Cluj.

Democrat-liberalul Valeriu Stoica recunoaște că Emil Boc are în prezent un mare deficit de imagine și spune că nu l-ar sfătui să candideze din nou la Primăria Clujului.

Stoica crede că pe măsură ce va trece timpul românii vor înțelege că Boc a avut „un mandat exemplar”.

„Dacă m-ar întreba, i-aș da sfatul să nu candideze, pentru că rolul lui de președinte de partid e mult mai important. Pe măsură ce va trece vremea românii vor înțelege ce au înțeles deja cei din afara țării: că Emil Boc a avut un mandat exemplar”, a declarat Stoica într-o emisiune televizată.

EVRIKA! SORIN ILIESIU SI-A DAT NUMAI ACUM SEAMA CA ANDREI PLESU A TRADAT DEMOCRATIA.SI CE-I PASA „FILOZOFULUI?”

25 feb.

Exclus din GDS pentru poziţie anti-Băsescu
Sorin Ilieşiu îl acuză pe Andrei Pleşu de trădare a democraţiei.

Aşa cum cotidianul.ro a informat la începutul lunii, cineastul Sorin Ilieşiu – unul dintre promotorii legii lustraţiei – a fost exclus din GDS din cauza opiniilor sale contrare politicii lui Traian Băsescu. Ilieşiu consideră nestatutară excluderea sa şi îi scrie o epistolă acidă lui Andrei Pleşu. Vă prezentăm integral scrisoarea lui Ilieşiu şi o serie de date despre membri GDS.

Scrisoarea lui Sorin Ilieşiu

Domnule Pleşu,

Încă din anii ’60, în pielea dvs a intrat un demon „comunistoid”. Pentru ca acesta să nu fie deconspirat, v-aţi mascat maxima imoralia cu Minima moralia?

De ce v-aţi folosit de Măştile tranziţiei acoperindu-vă chipul cu masca unui Havel românesc?

Aţi scris Despre îngeri în loc să scrieţi despre demoni pentru a abate atenţia de la colaborarea cu aceştia?

Ce valoare mai pot avea cărţile dvs, stilul dvs fermecător, atunci când moralitatea e înlocuită cu Obscenitatea publică? Moralitatea publică ar fi fost de neconceput, domnule Pleşu?

„N-am a-ţi da socoteală cu privire la biografia mea” – mi-aţi răspuns în scrisoarea deschisă din 17 ian. a.c., trimisă celor 53 de membri GDS, inclusiv mie.
„Nu mie trebuie să-mi daţi socoteală, ci tuturor celor care au crezut şi au sperat în dumneavoastră, tuturor celor care vor citi Cartea neagră a fratricidului din 13-15 iunie 1990”, v-am răspuns.

„Îţi propun să înveţi să taci”, mi-aţi scris.
În loc să tac, v-am repetat întrebările. În plus, înfăptuisem încă un sacrilegiu: cerusem demisia preşedintelui Băsescu. A propos, în loc să-i cereţi demisia celui care a devenit campion absolut în minciună, incultură, vulgaritate şi neruşinare, preferaţi să-l dojeniţi pentru că e „ocupat toată ziua să dea cu oiştea-n gard”, cu toate că mi-aţi scris că „unei iresponsabilităţi de tip paranoic îi faci mai curînd bine printr-un şoc trezitor, decît printr-o bîlbîială cumsecade”.

Ca urmare, aţi decis excluderea mea cu orice preţ – calomniere, încălcarea statutului, vot imoral sau incompatibil cu regulamentul – chiar şi ignorând faptul că mi se datorează cel mai bun lucru făcut de GDS: implicarea în condamnarea comunismului1.

Menţionez că la adunarea generală a GDS din 1 febr. a.c. – în cadrul căreia am fost exclus – nu a existat cvorum. Dintr-un total de 53 de membri au fost prezenţi doar 14, dar ulterior voturile s-au exprimat şi prin telefon sau prin e-mail. Pentru excludere au fost 27 de voturi. S-au abţinut 22 de membri, iar 4 au fost împotrivă. Din păcate, au votat şi cei fără drept de vot. Conform regulamentului, nu au drept de vot cei cu funcţii şi demnităţi publice în timpul exercitării mandatului: C.Avramescu, T.Baconsky, R.Culcer, A.Goşu, Al.Lăzescu, M.Macovei, H.-R.Patapievici, Cr.Preda, I.Stanomir, Vl.Tismăneanu, Sever Voinescu. De altfel, domnule Pleşu, chiar dvs aţi subliniat această incompatibilitate în articolul „Ce mai înseamnă GDS?” publicat recent de dvs în „Dilema veche”, din care citez: „Nu pot fi membri GDS persoanele cu funcţii şi demnităţi publice, cîtă vreme îşi exercită mandatul. Nu există compatibilitate între un organism non-guvernamental şi feluritele segmente ale puterii sau ale organizaţiilor de partid”. De asemenea, colegii contestaţi de mine – A.Pleşu, A.Oişteanu şi R.Palade – trebuiau să se abţină de la vot. De ce nu v-aţi abţinut, domnule Pleşu?

Oficial, am fost exclus pentru „atitudini necolegiale” Dar statutul nu prevede aşa ceva. Ca urmare, contest excluderea. Ea a fost ilegală şi imorală. Altfel spus, încă un act de obscenitate publică pe care l-aţi pus în scenă.

Semnalul excluderii a fost dat de calomnierea mea prin interpretarea incredibilă a celor spuse de mine la Antena3, în seara de 14 ian. a.c., în timp ce vizionam secvenţe (în direct, din Piaţa Universităţii) de reprimare extrem de violentă a unor protestatari nonviolenţi faţă de regimul Băsescu-Boc. Iată ce am spus atunci: « Dacă-mi permiteţi, vreau să fac un apel umanitar către colegii mei din Grupul pentru Dialog Social ale căror cuvinte sunt ascultate, poate, de preşedintele Băsescu: să-l sune acum şi să-i spună că şi românii au dreptul la o „Primăvară de la Bucureşti” aşa cum a fost „Primăvara de la Praga”. Şi noi avem dreptul la o revoluţie de catifea! Mă refer acum la colegii mei Cătălin Avramescu, Teodor Baconschi, Rodica Culcer, Alexandru Lăzescu, Monica Macovei, Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleşu, Cristian Preda, Ioan Stanomir, Vladimir Tismăneanu, Sever Voinescu. Toţi sunt colaboratori ai preşedintelui Băsescu sau ai primului-ministru Boc. Nu se poate, nu se poate, Horia Patapievici, să îl accepţi pe preşedintele Băsescu – care este un monument de incultură – preşedinte de onoare la Institutul Cultural Român! Mihai Eminescu trebuie să fie preşedinte de onoare, nu Traian Băsescu! Traian Băsescu e „Scheletul din dulapul nostru”! (Nu Eminescu!) »

Faţă de ceea ce am spus, Andrei Oişteanu, membru în conducerea GDS, a afirmat în mod absolut neverosimil: „Este o formă intolerabilă de delaţiune publică şi de îndemn la linşaj mediatic”. Consider că de fapt eu am fost „linşat mediatic” prin această calomnie comunicată prin internet în cadrul intern al GDS de către dl Oişteanu (inspirat probabil de calomniile înaintaşului său condamnat în Raportul Final, Leonte Răutu, supranumit „groparul culturii române” şi „criminalul sufletului românesc”).

Domnule Pleşu, aţi credibilizat această calomnie „denunţându-mă” şi „linşându-mă” la rândul dvs în scrisoarea deschisă din 17 ian. a.c., din care citez: « În contextul unei atmosfere isterizate, în care Băsescu e inamicul public nr.1, a recita o listă de nume cuprinzând, cum ai spus, „colaboratori apropiaţi ai preşedintelui » e a oferi gloatei (sic!) un potenţial program de linşaj. Horia Patapievici e şi aşa, în urma unei campanii care durează de ani întregi, în situatia de a încasa la piaţă, în blocul unde locuieşte şi pe stradă, injurii şi ameninţări drastice. Trec peste demagogia ridicolă a unui Eminescu numit preşedinte de onoare al ICR. (…) În aceeaşi linie de prostie intră şi ideea dumitale că « apropiaţii » preşedintelui sînt în conversaţie permanentă cu el şi îi pot telefona la miezul nopţii ca să-i dea sfaturi, sau ultimatumuri. (…) Cine te crezi? Cît de mediocru intelectualmente şi moralmente poţi fi, ca să-ţi închipui că emisia incontinentă de « comunicate » de care nu ţine nimeni cont e o formă de viaţă şi de activitate utilă. Ca să închei: Potoleşte-te! Ia notă de puţinătatea dumitale, de ridicolul dumitale, de impertinenţa dumitale şi fă un pas înapoi în ceasul al 12-lea. Un biet agitat de mîna a treia nu se poate erija în purtătorul de flamură al unei comunităţi care, de bine de rău, are şi prestigiul şi îndreptăţirea să se manifeste fără « sprijinul » lui. Îmi dau seama de duritatea mesajului meu, dar cred că unei iresponsabilităţi de tip paranoic îi faci mai curînd bine printr-un şoc trezitor, decît printr-o bîlbîială cumsecade ».

M-am trezit, domnule Pleşu.
În încheiere, vă adresez încă două întrebări suplimentare referitoare la tăcerile dvs consimţitoare. Cele anterioare vi le repet pentru a cincea oară, în anexa acestui mesaj. Aşa cum v-am mai spus, vă pun abia acum toate aceste întrebări pentru că abia acum am ajuns să elaborez (împreună cu antropologul Alin Rus) o carte neagră despre fratricidul neocomunist, care va fi publicată sub egida Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului.

De ce, domnule Pleşu, în anii 1966-1971, ca student la Facultatea de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia Istoria si Teoria Artei, fiind membru al PCR de la 19 ani, aţi decis să fiţi liderul Asociaţiei Studenţilor Comunişti, iar apoi, organizator de grupă de partid?

De ce, domnule Pleşu, la scurt timp după mişcările studenţeşti din 1968, v-aţi implicat activ – alături de tovarăşi de la Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist – în prelucrarea ideologică a colegilor dvs de generaţie în cadrul convocării studenţilor de la Arte plastice, Conservator şi Teatru, la centrul studenţesc „Grigore Preoteasa”, afirmând de la prezidiu că „într-adevăr, s-au înregistrat până atunci foarte multe, chiar prea multe acte de indisciplină în institutul nostru şi că aşa ceva a fost posibil numai pentru faptul că pregătirea noastră ideologică a avut mari deficienţe”, şi luându-vă în final angajamentul în numele tuturor studenţilor de la arte că „aşa ceva nu se va mai repeta în viitor!” ?

Menţionez că întrebările de mai sus se bazează pe cele relatate de colegul dvs de facultate şi de an, dl Bata Marianov, stabilit în Germania occidentală înainte de căderea comunismului, care mi-a trimis de curând, prin e-mail, o scrisoare în acest sens, pe care o anexez, de asemenea.

Sorin Ilieşiu

ANEXE

ÎNTREBĂRI CĂTRE DL ANDREI PLEŞU,

rămase fără răspuns, reluate acum pentru a cincea oară

Domnule Pleşu, înainte de a fi propus reformarea morală a GDS (în articolul „Ce mai înseamnă GDS?” publicat de dvs în 19 ian. a.c. în revista „Dilema veche”), poate că ar fi trebuit să răspundeţi public întrebărilor care urmează. Aşa cum v-am mai scris, aş dori să includ răspunsurile în „Cartea neagră a fratricidului din 13-15 iunie 1990″ pe care o elaborez împreună cu antropologul Alin Rus, carte care va fi publicată în curând sub egida Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului.

1. Domnule Pleşu, aţi fost cel mai prestigios şi cel mai admirat membru al guvernelor conduse de Petre Roman începând din 26 decembrie 1989. Citez din Raportul final (document de stat) pentru condamnarea crimelor comuniste, o declaraţie a generalului-magistrat Dan Voinea care a instrumentat dosarul Revoluţiei: «În decembrie 1989, scopul grupului care a preluat puterea era deturnarea caracterului anticomunist al revoluţiei şi preluarea puterii prin teroarea instalată». De ce, prin tăcerea dvs consimţitoare, aţi legitimat „deturnarea caracterului anticomunist al revoluţiei şi preluarea puterii prin teroarea instalată”?

2. Raportul final arată că «În perioada care a urmat imediat după 22 decembrie 1989, grupul care a preluat puterea a deturnat caracterul pronunţat anticomunist al revoluţiei.» Domnule Pleşu, de ce deturnarea revoluţiei anticomuniste de către grupul care a preluat puterea ar fi fost posibilă numai prin genocidul neocomunist din 22-27 decembrie 1989 când s-au înregistrat oficial 942 de morţi şi peste 3.000 de răniţi?

3. În guvernul Petre Roman aţi fost ministru al Culturii, inclusiv al culturii civice şi politice care reînviase absolut miraculos după 45 de ani de comunism, respectiv de mancurtizare spirituală la care poporul român a fost condamnat de criminali precum Leonte Răutu. Conform Raportului final, «regimul politic instalat după căderea oficială a comunismului a fost de esenţă neocomunistă». De ce prin tăcerea dvs consimţitoare, aţi legitimat instaurarea unui regim neocomunist?

4. Citez iarăşi din Raportul final: «În iunie 1990, manifestaţia a fost reprimată cu o bestialitate fără precedent, şocând întreaga lume civilizată şi compromiţând extrem de grav imaginea României. Represiunea tipic comunistă a manifestaţiei (anticomuniste) din Piaţa Universităţii, a presei libere, a partidelor democratice şi a societăţii civile a fost organizată de către puterea politică cu implicarea SRI, a Armatei şi a Poliţiei. Potrivit declaraţiilor generalului-magistrat Dan Voinea, care a cercetat, prin Ministerul Justiţiei, evenimentele din iunie 1990: (…) „S-a dorit instaurarea terorii”.» Domnule Pleşu, de ce, prin tăcerea dvs consimţitoare, aţi legitimat: (1) mineriadele din 28-29 ianuarie 1990, 18-19 februarie 1990 şi 13-15 iunie 1990, (2) reprimarea violentă a democraţiei şi a libertăţii de exprimare, (3) subminarea alegerilor libere? De ce aţi consimţit, prin tăcerea dvs, ca puterea politică din care aţi făcut parte să reprime bestial manifestaţia din Piaţa Universităţii, presa liberă, partidele democratice şi societatea civilă? De ce aţi legitimat instaurarea terorii?

5. De ce, domnule Pleşu, nu aţi încercat să opriţi fratricidul din 13-15 iunie 1990, cu toate că eraţi cel mai respectat membru al guvernului, alături de dl Mihai Şora, fondator al GDS? De ce nu v-aţi respectat angajamentul că, prin demisia dvs din guvern, veţi dezavua reprimările bestiale din 13-15 iunie 1990, asemenea d-lui Şora? De ce domnia sa a avut demnitatea de a-şi respecta angajamentul şi a demisionat (în iunie 1990) din guvernul în care fusese ministru al Învăţământului, iar dvs, în loc să vă daţi demisia promisă, aţi decis să rămâneţi în guvernul care a comis atrocităţi care au oripilat întreaga lume? O „minima moralia” ar fi fost suficientă ca să vă daţi demisia.

6. De ce începând din 2000 până în 2004, aţi sfidat legea CNSAS care prevedea că nu poţi fi membru în colegiul CNSAS dacă ai fost membru în PCR? Aţi fost membru PCR. (Menţionez că în anul 2000, conducerea PNŢCD mi-a propus să fiu reprezentatul acestui partid în colegiul CNSAS. Am refuzat întrucât am fost membru PCR, chiar dacă am fost un membru de rând. Conducerea PNŢCD m-a rugat să recomand în locul meu pe cine cred de cuviinţă. L-am sunat pe Horia Patapievici să-l întreb dacă a fost membru PCR. Mi-a spus că nu, astfel încât l-am recomandat – în scris – prezentându-l ca pe un înalt reper de moralitate.)

Domnule Pleşu, aveţi obligaţia morală de a scrie şi Despre demoni, nu numai Despre îngeri. În perioada decembrie 1989 – iunie 1990, aţi fost coleg de guvernare cu criminali condamnaţi de justiţie, Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac. Se spune că dacă dai mâna cu cei ale căror mâini sunt pline de sânge, aproape că nu mai poţi să te speli.

Vă veţi elibera de chinuitoarea povară a acestor întrebări numai dacă veţi răspunde la ele.

Vă mai rog să clarificaţi următoarele texte din scrisorile pe care i le-aţi trimis în anii ’80 dictatorului Nicolae Ceauşescu: «Am avut ocazia să aduc la cunoştinţa unui lucrător al Ministerului de Interne opiniile mele critice privind „meditaţia transcendentală”». / «Chestionarul semnat de mine nu mi s-a părut a conţine date care să intre în contradicţie cu loialtatea mea faţă de partid şi de stat. De altfel, n-am tăinuit conţinutul lui (şi aşa-numita „mantra”) de îndată ce am avut prilejul să relatez unui lucrător al Ministerului de Interne toate informaţiile cuprinse şi în prezentul memoriu.»

Fragmente din SCRISOAREA DESCHISĂ TRIMISĂ DE D-L BATA MARIANOV,

fost coleg de facultate şi de an al d-lui Andrei Pleşu

(Facultatea de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, anii 1966-1971)

Către Sorin Ilieşiu, membru al Grupului pentru Dialog Social

Marea păcăleală

Dragă Sorine, am aflat despre recentele tale luări de poziţie în legătură cu situaţia din România, în incitante emisiuni la televiziune. Le-am aflat prin internet şi alte medii electronice, dar şi din relatările prietenilor din ţară şi exil. Era vorba (cum ar putea fi altfel?) despre personaje controversate ale perioadei postdecembriste, implicate în evenimentele recente. Am tras concluzia că situaţia se clatină rău de tot şi că, în sfârşit, românii nu se vor mai lăsa multă vreme „aburiţi”… (…)

Cu toate reticienţele pe care le-am păstrat în faţa tinereţii oportuniste a lui Andrei Pleşu (atributul de oportunist e cel mai blând), totuşi m-am bucurat pentru evoluţia sa ulterioară. O apreciam ca fiind o schimbare pozitivă şi destul de „iluminată”. În decursul acestor 22 de ani de „tranziţie” în care, de fapt, nici nu ne-am mai văzut, am vorbit de câteva ori la telefon, scriindu-i şi câteva scrisori– la care, bine înţeles nici nu mi-a răspuns. Sentimentele mele faţă de el, cu toate bunele mele intenţii, au fluctuat incert. Spre deosebire de tine, eu nu i-am cerut nici un fel de „socoteală” asupra biografiei sale; deci, nici nu a trebuit să-mi răspundă atăt de sever cum a făcut-o cu tine: „N-am a-ţi da socoteală…!” De fapt, într-un fel, omul are dreptate: el crede că evoluţia lui a fost una dreaptă şi luminoasă, din moment ce toată lumea îl laudă (sau l-a lăudat, până nu de mult). În acest caz, are dreptul să se mire de ce vin unii să-l tragă de mâneca cu fel de fel de întrebări: „Ce treabă are „x” sau „y” să se amestece în biografia mea?”, îşi va spune dumnealui. Numai că situaţia se poate schimba total în cazul în care cel în cauză s-a expus public aşa de intens cum a făcut-o el. Dacă cineva îşi arogă hedonic şi fără reticienţe postura de creator de opinie şi pe cea de purtător de cuvânt al conştiinţei neamului, se poate aştepta şi la faptul ca cineva, cândva, să-l întrebe de una sau de alta… (…)

În ce mă priveşte, până acum, n-am spus mare lucru împotriva lui – de fapt, aproape nimic (cu excepţia acelei scrisori în legătură cu bombardarea Serbiei, cînd el era ministru de externe). (…)

Faţa lumii se schimbă puternic, nici cea a României nu poate rămâne la fel. A apărut, chiar în viaţa publică, o generaţie tânără, decomplexată faţă de trecut, informată şi, de ce să nu recunoaştem, cam disperată. Pentru aceştia, „piruetele biografice” întortochiate şi contradictorii a lui Andrei Pleşu (şi ale altora ca el), foarte iscusit împachetate într-un fals martiriu de ex-disidenţi, începe să nu mai fie o garanţie morală. În orice caz, nu una care să mai justifice imbatabilele poziţii pe care şi le-au monopolizat neruşinat. De douăzeci şi ceva de ani asta fac: s-au aşezat boiereşte pe sfântul tron cultural şi nu mai lasă pe nimeni să se apropie de sanctuar. Cenzurează şi admonestează la fel de drastic cum se făcea şi pe vremea „odiosului”. Aşa stând lucrurile, mă gândesc că aceşti copii or avea tot dreptul să le tragă picioare în fund celor care au contribuit substanţial la aducerea ţării la sapă de lemn.

Nu de mult am terminat de citit cartea lui Adrian Marino – „Viaţa unui om singur”. …Ce să-ţi mai spun? Mi-au dispărut şi ultimele şovăieli vizavi de marea majoritatea „disidenţilor” români din vremea „iepocii de aur”, o băşcălie fără pereche. Dacă ne vom lamenta şi întreba mereu, de ce nu avem o societate civilă demnă şi responsabilă, fără a găsi răspunsul potrivit, vom continua să orbecăim prin conurile de umbră ale istoriei pe care ne-o vor dicta alţii. Nu vom înţelege nici de-acum înainte mare lucru dacă nu vom porni cu analiza de la acea băşcălioasă înclinaţie de vituperare. Teatrul absurdului nu se putea naşte decât în România!

Dă-mi voie să-ţi povestesc doar două episoade – poate de mult uitate de alţii – din trecutul „de generaţie”, al meu şi al „ayatolahului” sufletesc al românilor: eram, cred, prin anul 5 la Institutul de artă „N.Grigorescu”, eu student la sculptură, iar Andrei Pleşu la Istoria şi teoria artei. Era, nu cu mult, poate doar un an după Mişcările studenţeşti din 1968. Dictaturii lui Ceauşescu i se făcuse frică ca nu cumva, chiar tardiv, scânteile de la Paris şi alte locuri fierbinţi, să ajungă şi la noi. Atunci, preventiv, s-a mărit presiunea asupra noastră: diverse prelucrări ideologice, măsuri drastice pentru orice abatere, exmatriculări etc.

Într-o după amiază am fost convocaţi la Centrul studenţesc „Grigore Preoteasa” – toată suflarea studenţească de la cele trei institute artistice: Arte plastice, Conservator şi Teatru. Prezenţa era absolut obligatorie. Cel care ar fi lipsit se putea alege cu urmări grave – ni se spusese înainte. Noi, grupul de sculptori – cărora li se spunea „Gibonii” -, eram ca deobicei undeva prin ultimele rînduri, ca să fim cât mai departe de „oficiali”. Şi, bineînţeles, circula din mână în mână, pe ascuns, nelipsita noastră sticlă de votcă. În prezidiu, la tribună, cine crezi că se afla alături de tovarăşii de la Comitetul Central UTC? Nimeni altul decât colegul nostru, viitorul „teoreticean” Andrei Pleşu. Până au vorbit ceilalţi tovarăşi nici nu ne-am sinchisit, dar, când a luat cuvântul Andrei, am ciulit cu toţii urechile. Răposatul Mihai Mihai, care stătea lîngă mine, îmi dădu un ghiont: „Mă, fii atent, ăsta vorbeşte împotriva noastră !”…

Andrei Pleşu era pe-atunci „ucenicul vrăjitor” al maestrului Frunzetti, marele păpuşar al culturii române şi se pregătea să rămână asistentul acestuia. Deci, cu alte cuvinte, avea de urmat o strălucită carieră universitară pentru care, nu-i aşa, trebuia să „dea puternic din vâsle”: era, în acelaşi timp, secretar UTC (PCR ?), secretar al Asociaţiei studenţilor din artă sau mai ştiu eu al cărei drăcovenii… Ce spunea Andrei Pleşu atunci? Pot reproduce doar vag, din memorie: zicea, printre altele că, într-adevăr, s-au înregistrat până atunci foarte multe, chiar prea multe acte de indisciplină în institutul nostru şi că aşa ceva a fost posibil numai pentru faptul că pregătirea noastră ideologică a avut mari deficienţe… Dacă bine îmi aduc aminte, chiar arăta de la tribună cu mâna înspre noi (nu mai sunt, totuşi, chiar aşa de sigur de acest amănunt; la urma urmei, au trecut vreo patruzeci şi ceva de ani de-atunci…) „Dar, aşa ceva – spunea el în continuare – nu se va mai repeta în viitor!”. Îşi luase angajamentul în numele nostru, al tuturor studenţilor artişti, el, colegul nostru de generaţie şi viitorul teoreticean Andrei Pleşu.

O a doua secvenţă, cu şi despre el: era după ce se întorsese de la „domiciliul său forţat”, de la Tescani. Eram personal de faţă, la o masă de cârciumă (cred că, era deja alcătuit „Grupul 8+1” ); Andrei Pleşu ne povestea cu stilul său hâtru, din amintirile de „arestat”. Cică îl păzeu doi ofiţeri de Securitate, unul de grad mai mic, probabil căpitan şi altul de grad mai mare, să zicem maior. Căpitanul avea şi sarcina să facă de mâncare pentru toată lumea. Andrei juca table cât era ziulica de lungă cu maiorul. La un moment dat, în timp ce băteau zarurile, se apropie căpitanul de ei –avea un şorţ alb legat peste pantalonii de uniformă– şi-i spune conspirativ lui Andrei (nu maiorului!) frecându-şi palmele cu satisfacţie: „Nea Andreiaş, am făcut rost de o brânzică extraordinară” (Andrei îl imita cu talentul său de actor înnăscut). Căpitanul îşi duse trei degete la gură, ale căror vîrfuri le sărută zgomotos „Nea Andreiaş, pe legea mea, aşa ceva n-ai mai mâncat de mult. Ce zici, facem o mămăliguţă cu brânză şi, mai trântim şi două ochiuri pe de-asupra?” După aceea, Andrei, imitându-se pe sine, ca un adevărat Domn Goe ce era, îi răspunse plictisit: „Lasă-mă, dom´le, în pace, nu vezi că sunt ocupat ? Fă orice, numai să fie ceva bun !”…

Mi-am amintit de toate poveştile acestea nu de mult, în timp ce citeam din cartea bietului Adrian Marino: opt ani de ocnă grea şi încă cinci-şase de deportare în Bărăgan… Andrei Pleşu, erou naţional al rezistenţei anticomuniste, iar Adrian Marino, un veşnic marginalizat (?)… Mi-am mai amintit şi de detenţiile altor disidenţi, de pe alte meleaguri, mai puţin băşcălioase ca ale noastre (Havel, Adam Mihnick sau alţii). (…)

În luările tale de poziţie era vorba de Leonte Răutu şi de alţi ideologi de sorginte comunistă. Pe Răutu îl numeşti „groparul culturii române”. Sunt de acord cu tine că poate fi numit aşa, numai că, mă mir de naivitatea de care dai dovadă, crezând că odraslele lor – colegi de-ai tăi din Grupul de Dialog Social -, care, încă mai mănâncă „pâinică culturală” de la mămuca Românie, pot fi total altceva decât au fost părinţii lor (?). Andrei Oişteanu, de exemplu, e văr primar cu fata lui Leonte, respectiv cu Anca Răutu (actualmente Oroveanu), care Anca, la rândul ei, este mâna dreaptă a lui Andrei Pleşu, adjunctă la Colegiul Noua Europă (Fundaţia Noua Europă). Toţi aceştia se ştiu de mici, din Cartierul Primăverii, au mers la aceeaşi şcoală, s-au jucat „de-a doctorul” când erau de-o şchioapă. După aceea, mulţi dintre ei au ajuns la Facultatea de Istoria şi teoria artei – i-au băgat tăticii şi mămicele lor acolo, că dădea bine la imagine. Era şi fata lui Borilă printre ei, pe care o curta Valentin Ceauşescu, venea şi el destul de des la vestitele petreceri ale Institutului de artă unde, la un moment dat, găseai mai mulţi ghitarişti pletoşi decât la Conservator. Celor din „Primăverii” nu le făcea nimenea nimic, numai pe noi ne fugărea miliţia să ne taie pletele şi să ne radă bărbile… Sorine, toţi aceştia sunt din una şi aceeaşi gaşcă. Sunt la cataramă cu Petre Roman (puţin mai mare ca ei), fiul lui Valter Roman, şeful politic al armatei române de pe vremea lui Stalin (atunci când părinţii noştri erau la ocnă, ca deţinuţi politici)… Ce fac aceşti domni şi doamne acolo, la Fundaţia „Noua Europă” – înfiinţată special pentru ei, ca să aibe lefuri frumuşele? La ora actuală nu fac nimic remarcabil: doar taie frunze la câini pe banii „tăiaţi” de Băsescu din amărâtele de pensii ale lui nea Grigore şi tanti Mărioara… Cel puţin, Patapievici la Institutul Cultural Român împreună cu Mircea Mihăieş, mai fac din când în când câte-o tâmpenie, cum ar fi, de exemplu, a compara neamul românesc – pe spinarea căruia trăiesc ca ploşniţele – cu o fecală… Ce crezi, are nevoie Băsescu la Institutul de cercetare a crimelor comuniste de un om ca Marius Oprea care să umble pe dealuri şi păduri, prin vânt şi ploaie, căutând gropi comune ale celor împuşcaţi de comunişti? Hai să fim serioşi! Băsescu, ca toţi inculţii, are nevoie de obedienţi, de oameni pro-forma, care să nu facă nimic altceva decât să-l laude pe el, prezentându-i imaginea publică în culori, dacă nu chiar aşa de strălucitoare ca pe vremea lui Pingelică, atunci, cel puţin „acceptabile”… Ce să mai spun, Sorine? Halal de Dialog Social cu toţi aceştia… (…)

Da! Vreau să fiu bine înţeles: la sfârţitul acestei scrisori – care nici nu ştiu cât de deschisă sau publică va ajunge –, vreau şi eu să-i cert pe intelectualii-trişori (…). Îi învinuiesc de colaboraţionism şi pupincurism politic. Acum este vorba – nu mai încape nici o îndoială – de cei cărora li se spune „intelectualii lui Băsescu”; mâine sau poimâine, când acela nu va mai fi la putere, ne vom pomeni, poate, cu alţii care vor face la fel. Dar să nu-mi spună dânşii mie (cei de azi) că, vezi Doamne, dacă era Geoană la Cotroceni, era şi mai rău. Poate era mai rău, sau poate, numai, la fel de rău (?)… Şi pe vremea lui Ceuşescu am auzit slogane asemănătoare: „Bine că-l avem pe Ceauşescu că altfel rămâneam cu ruşii agăţaţi de gât” …Ce importanţă mai are cine e la Cotroceni şi, mai ales, ce viitor ne aşteaptă dacă această ţară nu mai are spirite curajoase, generoase şi, într-adevăr liber cugetătoare?…

E adevărat, din păcate, suntem o cultură mică: scriitorii şi artiştii acestei ţări nu beneficiează de o amplă piaţă de desfacere a valorilor simbolice. Şi, din nou spun „din păcate”, ca să poată supravieţui, ei trebuie să se agaţe de câte-o „ţâţă bugetară”. Dar atunci măcar s-o facă demn şi cât se poate de onest şi nu isteric ca Patapievici sau alţi mihăieşi…

Numai bine la toată lumea!

Bata Marianov, sculptor alfabetizat
Frankfurt pe Main, 8 februarie 2012

1. În iunie 2005, GDS a relansat (sub numele „Apel pentru România”) pe prima pagină a Revistei 22 a GDS „Proclamaţia pentru România” publicată de mine în apr. 2005. În martie 2006, GDS a lansat apelul (iniţiat de mine) pentru condamnarea regimului comunist ca ilegitim şi criminal, apel publicat de Revista 22 şi de websaitul GDS http://www.gds.ong.ro/apel.htm; apelul a avut ca anexă raportul neoficial redactat tot de mine în 2005, publicat de „Revista 22″ în martie 2006 http://www.revista22.ro/raportbrpentru-condamnarea-regimului-politic-comunist-ca-nelegitim-si-criminal-2567.html. Apelul iniţiat de mine pentru condamnarea internaţională a comunismului, semnat de sute de personalităţi din România (inclusiv de dvs, dar numai după ce v-am rugat ca pe Dumnezeu) şi din afara ei (precum Vl.Bukovsky, St.Courtois, André Glucksmann, Al.Litvinenko, M.Lovinescu) a fost publicat de Revista 22 în dec. 2006 http://www.revista22.ro/apel-pentru-condamnarea-internationala-a-criminalitatii-si-nelegitimit-3326.html.

Sinecuri pentru prietenii Cotrocenilor

Mai mulţi membri ai GDS – unii chiar din garda nouă – au fost răsplătiţi pentru serviciile aduse Palatului Cotroceni şi PDL. Iată-i pe cei care sunt acum în funcţii: Cătălin Avramescu – fost consilier prezidenţial, actualmente ambasador; Horia-Roman Patapievici – şef al ICR; Vladimir Tismăneanu – şef al ICCMER; Ioan Stanomir – şef al ICCMER; Alexandru Lăzescu – director general al TVR; Monica Macovei, Cristian Preda – europarlamentari; Sever Voinescu – deputat. (Chiar dacă ultimii trei au fost aleşi, desemnarea lor drept candidaţi ai PDL a reprezentat o recompensă, mai ales că ei nu erau membri ai partidului.) La 1 februarie, ziua excluderii lui Ilieşiu, mai erau în funcţii Teodor Baconsky – fost ambasador, fost ministru şi Rodica Culcer – fostă şefă a celui mai important departament din TVR. Tot la capitolul foşti demnitari poate fi încadrat şi Andrei Pleşu.

Demnităţile deţinute de Mircea Diaconu (senator PNL) şi Răzvan Popescu (preşedinte CNA) nu se datorează apartenenţei la GDS.

Alţi prieteni ai preşedintelui

Printre membrii GDS se regăsesc şi câţiva dintre propagandiştii portocalii, cei mai notorii fiind Andreea Pora, Andrei Cornea, Thomas Kleininger şi Gabriel Liiceanu.

Revista „22″ condusă de Rodica Palade (redactor-şef) şi Andreea Pora (redactor şef-adjunct) este o publicaţie exclusivistă pentru autorii care preamăresc regimul. În afara membrilor GDS, în „22″ mai publică Dan Tăpălagă, Cristian Pătrăşconiu, Tia Şerbănescu, Brânduşa Armanca, toţi corifei ai slovei portocalii. Câteva dintre titlurile din „22″ sunt sugestive: „Slugile lui Voiculescu şi Antonescu”, „Crin Antonescu şi mocirla ispitei” (autor Vladimir Tismăneanu).

Opozanţii sunt în minoritate

În GDS se află şi câteva personalităţi care se opun deschis preşedintelui Traian Băsescu. Este vorba de Doina Cornea, Marius Oprea şi liberalul Mircea Diaconu. Nu sunt fani Băsescu şi merg pe o linie neutră Stere Gulea, Anca Oroveanu, Alin Teodorescu, Adrian Cioroianu. Veteranii Mihai Şora şi Şerban Rădulescu-Zonner sunt mai puţin activi şi se menţin tot pe linia neutralităţii.

DANIEL CONSTANTIN,LIDERUL P.C.:BASESCU SI-A ALES DISCURSUL IN PARLAMENT INTRUCAT PE 7 MARTIE CCR JUDECA CONTESTATIA USL PRIVIND CABINETUL BASESCU 6!

25 feb.

Liderul PC: Băsescu vrea să se adreseze unei instituții pe care a avut grijă s-o denigreze.

Uniunea Social Liberală nu crede în sinceritatea demersului preşedintelui Traian Băsescu care intenţionează să susţină un discurs pe 7 martie în plenul Parlamentului, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin.

El a anunţat că demersul USL privind greva parlamentară va continua şi a precizat că dorinţa lui Băsescu de a se adresa Parlamentului nu schimbă cu nimic această formă de protest.

„Poziţia preşedintelui de a intra în dialog cu Parlamentul nu este credibilă. Nu credem că este o dorinţă sinceră de dialog a preşedintelui, mai ales că vine în faţa unei instituţii pe care a avut grijă să o denigreze de-a lungul timpului. Probabil că va vorbi, ca şi în alte dăţi, subalternilor, angajaţilor domniei sale, cărora le va transmite şi le va impune, aşa cum a procedat şi până acum”, a afirmat preşedintele PC.

Potrivit acestuia, forma Opoziţiei de protest parlamentar îi pune în reală dificultate atât pe Traian Băsescu, cât şi „pe supuşii acestuia”.

„Numai la Senat este foarte clar că Puterea nu poate să-şi treacă decât foarte greu iniţiativele legislative. Este forma noastră radicală la care nu doream să ajungem de a ne manifesta, dar, atât timp cât principiile democraţiei de bază au fost încălcate de această Putere, nu putem sta nepăsători şi trebuie să acţionăm”, a argumentat Constantin, adăugând că acţiunile antidemocratice din partea actualei Puteri „sunt zilnice”.

Liderul conservatorilor a menţionat că, atunci când Parlamentul „îşi va recăpăta” rolul de legiuitor, USL va reveni la lucrări şi va continua să lupte cu „arme” democratice pentru a-şi impune credinţele de partid.

Traian Băsescu vrea să adreseze Parlamentului un mesaj cu privire la probleme de politică internă, pe data de 7 martie, potrivit unei scrisori transmise vineri de şeful statului preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Vasile Blaga şi Roberta Anastase.

PRECEDENTE CEDO IN CAZUL LOCOTENENTULUI ALEXANDRU GHEORGHE:CADETUL GREC GREGORIADIS REPUS IN DREPTURII!

25 feb.

Există precedente la CEDO!
„Locotenentul Alexandru” al Greciei, cadetul Gregoriadis, a fost repus în drepturi.

Decizia ministrului Apărării, Gabriel Oprea, de eliminare din structurile active ale armatei a locotenentului protestatar Alexandru Gheorghe, prin semnarea trecerii acestuia în rezervă, nu rămâne fără urmări. Locotenentul va înainta un raport către ministru pentru reexaminarea acestui caz.

Generalul (r) Ion Panaitescu, avocatul locotenentului, spune că există posibilitatea ca ministrul Oprea să trimită spre reanalizare acest caz celor care au făcut propunerea de trecere în rezervă, deoarece nu s-a ţinut cont şi de argumentele apărării.

„Există posibilitatea ca ministrul să solicite un nou raport, de această dată complet, în urma căruia să ia o nouă decizie. În cazul menţinerii acestui ordin, vom fi nevoiţi să apelăm la o instanţă civilă, poate vom merge chiar la CEDO. Există precedente acolo, de notorietate fiind cel al cadetului Gregoriadis din armata greacă, repus în drepturi după ce fusese înlăturat din armată, un caz civic, similar cu cel al locotenentului Alexandru. Nu cred că se va ajunge totuşi până acolo. Normal ar fi fost ca acel comandant de la Flotila 71 să fi fost un bărbat adevărat, să fi fost demn şi să fi cerut ministrului rezolvarea cazului în unitate, cu ofiţerii de acolo. S-au speriat cu toţii, crezând că ministrul Oprea doreşte trecerea în rezervă a locotenentului”, a mai spus generalul Panaitescu.

%d blogeri au apreciat: