Arhiva | 3:39 pm

CRISTIAN TUDOR POPESCU:DE LA N.CEAUSESCU N-AM VAZUT UN DELIR GRANDOMANIACAL CA ACELA OFERIT DE BASESCU NATIUNII!

7 mart.

Băsescu pune tunul pe morile de vânt
de Cristian Tudor POPESCU Postat la: 07.03.2012 16:16 .

De la N. Ceauşescu n-am mai văzut un delir grandomaniacal ca acela oferit azi de T. Băsescu naţiunii.

De la N. Ceauşescu n-am mai văzut un delir grandomaniacal ca acela oferit azi de T. Băsescu naţiunii. Din munţii Apuseni, unde a mai fost încă o dată agent de lobby al exploatării aurului de la Roşia Montană, preşedintele a zburat la Sinaia, unde s-a îngrozit în legătură cu posibila invadare a Văii Prahovei de către armada morilor de vânt, cu care s-a luptat imediat pe plajele Mării Negre, pentru a scoborî apoi în adâncurile zisei mări, de unde a explicat cum e cu exploatarea gazelor de şist. Energie, muncă, salarii, pensii, agricultură, educaţie, sănătate, reorganizare teritorială, IT, ce are de făcut UE, totul a beneficiat de indicaţiile sale preţioase, poate doar creşterea viermilor de mătase să fi scăpat. Aproape că m-au deranjat cei care i-au întrerupt fluxul gândirii strigându-i „demisia!” din balcoane.
Magistralul discurs a fost adresat preţ de un ceas şi jumătate, cu rânjetele şi hăhăielile încântării de sine, unui for legislativ în care parlamentarii opoziţiei lipseau, iar cei ai puterii îşi butonau telefoanele şi laptopurile, când nu aţipeau sau se uitau pe pereţi. Undeva în sală, pierdut sub ochelari, exista şi un premier. Poate şi un guvern.
Parcă niciodată n-a fost mai limpede că geniul Carpaţilor şi Dunărea Gândirii s-au vărsat în Marea Neagră.
Fireşte că singurul lucru care contează în toată inundaţia de vorbe este ordinul dat coaliţiei la putere, în văzul lumii, să mărească salariile şi pensiile cum o şti.
„Prin urmare, la ce bun acest nou guvern de trepăduşi, în frunte cu ‹intelighentul› Ungureanu? La un singur lucru – liber la pomeni electorale, ca să mai dreagă cât de cât imaginea PDL până în alegeri. Odată Boc înlăturat, va fi reevaluată afirmaţia categorică a aceluiaşi domn Băsescu, cum că nu vede de unde s-ar putea lua bani din buget pentru mărirea salariilor şi pensiilor.” , scriam la instalarea cabinetului Ungureanu. Dl Băsescu n-a dorit câtuşi de puţin să mă contrazică. Prin urmare, nu-mi rămâne decât să transcriu şi finalul acelui editorial:
„Frumos. O singură observaţie aş avea. Mituirea publicului cu bani publici în an electoral au mai încercat-o şi alţii: guvernul Văcăroiu în 1996, guvernul Năstase în 2004, ba chiar şi executivul condus în 2000 de Mugur Isărescu, candidat în acelaşi timp la preşedinţia României. Nimeni n-a refuzat banii sau produsele, dar mituitorii guvernamentali au picat cu toţii la vot.
Aşa că tot mai sigur mi se pare votul-viteză ce n-a văzut Parisul”.

Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul

VALEA JIULUI IN FIERBERE:PESTE 5000 DE MINERI SCANDEAZA IMPOTRIVA CABINETULUI BASESCU 6 SI VOR BLOCA VALEA JIULUI!

7 mart.

Peste 5.000 de mineri din Valea Jiului scandează lozici împotriva Guvernului.

Peste 5.000 de mineri din Valea Jiului protestează pe străzile din localit[‘ile V[ii Jiului, scandând lozinci împotriva Guvernului. Minerii, majoritatea îmbrăcaţi în salopete, sunt de la toate cele şapte exploatări din Valea Jului, respectiv Lonea, Petrilea, Livezeni, Vulcan, Paroşeni, Lupeni şi Uricani. Ei scandează lozinci împotriva Guvernului şi ameninţă că şi-au pierdut răbdarea. Manifestanţii sunt însoţiţi pe traseu de către jandarmi.

Înainte de a pleca în marş, ortacii au cântat imnul minerului în curtea CNH şi au ţinut un moment de reculegere pentru minerii care şi-au pierdut viaţa de-a lungul timpului în subteran, subliniind totodată că guvernanţii îşi amintesc de ei numai în momentul în care în minele din Valea Jiului se întâmplă tragedii, potrivit Mediafax.

La Ministrul Economiei în cursul dimineţii de miercuri au loc negocieri pentru preţul gigacaloriei pentru huila din Valea Jiului, plătită în luna februarie cu 75 de lei, pentru celelalte luni din 2012 trebuind negociat un nou preţ. În prezent, între CNH şi cele două termocentrale care cumpără huila nu există un contract pentru preţul gigacaloriei.

Pe de altă parte, miercuri la prânz reprezentanţii Companiei Naţionale a Huilei şi o delegaţie a minerilor formată din trei lideri de sindicat şi trei mineri vor pleca la Bucureşti pentru negocieri la Ministerul Economiei.

Peste 2.000 de mineri de la cele şapte expoatări din Valea Jiului s-au adunat, miercuri dimineaţă, în curtea Companiei Naţionale a Huilei (CNH) din Petroşani, pentru a continua protestele declanşate cu trei zile în urmă.

DELIRUL UNI DICTATOR SI FLUTURASII ANTI-BASESCU ARUNCATI IN PARLAMENT!

7 mart.

Vezi ce conțineau fluturașii anti-Băsescu aruncați în Parlament.

Discursul preşedintelui Traian Băsescu din Parlament a fost întrerupt de mai multe persoane aflate în balcoane, care au strigat „Demisia!” şi au aruncat cu hârtii pe care scria „Traian Băsescu, întâiul şi ultimul”.

În plin discurs al şefului statului, câteva persoane au început să strige din balcoane „Demisia!”.

Băsescu şi-a întrerupt discursul, spunându-le râzând celor din balcoane să aştepte să-şi termine cuvântul. „Bine, aşteptaţi să îmi termin cuvântul…”, le-a transmis preşedintele protestatarilor.

Preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a intervenit şi a cerut să fie asigurată liniştea în sala de plen.

„Domnilor, mergeţi la dânsul şi chemaţi-l”, a revenit Băsescu, referindu-se la o persoană aflată la balcon.

Protestatarii au aruncat cu hârtii în sala de plen pe care era scris: „Traian Băsescu, întâiul şi ultimul preşedinte, prin dizgraţia lui Dumnezeu şi furtul voturilor membrilor naţiunii în viaţă şi a celor trecuţi la cele veşnice, preşedinte al României, la toţi de faţă şi viitori să trăiţi bine”.

Pe o altă pagină, bătută la maşină şi aruncată de la balcon, era scris un text ca şi când acesta ar fi venit din partea preşedintelui Traian Băsescu: „Demisionez, pentru mine şi pentru întreaga mea camarilă mafiotă, renunţăm la toate prerogativele. Las poporului român şansa de a-l repune în drepturi pe majestatea sa Regele Mihai I, corectând astfel actul nedrept de la 30 decemrbie 1947”. Pe o altă pagină era un text cu titlul „Mihai I-ul, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României”.

BASESCU HUIDUIT IN PARLAMENT!

7 mart.

Discurs, în absența Opoziției
Traian Băsescu, huiduit în Parlament.

Preşedintele Traian Băsescu se adresează Parlamentului. Opoziţia şi-a anunţat absenţa şi de la acest eveniment.

În timpul discursului preşedintelui, un grup de participanţi la şedinţa Parlamentului a început să scandeze „Demisia!”.

Principalele declarații:

Regret că Opoziţia nu este în Parlament.

Dacă avem un garant real al democraţiei în România, acesta este Parlamentul. (…) Cred că nu este cea mai bună soluţie să subminezi Parlamentul. Adresez Opoziţiei rugămintea de a reveni în Parlament ca să discutăm problemele existente

Mulţumesc Parlamentului că a fost de acord să mă adresez românilor de la tribună. Am cosiderat că se impunea o întâlnire a apreşedintelui cu Parlamentul

Este important să mă pronunţ asupra a ceea ce am făcut şi unde suntem şi ceea ce eu cred că ar trebui făcut. Ştim cu toţii că Guvernul şi Parlamentul au parcurs o perioadă extrem de dificilă în care s-a încercat stabilirea obiectivelor macroeconomice.

În 2009, România ajunsese în situaţia în care nu se mai putea împrumuta pe piaţă. (…) Vă mulţumesc că aţi acceptat cu costul popularităţii partidelor din arcul guvernamental să adoptaţi măsuri extrem de severe care au afectat cetăţenii României.

Dacă nu s-ar fi luat măsuri în 2010, România ajungea în situaţia Greciei.

Este adevărat că, la începutul anului 2011, o parte din sumele tăiate bugetarilor a fost restituită. Este o datorie a noastră să găsim soluţii pentru ca, în jurul datei de 1 iunie, să reîntregim salariile bugetarilor.

Dincolo de situaţia dificilă creată de criză, trebuie să vă mai mulţumesc încă o dată şi dumneavoastră şi domnului Emil Boc.

În ultimii doi ani, justiţia a devenit mai eficientă

Bacaluareatul de anul acesta a fost proba fundamentală e eşecului reformei din perioada 1997-2004. Implementarea noii legi a educaţiei este fundamentală pentru ca România să aibă o şansă.

Reorganizarea administrativă necesită un timp de tranziţie de patru ani. Propunerea mea este să adoptaţi în discuţii cu opoziţia reorganizarea administrativă a ţării. Nimeni nu poate convinge pe nimeni că o ţară organizată administrativ ca pe vremea comunismului mai poate răspunde necesităţilor de azi.

Voi încerca să pun referendumul din 2009 în practică. Cetăţenii au cerut Parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Ştiu că va trebui făcut un efort cu Opoziţia, dar ţineţi cont că votul a fost de peste 80%. Este foarte greu să justifici existenţa a două Camere, când poporul este singurul suveran.

CRISTIAN PETTRESCU ESTE GIGOLO LENUTEEI DI’PLESCOI LA MINISTERUL DEZVOLTARII SI TURISMULUI!

7 mart.

Cristian Petrescu este doar un paravan
Elena Udrea conduce în continuare Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Mult trâmbiţata schimbare de guvern reprezintă praf în ochii românilor. O dovedeşte comportamentul Elenei Udrea, care continuă să împartă pomeni electorale din bani publici. În paralel, premierul Ungureanu joacă în piesa „ştergerea urmelor dezmăţului PDL”.

Udrea dispune în continuare de banii MDRT!

Pe hârtie, ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului este deputatul PDL Cristian Petrescu. În realitate, tot Elena Udrea este cea care ia decizii şi dispune de fondurile ministerului. O dovedeşte „vizita de lucru” efectuată duminică în Drumul Taberei. Aici, Elena Udrea, împreună cu primarul sectorului 6, Cristian Poteraş, s-a întâlnit cu preşedinţii unor asociaţii de locatari (categorie de persoane utilizată de PDL ca agenţi electorali, şi nu numai în Bucureşti, ci în toate oraşele mari din ţară – n.a.) şi s-a comportat ca şi când tot ea ar deţine portofoliul MDRT.

Un filmuleţ realizat de PaginademediaTV surprinde nu doar „indicaţiile preţioase” pe care Udrea le dă primarului, ci şi soluţiile pe care fosta (?) ministresă le oferă locuitorilor din zonă. Astfel, Elena Udrea – referindu-se la construcţia unui pasaj rutier la graniţa dintre Bucureşti şi comuna Domneşti (Ilfov) – spune la un moment dat: „Ne-am întâlnit cu ei, cu firma (care construieşte pasajul – n.a.) şi cu cei de la Autoritatea de Reglementzare a achiziţiilor publice”. Subiectul îl reprezintă modificarea contractului de execuţie. „Să micşorăm contractul la 4 benzi şi să-l facă tot ei (…). Avem un proiect pe 4 benzi, care este aprobat şi de Consiliul Judeţean Infov”, mai spune Udrea.

După cum se poate observa, calitatea în care vorbeşte Elena Udrea NU are nicio legătură cu deputatul Elena Udrea şi nu are nicio legătură cu membrul PDL Elena Udrea. Pentru că nu intră în atribuţiile unui deputat (şi nici ale partidului în ansamblu) rediscutarea unor contracte, contactarea unor autorităţi publice etc. Limbajul Elenei Udrea este unul clar de ministru, pentru că numai şeful unui minister poate discuta şi rezolva problemele puse pe tapet.

Consiliera lui Petrescu, în suita Elenei Udrea

În finalul filmuleţului, după un calup de indicaţii pe care le dă primarului, Udrea reintră în pielea ministrului şi spune: „Pentru asta o să dăm noi bani la primăvară”. Cine este acest „noi” nu este greu de ghicit.

Elena Udrea nu a venit singură în „vizita de lucru”. Ea a fost însoţită de Luminiţa-Doina Szabo-Kohalmi, cea care ocupă funcţia de consilier personal al ministrului Cristian Petrescu. Este adevărat, înainte de aşa-zisa schimbare de guvern, Kohalmi era consilierul personal al Elenei Udrea. Şi, după cum se vede, este şi acum, chiar dacă este plătită de minister. Am încercat să o contactăm pe domnişoara Kohalmi, dar nu a fost de găsit la birou. Şi, după cum se poate vedea în filmuleţ, în cadre mai apare încă un angajat al MDRT.

Udrea susţine că nu are legătură cu inutilul program „bazine de înot”

După cum se ştie, premierul Ungureanu a început (pentru a spăla imaginea PDL) să şteargă urmele programelor inutile şi costisitoare promovate de ministerul condus oficial până luna trecută de Elena Udrea. Printre acestea, şi mult criticatele programe de construire de săli de sport şi bazine de înot.

Iar dacă Ungureanu şterge urmele, Elena Udrea încearcă şi ea – printr-o replică teatrală – să se spele pe mâini. După anunţul făcut de Ungureanu privind blocarea „programului guvernamental privind piscinele”, Udrea a replicat, susţinând că nu există un astfel de program. „Cred că a fost o figură de stil, deoarece nu există la nivelul Guvernului un program de construit piscine la ţară. Dacă este vorba despre bazinele de înot de la CNI, probabil că Mihai Răzvan Ungureanu s-a referit la Laszlo Borbely şi Vasile Blaga, miniştrii în timpul cărora a început acest program, eu continuând finanţarea doar a unora dintre proiectele în derulare, pentru că stoparea lor însemna irosirea banilor publici deja plătiţi”.

Lucrurile nu stau chiar aşa cum le prezintă Elena Udrea. Este adevărat, programul a fost conceput în ianuarie 2007 de către ministrul Radu Berceanu. În 2008, deci în timp ce Borbely Laszlo era ministrul Dezvoltării – conform unui comunicat al CNI – s-au derulat doar procedurile pentru contractul de proiectare a proiectelor pilot. În 2009, sub ministeriatul lui Vasile Blaga, mai precis începând din luna august au început procedurile pentru licitaţiile publice. Abia din 2010 – deci sub ministeriatul Elenei Udrea – au început lucrările propriu-zise la câteva bazine de înot (care nu sunt utilizabile pentru competiţii sportive de performanţă, sunt de uz didactic, dar vor fi folosite pentru agrement – n.a). Mai mult, pe 17 august 2010, prin Ordinul de Ministru nr.1972, se modifică procedura de finanţare pentru programul bazine de înot. Deci, dacă ar fi vrut ca în perioadă de criză să nu fie risipit inutil banul public, atunci Elena Udrea putea stopa procedurile, iar eventualele pierderi financiare ar fi fost minore. Iar cel puţin pentru un proiect, cel al bazinului unei şcoli din sectorul 2 Bucureşti, Elena Udrea a demarat procedurile din iulie 2011!

Elena Udrea spune – pentru cine vrea să o creadă – că nu a fost partizana programului „bazine de înot”. Iată însă ce declara pe 1 noiembrie 2011 pentru Mediafax: „La câte bazine am construit şi construim în ţară, va trebui să învăţ să înot până la urmă”. Orice alt comentariu este de prisos.

Udrea şi Brînză desconsideră lucrătorii români

Elena Udrea a plecat luni pentru o vizită de două zile în Spania. Ea este însoţită de deputatul PDL de diaspora William Brînză. Cei doi s-au întâlnit – probabil pentru a-şi face reclamă – cu preşedintele lui Real Madrid, Florentino Perez, un potent om de afaceri. Cu această ocazie, Brînză a dat remis un comunicat de presă din care a rezultat ceva năucitor: „Cei doi oficiali (sic!) români au subliniat potenţialul României pentru investitorii străini, dar şi faptul că ţara noastră deţine forţă de muncă încă ieftină, dar calificată”.

Prin afirmaţia din finalul comunicatului, Brînză şi Udrea nu doar că desconsideră lucrătorii români, dar fac şi un rău imens celor care lucrează în ţară şi chiar şi celor care lucrează în Spania. Pentru că o astfel de „reclamă” – „forţă de muncă ieftină” – nu poate conduce decât la intenţiile posibililor investitori de a plăti salarii de mizerie celor care vor lucra pentru ei.

DICTATORUL BASESCU SE ADRESEAZA IN ABSENTA OPOZITIEI PARLAMENTULUI !

7 mart.

Discurs al președintelui în parlament, în absența Opoziției
Băsescu: Adresez Opoziţiei rugămintea de a reveni în Parlament.

Băsescu: Adresez Opoziţiei rugămintea de a reveni în Parlament.

Opoziţia şi-a anunţat absenţa şi de la acest eveniment.

Principalele declarații:

Regret că Opoziţia nu este în Parlament.

Dacă avem un garant real al democraţiei în România, acesta este Parlamentul. (…) Cred că nu este cea mai bună soluţie să subminezi Parlamentul. Adresez Opoziţiei rugămintea de a reveni în Parlament ca să discutăm problemele existente

Mulţumesc Parlamentului că a fost de acord să mă adresez românilor de la tribună. Am cosiderat că se impunea o întâlnire a apreşedintelui cu Parlamentul

Este important să mă pronunţ asupra a ceea ce am făcut şi unde suntem şi ceea ce eu cred că ar trebui făcut. Ştim cu toţii că Guvernul şi Parlamentul au parcurs o perioadă extrem de dificilă în care s-a încercat stabilirea obiectivelor macroeconomice.

LA ORDINUL LUI ZEUS CCR A DECIS:CABINETUL UNGUREANU ESTE LEGITIM!

7 mart.

CCR: Guvernul Ungureanu este legal învestit.

Hotărârea Parlamentului prin care a fost învestit Guvernul Mihai-Răzvan Ungureanu este constituţională, a decis miercuri Curtea Constituţională a României.

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată de un număr de 138 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale PSD şi PNL.

În 16 februarie, liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a anunţat că a atacat la CCR învestirea Guvernului Ungureanu, pe motiv că hotărârea Parlamentului încalcă articolele 1, 64 şi 103 din legea fundamentală.

Potrivit USL, hotărârea Parlamentului a fost adoptată în lipsa avizelor de la comisiile de specialitate.

În opinia USL, existenţa avizelor respective, de la audierea candidaţilor de miniştri, erau obligatorii ca procedură, chiar dacă erau consultative pe fond. Acordarea unui vot de învestitură în plen în lipsa acelor avize, înlocuite cu recomandări de la comisiile care nu au avut cvorum de lucru, încalcă prevederile legale şi constituţionale, consideră deputaţii PSD şi PNL.

%d blogeri au apreciat asta: