Arhiva | 9:01 am

CIRCULA PE NET.MAI EXISTA ROMANIA?.LIDERUL SINDICAL CUPRUMIN,LUCIAN TARAN „NU INTELEG DE CE S-A INSTRAINAT CUPRUL ROMANESC?!”

30 mart.

Liderul sindical al CUPRUMIN, Lucian Ţăran :
Nu mai am cuvinte ! Nu înţeleg de ce s-a înstrăinat cuprul românesc !

Devalizarea resurselor vitale româneşti a atins apogeul. Cedarea la preţ de nimic a rezervelor de cupru , şi a unei companii aflate pe profit, nu mai lasă loc unor interpretări, ci dovedeşte în mod clar procesul de subminare a economiei naţionale. Conform datelor prezentate în interviul de mai jos, şi în urma unui calcul elementar ulterior se ajunge la sume incredibile. Zăcământul aflat în subsolul de la Roşia Poieni, conţine peste 1 miliard de tone de minereu. La un randament de extracţie de 80%, ar fi aproape 3 milioane de tone de cupru, care la această oră se vinde cu 8500 de dolari tona. Adăugând aproape o tonă de aur şi 10 de argint, se poate spune că statul a dat cadou 25 de miliarde de euro, bani care ar fi scos România şi românii din datorii. Investiţia totală ar fi costat doar cât spoturile de promovare difuzate aiurea de către Ministerul Turismului.

Am scăpat şi de cupru, ne stătea în gât …

Aşa este, CUPRUMIN s-a vândut deja, din păcate nici pînă la ora asta nu ştim ce hram poartă cel care a câştigat licitaţia..Pe noi ne interesează ca societatea noastră să-şi păstreze obiectul de activitate, oamenii să-şi păstreze locurile de muncă şi aşa mai departe…

Care ar fi obligaţiile părţii canadiene ?

După cum ştiţi, contractul urmează a fi negociat la Ministerul Economiei, aşa că la momentul acesta nu putem şti. Oricum, logica acestei privatizări a fost lipsa de finanţare. Sunt necesare nişte finanţări, în primul rând pe linie de mediu , pentru a se rezolva câteva probleme trecute în Integrata de mediu, ceea ce înseamnă practic, eliminarea reziduurilor din apă, din haldele de steril şi din iazul de decantare. Apoi , evident, e vorba de utilaje şi instalaţii, care acum sunt din anii 80’ şi cu care noi lucrăm chiar şi aşa. Anul trecut am avut un profit de zece milioane de euro.

Înţeleg eu bine ? Aţi mers pe profit de 10 milioane de euro ?

Da , profit de 10 milioane pe 2011..

În condiţiile în care se lucrează la cât din capacitate ?

La un sfert ! Lucrăm doar cu o singură linie de producţie din patru.

Care ar fi costurile de retehnologizare şi de mediu, pentru ca societatea să lucreze la capacitate maximă ?

Am făcut estimarea necesarului de investiţii şi totul s-ar ridica la 80 de milioane de euro. Capacitatea de producţie ar creşte cam de 4-5 ori

Si implicit şi profitul…Aşadar, la un calcul sumar, …investiţia s-ar recupera în doi ani !

E adevărat, având în vedere şi cotaţiile bursiere pe metale ,care ne avantajează în acest moment, pot spune că da! Dar să vă mai spun şi eu ceva ! Ideea este că noi, care reprezentăm practic salariaţii societăţii, ne-am opus permanent acestei privatizări. Noi credem că statul ar fi trebuit să-şi asume acest zăcământ strategic pentru România şi să facă investiţiile necesare pentru a nu pierde acest zăcământ, să rămână proprietatea statului, iar statul să beneficieze de tot ceea ce presupune acest lucru.

Este adevărat că rezervele sunt estimate undeva la peste 20 de miliarde de euro?

Da, e adevărat, sigur ! Cuprul este produsul principal, iar ca produse secundare avem aur şi argint. Produsul final este concentratul de cupru. Compoziţia este următoarea ; 20% cupru, 3,5 grame la tonă de concentrat, aur şi 50 de grame la tonă, argint.

Per total, câte tone de minereu există în exploatare ?

Zăcământul de la Roşia Poieni este estimat la 1 miliard, poate puţin peste un miliard de tone de minereu de cupru. Acesta este produsul iniţial pe care noi îl transformăm în concentrat de cupru.

Aşadar, suntem incapabili să ne gestionăm resursele şi să dezvoltăm un minerit competent pe un segment strategic, de o mare valoare. Privatizăm degeaba ?

Acesta este şi punctul nostru de vedere. Considerăm că această privatizare nu este în beneficiul nici al salariaţilor, nici al oamenilor din zonă şi cu atât mai puţin al statului român.

Ce se mai poate face ?

Din punctul nostru de vedere, noi o să ne căutăm în instanţă drepturile şi vom contesta această licitaţie…

Vă veţi impune punctul de vedere vis-a-vis de contract ?

După cum ştiţi, în documentaţia de licitaţie a fost anexat şi un contract cadru care se va semna cu viitorul investitor. La tot ceea ce am sugerat noi să se ataşeze a contract, păstrarea obiectului de activitate, a angajaţilor , obligarea investitorului să facă investiţii pe toate liniile, ni s-a răspuns că nu putem obliga la nimic cumpărătorul, că, cică aşa spun normele UE !

Cine a spus aşa ceva ?

Cei de la minister..

Cine ? Concret, ..nume ! Răspunsul instituţiei este semnat de cineva..

E vorba de instituţie..Nu sunt în măsură să vă dau aceste nume. Sunt cei din minister care au şi făcut declaraţii.

Cineva tot va plăti la un moment dat, degeaba se feresc.

Ca să vă spun cum stau lucrurile ! Din punctul acesta de vedere, CUPRUMIN este singura societate din mineritul de neferoase din România care mai rezistă la ora actuală şi concentrează 65 % din rezervele de cupru ale României. Deci, cred că lucrurile acestea ar fi trebuit tratate cu mult mai multă responsabilitate .

Dacă mai aveţi ceva de adăugat… Oamenii de acolo ce spun ?

Suntem dezamăgiţi din toate punctele de vedere. Nun e-am fi aşteptat, mai ales că în ultima vreme, societatea a fost readusă pe linia de plutire şi practic statul îşi ia redevenţe, taxe, plus profitul care merge practice în visteria statului, aşa că practic nu am cuvinte să vă mai spun ce motive au stat la baza înstrăinării cuprului românesc.

DECLARATIE POLITICA:DEPUTATUL ION STAN-CINE DORESTE SUBORDONAREA SERVICIILOR SECRETE?!

30 mart.

Deputatul Ion Stan – Cine dorește subordonarea serviciilor secrete?

Ion Stan – declaraţie politică: – „Proiectul de Lege privind statutul personalului serviciilor de informaţii consacră în plan legislativ practicile anticonstituţionale de subordonare politică a serviciilor de informaţii”

Evaluând tabelul comparativ al celor trei variante ale Proiectului de Lege privind statutul personalului serviciilor de informaţii, vă supun atenţiei următoarele aspecte:

Cunosc destul de bine istoricul proiectelor de iniţiative legislative pentru reglementarea statutului personalului serviciilor de informaţii pentru securitate.

Sunt, de asemenea, şi iniţiator al unui proiect de Lege privind statutul profesional şi de carieră al ofiţerilor de informaţii, care a fost preluat, aşa cum au crezut unii de cuviinţă, în Proiectul de Lege nr. 609/2007.

Eu am avut ataşat propunerii de lege ferenda şi un documentar comparativ privind statutele ofiţerilor de informaţii în alte ţări. Am primit asistenţă documentară de la comisiile de control parlamentar din RF Germania şi Italia, am solicitat şi primit referinţe de la misiunile noastre diplomatice în ceea ce priveşte militarizarea sau demilitarizarea serviciilor care nu acţionează în domeniul informaţiilor militare.

Nu înţeleg (vorba vine!) de ce în proiectul iniţial s-a intervenit fără a ţine seama de ceea ce se află în spatele fiecărui cuvânt din textul care a fost lucrat cu atenţie vreo doi ani.

Nu mă feresc să vă spun că am avut opoziţie şi din partea Guvernului şi a unor grupuri parlamentare. O opoziţie indusă prin maşinaţiuni din partea unor şefi de servicii care, conştienţi că nu vor mai putea folosi serviciile în alte scopuri, au preferat să-şi lase subordonaţii fără statut. Este vorba în principal de şefii structurilor departamentale de informaţii, care excelau în obedienţa lor politică, dar şi de o tendinţă influentă din Serviciul de Informaţii Externe. Aceştia s-au opus în mod constant întregului pachet legislativ al securităţii naţionale, indiferent de iniţiator.

Poate părea paradoxal, dar şi serviciile din afara domeniului informaţiilor – SPP şi STS – au temporizat şi blocat legiferarea domeniului securităţii, revendicându-şi competenţe şi atribuţii prin care să-şi modifice natura şi caracterul conferit în momentul constituirii lor. Înverşunarea acestor structuri era şi este motivată de teama că noile legi le-ar repoziţiona acolo unde le e locul, fiindcă dezvoltarea structurală şi abuzul de competenţe le-a transformat în nişte mamuţi organizaţionali în permanentă cucerire de „teritoriu”.

Cine credea în 1991 că STS-ul va deveni cheia succeselor electorale şi un devalizator al comunicaţiilor persoanelor incomode din instituţiile ale căror reţele le securizează?

Cine credea că SPP-ul îşi va dezvolta o structură de informaţii de câteva ori mai puternică decât serviciul fostei Direcţii a V-a, care niciodată nu a avut atribuţii să urmărească opozanţii regimului, ci să vegheze asupra personalului de casă al înaltei nomenclaturi.

Dacă oamenii din aceste structuri ar avea un statut legal bine definit, ei nu ar putea fi determinaţi să îndeplinească atribuţii nereglementate de lege. Miza statutului personalului serviciilor este, pentru unii „a fi sau a nu fi”.

Aşadar, nu vorbesc în necunoştinţă de cauză. Nu ne găsim în faţa unor intenţii legislative oarecare, ci a uneia cu importante mize politice.

Ceea ce avem în acest demers comparativ nu ne permite decât să constatăm cât de mare este presiunea şi confuzia politică, vădit indusă şi întreţinută în legătură cu statutul acestei categorii speciale de funcţionari publici.

Voi începe cu concluzia. Nu avem o bază serioasă de dezbatere şi decizie. Lipsesc soluţiile juridice, rezultat al parcurgerii etapelor de pregătire a proiectelor de legi în conformitate cu metodologia legislativă şi cu Regulamentul Comisiei

1. Proiectul pe care l-am iniţiat reprezintă o concepţie şi nişte soluţii gândite în urmă cu vreo zece ani. Variantele prezentate nu sunt nici pe departe, din păcate, o aducere în actualitate a gândirii de acum zece ani, ci, dacă avem în vedere chiar şi numai titlul legii, ele semnifică o întoarcere în timp la perioada anilor ’50.

De ce? A schimba, în titlul legii, denominaţia „ofiţeri de informaţii” cu „cadre de informaţii” înseamnă a modifica fundamental însăşi concepţia istorică cu privire la această categorie de funcţionari publici.

Noţiunea de „ofiţer” nu se rezumă la purtătorii gradelor militare, ea are şi alte semnificaţii, între care „titlul dat unor funcţionari cu atribuţii ori însărcinări speciale”. Originea cuvântului „ofiţer” este latinescul „oficius”, devenit sinonim al serviciului public exercitat cu bună credinţă.

„Cadrele de informaţii! – ce sunt şi ce semnificaţie poate avea legiferarea unui statut al cadrelor de informaţii? Autorii propunerii cu ce argumente susţin această modificare? În plină eră stalinistă funcţiona un dicton: „Cadrele hotărăsc totul!”. Chiar nu ştim ce înseamnă asta? Veţi vedea că nu sunt maliţios şi sunt argumente foarte temeinice, care vin să ne demonstreze ce se intenţionează.

Ofiţerii de informaţii, în varianta proiectului de lege pe care l-am iniţiat la începutul anilor 2000, erau „în serviciul naţiunii”, „subordonaţi exclusiv voinţei poporului” – este un principiu constituţional -, „loiali României”, „independenţi de ingerinţe politice şi de altă natură în executarea conduitei profesionale”.

„Cadrele de informaţii” – nu ar mai urma să fie nici în serviciul naţiunii, nici loiale României, nici cu statut profesional garantat, propunându-se eliminarea în totalitate a articolelor respective.

De ce asemenea derapaje politice şi aberaţii juridice?

În primul rând, pentru că cineva încearcă să pună legea în acord cu realităţile greu de imaginat în care se află serviciile în raport cu puterea. Deci se vrea legitimarea practicilor anticonstituţionale de subordonare politică a serviciilor de informaţii.

În al doilea rând, când legea are în vedere „cadre de informaţii”, ea nu vizează oameni, fiinţe, ci obiecte, lucruri.

„Cadru” în limba română înseamnă: ramă în care se fixează un tablou, pervaz al unei uşi sau al unei ferestre; deschizătură într-un zid ocupată de uşă sau de fereastră; mediu sau ambianţă; spaţiu în care este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică; schelet alcătuit din cadre de lemn, de metal sau grinzi de beton armat.

Este adevărat că pluralul „cadre”, devenit aproape un arhaism, este acceptat ca semnificaţie secundară a cuvântului, pentru a şti că în trecut el semnifica: „elemente de conducere şi comandă a unităţilor militare”, „efectivul de bază al salariaţilor unei întreprinderi sau instituţii socialiste”.

Acum întreb: ce vrem să reglementăm? Statutul oamenilor, al ofiţerilor de informaţii care se află în serviciul public ca profesionişti constituiţi şi organizaţi în servicii de informaţii pentru securitate naţională sau statutul unor mercenari depersonalizaţi, reduşi la condiţia de obiecte-instrumente ale puterii?

2. După ce s-a dus o campanie publică susţinută pentru demilitarizarea serviciilor de informaţii, acum se revine asupra intenţiei. Foarte bine dacă trebuie. Dar cine şi ce explică opiniei publice, fiindcă este firesc să apară puternice reacţii de respingere şi de contestare?

2. Au mai rămas puţine elemente de fond privind statutul profesional şi de carieră al personalului serviciilor de informaţii în variantele propuse de iniţiatori!

4. În logica lucrurilor, în absenţa unei concepţii a Legii cadru privind securitatea naţională şi activitatea serviciilor de informaţii pentru securitate, putem discuta despre statutul personalului acestor servicii?

5. Dacă vrem să fim realişti, să recunoaştem că momentul potrivit elaborării şi adoptării legilor domeniului securităţii naţionale a fost ratat, este deja o problemă de care va trebui să se ocupe viitorul Parlament.

În concluzie, variantele Proiectului de Lege privind statutul personalului serviciilor de informaţii propuse spre analiză şi dezbatere sunt departe de ceea ce ar trebui să fie un act juridic care să reglementeze statutul profesional al ofiţerilor de informaţii într-o ţară membră NATO şi UE.

%d blogeri au apreciat: