Arhiva |

TRAIAN BASESCU A TRANSMISPE SITE-UL ADMINISTRATIEI PREZIDENTIALE UN MESAJ CU PRILEJUL SFINTELOR PASTI!

15 apr.

Traian Băsescu, mesaj de Paşte

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care urează ca lumina Învierii să ne călăuzească acţiunile cotidiene şi să ne ajute să lucrăm împreună pentru binele comun.

„Doresc să adresez tuturor românilor urările mele cele mai calde cu prilejul Sfintelor Paşti. Aceste zile în care sărbătorim Învierea Domnului sunt un prilej de a ne bucura în familie, de a fi împreună cu cei dragi şi, totodată, de a ne aminti de cei care au nevoie de sprijinul nostru. Sfintele Paşti sunt o celebrare a înnoirii şi a solidarităţii. Gândurile mele se îndreaptă către toţi românii, fie că sunt în ţară sau în comunităţile din afara graniţelor. Fie ca lumina Învierii să ne călăuzească în acţiunile noastre cotidiene, să ne inspire în alegerile pe care le facem şi să ne ajute să lucrăm împreună pentru binele comun”, se arată în mesajul preşedintelui, postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

PATRIARHUL DANIEL SI PASTORALA DE SFINTELE PASTI-HRISTOS A INVIAT!

15 apr.

Hristos Cel Înviat – Vindecătorul nostru
Patriarhul Daniel, Pastorala de Sfintele Paşti.

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Hristos Cel răstignit şi înviat S-a arătat ucenicilor Săi în seara zilei Învierii Sale, pentru a-i încredinţa că El a trecut prin moarte şi a biruit-o. Trupul lui Hristos n-a cunoscut stricăciunea în mormânt, pentru că era unit cu Dumnezeirea Fiului Cel veşnic. Iar sufletul lui Hristos n-a fost ţinut în iad, tot pentru că era unit cu Dumnezeirea Sa. Moartea, ca despărţire a sufletului de trup, fiind pentru om urmarea păcatului (cf. Romani 6, 23), prima lucrare a lui Hristos după biruinţa Sa asupra morţii a fost aceea de a împărtăşi ucenicilor Săi puterea de a ierta păcatele (cf. Ioan 20, 19-23). Însă, ucenicul Toma, nefiind prezent acolo cu ceilalţi, dar voind apoi să se încredinţeze de adevărul Învierii lui Hristos în chip material, prin simţuri, a zis: „dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25). De aceea, peste opt zile, Hristos-Domnul S-a arătat şi lui Toma, zicându-i: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 27-29). Cu alte cuvinte, fericiţi sunt cei care văd duhovniceşte, cu ochii credinţei, pe Dumnezeu Cel nevăzut, pentru că simt prezenţa Lui dumnezeiască iubitoare şi vindecătoare. Înţelegem că Hristos-Domnul Cel înviat din morţi, cu iubire şi înţelepciune, dojenind şi luminând pe ucenicul Său Toma, îl vindecă de îndoială sau de puţinătatea credinţei lui.

Când s-a atins de trupul omenesc al lui Iisus Cel înviat, Toma a mărturisit dumnezeirea Lui, zicând: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Toma s-a atins de trupul material, văzut şi limitat al lui Hristos, dar a mărturisit pe Dumnezeu Cel nematerial, nevăzut şi nemărginit. El s-a atins de semnele Crucii şi a mărturisit slava Învierii. S-a atins de semnele suferinţei şi ale morţii trecătoare, dar a mărturisit puterea Învierii şi a vieţii veşnice. S-a atins de semnele lăsate în trupul lui Hristos de păcatele oamenilor (trădare, invidie, ură şi violenţă), dar a mărturisit puterea iubirii lui Dumnezeu mai tare decât păcatul şi moartea. S-a atins de semnele istoriei păcătoase care ucide, dar a mărturisit veşnicia iubirii milostive a lui Dumnezeu care dăruieşte viaţă.

S-a atins de semnele bolii păcatului omenesc, dar a mărturisit lumina vindecării dumnezeieşti, ca să se împlinească profeţia lui Isaia care, cu sute de ani înainte, fiind inspirat de Duhul Sfânt, a rezu¬mat taina legăturii dintre Cruce şi Înviere, în cuvintele: „(…) prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53, 5).

Rănile pătimirilor lui Hristos Cel răstignit s-au vindecat prin Înviere. Deşi nu mai sângerează, ele totuşi însemnează ceva: sunt stigmate sau semne care confirmă şi comunică iubirea Lui smerită mai tare decât păcatul şi moartea. Urmele Crucii, deşi vindecate prin Înviere, rămân totuşi imprimate în trupul lui Hristos Cel preaslăvit, pentru a ne arăta că suferinţele şi nevoinţele omului în lupta sa cu păcatul în istorie nu sunt uitate de Dumnezeu în veşnicie, ci vindecate şi luminate sau transfigurate în semne de biruinţă ale iubirii răstignite asupra păcatului (egoismului), morţii şi iadului.

Cântările Canonului Învierii arată puterea vindecătoare a Sfintei Cruci, adică a Sfintelor Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos, astfel: „Suitu-Te-ai pe Cruce, patimile mele vindecându-le cu patima preacuratului Tău trup pe care de voie l-ai purtat” (Canonul Învierii, gl. IV, cântarea a 4-a, Duminică, la Utrenie).

Mântuirea, ca vindecare a naturii umane de păcat, de moarte şi de coruptibilitate sau stricăciune, este cântată în slujba Sfintelor Paşti, astfel: „Cu trupul adormind, ca un muritor, Împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzând; Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire” (Lumi¬nânda, Utrenia Sfintelor Paşti).

De asemenea, este semnificativ faptul că prima sărbătoare după Sfintele Paşti, Vinerea din Săptămâna luminată, este numită Izvorul Tămăduirii sau Izvorul cel de Viaţă purtător. Sărbătoarea aceasta ne aminteşte că harul tămăduitor sau vindecător al lui Dumnezeu s-a arătat lângă Constantinopol, într-un loc pe care a fost zidită o biserică închinată Maicii Domnului. În această biserică s-au vindecat mai mulţi împăraţi, patriarhi, monahi şi simpli credincioşi, prin milostivirea Mântuitorului Iisus Hristos şi a Maicii Domnului (Vezi Sinaxarul zilei de Vineri, în Săptămâna luminată).

Legătura dintre Vinerea Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Vinerea Izvorului Tămăduirii ne arată taina Bisericii lui Hristos ca spaţiu de vindecare de boală şi eliberare de păcate. De fapt, Maica Domnului care a stat lângă Crucea lui Hristos Cel răstignit şi a văzut rănile din mâinile şi picioarele Lui, precum şi rana din coasta Lui împunsă, din care a ieşit sânge şi apă (cf. Ioan 19, 34), simboluri ale Botezului şi Euharistiei, a devenit icoana vie a Bisericii lui Hristos plină de harul tămăduitor dăruit ei de Hristos Cel răstignit şi înviat.

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii ne arată că harul vindecător al lui Hristos Cel răstignit şi înviat se revarsă în Biserică, prin Sfintele ei Taine şi rugăciuni, în mod deosebit, prin milostivirea şi rugăciunile Maicii Domnului, după cum se spune în slujba Vecerniei din Vinerea Izvorului Tămăduirii: „Lucruri minunate şi uimitoare a săvârşit Stăpânul cerurilor, dintru început prin tine, cea cu totul fără prihană. Că şi de sus a picurat (har) lămurit ca o ploaie, în pântecele tău, dumnezeiască Mireasă, arătându-te pe tine izvor din care curge toată bunătatea şi mulţimea de tămăduiri, izvorând din belşug faceri de bine tuturor celor ce au nevoie de întărirea sufletelor şi de sănătatea trupului prin apa harului” (Vineri, în Săptămâna luminată, Stihiră din slujba Vecerniei, vezi Penticostar, Bucureşti, 1973, p. 52).

În toate Duminicile care urmează după Sărbătoarea Învierii Domnului până la Sărbătoarea Înălţării Domnului, se arată, într-un fel sau altul, puterea vindecătoare a lui Hristos, atât pentru suflet, cât şi pentru trup. Astfel, Duminica femeilor mironosiţe ne arată că aceste femei au fost vindecate de teamă primind bucurie de la Hristos, Care le spune: „Bucuraţi-vă! (…) Nu vă temeţi!” (Matei 28, 9-10).

Duminica Slăbănogului de la Vitezda ne arată că vindecarea acestuia de paralizie a fost în acelaşi timp o tămăduire sufletească şi trupească, o izbăvire de păcat şi de boală. Duminica Samarinencei ne arată că această femeie, diferită de evrei ca neam şi credinţă, a fost vindecată de afecţiunea ei dezordonată şi de necunoaşterea adevăratei credinţe. Iar Duminica Orbului ne arată că vindecarea unui orb din naştere are ca scop preamărirea iubirii şi milostivirii lui Dumnezeu pentru oameni, ca ei să înţeleagă că atât sănătatea (vederea normală), cât şi vindecarea de boală sunt daruri de la Dumnezeu.

În timpul vieţii Sale pământeşti, de la Naşterea Sa în Betleem până la Înălţarea Sa la cer pe muntele măslinilor, Hristos-Domnul, prin tot ceea ce este El ca Dumnezeu-Om, prin tot ceea ce învaţă şi face, de fapt vindecă şi înnoieşte, sfinţeşte şi înalţă firea noastră omenească, pentru că uneşte voinţa umană cu voinţa divină, împlinind voia lui Dumnezeu-Tatăl prin smerită ascultare şi dăruire de sine întru iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

„Cel care l-a făcut pe om (…) Se face El însuşi pătimitor, pentru a vindeca patimile noastre prin Patima Sa; şi astfel desfiinţând în tru¬pul Său patimile noastre care întrecuseră orice măsură, în marea Sa iubire de oameni reînnoieşte în Duhul puterile sufletului nostru” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre cunoştinţa de Dumnezeu şi iconomia întrupării, III, 14, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Ed. Sophia, Bucureşti, 2001, p. 244) – după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, de la a cărui moarte se împlinesc anul acesta 1350 de ani.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

În Persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat, se află, aşadar, izvorul vindecării noastre de păcat şi de urmările lui: boala, suferinţa, moartea şi stricăciunea.

Taina Pocăinţei sau a Mărturisirii şi iertării păcatelor, pre-cum şi Taina Sfântului Maslu sunt izvoare permanente de vindecare de păcate, de patimi, de boli şi de suferinţe. În toate Sfintele Taine ale Bisericii lucrează harul Preasfintei Treimi, care ne arată iubirea milostivă a lui Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre (Slujba Sfântului Maslu) şi Izvorul tămăduirilor (Slujba sfinţirii apei).

De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur a numit Biserica lui Hristos „farmacie duhovnicească, unde se pregătesc leacuri noi, ca să ne vindecăm de rănile pe care ni le face lumea” (Omilii la Ioan, II, 5, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica…, p. 254).

Acelaşi Sfânt Părinte cheamă la vindecare sufletească şi mântuire zicând: „Intraţi în biserică şi mărturisiţi-vă păcatele voastre, căindu-vă pentru ele; căci acolo veţi afla doctorul care vă vindecă, iar nu un judecător care să vă osândească; acolo nu se cere pedepsirea păcătosului, ci se dă iertarea păcatelor” (Omilii despre pocăinţă, III, 4, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica…, p. 263).

Însă iertarea păcatelor se arată duhovniceşte mai ales în vindecarea de ele. De aceea, cartea numită Constituţiile Apostolice (sec. IV) îndeamnă pe episcop, ca păstor de suflete, să fie un medic duhovnicesc: „Ca un doctor iubitor şi plin de milă, îngrijeşte-i pe cei păcătoşi, folosind doctoriile potrivite pentru a-i vindeca; şi nu numai tăind, arzând şi prin leacuri usturătoare, ci şi legând şi oblojind, dând leacuri plăcute şi care închid repede rănile, răcorind şi îmbărbătând prin cuvinte blânde. Dar dacă rana este adâncă, spal-o şi leag-o bine, ca să nu se întindă şi la partea sănătoasă; dacă este infectată, curăţ-o cu leacuri usturătoare, adică dojeni; dacă s-a cangrenat, arde şi scoate afară partea rea, poruncind posturi şi ajunări” (Constituţiile Apostolice, II, 40, 5-8, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica…, p. 263).

Prin urmare, în Biserica Ortodoxă, canonul sau epitimia nu este o pedeapsă, ci o doctorie, o pavăză contra păcatului. Pocăinţa este reînnoirea harului primit la Botez; ea ne aduce vindecarea şi înnoirea vieţii spirituale. Ea ne pregăteşte pentru primirea Sfintei Împărtăşanii sau Euharistii, spre „tămăduirea sufletului şi a trupu-lui”, spre „iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”, cum se spune în rugăciunile de la Împărtăşire.

Iar prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului din Sfânta Euharistie ne pregătim pentru Înviere (cf. Ioan 6, 51-58). De aceea, Sfânta Euharistie a fost numită „leacul nemuririi” (Clement Alexandrinul, Cuvânt împotriva elinilor, X, 106, 2, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica…, p. 273) sau „leacul nemuririi şi doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veşnic în Iisus Hristos” (Sf. Ignatie Teoforul, Epistola către Efeseni, XX, 2, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica…, p. 273).

Prin Taina Sfântului Maslu se dăruieşte bolnavilor vindecarea sufletească şi trupească, adică iertarea de păcate şi tămăduirea de boală sau alinarea suferinţei (cf. Marcu 6, 13 şi Iacob 5, 14-15).

Însă pentru vindecarea şi mântuirea noastră sufletească şi trupească este nevoie de multă credinţă şi de multă stăruinţă în rugăciune, precum şi de iubire milostivă faţă de semeni.

De aceea, Sfântul Macarie spune în această privinţă: „Dacă cineva nu se apropie de Domnul, împins de propria-i voinţă şi cu tot sufletul şi nu se roagă cu credinţă puternică, nu dobândeşte vindecarea (…). Noi n-am dobândit încă vindecarea duhovnicească şi mântuirea pentru că nu-L iubim din toată inima şi nici nu credem în El cu adevărat. Să credem deci în El, să ne apropiem cu adevărat de El, pentru ca să lucreze îndată adevărata tămăduire în noi” (Sf. Macarie, Omilii duhovniceşti (col. II), XX, 8, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica…, p. 289).

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Astăzi vedem în jurul nostru multă suferinţă, multe boli sufleteşti şi trupeşti care au nevoie de alinare şi de vindecare. Din cauza crizei economice, spitalele s-au rărit, medicii s-au împuţinat, medicamentele s-au scumpit, iar bolile s-au înmulţit. În acest context nefericit, prin proclamarea anului 2012 ca An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, Biserica noastră încearcă totuşi să contribuie mai mult la alinarea suferinţei atât prin lucrarea ei liturgică, duhovnicească şi pastorală (mai ales Sfântul Maslu), cât şi prin lucrarea ei social-filantropică şi social-medicală (cabinete şi centre medicale), inclusiv printr-o cultură medicală a populaţiei, prin care oamenii sunt sfătuiţi să preţuiască mai mult darul sănătăţii, evitând bolile, şi să fie recunoscători faţă de persoanele care îi ajută să se vindece, mai ales când ei singuri, din cauza sărăciei, nu-şi pot plăti consultaţiile sau medicamentele.

În acest sens, pentru alinarea suferinţei şi pentru cultivarea sănătăţii este nevoie nu numai de o mai intensă cooperare între Stat şi Biserică, ci şi de conlucrare între diferite instituţii şi organizaţii sociale şi de caritate, printr-o serie de programe pe care le-am putea numi solidaritate pentru sănătate.

În orice caz, trebuie să unim mai mult ştiinţa cu spiritualitatea, arta medicală cu rugăciunea, cuvântul bun cu fapta de ajutorare, grija pentru sănătatea noastră cu grija şi pentru sănătatea celor din jurul nostru şi a celor mai departe de noi.

Astăzi, preoţii de la oraşe şi sate, precum şi vieţuitorii din mănăstiri cunosc multele probleme cu care se confruntă oamenii bătrâni, bolnavi, săraci şi singuri, familiile cu mulţi copii, adesea afectate de şomaj şi de lipsuri multe. De aceea, îi îndemnăm să sporească, acolo unde păstoresc, activităţile de ajutorare frăţească a bolnavilor şi săracilor, astfel ca iubirea vindecătoare a lui Hristos Cel răstignit şi înviat să fie cât mai lucrătoare prin oameni cu suflet bun şi cu dare de mână, ştiind că fapta cea bună, izvorâtă din iubire milostivă, va fi răsplătită cu binecuvântare în lumea aceasta şi cu mântuire în viaţa veşnică, potrivit iubirii pe care a arătat-o fiecare faţă de oamenii aflaţi în suferinţă şi în nevoi (cf. Matei 25, 31-46).

În aceste zile de sărbătoare, de lumină şi bucurie pentru viaţa noastră creştină, vă îndemnăm pe toţi, cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos, să arătaţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni unde vă aflaţi, să împărtăşiţi şi altora bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Vindecătorul şi Mântuitorul nostru.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, vă adresăm tuturor părinteşti doriri de sănătate şi mântuire, de pace şi bucurie, dimpreună cu salutul pascal: „Hristos a înviat!”

Al vostru către Hristos Domnul rugător,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Simina- Zorii Invierii

15 apr.

Zorii Invierii!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Vecernia Invierii – TROPARELE Invierii – Stavropoleos – Romanian Orthodox Easter

15 apr.

Vecernia Invierii!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Leann Rimes – Amazing Grace

15 apr.

Amazing Grace!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

IL DIVO-A Tribute to Jesus

15 apr.

Tribute to JESUS!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Panis Angelicus – Il Divo

15 apr.

Panis Angelicus!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

GAZETARUL SORIN ROSCA STANESCU DESPRE BASESCU:SINGURATATEA COMANDANTULUI DE CURSA LUNGA!

15 apr.

Singurătatea comandantului de cursă lungă

Pentru domnul Traian Basescu istoria se poate opri. Acum. Sau mai tarziu. Cum a spus el in noiembrie. Daca demisioneaza. Sau mai tarziu, candva pe parcursul anului viitor. Daca va fi demis pentru inalta tradare. Si apoi judecat. Sau daca va fi suspendat. Oricum, el se apropie de sfarsitul unei curse lungi. Si cum va fi acest sfarsit depinde de el. Si tot de el depinde ce va fi dupa sfarsit. sorin rosca stanescuPresedintele Traian Basescu s-a calificat drept un inamic al democratiei. Al statului de drept. O persoana care pur si simplu nu intelege cum functioneaza un stat modern european. Un om cu un discurs dublu. Sau chiar triplu. Cu un mesaj pregatit pentru opinia publica, amagitor si profund fals. Cu un alt mesaj pentru colaboratori, respectiv pentru prietenii sai politici. Si, in fine, cu un al treilea mesaj, pentru sine. Ceea ce spun vocile, pentru uzul exclusiv al lui Traian Basescu, este radical opus cu ceea ce rosteste vocea sa si atunci cand se adreseaza cetatenilor Romaniei, si atunci cand vorbeste cu grupurile sale de interese politice ori financiare. Toata aceasta pasareasca are un efect nu numai asupra istoriei Romaniei si istoriei romanilor, ci si asupra propriei sale biografii. Asa cum va ramane ea in istorie. Presupun ca nici cei mai inversunati dusmani ai lui Traian Basescu nu isi imagineaza ca acesta poate fi sters din istorie. Indiferent care va fi sfarsitul lungii sale curse politice. In definitiv, acest personaj, despre care imi permit sa vorbesc la trecut, a condus un partid, Primaria Generala a Capitalei, statul roman iar in Executiv a reusit, in mod direct sau prin interpusi, sa conduca Transporturile de nu mai putin decat de opt ori. Intr-un fel sau altul, in mod benefic sau malefic – asta judecam noi si vor judeca si altii – el si-a pus amprenta asupra stradutelor, strazilor si autostrazilor, porturilor si aeroporturilor, flotei navale si aeriene si cailor fluviale. De asemenea, a facut sau nu a facut ceea ce a facut sau nu a facut, bine sau rau, in Capitala. Dintr-un partid minuscul, a realizat un partid-stat. Dintr-un partid care clama lupta anticoruptie, a facut cel mai corupt partid din istoria Romaniei. Din proiectul reformei statului, a realizat ceea ce a realizat. O lume care se autodevoreaza, puteri ale statului care nu mai sunt independente, o Justitie bulversata, un Parlament demonizat si un Guvern transformat in carne de tun. Acum, cand se apropie de sfarsitul cursei sale deosebit de lungi, indiferent de ce ar spune unii si altii, comandantul este din ce in ce mai singur. De ce? Pentru ca a realizat o uluitoare performanta. Lipsit fiind de principii, fiind victima propriilor apucaturi, a unui temperament coleric si a unei educatii extrem de precare, lipsit fiind de morala, Traian Basescu a reusit performanta de a-si trada, pe parcursul calatoriei, nu numai prietenii, ci si dusmanii. El a devenit dusmanul prietenilor sai si prietenul dusmanilor sai. De aici, singuratatea. O singuratate teribila. Vecina cu moartea. Nu cu moartea fizica. Cu o altfel de moarte. Cu moartea constiintei. Cu moartea spiritului. Tare sunt curios cum va trata istoria aceasta anomalie, aceasta excrescenta din istoria pseudo-democratica a Romaniei. Sursa: CorectNews

MARCELLO FERRADA-NOLI:WIKILEAKS ESTE SANSA DE A SALVA DEMOCRATIA!

15 apr.

WikiLeaks este barca de salvare a democrației!

Statele Unite ale Americii stau în spatele acuzației lui Julian Assange de agresiune sexuală. Asta crede profesorul de științe sociale Marcello Ferrada-Noli. El mai spune că WikiLeaks face un serviciu enorm democrației și că Assange ar trebui sprijinit, nu persecutat.

“Tind să cred că dezvăluirile făcute de Wikileaks țintesc să dezvăluie secrete care de fapt aparțin populației, celor care au ales acele autorități care abuzează de puterea pe care o dețin nespunând adevărul. Wikileaks trimite de fapt o barcă de salvare democrației și societățile democratice ar trebui să fie recunoscătoare pentru acest efort, nu să-l pedepsească pe Assange pentru că a dat în vileag aceste secrete. El va rămâne în amintirea oamenilor ca fiind de partea cauzei bune, a drepturilor omului și de partea schimbării în bine a lumii, salvând democrația din mâinile celor care abuzează de putere”, a declarat Marcello Ferrada-Noli.

BIBLIA POVESTESTE DESPRE SOARTA CEA REA A BUNURILOR SAMARITENI!

15 apr.

Soarta cea rea a bunilor samariteni.

Biblia povestește că în 962 i.Hr, din cele 12 triburi din regiunea Samariei, zece au fondat statul Israel, iar alte două au trăit mai la sud, în Iudeea, cu capitala la Ierusalim. Ce s-a întâlmplat însă de-a lungul mileniilor cu o dată mult mai numeroșii samariteni, frații israeliți ai evreilor.

În urmă cu 2.500 de ani, pe muntele sfânt al samaritenilor, Gerizim, se afla un templu impresionant, înconjurat de un zid cu un perimetru de 400 de metri, cu porți de lemn uriașe. În acel moment, celebrul Templu din Ierusalim nu era decât o structură extrem de simplă.

Pe muntele Gerizim au fost descoperite 40.000 de oase ale animalelor sacrificate și inscripții potrivit cărora acolo se afla “Casa Domnului”. A fost descoperit si un inel gravat cu simbolurile YHWH (Yahweh). Toate acestea semnifică că tempul de la Ierusalim, situat la doar 50 de kilometric distanță, avea un rival important, scrie Der Spiegel. Acum, cercetătorii încearcă să afle care dintre cele două temple merita, în acea perioadă, statutul de Casă a Domnului.

În urmă cu 2.500 de ani, samaritenii aveau un avantaj, la fel și Muntele Gerizim. Avram, părintele israeliților, s-a oprit aici, pentru că a avut o viziune. Mai târziu, Iacob a hotărât să construiască aici Templul. În a cincea carte a lui Moise, israeliților li se cere să construiasca acest templu. Tot aici, profetul le cere credincioșilor ca șase dintre triburi să urce pe muntele Gerizim și să ceară binecuvântarea, iar alte șase triburi să urce pe muntele Ebal, pentru a lansa blesteme. Acesta este modul în care a avut loc preluarea stăpânirii asupra Pământului Sfânt.

Acum însă, Tora nu mai menționează de templul de pe muntele Gerizim, aa cum o fac cele mai vechi texte biblice. Ștergerea acestor mențiuni s-a făcut în jurul anului 150 i.Hr și nu au fost păstrate decât relatările despre blestemele de pe muntele Ebal, cu o conotație negativă.

Samaritenii, deși mai numeroși, au pierdut în fața evreilor, pentru că au suferit de pe urma invaziilor asirienilor. Astfel, Samaria, un oraș mult mai mare decât Ierusalimul care nu avea decât 1.500 de locuitori în anul 1.000 i.Hr, a dispărut, în timp ce Ierusalimul a devenit tot mai populat, datorită samaritenilor, frații israeliți ai evreilor.
Samaritenii nu sunt portretizați pozitiv in Biblie, unde se arată că sângele lor era impur, amestecat cu cel al invadatorilor. In anul 128 i.Hr, tempul de pe Muntele Gerizim era impunător, însă liderul macabeu Ioan Hyrcanos a condus o armată care a ars din temelii contrucția.

În zilele noastre, o dată puternica comunitate samariteană nu are decât dreptul la un reprezentant în parlamentul palestinian și menține legături cu Națiunile Unite. Secta samaritenilor este concentrată în Kiryat Luza, în apropiere de Nablus, unde trăiesc 367 de persoane. Preceptele religioase sunt atât de dure, încât nimeni nu face focul de sabat, iar femeile la menstruație sunt închise timp de șapte zile în încăperi speciale. Întreaga comunitate nu crede decât în învățăturile scrise ale lui Moise (Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul).

Pentru că toate căsătoriile au loc în cadrul comunității, maladiile genetice fac victime mereu printre samariteni. Ei suferă deseori de distrofie musculară și de sindromul Usher, care duce la orbire și pierderea auzului.

SARBATOAREA INVIERII LUI IISUS HRISTOS SE FACEA LA CURTEA DOMNEASCA DUPA FELUL CELOR IMPARATESTI DE LA TARIGRAD!

15 apr.

Marile noastre sărbători creştineşti se făceau la Curtea Domnească după felul celor împărăteşti de la Ţarigrad, domnitorii români preluând toate obiceiurile, ceremoniile și alaiurile împăraților bizantini.

In noaptea Învierii, domnitorul se ducea la biserica Curţii
Domneşti, unde îl aşteptau mitropolitul ţării, arhiereii, egumenii tuturor mănăstirilor din Bucureşti şi toţi boierii.

După ce era citit în biserică Canonul Sâmbetei, Vodă împreună cu toţi cei de faţă se ducea la Divanul cel mare, unde se făcea cântarea sfintei Învieri. Divanul cel mare era sala unde se ţinea sfatul domnesc alcătuit din boierii de Divan, spre deosebire de Divanul cel mic, unde se înfăptuiau ceremoniile de mai mică importanţă. Logofătul Curţii avea datoria să înzestreze pe domnitor, pe soţia acestuia şi pe copiii lor cu câte o cruce. Aceste cruci erau legate cu „năfrămi grele”, cu „sârmă cusute” ori cu „fir”, acolo unde crucea era ţinută cu mâna. Obiceiul purtării de cruci la astfel de eveniment de către membrii familiei domnitoare a pierit cu timpul, el devenind apanajul clericilor.

Ceremonia continua apoi în spaţiu deschis. Mitropolitul se închina, săruta crucea şi Evanghelia şi, întorcându-se către Vodă şi cei de faţă, binecuvânta întreaga adunare. Domnitorul mergea spre el sărutând la rândul său crucea şi Evanghelia, apoi săruta şi crucea pe care o avea mitropolitul în mână. În acest timp se făceau deja auzite tunurile, însoţite şi de puştile pe care le folosea armata în cinstea ceremoniei Învierii. Muzica militară răsuna şi ea cu putere.

La finalul slujbei, domnitorul mergea în sala tronului domnesc, iar ceilalţi intrau pe rând: primul venea mitropolitul, urmau arhiereii şi egumenii, apoi toţi boierii. Fiecare, atunci când intra, se închina înaintea domnitorului aflat pe tron şi lua loc pe scaunul lui. Erau serviţi cu băutură, dulciuri şi cafea şi mergeau apoi în odăile Doamnei, unde, de asemenea, li se dădea cafea. Dacă nu se făcea masă mare, domnitorul se retrăgea în camerele sale, iar boierii plecau la casele lor. Dacă invitaţia la masă era pentru mai târziu, dregătorii şi înalţii prelaţi se întorceau la ora stabilită.

PE 15 APRILIE CRESTINII ORTODOCSI SI GRECO-CATOLICI SARBATORESC INVIEREA LUI IISUS HRISTOS15 APRILE !

15 apr.

Astăzi, 15 aprilie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Învierea lui Iisus Hristos. Paştele este cea mai sfântă sărbătoare a calendarului creştin, după Naşterea Mântuitorului.

Paştele, sărbătoare creştin-ortodoxă, simbolizează atât Învierea Mântuitorului, cât şi biruinţa asupra suferinţelor sau spălarea păcatelor străvechi. Semnificaţiile şi datinile creştine consacră acestei sărbători următoarele evenimente: Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, în timpul carora credincioşii retrăiesc ultimele momente din viaţa Mântuitorului, fiecare zi avand un înţeles cu încărcătură spirituală profundă.

Lunea cea mare: în această zi se face pomenirea fericitului Iosif şi a smochinului care s-a uscat prin blestemul Domnului. Istoria smochinul îndeamnă la umilinţă, toţi cei care au sufletul lipsit de roade spirituale sunt precum smochinul neroditor, în timp ce istoria lui Iosif îl înfăţişează pe Hristos.

Marţea cea mare: aceasta este ziua care aminteşte de intrarea în cămara Mântuitorului şi istorisirea celor 2 parabole – parabola celor 10 fecioare şi cea a talanţilor.

Miercurea cea mare: este ziua în care se face pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir trupul Domnului.

Joia cea mare: este consacrată Cinei cea de Taină. Prăznuim şi Spălarea picioarelor, Rugăciunea din grădina Ghetsimani şi Vânzarea şi prinderea Domnului.

Vinerea cea mare sau a Patimilor: se pomenesc sfintele patimi ale Domnului Iisus Hristos.

Sâmbăta Mare: prăznuim îngroparea dumnezeiească a Mântuitorului precum şi coborârea în iad prin care neamul nostru îşi recâştigă viaţa veşnică.

În Duminica Învierii, obiceiul spune că se poartă haine noi ca o dovadă de primenire a trupului şi a sufletului. Paştele este considerat o sărbatoare fără dată fixă ce îndeamnă la rugăciune şi penitenţă.

%d blogeri au apreciat: