PE CINE CREDE CA PACALESTE TANDEMUL BASESCU&MRU IN PRIVINTA DATORIEI PUBLICE:UNIUNEA EUROPEANA?!

20 apr.

Guvernul respectă tratatul de la Maastricht în privinţa datoriei publice.

Executivul îşi propune un nivel al datoriei guvernamentale de 33,9% din PIB în 2012, iar în perioada 2013 – 2015 nivelul estimat al datoriei publice va fi mai mic de 33,5% din PIB, sub nivelul prevăzut de Tratatul de la Maastricht de 60 de procente din PIB.

‘Potrivit Programului de Convergenţă pentru 2012-2015, pentru anul 2012 Guvernul prevede un deficit de 2,3% din PIB în termeni ESA (n.r. care include şi perderile companiilor de stat) şi de 1,9% în metodologia cash. Este un nivel sub ţinta prevăzută la Maastricht de trei procente şi primul pas către un buget cu un deficit structural de cel mult 0,7% din PIB în perspectiva anului 2013’, se arată în Program.

În ceea ce priveşte politica în domeniul administrării fiscale, Executivul are în vedere creşterea gradului de declarare electronică la distanţă de până la 98% din totalul declaraţiilor primite pentru persoanele juridice, pentru declaraţiile care se pot depune în acest sistem şi introducerea unui catalog de servicii pentru contribuabili şi a standardelor de calitate în asistenţa contribuabililor, precum şi stimularea creşterii ponderii plăţilor prin sistemul bancar.

De asemenea, în domeniul administrării fiscale două obiective ambiţioase sunt: creşterea nivelului conformării voluntare la declarare, de la 87,27% în 2011, la 92% în 2016 şi a nivelului conformării voluntare la plată de la 77,9% în 2011 la 85% în 2016, şi creşterea ponderii în PIB a veniturilor colectate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală /ANAF/ de la 28,75% în anul 2011, la peste 30,5% în 2016, bazată pe măsuri de îmbunătăţire a colectării în condiţiile unei politici fiscale neutre din punct de vedere al veniturilor.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.