ULTIMA POZA .JEFFREY CARE PARASESTE DEFINITIV ROMANIA SI MRU CARE PICA LA MOTIUNE!!

24 apr.

FMI în vizită la București
Jeffrey Franks vine să vadă dacă se pot majora salariile.

Evaluarea FMI, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale se va derula în perioada 24 aprilie-7 mai. În cadrul vizitei urmează să le fie prezentat autorităţilor române şi olandezul Erik Jan de Vrijer, desemnat de FMI să preia din vară funcţia de negociator-şef cu România.

Cea de-a cincea misiune de evaluare a FMI, prima din mandatul noului guvern condus de premierul Mihai Răzvan Ungureanu, are ca miză particulară proiectul politic de reîntregire a salariilor bugetarilor, care au fost tăiate cu 25% la jumătatea anului 2010 cu acordul Fondului, dar şi alternativele pe care le are România pentru redresarea economiei. Consolidarea creşterii economice este, de altfel, obiectivul principal al noului program cu FMI şi Comisia Europeană, de tip preventiv, parafat anul trecut.

În condiţiile în care datele bugetare din primele luni ale anului nu sunt foarte favorabile, rămâne de văzut dacă autorităţile române vor reuşi să convingă FMI de sustenabilitatea creşterii salariilor.

După calculele Ministerului Finanţelor, creşterea salariilor bugetare cu 16%, în iunie, ar avea un impact bugetar de 2 mld. lei, în timp ce reducerea CAS cu 5% ar însemna un efort bugetar de 2,3 mld. lei. Franks s-a remarcat printr-o anumită flexibilitate în negocierile cu autorităţile române, pe parcursul primului acord susţinând în mod constant acordarea de derogări pentru neîndeplinirea ţintelor legate de reducerea arieratelor. De asemenea, a lăsat la latitudinea preşedintelui Traian Băsescu şi a BNR alegerea soluţiei dramatice de ajustare din 2010 prin majorarea TVA cu cinci puncte procentuale în paralel cu tăierea salariilor.

Dacă anii trecuţi România a respectat ţintele trimestriale agreate cu FMI pentru deficitul bugetar, uneori cu sacrificarea investiţiilor, acum situaţia este mai delicată. Deficitul bugetar după două luni a fost de 2,7 mld. lei, reprezentând 0,44% din PIB, în timp ce ţinta setată cu FMI pentru primul trimestru este de 3,1 mld. lei., scrie zf.ro

Nici în ceea ce priveşte privatizările, semnalele nu sunt foarte bune, majoritatea fiind întârziate. Până acum doar oferta de vânzare a 15% din Transelectrica s-a încheiat cu succes la sfârşitul lunii martie, în timp ce licitaţia pentru privatizarea Cupru Min a fost anulată, urmând ca procesul să fie reluat.

De altfel, Guvernul ar vrea să rediscute cu FMI lista companiilor de stat care vor fi listate la bursă, după cum a declarat Lucian Bode, ministrul economiei. Iar ordinea în care aceste societăţi vor fi vândute va depinde de propunerile intermediarilor selectaţi.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: