Arhiva | 3:58 pm

LEADERUL PSD VICTOR PONTA DESPRE: CATE PENALE MAI ARE ROBERTA ALMA?!

25 apr.

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări referitoare la răspunderea guvernanţilor în cazul OUG 107/2010, că „nici dacă-i împuşti nu e suficient”, el arătând că cele 2,2 milioane de pensionari cărora li s-au reţinut bani trebuie să primească şi scuze.

Gândiţi-vă că am pierdut cinci luni. În luna noiembrie aceste Comisii (de Sănătate şi de Muncă, n.r.) prin votul majorităţii lor, au dorit să rezolve problema şi Anastase nu a vrut. Deci ce răspundere? Ce să spun? Nici dacă-i împuşti nu e suficient”, a spus Ponta.

Întrebat dacă ar putea exista o răspundere penală, Ponta a replicat: „Câte penale mai are Roberta Anastase? Ce să facem? Celor 2,2 milioane de pensionari trebuie să li se ceară scuze, să li se repare prejudiciul cauzat prin incompetenţă şi ticăloşie. Pentru că retrimiterea de două ori la Comisie e mai mult decât incompetenţă, e ticăloşie”.

El a precizat că miniştrii Muncii şi Sănătăţii nu au venit la audierile din Comisiile de resort, deşi au fost chemaţi, pentru că, probabil, îşi strâng lucurile din birouri înainte de dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură depus ede opoziţie.

„Asta este responsabilitatea Guvernului actual. Este un Guvern pe ducă. Probabil că oamenii îşi strâng lucrurile din birouri”, a spus Ponta.

Liderul PSD a precizat că actuala putere comite ilegalităţi şi abuzuri având funcţia de preşedinte al Camerei, deţinută de Roberta Anastase, despre care a spus că este o „persoană dispusă la un nivel oricât de jos al ilegalităţilor”.

„În primul rând, vorbim de o responsabilitate politică. Repet, dacă aş fi fost prim-ministru, doamna Boghicevici pleca în aceeaşi zi Şi doi – şi acum trebuie să înşţelegeţi de ce se ţin cu dinţii de scaunul Robertei Anastase – uitaţi-vă câte abuzuri şi câte ilegalităţi comit tot timpul având funcţia şi având o persoană dispusă la un nivel oricât de jos al ilegalităţilor”, a mai spus Ponta.

Liderul PSD a participat, miercuri, la şedinţa comună a Comisiilor de Sănătate şi Muncă din Camera Deputaţilor, care au aprobat cu unanimitatea membrilor prezenţi, un raport de adoptare a OUG 107/2010, referitoare la plata CASS de către pensionari, stabilind însă restituirea eşalonată a banilor, începând cu data adoptării OUG, nu de la decizia CC.

Potrivit OUG 107/ 2010, persoanelor care beneficiază de pensii de peste 740 de lei li se reţine, de la 1 ianuarie 2011, 5,5% contribuţii de sănătate.

ROBERTA ALMA „CIBELA”DUPA CE A CONDAMNAT LA MOARTE PRIN FURT PENSIONARII SE SIMTE AMENINTATA CU MOARTEA.DAR MOARTEA ESTE CHIAR EA!

25 apr.

Anastase se simte „amenințată cu moartea”

În lipsa soluțiilor pentru problemele pensionarilor, Puterea speculează în stilul care o caracterizează deja declarațiile liderilor opoziției pe această temă.

Roberta Anastase, spre exemplu, a afirmat miercuri că, în lipsa unor soluţii pentru guvernare, liderul PSD Victor Ponta „ameninţă azi cu moartea politicienii, iar mâine, în lipsa voturilor, va ameninţa cu moartea românii care nu cred în el”. „Am avertizat asupra derapajelor psihiatrice ale personajului, care devine din ce in ce mai periculos”, a spus Anastase.

Afirmația lui Anastase vine după ce Victor Ponta a declarat miercuri – raspunzând unei întrebări referitoare la răspunderea guvernanților în cazul OUG 107/2010 (prin care li s-a reținut bani ilegal pensionarilor – nr) – că „nici dacă-i împuști nu e suficient”, el arătând că cele 2,2 milioane de pensionari cărora li s-au reținut bani trebuie să primească și scuze.

TRAIAN BASESCU INTAIUL GROPAR AL ROMANIEI SIMTE STREANGUL LA GAT:MANDATUL MEU POATE FI MAI SCURT!

25 apr.

Mandatul meu poate fi mai scurt, în România preşedintele poate fi suspendat.

Preşedintele Consiliului European se află, miercuri, într-o vizită oficială la Bucureşti, care marchează împlinirea a 7 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la UE.

Van Rompuy a fost primit, miercuri dimineaţă, la Palatul Cotroceni de către şeful statului român. Traian Băsescu şi Herman van Rompuy au făcut fotografia oficială în faţa jurnaliştilor, după care au intrat în Salonul Albastru al palatului, pentru convorbiri tete-a-tete.

La începutul întrevederii, preşedintele Băsescu a remarcat că Van Rompuy se află în a treia vizită la Bucureşti şi l-a felicitat pentru obţinerea celui de-al doilea mandat de preşedinte al Consiliului European, potrivit Mediafax.

„Da, este al doilea mandat, dar mandatul meu este mai scurt decât al dumneavoastră”, a spus Van Rompuy, însă şeful statului a replicat: „Nu poţi să ştii. În România, preşedintele poate fi suspendat, ceea ce nu e cazul pentru preşedintele Consiliului European”.

Ulterior, Traian Băsescu i-a mai spus oficialului european că el este un susţinător al scurtării mandatului şefului statului român, pentru ca acesta să coincidă cu mandatul de 4 ani al Legislativului.

PARLAMENTARI CU AVERI FABULOASE SI DATORII LA STAT!

25 apr.

Mulţi dintre parlamentari sunt datornici la bugetul statului, dar primesc bani tot din buzunarele noastre. În ciuda averii pe care o deţin, firmele la care sunt acţionari nu plătesc cu anii impozitele pe care le datorează, chiar dacă nu este vorba de sume enorme.

Cu toate că deţin afaceri bănoase şi proprietăţi impresionante, parlamentarii uită să îşi achite datoriile la stat.

De exemplu, ANAF a început executarea silită a firmei la care deputatul PDL Gheorghe Albu este asociat unic, Universul Dâmboviţean SRL. Societatea datorează aproximativ 249.000 de lei. Deputatul deţine un teren de 2.018 mp, o vilă de 590 mp, bijuterii de 20.000 de euro şi are peste 400.000 de euro la bancă.

Şi viceliderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Petru Călian datorează, împreună cu soţia sa, 52.000 de lei către Fisc. Firma celor doi soţi Călian, Modena ProdCom SRL, se află deja în executare silită. Deputatul democrat-liberal are un teren de 1.050 mp în Câmpeneşti, două locuinţe în Cluj-Napoca şi aproximativ 750.000 de lei în conturi.

Deputatul Silviu Prigoană, a reuşit să strângă şi el datorii la Fisc. În total, firmele la care acesta este acţionar trebuie să dea statului aproximativ 36.000 de lei, motiv pentru care se află în executare silită. Chiar şi aşa, parlamentarul nu are probleme cu banii: deţine 10 terenuri, 11 imobile cu terenurile aferente, o motocicletă, colecţii de timbre, cutii muzicale, ceasuri , numeroase monede, tablouri de 410.000 de euro , şi zeci de mii de lei în conturi.

PROCURORUL GENERAL NUMIT DE TANDEMUL BASESCU&MACOVEI,CODRUTA LASCU :NU DEMISIONEZ!”

25 apr.

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat marţi seara, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, potrivit Agerpres, că nu are de gând să demisioneze dacă se vor face presiuni politice asupra ei în timpul campaniei electorale, însă dacă aceste presiuni vor exista atunci le va face publice.

‘De la învestirea în această funcţie, eu am spus că, dacă se vor face presiuni din partea oamenilor politici sau presiuni de altă natură, le voi face publice. Acum, nu ştiu ce presiuni s-ar putea face asupra mea ca să demisionez. Eu nu am de gând să demisionez. Nu cred că am să cedez la astfel de presiuni, indiferent cine va fi ministrul Justiţiei’, a răspuns Kovesi la întrebarea dacă va demisiona în cazul în care se vor face presiuni politice asupra ei sau dacă i se va cere să îl schimbe pe Daniel Morar de la şefia DNA.

MEAT LOAF-I WOULD DO ANYTHING FOR LOVE!

25 apr.

LITA FORD-CLOSE MY EYES FOREVER!

25 apr.

ASHANTI -THE WOMAN YOU LOVE!

25 apr.

JAMES MORRISON-I WAN’T LET YOU GO!

25 apr.

TIMBALAND ft.NELLY FURTADO -GIVE IT TO ME!

25 apr.

SCRISOARE DESCHISA.GABRIELA GHITA FOST PROCUROR GENERAL ADJUNCT AL ROMANIEI DENUNTA LICHIDAREA FIZICA A ANCHETATORILOR LUI BASESCU IN DOSARUL FLOTA!

25 apr.

Fostul adjunct al Procurorului General al României, dezvăluiri ample despre justiţia murdară
Gabriela Ghiţă denunţă lichidarea fizică a anchetatorilor lui Băsescu în dosarul Flota.

Într-o scrisoare deschisă, fostul adjunct al Procurorului General al României, Gabriela Ghiţă, inculpată în dosarul ”Examen la INM” face dezvăluiri ample despre justiţia murdară din spatele uşilor închise! Ghiţă acuză DNA de pseudo-anchete, abuzuri şi atrocităţi şi magistraţi din ICCJ de servilism!

O perioada de timp a avut incredere in actul de Justitie, pentru ca provenea dintr-un sistem in care a considerat ca adevarul nu are cum sa nu iasa la iveala, ca a fi magistrat inseamna, inainte de toate corectitudine fata de lege si impartialitate, independenta si discernamant. Acum insa nu mai poate sa taca, motivand ca ultimele aparitii in mass media, in care a devenit cap de afis in tematica eliminarii pensiilor de serviciu la magistratii acuzati de coruptie, este picatura care a umplut paharul. Asa ca fostul adjunct al Procurorului General al Romaniei, Gabriela Ghita, a transmis presei, azi, 22 aprilie 2012, o scrisoare deschisa.

O scrisoare dura in care dezvaluie adevaratele motive pentru care a ajuns sa fie inculpata in dosarul ”Examen fraudat la INM”, dezvaluie jocuri murdare ale procurorilor si magistratilor care ocupa pozitii-cheie in asa-zisa lupta impotriva coruptiei, si ce este cel mai grav, ofera informatii despre anumite atentate esuate la adresa familiei sale, dar si a altor magistrati care au fost eliminati din sistem pentru ca au avut tangenta cu dosare extrem de importante, peste care s-a pus capac, invocand in acest sens celebrul dosar „Flota”. Tinand cont de aceste dezvaluiri fara precedent, Lumeajustitiei.ro a decis sa publice integral aceasta scrisoare, in speranta ca sistemul judiciar mai poate fi readus la normalitate.

„SCRISOARE DESCHISA

Subsemnata GHITA GEORGETA GABRIELA, fost adjunct al procurorului general Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in perioada 2002 – 2006 adresez opiniei publice, tuturor organizatiilor nationale si internationale care ma cunosc si tuturor persoanelor prezenta scrisoare deschisa. Recent, numele si imaginea mea au fost vehiculate in mass media in legatura cu o propunere referitoare la eliminarea pensiilor de serviciu pentru magistratii condamnati pentru fapte de coruptie.

Este regretabil ca, si de aceasta data, mass media s-a lasat manipulata de aparatul de propaganda portocaliu, inclusiv cu privire la procesul penal in care am fost si sunt implicata. De aceea, ma vad nevoita sa prezint adevarul asa cum este, pentru a nu lasa si pe mai departe lucrurile in clar-obscurul creat de DNA si accesoriile sale din justitie. Pentru a nu lasa loc speculatiilor, fac precizarea ca nu am nimic de ascuns – chiar dimpotriva – si invit intreaga mass media si orice persoana de buna credinta sa ia cunostinta de acuzatiile vadit mincinoase, pseudoprobele si actele dosarului penal, inclusiv excesele, abuzurile si atrocitatile comise de „magistratii” care au instrumentat dosarul, inclusiv de judecatorii instantei supreme.

Precizez (de fapt, repet) ca procesul penal in care am fost inculpata este o inscenare comandata personal de presedintele in functie – „preacinstitul” Traian Basescu – si pusa in opera de Laura Codruta Kovesi, Daniel Marius Morar, Mircea Zarie si ceilalti prin metode de coruptie si terorism de stat pentru un motiv foare simplu: „ingroparea” definitiva a „Dosarului Flota” si eliminarea probelor din dosar, lucruri care nu puteau fi duse la bun sfarsit decat prin „disparitia” (inclusiv fizica) a celor care au avut legatura cu acest dosar si au cunostinta de probele care au existat. Problema esentiala si adevarata este ca presedintele in functie stie cel mai bine ca cea de-a treia expertiza, realizata de Daniel Morar contrar legii (de altfel, la instigarea publica a aceluiasi Traian Basescu) si care ar fi constatat inexistenta unui prejudiciu, nu este nici pe departe o proba corecta, fie si numai daca ne amintim declaratia fostului presedinte Emil Constantinescu care s-a opus in anul 2000 (deci, inaintea guvernului Nastase) ca Traian Basescu sa fie tarat prin fata camerelor de vederi cu catuse la maini pentru frauda de sute de milioane de dolari din „Dosarul Flota”. Faptul ca ex-presedintele Constantinescu avea dreptate este demonstrat, pur si simplu, de rapoartele Curtii de Conturi, Corpului de control al guvernului si prima expertiza judiciara, documente – toate – anterioare anului 2000.

Si, ce caut eu in aceasta ecuatie ? E foarte simplu, in calitatea de adjunct al procurorului general am solutionat, ca procuror desemnat, cererea inculpatului Traian Basescu de recuzare a procurorului general al PNA, Ioan Amarie si a procurorilor Ioan Otel si Vasile Draghici (procurorii de caz si, ulterior, autorii rechizitoriului).

Pentru a solutiona cererea de recuzare am avut pe masa, timp de cca. doua saptamani, intreg dosarul si astfel am avut acces la piesele cauzei. Profesional vorbind, pot afirma ca procurorii de caz au dat dovada chiar de prea multa indulgenta fata de inculpatul Traian Basescu (avand in vedere gravitatea faptelor) si aici, cred ca a fost vorba de interventia politicului de la acea data, de a fi menajat inculpatul principal si nicidecum de a fi acuzat pe nedrept.

Revenind la inscenarea in care am fost implicata, cred ca opinia publica ar trebui sa cunoasca si o alta „executie” comandata in legatura cu „Dosarul Flota”, aceea a procuroarei Angela Ciurea, fost procuror de sedinta la PNA, penultima persoana din sistem care a avut contact cu acest dosar.

Cat priveste afirmatia de coruptie si terorism de stat, arat ca subsemnata si membrii familiei mele am fost victimele a doua atentate efectiv criminale, realizate sub aparenta unor accidente de circulatie. Aceste lucruri nu ar trebui sa fie de mirare, deoarece asemenea atentate au fost raportate si in cazul procurorului Vasile Draghici (autor al rechizitoriului din „Dosarul Flota”), impotriva judecatoarei Mona Pivniceru (care a protestat public impotriva presedintelui Traian Basescu pentru modificarea fundalului stemei tarii din albastru in violet – certa incalcare a Constitutiei, apta de a conduce la suspendarea presedintelui) si impotriva Irinei Jianu, trimisa in judecata impreuna cu fostul prim ministru Adrian Nastase si fara care dosarele acestuia nu mai au sens.

In ceea ce priveste dosarul penal propriu – zis, in care am fost implicata, repet invitatia adresata intregii media si tuturor organizatiilor, institutiilor si persoanelor de a avea acces la absolut toate piesele dosarului si a face propria evaluare a cazului.

Cu titlu de exemplu, mentionez o foarte mica parte din falsurile si abuzurile procurorilor şi magistratilor „chemati” sa „faca dreptate” in dosarul meu:

– procuroarea Elena Botezan, dupa ce a fost demascata a fi utilizat in interes propriu o cauza penala, a fost adusa de la Serviciul Teritorial Cluj la sediul central al DNA, fara indeplinirea nici unei forme legale, special pentru acest dosar. Ca a fost vorba de o provocare/instigare comandata, rezulta din simplul fapt ca procuroarea Botezan a fost adusa la sediul central al DNA cu o luna inainte de desemnarea comisiei de examen, iar dupa finalizarea dosarului a fost avansata sef al Serviciului Teritorial Cluj al DNA;

– procurorul R.C. a fost „atras” in colaborarea cu DNA in conditiile in care DNA avea deschis pe numele acestuia dosarul penal nr. 13/P/2005 despre solutionare caruia nu se mai cunoaste nimic iar instanta („suprema”) a refuzat cererea de cunoastere a acestui dosar. Cand, in instanta, martorul a incercat sa declare adevarul, a fost intrerupt de presedinta completului de judecata cu afirmatia „ce faceti, imi stricati dosarul ?”

– autorizatiile de interceptare in dosar au fost date de judecatoarele M.M.D. si Rodica Aida Popa care nu indeplineau conditia ceruta de lege de judecator desemnat (si, din punct de vedere legal, nu aveau dreptul de a autoriza interceptarile iar, in consecinta, faptele lor de arme reprezinta chiar infractiuni); ulterior, dra Rodica Aida Popa a fost avansata vicepresedinte al instantei supreme, pozitie din care, impreuna cu judecatorul Ionut Matei au facut opinie separata in „Dosarul Miron Mitrea”, opinie separata motivata absolut nejuridic si prin invocarea unui „context actual al dosarului”. Opinia separata a judecatorilor Rodica Aida Popa si Ionut Matei a fost identica opiniei publice anterioare a presedintele Traian Basescu;

– declaratia martorei M.F. a fost in totalitate si vulgar falsificata, nici una dintre semnaturile acesteia neapartinandu-i, iar 4 (patru) dintre semnaturile atribuite acesteia fiind in realitate imitatii ale semnaturii mele !

– martora B.E. a declarat in instanta ca la urmarirea penala i-au fost atribuite afirmatii care nu i-au apartinut iar, ulterior a fost chemata de procurorul general Laura Codruta Kovesi si constransa sa-si schimbe declaratia. Desi aceasta ultima afirmatie a fost facuta in fata instantei si martora a cerut sa fie consemnata, instanta (instanta superma !) a refuzat sa consemneze sustinerile martorei;

– acuzarea s-a fundamentat pe o insinuare (prezentata in rechizitoriu), ca eu m-as fi intalnit in ziua de 23.11.2007 cu unul dintre inculpati (C.E.) si asa ar fi avut loc transmiterea subiectelor de examen. Intr-adevar, C.E. s-a intalnit in acea zi cu o persoana, dar nu cu mine, iar in dosar existau doua fotografii (color) ale acestei persoane, din care rezulta cu evidenta ca aceata era altcineva, dar astfel s-a construit acuzatia impotriva mea;

– ca probe materiale ale acuzarii au fost invocate mai multe inregistrari telefonice si ambientale (nici una originala sau autentica). Doua dintre acestea, care se doreau esentiale de acuzare, au fost grosolan falsificate, cea telefonica lipsindu-i in urma prelucrarii 1,200 secunde, iar cea ambientala avand consemnate, in portiunea „esentiala”, date aberante (data: 30.12.2035, durata 79 milioane de minute etc.), rezultat al prelucrarii inregistrarii cu programe de editare audio- video;

– dosarul cauzei nu a fost repartizat aleatoriu, conform legii, ci a fost „dirijat controlat” catre un coplet fomat din judecatori reputati pentru „faptele de arme” anterioare si ulterioare:

– Livia Luminita Zglimbea (presedinta completului), pentru arestarea nejustificata, direct in recurs, a lui Reman Gheorghe Domocos, cauza pentru care statul roman a fost obligat la plata de daune de 48.700 euro. Nu atat eroarea judiciara ar fi importanta, ci motivarea cu care a fost justificata, motivare absolut nejuridica, contradictorie si aberanta (motivul arestarii era constituit din recunoasterea de catre instanta de recurs a contradictiilor dintre probele in acuzare). Ulterior, Reman Domocos a fost achitat de doua instante si apoi scos de sub urmarirea penala pentru exact inexistenta probelor, astfel cum constatase prima instanta care respinsese cererea de arestare.

– Ioana Surdescu, cunoscuta pentru solutia si motivarea din dosarul „Casa parintilor ministrului justitiei Monica Macovei”, argumentul cinic al instantei fiind ca partile indreptatite se pot adresa pentru despagubiri la Curtea Europeana a Drepturilor Omului;

– Ionut Matei, cunoscut ca „judecatorul binefacator al Camatarilor”, pentru opinia separata din „Dosarul Miron Mitrea” (alaturi de vicepresedinta ICCJ, Rodica Aida Popa), opinie separata identica aceleia a presedintelui Traian Basescu, motivata prin „contextul actual al dosarului”, condamnarea cu executare a ex-prim-ministrului A. Nastase (coincidenta, dupa ce T. Basescu isi aratase nemultumirea ca, in „Dosarul matusa Tamara” procurorul ceruse condamnarea cu suspendare) si, in fine, prin arestarea preventiva a judecatoarei Georgeta Buliga, in urma unei degradante inscenari prin care era vizata de fapt judecatoarea Mona Pivniceru („vinovata” de dezvaluirea modificarii stemei tarii). Contributia judecatorului Ionut Matei a fost esentiala deoarece prin arestarea preventiva ceilalti judecatori au fost constransi sa pronunte condamnarea judecatoarei Georgeta Buliga, a carei unica vina ar fi putut fi o abatere disciplinara. Important pentru intelegerea „contextului” este insa altceva: pentru reusita arestarii judecatoarei Georgeta Buliga a fost modificata, prin lege, chiar competenta instantelor de judecata, dovada fiind ca primul act material imputat acesteia a avut loc chiar in ziua in care a intrat in vigoare „Legea micii reforme” si prin care competenta de arestare in prima instanta a „coborat” de la instanta suprema la curtea de apel. Motivatia reala a fost de a se evita competenta Competului de 9 Judecatori de la ICCJ care era privit ca nesigur pentru reusita operatiunii. Ca „Legea micii reforme” a urmarit un scop precis este dovedit – cu asupra de masura – de faptul ca Noul Cod de procedura penala prevede vechea competenta legala, deci modificarea competentei instantelor a fost una ad hoc, necesara pe moment, si – evident – intuitu personae.

– la randul sau, completul de judecata a facut eforturi in eludarea chiar si a celor mai elementare si necontestate norme legale, fara a mai vorbi de refuzul de a accepta macar existenta Convetiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a jurisprudentei CEDO;

– este remarcabila conduita acestui complet care a respins cererea referitoare la inexistenta oricarei sesizari a organului de urmarire penala prin pervertirea fatisa a normei legale iar, pentru a nu fi chiar atat de evidenta „licenta” judiciara, nesfiindu-se nici de la sustragerea actelor din dosar, sustragere demonstata in sedinta publica;

– un ultim exemplu – desi nu cel de pe urma – al conduitei remarcabile a magistratilor in aceasta cauza: procurorul Guli Sterian (candidat la examen) a fost trimis in judecata si ulterior condamnat (de „instanta suprema”) cu suspendare pentru instigare la folosirea de informatii nedestinate publicitatii, constand in indemnarea unui alt inculpat (C.E.) de a obtine subiectele de examen.

Or, din moment ce nimeni nu a fost macar trimis in judecata pentru folosirea de informatii nedestinate publicitatii (subiectele de examen), inseamna ca nici Guli Sterian (si nimeni altcineva) nu a avut acces la subiecte !

Or, daca Guli Sterian şi nimeni altcineva nu a avut acces si nu a folosit subiecte de examen (obtinute fraudulos – se presupune), ce am transmis eu ?? Şi, daca nici Guli Sterian si nimeni altcineva nu a avut acces si nu a folosit subiecte obtinute înaintea examenului, cum a mai fost fraudat examenul ?

Acestea sunt motivele pentru care invit si rog toate organizatiile interne si internationale si orice persoana sa ia cunostinta de unul din cazurile de abuzuri incredibile si inadmisibile intr-o societate normala, realizat la comanda de Directia Nationala Anticoruptie, de care s-ar rusina si Lavrenti Beria daca ar mai trai.”

CINISMUL SI IPOCRIZIA LUI BASESCU INTAIUL GROPAR AL ROMANIEI SI A REGIMULUI SAU A ATINS COTE INIMAGINABILE!

25 apr.

Mituirea copiilor inteligenți pentru votul părinților pe vreme de criză.

Șpaga electorală în guvernarea Băsescu-PDL a ajuns la cote inimaginabile! Copii sunt cadorisiți cu bani pentru a câștiga binevoința electorală a părinților.

Elevii cu rezultate foarte bune la învățătură primesc cadou de la guvern diverse sume de bani. Sumele diferă în funcție de școli și de bugetele pe care acestea le au la dispoziție.

De exemplu, la școala generală nr. 11 din București copii cu medii peste 8,50 au primit 490 RON, motivându-se că ” banii sunt cadou de la guvern”. Zeci de părinți ai elevilor de la această școală s-au declarat stupefiați de faptul că ai lor copii au ajuns acasă deținând sume de bani despre care inițial- ca orice părinte grijuliu, au crezut că provin dintr-o sursă dubioasă. După verificări părinți au fost de-a dreptul șocați să afle că fii și fiicele lor sunt mituiți de guvernul României, în speranța că poate părinții vor fi impresionați de ”atențiile” regimului Băsescu și vor mai vota încă o dată PDL-ul și acoliții. Copii care au luat banii au povestit că au fost puși să semneze că au luat banii pe un tabel.

Același lucru se întâmplă și la școala generală nr. 17 din București, acolo unde elevii- de data asta cu medii peste 9,50 au fost anunțați că în următoarele zile vor primi 300 RON, evident tot ” cadou de la guvern”.

Și la școala generală nr. 166 din București lucrurile stau aproape la fel: copii a căror medie generală depășește nota 9,50 au primit vestea că la finalul săptămânii viitoare vor primi ”cadou de la guvernul țării” 350 RON.

După cum se vede, sumele variază în funcție de bugetele școlilor respective, după cum, la fel diferă și media de la care ”guvernul dă cadouri”.

În încercarea de a afla și opinia unui profesor, cotidianul.ro l-a contactat pe Dan Mihalache ( secretar general adjunct al PNL) , conferențiar universitar. ”Dacă ar fi vorba despre un program de burse atunci sumele nu ar fi diferite în funcție de unitatea școlară. Dacă totuși este vorba despre Dumnezeu știe ce program de burse scos peste noapte din pălărie de actuala putere, atunci guvernul Ungureanu să iasă și să spună exact despre ce e vorba. Dacă dimpotrivă nu e vorba despre nicio bursă, atunci acest ”cadou” capăta aparența unei mite electorale și de asemenea, guvernul e obligat să dea niște răspunsuri. Inspectoratele școlare, Ministerul Învățământului, ministrul Cătălin Baba și chiar premierul Ungureanu sunt datori să explice de unde provin acei bani, care este documentul în baza căruia s-a decis alocarea ”cadourilor” bănești pentru elevi și mai ales care este motivația acordării sumelor de bani respective copiilor. ”

Oare atât de mare e disperarea pedeliștilor încât au ajuns să mituiască elevii pentru a mai câștiga un vot două de la părinții acestora, mizând pe nivelul scăzut al veniturilor ( apropos, provocat de ”priceperea” în materie de economie a regimului Băsescu) multora din părinții din România?!!

ION SPANU DESPRE ICR SI LEGENDA „CARTURARULUI MRU!”

25 apr.

Încă o făcătură culturală marca Pleşu, Patapievici, Mihăieş:
Legenda „cărturarului” M. R. Ungureanu, faţă în faţă cu încropeala numită operă.

De câte ori vine vorba despre premierul Mihai Răzvan Ungureanu, invariabil, i se pune eticheta „cărturar”. Am avut curiozitatea să-i citim „opera” şi, la fel ca în cazul lui Mircea Cărtărescu, constatăm că nici pe Ungureanu nu l-a citit nimeni, iar epitetul „cărturar” nu este decât un banal eufemism din sfera linguşelii sau o formulă prin care se impune opiniei publice un Nimeni ca fiind Cineva!

Jalnica „operă” a cărturarului MRU

Din CV-ul premierului aflăm că el este autorul următoarelor cărţi:

• „Documente statistice privitoare la oraşul laşi (1755-1828)”, 2 vol. (laşi, 1997), în colaborare cu prof.univ. Ioan Caproşu;

• „Marea Arhondologie a boierilor Moldovei” (laşi, 1998);

• „Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne” (Iaşi, 2004);

• „Rumänien (România)” în colaborare cu Thede Kahl şi Michael Metzeltin (Viena, Münster, 2006);

• „Întotdeauna loial. Note diplomatice pentru o Românie modernă” (Bucureşti, 2008).

Să le analizăm succint pe fiecare.

„Documente statistice privitoare la oraşul laşi (1755-1828)”

Cele două volume însumează aproape 1.000 de pagini şi conţin doar documente din arhiva ieşeană. Pentru exemplificare, iată cele 7 secţiuni ale primului volum: „Catastiful Iaşilor din 1755”, „Din Condica Vistieriei Moldovei”, „Condica scriirii sufleţilor şi a familiilor a stării de gios din tîrgul Ieşii”, „Registrul măsurării uliţelor oraşului Iaşi”, „Condică pentru botezaţii carii din alte relighii au vinit la pravoslavnica credinţă” şi „Catagrafia oraşului Iaşi”.

În cele două volume, Mihai Răzvan Ungureanu nu a scris nici măcar un singur cuvânt! Volumele reproduc doar documente ale epocii, introducerea fiind scrisă de prof. Ioan Caproşu, cel care, de decenii, se ocupase de cercetarea arhivelor ieşene.

Introducerea este semnată însă şi de Ungureanu, aşa cum se vede pe coperta IV, ceea ce este o gravă mistificare. Dovada o oferă chiar prof. Caproşu, care scrie la p. 7 că volumele fac parte din „proiecte mai vechi, unele măsurându-şi vârsta în decenii, iniţiate în arhive sau în institute de cercetare”, iar la pag. 8 că „demersul nostru de acum întregeşte şi definitivează un efort arhivalic mai vechi”! Practic, prof. Caproşu dezvăluie faptul că lucrarea îi aparţine, întrucât tânărul, pe atunci, Mihai Răzvan Ungureanu nu putea avea în 1997 o „experienţă de decenii” în cercetarea arhivelor ieşene!

Mai degrabă, punerea numelui Ungureanu pe coperta celor două volume este justificată de finanţarea cărţii de către „Fundaţia Soros”, în conducerea căreia MRU era din 1996! Cu alte cuvinte, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza avea nevoie de bani pentru editarea volumului, iar MRU avea nevoie să devină autor de carte pentru a urca în ierarhia universitară, lucru care se şi întîmplă, Ungureanu devenind anul următor, pe baza acestei lucrări, asistent universitar!

„Marea Arhondologie a boierilor Moldovei”

Şi acest volum conţine tot reproducerea unor documente din arhivele ieşene. Deşi în CV-ul lui Ungureanu se spune că volumul a apărut la editura Universităţii din Iaşi în anul 1998, se pare că el a apărut tot în 1997, aşa cum este specificat în „Programa analitică” destinată masteranzilor facultăţii de istorie de la cursul conf.univ.dr. M. Cojocariu, unde Ungureanu este trecut ca acela care a „întocmit” arhondologia!

Dar iată cum este prezentată cartea chiar de către editura Universităţii ieşene: „Lucrarea strânge pentru prima dată într-un catalog alfabetic aproape complet numele celor cărora le-a fost recunoscută boieria sau au primit rang boieresc în vremea Regulamentului organic, fie sub domnia lui Mihail Grigore Sturdza (1834-1849), fie în anii lui Grigore Alexandru Ghica (1849-1856)”.

„Autorul”, aşadar, nu este decât un îngrijitor de ediţie!

„Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne”

Acest volum este, de fapt, teza de doctorat a lui Mihai Răzvan Ungureanu, susţinută în 2004 la Iaşi, al cărei titlu iniţial a fost „Convertire şi integrare religioasă în Moldova la începutul epocii moderne”, şi tratează soarta familiilor evreieşti sosite în Moldova în sec. XIX.

Primul capitol analizează motivaţiile pentru care străinii din acea perioadă au decis să se „boteze”, iar cel de-al doilea fixează „Imaginea publică a convertiţilor”, cercetată pe baza actelor de divorţ păstrate în arhivă. Al treilea capitol prezintă câteva „Biografii ale succesului în societate”, care echilibrează concluziile capitolului precedent, iar ultimul, „Misiunile protestante în Moldova şi Iaşi. Rolul lor în convertirea evreilor”, analizează datele prezentate de Catherine Edward în lucrarea „Missionary Life Among the Jews in Moldavia, Galicia and Silesia”, din care MRU şi reproduce într-o Anexă vreo 60 de pagini.

Cercetătorul Dinu Bălan, cunoscut specialist în domeniu, este unul dintre puţinii recenzenţi ai cărţii, din a cărui lectură aflăm că „arhitectura lucrării şi aşezarea informaţiilor în pagină, torentul cumulativ al informaţiilor redate, uneori in extenso, dau senzaţia – cum, de altminteri, avertizează însuşi istoricul în partea introductivă – că lucrarea nu e suficient finisată, pare neterminată, iar textul este, adeseori, abrupt. Unele erori tipografice nu-i sunt, credem, imputabile în primul rând autorului”.

Când eram gata să ne asumăm concluzia acestuia despre cartea lui Ungureanu, conform căreia „tema, incitantă şi relativ nouă în istoriografia românească, asigură, pe lângă elementele menţionate deja, premisa necesară unei lecturi agreabile şi utile”, ne-a căzut în mână o altă recenzie a lui Dinu Bălan, despre cartea Ligiei Livadă-Cadeschi, „De la milă la filantropie. Instituţii de asistare a săracilor din Ţara Românească şi Moldova în secolul al XVIII-lea”, care se încheie exact cu aceleaşi cuvinte: „tema, incitantă şi relativ nouă în istoriografia românească, asigură, pe lângă elementele menţionate deja, premisa necesară unei lecturi agreabile şi utile”!!!

Aşadar, aprecierile lui Dinu Bălan despre cartea lui Mihai Răzvan Ungureanu sunt, mai degrabă, semnul unei curtoazii colegiale, din moment ce au devenit eticheta formală a unei concluzii general valabile, pe care recenzentul o foloseşte despre orice carte analizată!

„Rumänien (România)”

Când Mihai Ungureanu a decis să menţioneze în CV-ul său că este autorul acestei cărţi (v. site-ul oficial http://www.gov.ro/mihai-razvan-ungureanu-prim-ministru), el a comis o blasfemie vecină cu infracţiunea!

Acest volum de 976 pagini a fost finanţat de ICR şi a apărut în două ediţii (2006 şi 2008), fiind lansat la Viena în cadrul unor acţiuni de promovare a României. Nu este nici pe departe opera de autor a lui Mihai Răzvan Ungureanu, ci o antologie de texte ce aparţin unui număr de peste 30 de autori!!!

Iată lista acestora: Thede Kahl, Michael Metzeltin, Dan Berindei, Dan Horia Mazilu, Liviu Papadima, Dan Grigorescu, Mircea Buză, Wilfried Schreiber, Wilfried Heller, Peter Jordan, Claudia Popescu, Joszef Benedek, Dan Bălteanu, Mihaela Şerban, Maria Pătroescu, Cristian Iojă, Iulia Pătroescu-Kloz, Radu Necşuliu, Ioan-Aurel Pop, Bogdan Murgescu, Dietmar Müller, Petra Schaser, Gerald Volkmer, Mirela Luminiţa Murgescu, Harald Heppner, Petrea Lindenbauer, Ionela Lăcătuş, Petrea Lindenbauer, Dan Horia Mazilu, Liviu Papadima, Grigore Constantinescu, Maria Bara, Aurelia Vasile, Marta Petreu, Răzvan Theodorescu, Dorothée de Neve, Tina Olteanu, Anneli Ute Gabanyi, Mircea Vasilescu, Alexandru Crişan, Adrian Miroiu, Bogdan Florian, Karl W. Schwartz, Ioan Ianoş, David Turnock, Uwe Dulleck, Sándor Gardó, Mohácsek Magdolna, Meinolf Arens, Cătălin Vitos, Annelie Ute Gabanyi, Cristian Alunaru, Ionuţ Răduleţu, Michael Metzeltin, Daniel Ursprung, Mariana Hausleitner, Josef Wolf, Josef Sallanz, Alexandru Vulpe.

Din cele aproape 1.000 de pagini ale volumului, Mihai Răzvan Ungureanu semnează doar 25 (!!!), în două articole: „Ţările Române din perioada de târzie” (p. 237–250) şi „Modernizarea societăţii româneşti” (p. 265–277). Cel mai mărunt autor ştie că, în cazul antologiilor, formula consacrată şi corectă este menţionarea studiului ce-i aparţine, urmată de titlul volumului unde este inclus. Spre exemplu, în cazul său, MRU trebuia să noteze: „Modernizarea societăţii româneşti”, învol. „Rumänien (România)” etc.

Ungureanu este doar îngrijitor al acestui volum (era ministru de externe), alături de Thede Kahl şi Michael Metzeltin, iar asumarea titulaturii de „autor” nu este decât semnul unei grandomanii aiuristice şi chiar al predispoziţiei spre falsificarea biografiei!

Mai degrabă, în calitate de istoric şi, mai ales, de prim-ministru, MRU ar trebui să ne explice acum ce a vrut să spună Meinolf Arens în studiul său când scrie: „Einige intensive frühneuzeitliche Kriege, die Siebenbürgen massiv trafen (…), eine Reihe von Seuchen und sowie die ethnische und demographische Entwicklung führten im 17. und 18”, vorbind – împotriva adevărului istoric – despre schimbarea majorităţii etnice în favoarea românilor din cauza unor boli sau a dezvoltării etnice şi demografice! Adică, înainte de apariţia aceste boli, care era majoritatea în Transilvania, domnule istoric?

„Întotdeauna loial. Note diplomatice pentru o Românie modernă”

Cartea de care, probabil, este cel mai mândru Ungureanu, ţinând cont, pe de o parte, de dimensiunile ei, şi, pe de altă parte, de condiţiile grafice deosebite, rămâne „Întotdeauna loial. Note diplomatice pentru o Românie modernă”. Dar, din păcate, nici aceasta nu este altceva decât tot o culegere de texte.

De data aceasta, MRU şi-a adunat la un loc toate discursurile, cuvântările, interviurile şi transcripturile tuturor emisiunilor de radio şi televiziune la care a participat! Caz unic de grandomanie pentru un „cărturar” care afirmă că are acces în original la atâtea culturi: germană, franceză, engleză, ebraică, aramaică, maghiară sau slavonă!

În mod surprinzător, din această culegere lipseşte un singur discurs al lui Ungureanu, poate cel mai important: cel susţinut în anul 1985, la Congresul al XII-lea al UTC, când era membru al CC!!!

Volumul „Întotdeauna loial” este prefaţat de Emil Hurezeanu şi are un cuvânt înainte semnat de Andrei Pleşu, tătucul spiritual al autorului, cel care l-a atras spre Soros şi Patriciu, pregătindu-i ascensiunea spre ministeriat.

Cu ironia cunoscută, Pleşu îl plesneşte pe MRU în moalele capului, anticipând că „pariul lui (politic – n.n.) implică, uneori, înzestrări acrobatice”, lucru dovedit mai ales în ultima perioadă! Hurezeanu, care, probabil, ştie mai multe despre ciudata şi surprinzătoarea ascensiune a lui MRU, îl gâdilă la orgoliu, susţinând că ar avea o aşa-zisă „expertiză academică internaţională de amplitudine”, punându-i în cârcă şi faptul că „a buchisit slavona veche la Oxford”, deşi chiar MRU, în urmă cu câteva zile, spunea că ar fi studiat acolo… aramaica! Dar, între colaboratori, astea sunt amănunte.

Trecând la carte, subliniem o suficienţă a limbajului, un aer protocolar exagerat şi o predispoziţie uluitoare de a nu spune nimic în foarte multe cuvinte! Iată cum încep aproape toate cuvântărilor „cărturarului”:

– „Sînt deosebit de bucuros să mă aflu în această seară alături de dumneavoastră…” (p. 52).

– „Sunt foarte bucuros să particip la această importantă conferinţă…” (p. 61).

– „Mă bucur să mă adresez celui de-al 15-lea Consiliu Ministerial…” (p. 71).

– „Sunt onorat să mă aflu aici şi profit de prezenţa…” (p. 85).

– „Mă bucur că suntem împreună…” (p. 87).

– „Am deosebita plăcere de a mă adresa dumneavoastră…” (p. 98).

Citind astfel de texte, ne este greu să înţelegem ce a vrut să spună Mircea Mihăieş, alt ipochimen sponzorizat de Soros şi ICR, când le spunea participanţilor la una dintre Conferinţele Microsoft: „Sper că (Ungureanu – n.n.) nu v-a intimidat” (p. 139)! Ba da, ne-a intimidat profund! Dar cu ce?

Păcat că MRU n-a găsit în acest volum de aproape 1.000 de pagini şi un spaţiu pentru cuvântarea sa de la Congresul al XII-lea al UTC, pe care a încheiat-o apoteotic: „Pe deplin conştienţi de sarcinile ce ne revin din Hotărârile Congresului al XIII-lea al Partidului Comunist Român, din indicaţiile şi orietările secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae ceauşescu, din documentele supuse aprobării, Forumului tineretului, noi, elevii din judeţul Iaşi, ne angajăm că vom depune toate eforturile pentru a ne forma ca specialişti cu o înaltă pregătire politică şi profesională cu conştiinţă înaintată hotărâţi să muncească, cu entuziasm şi pasiune tinerească revoluţionară, cu responsabilitate pentru continuarea neabătută a drumului ascendent pe care România s-a înscris în perioada de o efervescenţă fără precedent inaugurată de Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român”.

Congresul al XII-lea UTC

Premii şi distincţii care nasc întrebări

După ce am trecut în revistă aşa-zisa „operă” ştiinţifică a „cărturarului” Mihai Răzvan Ungureanu, ne punem întrebarea: care au fost adevăratele motive pentru care un utecist convertit (un cuvânt care-i place mult cărturarului) a primit atâtea premii şi distincţii, cu toate că nimic din activitatea profesională nu le-ar justifica.

El a primit, între altele, Premiul „Felix Posen” al Universităţii Ebraice din Ierusalim, Israel, de două ori consecutiv, în 1996/1997 şi 1997/1998, dar şi Premiul „Mihail Kogălniceanu” ai Academiei Române în 2004, primind şi următoarele distincţii:

• Cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României” (România, 2008);

• Mare Ofiţer al Ordinului Naţionai „Pentru Merit” (România, 2000);

• Mare Ofiţer al Ordinului „Meritul Diplomatic” (România, 2007); membru în Consiliul de Onoare al Ordinului „Meritul Diplomatic” (din 2008);

• Comandor cl. I al Ordinului Regal „Dannebrog” (Danemarca, 2000).

• Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de ofiţer (România, 2011).

Întrebare la care musai trebuie să primim cândva un răspuns: PENTRU CARE FAPTE?

Ubicuitatea „cărturarului”

CV-ul pe care, cu mândrie şi emfază, Mihai Răzvan Ungureanu l-a postat pe site-ul Guvernului naşte multe alte întrebări. Actualul premier al României era prins în foarte multe activităţi interne şi internaţionale ce se derulau în acelaşi timp!

Dacă vom privi cu atenţie lista locurilor unde preda sau a instituţiilor inde activa simultan, ne vom întreba cum era posibil ca – în acelaşi timp – „cărturarul” să se mai pregătească pentru cariera politică de acum.

Iată locurile pe unde trebuia să fie simultan:

– Membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie (1997-2007),

– Senior Fellow al Oxford Centre of Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (1998-2007)

– Membru al Consiliului Institutului de Studii Genealogice şi Heraldică „Sever Zotta” din laşi (din 1998),

– Preşedintele Institutului Român de Studii Strategice (2001-2007),

– Membru al board-ului „Colegiului Noua Europă”, Bucureşti (2002-2007)

– Membru al board-ului Ştiinţific ai Centrului de politici de securitate, Szeged, Ungaria (2003-2007),

– Director al Centrului de Studii Ebraice, Facultatea de Istorie, Universitatea „Al. I. Cuza”, laşi (din 2004).

– Senior Reader la Şcoala NATO (SHAPE) din Oberammergau, Germania (2001-2004)

– Profesor asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (2002-2005)

– Lector la Centrul de Studii de Securitate „George C. Marshall” din Garmish-Partenkirchen, Germania (2003-2005)

– Lector la Universitatea Naţională de Apărare.

– Coordonator al colecţiei Historia a Editurii Polirom, Iaşi

Veţi observa la o simplă lectură că, măcar în perioada 2003-2005, Ungureanu era peste tot în acelaşi timp. O ubicuitate care nu are explicaţie decât în sfera subtilă a unor servicii care creează biografii romanţate pentru nişte personaje pregătite din timp în vederea unor jocuri politice.

Şi ar mai fi o întrebare la care n-am aflat răspuns din biografia sa: unde a învăţat limba maghiară, despre care, în CV-ul său, spune că o cunoaşte satisfăcător?

Înainte ca fătucile şi politicienii să-l gratuleze pe Mihai Răzvan Ungureanu cu epitetul „cărturar”, ar fi bine să-i citească mai întâi „opera”, care nici nu este aşa de vastă. Cărturari au fost Eminescu, Iorga, Blaga, Noica. Pentru Ungureanu trebuie găsit alt termen.

Ion Spânu

BOCUL ARDELEAN”TRADATORUL ARDEALULUI”SI RENUNTAREA SA LA SEFIA PD-L,UNDE SE CREDE PRESEDINTE?!”

25 apr.

Boc renunţă la şefia PDL dacă partidul pierde guvernarea.

Preşedintele democrat-liberalilor, Emil Boc, a declarat marţi seară, la TVR, că, în cazul în care PDL nu mai rămâne la guvernare după alegerile legislative din noiembrie, va renunţa la şefia partidului, considerând că gestul ar fi o chestiune de moralitate şi de decenţă politică.

„Eu sunt preşedintele acestui partid şi, cel puţin după statut, se spune că patru ani eşti preşedintele PDL, aşa am fost ales la ultima Convenţie. Dar, evident că după un ciclu electoral este un moment de bilanţ. Nu vă imaginaţi că dacă PDL nu mai rămâne la guvernare în urma scrutinului din noiembrie, aş mai sta o secundă în funcţia de preşedinte. Este o chestie de moralitate, de responsabilitate politică şi de decenţă. Un preşedinte care nu reuşeşte să menţină partidul la guvernare face pasul înapoi şi lasă pe altcineva. Dar, până atunci, foloseşti tot ce are mai bun partidul să-ţi atingi obiectivul pentru care ai fost votat la ultimul Congres”, a spus Boc, întrebat cum îşi vede viitorul în PDL, scrie jurnalul.ro.

El a precizat că în acest moment PDL are toate şansele să rămână la guvernare şi după alegerile legislative din această toamnă.

„În acest moment, PDL are toate şansele reale ca împreună cu actualii parteneri de guvernare să continue guvernarea după noiembrie 2012. Obţinerea unui procent de 25% în locale este prima etapă în acest drum, al consolidării PDL. Mulţi uită că PDL, cu excepţia a doi ani, 2007 şi 2008, din 2004 este la guvernare tot timpul”, a adăugat fostul premier.

Cât priveşte o eventuală candidatură a sa la Primăria Cluj-Napoca, Emil Boc a precizat că a luat o decizie în acest sens, dar că va discuta în primul rând cu colegii săi din PDL. El a adăugat că principiul care va fi aplicat de PDL la alegerile electorale este acela ca acolo un partidul are primari, să se mearga pe reconfirmarea lor.

AFP DESPRE ABERATIA CABINETULUI BASESCU 6 CONDUS DE MRU PRIVIND AMANAREA RESTITUIRII IN NATURA A IMOBILELOR!

25 apr.

AFP: România solicită CEDO amânarea până după alegeri a unei legi privind bunurile naţionalizate.

Guvernul României solicită CEDO o prelungire cu minimum şase luni, până după alegerile legislative, a termenului impus pentru elaborarea unei noi legi privind restituirea bunurilor confiscate de regimul comunist, relatează marţi AFP, citând declaraţii ale purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

„Ministerele Justiţiei şi Afacerilor Externe poartă discuţii exploratorii cu CEDO pentru o prelungire a acestui interval, care se încheie la 12 iulie”, a declarat pentru France Presse purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Executivul de la Bucureşti consideră că apropierea alegerilor locale şi parlamentare, care au loc la sfârşitul primăverii, respectiv în toamnă, va face cvasi-imposibilă respectarea termenului impus, notează AFP, preluată de Agerpres.

„Dacă solicitarea este acceptată (de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului), va fi vorba de o prelungire de cel puţin şase luni, deci până după alegerile parlamentare”, a confirmat Dan Suciu.

Guvernul Ungureanu a elaborat un proiect legislativ ce prevede acordarea foştilor proprietari deposedaţi abuziv de autorităţile comuniste a unor despăgubiri de doar 15% din valoarea maximă a bunului pierdut, în mod eşalonat, într-o perioadă cuprinsă între 10 şi 12 ani, restituirea propriu-zisă a bunurilor fiind exclusă. După numeroasele critici stârnite de acest text, guvernul premierului Mihai Răzvan Ungureanu a decis, miercurea trecută, să amâne adoptarea lui şi a îndemnat la o „dezbatere amplă” pe marginea acestui subiect.

România este una dintre ultimele ţări din Europa de est care încă nu au rezolvat, după 22 de ani de la căderea dictatorului Nicolae Ceauşescu, problema despăgubirii proprietarilor deposedaţi în timpul regimului comunist, mai menţionează AFP.

%d blogeri au apreciat: