Arhiva | 7:32 pm

„CANCELARUL” BASESCU PUS LA PUNCT DE PREMIERUL ROMANIEI PONTA IN LEGATURA CU PARTICIPAREA LA REUNIUNILE CONSILIULUI EUROPEAN!

10 mai

Premierul Victor Ponta recunoaşte că între el şi preşedintele Traian Băsescu există neînţelegeri în ceea ce priveşte participarea la reuniunile Consiliului European. Aflat la Bruxelles, Ponta a declarat că va discuta cu şeful statului despre nivelul la care va fi reprezentată România la următorul Consiliu, explicând că problemele UE nu aparţin exclusiv de politica externă.

Aflat la Bruxelles pentru discuţii cu oficialii europeni, premierul a fost întrebat de jurnalişti dacă la următorul Consiliu European extraordinar, programat pentru 23 mai, va participa el sau președintele Băsescu.

„Știu de Consiliu. Știți foarte bine că există o anumită dispută între președinte și mine, nu aș vrea să rezolv această dispută în fața presei. Voi discuta lucrul acesta cu președintele. Nu am contestat și nu voi contesta niciodată atribuțiile constituționale ale președintelui României în ceea ce privește politica externă, însă, în viziunea mea cel puțin, viziune care este împărtășită în Europa, problemele Uniunii Europene nu mai sunt probleme de politică externă, ci sunt problemele noastre, comune și sper să găsim o soluție bună pentru România, pentru că un nou conflict pe această temă nu cred că e dorit de nimeni”, a răspuns Ponta, citat de Mediafax.

Premierul se află la Bruxelles, pentru o vizită de o zi în care are programate întâlniri cu Johannes Hahn, comisarul european pentru dezvoltare regională, cu Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, cu Hannes Swoboda, preşedintele Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, şi cu Sergei Stanishev, preşedintele Partidului Socialist European.

El are prevăzută o întrevedere şi cu secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Controversa legată de nivelul reprezentării României la Consiliul European este una mai veche.

Cu ocazia reuniunii de iarnă a Consiliului European, în decembrie 2011, liderul PSD îi cerea lui Traian Băsescu să precizeze public care este mandatul cu care el merge la această reuniune.

„Traian Băsescu este singurul şef de stat care merge neînsoţit de premier la acest Consiliu. În acelaşi timp, nu spune nimănui ce va face acolo, dar votează în numele României. M-am întâlnit zilele trecute cu preşedintele SPD din Germania, care mi-a spus că Angela Merkel, de fiecare dată când participă la astfel de întruniri, are o consultare cu opoziţia şi informează Parlamentul german cu privire la poziţia pe care urmează să o adopte. Traian Băsescu merge fără premier şi fără un mandat, dar votează în numele României”, spunea atunci Victor Ponta.

Ulterior, preşedintele Băsescu a prezentat poziţia pe care o va susţine în cadrul Consiliului European, dar a precizat că mandatul în chestiuni de politică externă îi este dat de către prevederile Constituţiei care îi acordă prerogative extinse în acest domeniu.

Explicaţia lui Băsescu nu l-a convins pe Ponta care a spus că problemele de politică externă necesită un mandat din partea Guvernului sau Parlamentului.

„Spre deosebire de ceilalţi şefi de state care se vor duce acolo, domnul Băsescu nu are nici un mandat. Deci, el nu are un mandat de la Guvern, sau de la Parlament, cum au făcut Angela Merkel sau Sarkozy. V-am dat exemple de oameni responsabili, pe doamna Merkel, pe domnul Sarkozy, care s-au dus şi au luat mandat de la guvern, care au discutat cu Opoziţia. Mi se pare că ne minte şi îşi bate joc de români, aşa cum ne-a minţit în 2008 când ne spunea că România nu a intrat în criză”, a mai declarat Ponta.

CAMPANIA PENTRU ALEGERILE LOCALE DIN 10 IUNIE INCEPE VINERI 11 MAI SI SE TERMINA SAMBATA 9 IUNIE ,ORELE 7,00!

10 mai

Campania electorală pentru alegerile locale din 10 iunie începe vineri, 11 mai, cu 30 de zile înaintea scrutinului, şi se va încheia sâmbătă, 9 iunie, la ora 7.00.

Pentru alegerile locale din Codlea au fost depuse nouă candidaturi pentru funcţia de primar şi consilier local, de către PRM; PDL; PP-DD; UNPR; PNL-PC; Partidul Verde; PSD; FDGR si PP-LC, cinci liste cu candidași pentru funcţia de consilier local, depuse de UDMR; PNTCD; PER; PUER; PSR, 11 candidaturi independente pentru funcţia de consilier local și alte trei din partea independenţilor pentru funcţia de primar.

Candidaţi din partea partidelor politice pentru primar.

Muntean Cătălin George PNL-PC (Partidul Naţional Liberal – Partidul Conservator)
Petrea Ioan – PPLC (Partidul Poporului – Legea Cojocaru)
Dragu Bucur – PRM (Partidul Romania Mare)
Ivan Călin Felician – PDL (Partidul Democrat Liberal)
Bogdan Octavian – Forumul Democrat German
Bouaru Remus Alin – PP-DD
Coste Claudia Florina – UNPR
Stama Robert Cosmin – PSD
Chira Adam Raimond – Partidul Verde

Candidaţi independenţi pentru primar

Tudor Vasile
Albu Erwin Vlad
Moldoveanu Marius Adorian

Candidaţi independenti pentru consilieri locali

Vlădău Nicolae
Cadar Robert Daniel
Florea Lucian Nicolae
Cîrstolovean Ioan Florin
Budeanu Mihai Nicolae
Cocuţ Daniel Cristian
Lupu Ioan
Cârstoloveanu Ioan
Hotăreanu Ştefan
Tudor Vasile
Kauntz Volkmar

Listele nominale ale formaţiunilor politice pentru consilieri

Muntean Cătălin George – PNL-PC (Partidul National Liberal – Partidul Conservator)
Gheorghe Adrian
Urdea Virgil
Vlad (Dan) Constantin
Nica Corina – Gina
Cârstolovean M. Adriana
Dumitrescu Mihai
Androne Silviu Claudiu
Şteblea Felicia
Adam Lucian Ilie
Bogdan Adrian Liviu
Oprea Gheorghe Bujor
Cârstolovean Iosif Claudiu
Cojocaru Cortizo
Buzea Viorica
Pelin Dumitru Octavian
Arpăşanu Matei
Roman Maria
Dumitru Aurel
Trif Ioan
Moroşanu Florin Bogdan
Sava Gheorghe Laviniu
Bâlea Aurelian
Gavrilescu Dan

Coste Marius – UNPR (Uniunea Naţională Pentru Progresul României)
Pană Vasile
Coste Claudia Florina
Atomei Ion
Bărbulescu Silvia Mirela
Blidar Ion Lucian
Fuiorea Adrian
Ferencz Gheorghe Mihai
Porumb Mariana
Boca Cornelia
Ioana Tatiana
Maca Teodor
Folea Ciprian Carol
Văduva Cătălin
Cocis Marcela
Irimescu Săndel
Toma Ioan
Movileanu Nicolae

Ivan Călin Felician – PDL (Partidul Democrat Liberal)
Preda Ioan
Manole Dionisie
Ciolan Ştefan Octavian
Mitrea Vasile
Pop Mircea Virgil
Niţă Paul Alex
Iancu Costel
Busuioc Florin Daniel
Rabosky Raul
Androşevici Florentina Mariana
Atomei Stan Viorica
Duma Victor
Gruber Eni Adrian
Tudor Gheorgiţă
Rogoz Valentina
Necula Voicu
Diaconu Neculai
Ignat Alina Maria
Lukacs Gabriel Dominic
Tecuşan Alexandru
Ponci Petre
Caloian Marius

Opriş Gheorghe – Partidul Ecologist
Opriş Lucian
Bucătaru Nicuşor
Comănelia Mihai
Găitan Marcel
Banu Emanuela
Dan Traian Lucian
Neagu Florin
Găitan Georgeta
Neagu Lidia Dorina
Opriş Filip
Amarandei Daniel
Opriş Ion Adrian
Amarandei Adrian Gheorghe

Stama Robert Cosmin – PSD (Partidul Social Democrat)
Turcu Teodor Ioan
Terci Traian
Iatan Adrian
Nedeluţ Ovidiu Marian
Aldescu Loredana
Mihalache Adrian Elena
Colţan Gheorghe
Ursu Neculaie Andreea
Bira Corina Valeria
Leah Traian
Cârstea Andreea Maria
Ilie Florin Achim
Lăcătuşu Mirela
Cuşai Eduard Sebastian
Munteanu Gabriel
Căuşu Claudia Mariana
Buzatu Ana Maria
Butnariu Sorin
Lefter Nicolae
Stoica Daniel Florin
Munteanu Andreia
Râşnoveanu Nicolae Marius
Tobu Ion

Rusu Ana – PUER (Partidul Uniunii Ecologiste din România)
Ţugui Marin
Prelipceanu Gheorghe
Stafie Georgeta
Bouaru Gheorghe
Kovacs Grigore
Fodor Gabriela Elena
Vartolomei Zenovia

Lăzăroiu Costel – Partidul Verde
Sumanariu Mihai
Chira Adam Raimond
Szekreny Emese Ana
Oprea Daniel Ionel
Vasii Elena
Codreanu Claudiu Mihai
Manole Ştefan
Olaru Emilian Marian
Guiman Gheorghe

Ispas Florian – PRM (Partidul România Mare)
Dragu Bucur
Marchiş David
Zlate Gabriel
Ianc Mihai
Bolosciuc Ana Loredana
Rotaru Sorin
Ianc Maria
Slavici Ion Liviu
Dumitru Ion
Csavar Eniko
Arosculesi Neculai
Cârstea Aurel Valentin
Gal Martin Karina
Florea Nicolae Daniel
Stamate Aurel
Alexandru Teofil
Ene Marcel
Pîslaru Gheorghiţa
Rosalim Ioan
Atomei Puiu
Dragomir Prefac Neculai
Ungur Augustin Dan
Szocs Tiberiu

Szekreny Miklos Janos – UDMR
Czirjek Jozesef
Czirjek Zsuzsanna
Szekreny Tibor
Szekreny Andras
Czirjek Iosif
Darko Csaba
Czirjek Csaba
Illies Etelka
Keresztes Ildiko
Bacs Wilhelm
Czirjek Gabriela

Bogdan Octavian – FDG (Forumul Democrat German)
Iacob Paul Mircea
Barabas Zoltan
Schuller Horst
Miron Andreea
Miron Toader

Marian Ioan Horia – PNŢCD
Cârstea Marinela
Boia Florin Mihai
Marian Vasile Elefterie
Stoica Ioan

Grecea Maria – PP-DD (Partidul Poporului Dan Diaconescu)
Rekkert Rudolf
Pripiş Romeo
Radu Mihai
Chiţea Marcus
Ciocănitu Petru
Andrei Iuliana
Bouaru Remus Alin
Mucenicu Aurel Eugen
Darie Aida
Codleanu Mihaela
Drobovolski Vladimir
Cozac Florin
Drăgan Costică
Iancu Dan
Diaconu Marius
Oboloja Ionela Cristina
Bogatu Gheorghe
Covrig Andreea Cristina
Becheanu Ion
Beruşcă Claudia Mihai
Simo Ion
Vlădău Nicu
Drăgan Marin
Conform legii, în campania electorală, candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, precum şi cetăţenii au dreptul să-şi exprime opiniile, în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, prin utilizarea tuturor mijloacelor media.

Candidaţii vor avea asigurate spaţii corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii, precum cele din sediul primăriei, şcoli, universităţi, case de cultură, cinematografe, ş.a.m.d.

Promisiunile şi oferirea de avantaje materiale (sau financiare) pentru alegători din timpul campaniei electorale se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la ani.

Primarii sunt obligaţi să stabilească locuri pentru afişaj electoral, în zone frecventate de cetăţeni, dar fără a deranja circulaţia pe drumurile publice sau alte activităţi din spaţiile respective.

Afişele electorale sunt permise şi în alte locuri decât cele speciale, dar numai cu acordul proprietarilor, administratorilor sau, după caz, al deţinătorilor.

Autorităţile responsabule cu ordinea publică sunt obligate să asigure integritatea panourilor şi a afişelor electorale.
Legea electorală nu permite afişele care combină culori sau semne grafice care să invoce simbolurile naţionale ale ţării noastre sau ale unui alt stat.

Distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror alte afişe ori anunţuri de propagandă electorală, precum şi afişarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise este interzisă şi este considerată o contravenţie.

Difuzările publice sau privaţe trebuie să asigure desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale precum şi pentru toţi candidaţii.

Accesul candidaţilor la serviciile publice de radio şi de televiziune este gratuit.

FRANCOIS HOLLANDE AFIRMATIE USTURATOARE LA ADRESA LUI DAVID CAMERON:”EUROPA NU ESTE UN RESTAURANT CU AUTOSERVIRE!”

10 mai

Socialistul Francois Hollande, noul preşedinte ales al Franţei, a făcut o afirmaţie usturătoare la adresa lui David Cameron, premierul conservator al Marii Britanii, declarând că ţara pe care acesta o reprezintă tratează Europa ca un “restaurant cu autoservire”, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.

Anul acesta, David Cameron, l-a umilit pe actualul preşedinte al Franţei în timpul unei vizite oficiale la Londra. Întrebat de site-ul de ştiri Slate cum intenţionează să trateze cu Cameron acesta a declarat că se va întâlni cu el “rapid”.

Hollande, care se descrie ca un “inamic al finanţelor”, a menţionat că îşi va exprima clar antipatia faţă de cartierul financiar City din Londra. Acesta a criticat dur “obsesia” Marii Britanii de a proteja City de legislaţia Bruxelles-ului.

Marea Britanie este “indiferentă faţa de soarta zonei euro” şi este “atentă doar la interesele City”. “Europa nu este o casă de bani şi cu atât mai puţin un restaurant cu autoservire”, sunt declaraţiile pe care le-a mai făcut Hollande.

TANDEMUL CRIMINAL LENUTA DI’PLESCOI&BASESCU&POSTACII ACESTORA SI BOMBA CU CEAS DIN STRADA LUJERULUI !

10 mai

Din pacate pentru locuitorii din cartiere precum Drumul Taberei sau Militari, nicio alta zona din Romania nu a cunoscut mai acut efectele “reformelor” realizate de Traian Basescu si Elena Udrea decat sectorul 6.

Aici, primarul Capitalei (pe atunci)Traian Basescu a impus construirea “metroului usor” fara a adapta proiectul la necesitatile de trafic ale unor zone sensibile. Din acest motiv, pasajul Lujerului a devenit o calamitate de trafic rutier, intersectia dinspre Crangasi deservind 3 strazi super-aglomerate, strangulate de calea de rulare de mare viteza pentru tramvaie. In lipsa unor solutii inteligente de defluire si a oricarei implicari din partea Politiei Rutiere, soferii lupta in fiecare dimineata pentru a castiga prioritate la iesirea din pasaj, cozile intanzandu-se uneori pana la iesirea dinspre Plaza Romania.

Avand in vedere ca ambuteiajul are loc in panta, pasajul Lujerului reprezenta practic o bomba cu ceas, riscul unor defectiuni la sistemul de franare la stationari lungi in panta fiind – la un volum urias de trafic – iminent.

La “reforma Basescu” s-a adaugat – pentru cresterea geometrica a aglomeratiei – “reforma Udrea”, care, pentru a-si pastra locul de deputat in colegiul “Frigocom” (acolo unde locuiesc, de altfel, fratele si cumnata sa “consiliera”) a impus inceperea lucrarilor pentru magistrala de metrou Drumul Taberei in buza campaniei electorale. Strazile au fost blocate haotic de santiere unde nu se intampla mai nimic, dar care au menirea de a demonstra alegatorilor din zona ca Udrea lucreaza pentru ei. Zona Valea Argesului este blocata, iesirea facandu-se doar pe bulevardul Timisoara. Locuitorii din zona Drumul Taberei 34 sau Favorit sunt obligati, de asemenea, sa iasa in trafic doar pe Timisoara, care devine astfel necirculabila intre orele 8.00 si 10.00.

Cu bulevardul Drumul Taberei aproape inchis, traficul este practic impins spre pasajul Lujerului, strivit de excesul de masini pe care trebuie sa-l gestioneze. Avand in vedere faptul ca tot acest aflux disproportionat se blocheaza intr-o panta accentuata, asistam azi, practic, la o tragedie de mult anuntata.

Update:

Forumurile ziarelor sunt umplute, la aceasta ora, cu mesaje de tip spam ale faimosilor postaci ai Elenei Udrea. In message-box-ul acestora a fost transmisa prioritatea de a-l invinovati pentru accident pe Sorin Oprescu – motivele putand fi vazute in capturile de mai jos. Asa cum se poate remarca, mesajele sunt postate sub nume diferite, dar de la acelasi I.P. (calculator).

Despre postacii Elenei Udrea au scris mai mult ziare, intre care Adevarul:

“Două persoane care şi-au declarat zeci de identităţi fictive pe adevarul.ro au încercat să manipuleze dezbaterile de pe forumul ziarului, postând zeci de comentarii apreciative la adresa preşedintelui PDL București, Elena Udrea.

Articolul “Vrei să fii consilier la primărie? Elena Udrea pune la bătaie un job în PDL. Află ce trebuie să faci ca să-l câştigi!” a generat 80 de comentarii, toate numai laude bombardate de doi postaci care folosesc două computere cu IP-urile: 81.181.147.90 şi 81.181.147.90. Mai mult, aceştia nu doar că publică aceleaşi mesaje şi pe site-urile televiziunilor, dar o fac într-un timp record. Postările se fac şi din minut în minut!

Cine poate identifica exact, după cele două IP-uri, care a fost adresa de unde s-au scris comentariile, este rugat să trimită un e-mail cu detalii pe bucuresti@adevarul.ro sau web@adevarul.ro. Vă mulţumim pentru ajutor!

Katia 2012-04-11 16:40:46

PDL, Udrea, nu se dezmint! Iata o idee execlenta in favoarea unei persoane care vrea sa se afirme! Sansa vine din partea Elenei Udrea si a PDL Bucuresti! Si, din cate remarc este singurul partid care mai si munceste, daca e sa comparam cu opozitia care este de 2 luni in vacanta, mai nou Ponta dupa congresul PCR, a figit in Dubai!!! Il doare pe el in duda de tara asta!!!

simona2012-04-11 16:41:16

Felicitari!O idee ingenioasa !

geta2012-04-11 16:42:04

Cu totii avem idei si propuneri.. acum le vom putea pune in practica daca ideea este intr-adevar buna si de ce nu un loc de consilier… nu e deloc rau si ma bucur ca PDL a venit cu aceasta idee occidentala!

andy2012-04-11 17:03:14

foarte bine udrea succes PDL foarte bine sa dati jos comunistii din USL

fane2012-04-11 17:06:17

PDL da o sansa acelor tineri care vin din urma si nu au avut ocazia inca sa se remarce foarte bine ca se gandeste si cineva la ei

bobo2012-04-11 17:24:10

Felicitari PDL-ului ca s-a gandit la acest proiect, deoarece intinde o mana unor oameni bine pregatiti si care nu au norocul de a fi ascultati sau sa li se dea o sansa sa demonstreze ca au solutii pentru comunitate. Urez bafta celor care intra in competitie si il felicit si pe Prigoana ca s-a gandit sa-l ia la PG daca va castiga !! Cati fac asa ? hai sa fim seriosi…

Mitica 2012-04-11 17:27:02

Din cate vad eu in tara asta munceste doar PDL-ul.. restul politicienilor freaca menta prin dubai si prin alte locuri exotice… Felicit proiectul Elenei !!!

Gurile-rele spun ca postacii Elenei Udrea nu pot fi insa gasiti prin I.P-ul declarat, ei folosind un program relativ accesibil de disimulare a acestuia. Se spune ca, dupa un articol in care Jurnalul National demonstra ca postacii blondei de la Cotroceni lucreaza chiar de la sediul partidului, echipa de soc a fost mutata in Ghencea Center, acolo unde se afla birourile deputatului PDL Zatreanu (Sitraco), un apropiat al doamnei Udrea, care il si viziteaza la vila din apropierea Bucurestiului.

VICTOR PONTA SE VA INTILNI JOI LA BRUXELLES CU MARTIN SCHULTZ PRESEDINTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN!

10 mai

Potrivit Biroului de presă al Guvernului, Ponta se va întâlni la Bruxelles cu Johannes Hahn, comisarul european pentru dezvoltare regională, şi cu Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European.

La finalul întrevederii cu preşedintele Parlamentului European va avea loc o conferinţă de presă comună. Premierul Ponta se va întâlni, de asemenea, cu Hannes Swoboda, preşedintele Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, şi cu Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni.

Şeful Executivului are programată şi o întâlnire cu secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, la finalul căreia cei doi vor susţine o conferinţă de presă comună, a precizat sursa citată.

FOSTUL PREMIER LIBERAL CALIN POPESCU TARICEANU DESPRE ACTUALUL PRESEDINTE AL FRANTEI FRANCOIS HOLLANDE!

10 mai

Fostul premier liberal al României, Călin Popescu Tăriceanu aprecizază, într-o declaraţie făcută Agerpres, că noul preşedinte al Franţei, Francois Hollande, „are o atitudine salutară în ceea ce priveşte viitorul demers comun european.Deşi nu aparţine aceleiaşi familii politice din care fac parte, sunt încrezător că noul preşedinte francez, socialistul Francois Hollande, va putea da un alt impuls, unul pozitiv, în rezolvare problemelor europene amplificate ca urmare a abordării unilaterale, prin promovarea cu religiozitate, chiar impunerea excesivă, a austerităţii ca modalitate de a depăşi criza economico-financiară, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

În context, parlamentarul liberal a explicat că apariţia crizei economice, financiare „impunea luarea de măsuri”, dar faptul că „apostolii austerităţii” au mizat pe o dimensiune unică, repetată cu insistenţă pentru a reuşi ieşirea la liman – măsuri de austeritate urmate de alte măsuri de austeritate – s-a constituit într-un fapt de salvare de scurtă durată, în unele cazuri chiar iluzoriu, ce nu a făcut decât să prelungească criza, pe alocuri să o aprofundeze.

Călin Popescu Tăriceanu, subliniind faptul că măsurile de austeritate au condus şi la „inhibarea cererii pe piaţă”, aprecia că doar prin dezvoltare economică, crearea de noi locuri de muncă, stimularea iniţiativei antreprenoriale se poate reuşi realizarea competitivităţii şi amplificarea exportului, adică obţinerea unor parametri economici ce asigură dezvoltare durabilă.

MARKO SI-O DAT IN PETEC :PENTRU ACEST INDIVID TARA SA ESTE UNGARIA!

10 mai

Scandalul liniei în limba maghiară de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş ţine, în continuare, capul de afiş al relatărilor presei ungare despre România.

Într-un interviu acordat cotidianului Nepszabadsag, fostul lider UDMR Marko Bela spune că decizia Guvernului Ponta poate duce la o ruptură inter-etnică în România, potrivit Jurnalul National.

Dacă într-adevăr Guvernul Ponta va anula decizia în cazul UMF Târgu-Mureş, atunci se va strica pentru o bună perioadă de timp relaţia româno-maghiară. Ar fi pentru prima dată când am fi privaţi de un drept garantat prin lege, ceea ce ar duce la o situaţie a minorităţii maghiare similară cu cea din Slovacia. Trebuie să avem discuţii concrete cu liderii noului Guvern şi să îi facem să înţeleagă că rezultatele ultimului deceniu se pot evapora prin această decizie. Aici nu vorbim doar de cazul UMF Târgu-Mureş, ci de întreaga relaţie inter-etnică, spune Marko Bela, care mărturiseşte că speră în continuare în sprijinul Ungariei în situaţia creată la Târgu-Mureş.

%d blogeri au apreciat asta: