Arhiva | 1:56 pm

IGNORAT LA SUMMITUL DE LA CHICAGO DE SEFII DE STAT BASESCU PANICAT SE BAGA SINGUR IN SEAMA CREZAND CA SE AFLA IN ROMANIA!

20 mai

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, sâmbătă seară, că are toate motivele să fie optimist în ceea ce priveşte evoluţiile economice ale României.

„Indiferent ce ştiţi din mass-media despre România, aş vrea să vă informez eu că am avut o perioadă foarte grea, în 2009 – 2010, o perioadă de criză profundă, criză economică şi, implicit, socială. A trebuit să luăm măsuri foarte dure pentru ca ţara să rămână într-un echilibru satisfăcător, care să ne poată permite relansarea economică. 2011 l-am terminat cu bine, cu o creştere de 2,5%. Uşor-uşor lucrurile se îndreaptă şi am convingerea că şi anul acesta vom înregistra creştere economică. Sigur, România nu trăieşte izolată de ce se întâmplă în Europa şi efectele crizei din zona euro se simt şi la noi. Eu personal am toate motivele să fiu optimist în ceea ce priveşte evoluţiile economice ale României”, a declarat Traian Băsescu, la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii româneşti de la Chicago.

Şeful statului român se află la Chicago, unde duminică şi luni va participa la Summitul NATO.

INTILNIREA DINTRE PREMIERUL RUS MEDVEDEV SI PRESEDINTELE USA OBAMA A BAGAT FRICA IN TRAIAN BASESCU!

20 mai

Premierul rus, Dmitri Medvedev, care l-a înlocuit pe preşedintele rus la summitul G8 de la Camp David, a declarat că l-a asigurat pe şeful statului american Barack Obama de continuitatea liniei urmate de Moscova în materie de politică externă după revenirea lui Vladimir Putin la preşedinţia ţării, relatează duminică RIA Novosti.

‘Am spus că venirea mea aici, la Camp David, în calitate de şef al delegaţiei ruse, în momentul în care preşedintele este ocupat cu aprobarea candidaturilor membrilor guvernului, poate fi văzută de asemenea ca un anumit simbol al continuităţii politicii externe şi a resetării’, a declarat Medvedev într-o conferinţă de presă la finalul summitului G8.

Premierul rus, care – fapt neobişnuit – l-a înlocuit pe preşedintele rus la eveniment, a indicat că resetarea a făcut obiectul unei întâlniri detaliate între el şi Obama.

‘Noi avem cu Vladimir Putin o concepţie identică a priorităţilor politicii externe, indiferent ce de ceea ce se scrie sau ceea ce se spune uneori. Sunt mulţumit de întâlnirea noastră (cu Obama), care a avut loc în mai multe formate, mai ales în afara summitului. Aceasta înseamnă că schimburile continuă, a adăugat el.

Un reprezentant al Casei Albe a declarat sâmbătă la Camp David că autorităţile americane se bazează pe participarea activă în continuare a lui Medvedev, artizanul ‘resetării’ relaţiilor bilaterale, la stabilirea acestor relaţii alături de preşedintele Putin.

Medvedev a anunţat, de asemenea, potrivit agenţiei ruse de presă, că a transmis preşedintelui american o scrisoare din partea şefului statului rus, Vladimir Putin, pe tema politicii externe şi a relaţiilor bilaterale.

Dmitri Madvedev a reprezentat Rusia în locul preşedintelui Vladimir Putin la summitul G8, care s-a desfăşurat la 18 şi 19 mai la Camp David (SUA).

TRAIAN BASESCU „PATRIARHUL”ROMANIEI VREA O MITROPOLIE PENTRU ORTODOCSII ROMANI DIN CHICAGO!

20 mai

Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă că l-ar bucura foarte mult dacă ar exista o mitropolie a ortodocşilor români la Chicago.

Şeful statului a vizitat Arhiepiscopia Ortodoxă Română de la Chicago, unde a asistat la o slujbă religioasă ce a marcat faptul că pe 21 mai, ziua sărbătoririi de către ortodocşi a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, este hramul Catedralei Arhiepiscopale, sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, păstorită de ÎPS Nicolae Condrea.
„Făcând prima vizită la Chicago în biserică este poate şi un semn al interesului nostru, al ortodocşilor români, de a vedea o mitropolie, prin unificarea celor două biserici ortodoxe româneşti, ne-am dori mult acest lucru, pentru că am putea fi şi mai eficienţi în parteneriatul pe care-l avem cu BOR şi el s-ar putea răsfrânge mai bine şi pe pământ american. Peste tot în lume unde avem biserică ortodoxă românească, românii se adună în jurul ei şi asta îi ţine aproape şi de limba română”, a afirmat Traian Băsescu.

Preşedintele a precizat că a venit în mod special de sâmbătă la Chicago, tocmai ca să se întâlnească şi cu reprezentanţii comunităţii române.
„Dăm însemnătatea cuvenită relaţiei statului român cu Biserica pentru că implicit înseamnă o relaţie a statului român cu propriii lui cetăţeni. BOR întotdeauna a fost un partener al statului român şi ştim bine că adesea Armata Română mergea cu preotul în frunte la război. Astăzi ne este greu pentru că este criză şi nu numai în România, iar Biserica reuşeşte să menţină coeziunea poporului român, indiferent unde s-ar afla. Ne-ar bucura mult să avem o mitropolie aici, într-o biserică unificată”, a mai spus Băsescu.

ÎPS Nicolae Condrea i-a urat preşedintelui să conducă poporul cu aceeaşi înţelepciune ca a Sfântului Împărat Constantin.
„De la Sfântul Împărat Constantin, toţi cârmuitorii iau exemplu. Toţi cârmuitorii creştini să conducă poporul cu înţelepciune, cu dreptate şi blândeţe. Şi mulţi astfel de cârmuitori au intrat în istorie. Vă întâmpinăm şi noi cu aceeaşi urare: să cârmuiţi, să conduceţi poporul român cu aceeaşi înţelepciune, dreptate şi blândeţe ca Împăratul Constantin cel Mare şi să ajutaţi poporul român să treacă peste toate aceste necazuri care se arată în ultimii ani şi împreună să clădim viitorul poporului român”, a spus ÎPS Nicoale Condrea.

TRAIAN BASESCU PENALU’INTAIUL GROPAR AL ROMANIEI IN FATA COMUNITATII ROMANESTI DIN CHICAGO A ATACAT FEDERATIA RUSA DECLARAND CA EL ESTE SEFUL POLITICII EXTERNE!

20 mai

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, sâmbătă seară, la întâlnirea cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Chicago, că şeful politicii externe a României este şeful statului român, ministrul de Externe, Andrei Marga, punctând că, potrivit Constituţiei, preşedintele este cel care are întreaga autoritate în acest domeniu.

„Dacă îmi permiteţi să vă dau eu un răspuns simplu şi scurt: şeful politicii externe a statului român este şeful statului român. Deci, parteneriatul strategic este cu SUA. Federaţia Rusă ne este vecin, avem interese economice şi de securitate în zonă, dar parteneriatul nostru definitiv, parteneriatul nostru strategic este cu SUA, plus calitatea de membri ai UE. Iar, din acest punct de vedere, v-a răspuns cea mai autorizată voce a statului român”, a replicat Băsescu la întrebarea unui reprezentant al comunităţii româneşti, adresată iniţial ministrului român de Externe, cu privire la afirmaţiile acestuia referitoare la apropierea României de Federaţia Rusă.

După răspunsul preşedintelui, ministrul Afacerilor Externe a precizat că afirmaţiile sale cu privire la Rusia, de la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului, au fost scoase din context, punctând că el s-a referit la faptul că România trebuie să fructifice atât avantajele calităţii de membru NATO, cât şi pe cele ale apartenenţei la UE.
„S-a extras un fragment dintr-o depoziţie la Parlament, dintr-o întrebare pusă la Parlament. Am spus acolo – fundamental pentru România este să fructifice avantajele apartenenţei la NATO şi ale calităţii de membru al UE. Aceasta este o achiziţie istorică a României, la care au aspirat multe generaţii, încât aici e fundamentul. Sigur, am pus întrebarea: oare în relaţia cu SUA folosim, dincoace de excelentele relaţii politice, excelentele relaţii militare, folosim destul prezenţa economică americană? E destul de mare această prezenţă în România? Folosim şi alte aspecte? Cum spune şi domnul preşedinte, educaţia, cercetarea, tehnologia. După aceea, am spus că sunt capitole care trebuie relansate în politica externă a României şi anume relaţia cu Rusia, relaţia cu China, relaţia cu alte puteri sau supra-puteri, emergente în lume”, a spus Marga.

Cât priveşte afirmaţiile sale referitoare la liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, ministrul român de Externe, a precizat că au fost spuse într-un anumit context. „Dacă vreţi, referinţa la liderul de la Kremlin a fost în contextul foarte precis. Am spus că am avut ocazia să-l însoţesc pe primul-ministru de-atunci, Radu Vasile, ca ministru al Educaţiei, la Kremlin şi că trebuie reluate contactele personale, de ce nu? Şi ele fac parte din politica externă. Şi că trebuie folosite ofertele care sunt, sigur, pot să vă spun că atunci conducerea de la Kremlin oferea venirea pe piaţa rusă cu exporturi substanţiale, mobilă, sticlă, porţelan, multe alte produse. Îmi pare rău că s-a preluat decupat şi că apoi s-a interpretat greşit. Dar, sigur, cum spunea şi domnul preşedinte, direcţia politicii externe o stabileşte Parlamentul, o stabilesc autorităţile. Şi sigur, preşedintele este cel care, conform Constituţiei, are întreaga autoritate în acest domeniu”, a completat Marga.

În timpul declaraţiei lui Marga, şeful statului a făcut câteva fotografii cu românii prezenţi la întâlnirea de la Chicago.
„Eu sunt eficient, nu pierd vremea”, a spus Băsescu, după răspunsul lui Marga.

Spre finalul întâlnirii, şeful statului a avut o discuţie cu unul dintre participanţi privind şansele pentru ca românii să se poată întoarce în ţară pentru un loc de muncă bine plătit.
„Uite, eu vă dau un loc de muncă şi veniţi mâine. La Preşedinţie vă dau loc. În sistemul universitar nu aţi putut pătrunde? Noua lege a educaţiei vă dă şanse. Uitaţi-vă, vă dau o cifră. În momentul de faţă sunt neocupate peste 2.000 de posturi de profesori universitari în învăţământul universitar românesc. Veniţi profesor universitar? Îndepliniţi condiţiile să veniţi în învăţământul superior românesc?”, a afirmat preşedintele, care a glumit în continuare spunând „avem aici pe rectorul de la Babeş-Bolyai şi pe loc vă dădea contractul să îl semnaţi”.

EVREUL KHAZAR TROIAN BASESCU CATRE ROMANII DIN CHICAGO:RAMANETI AICI ,NOI NU VA PUTEM PLATI CA IN USA!

20 mai

Băsescu către românii din Chicago: Rămâneți aici, noi nu vă putem plăti ca în SUA.

Traian Băsescu a declarat, sâmbătă seara, că „trebuie recunoscut cinstit” că România nu poate să asigure cetăţenilor ei plecaţi în afara ţării salariile şi nivelul de trai din ţările care „nu au trecut prin comunism”, ca să îi determine să se întoarcă înapoi.

„O să vă dau un motiv pentru care să rămâneţi aici. Unul singur şi bun (…) O să vă spun foarte cinstit un lucru: toţi ne iubim ţara, dar viaţa nu este numai dragoste de ţară, mai este şi viaţă de zi cu zi. În momentul de faţă, România nu este în măsură să asigure cetăţenilor ei salarii, respectiv un nivel de trai, ca în statele care nu au trecut prin comunism, iar acest lucru trebuie recunoscut cinstit. De altfel, eu nu am niciun fel de înţelegere pentru demagogia politicienilor care se proţăpesc la televizor şi spun: v-au plecat românii din ţară”, a spus Băsescu care conduce România de aproape 8 ani.

Băsescu a mai spus că, în prezent, Guvernul, preşedintele şi Parlamentul României se „bat zi de zi” pentru liberul acces al românilor pe pieţele de muncă din UE şi în mod deosebit din Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania, Italia, „unde salariile sunt mult mai mari”.

„UNGUREANUL”LUI MRU BASESCU VISEAZA LA REDESENAREA HARTII ROMANIEI!

20 mai

Băsescu visează în continuare la redesenarea hărții țării.

Traian Băsescu a declarat, sâmbătă seară, că, pe lângă modificarea Constituţiei, alte două mari restanţe ale mandatului său sunt legea sănătăţii şi legea reorganizării administrative, pe care, spune el, speră să le împlinească.

„Mai am două mari restanţe, dincolo de Constituţie care trebuie revizuită şi ea. Legea sănătăţii şi legea de reorganizare administrativă a ţării. Sper ca după alegeri să găsesc o majoritate care să le promoveze, poate legea sănătăţii chiar înainte de alegerile din noiembrie (…) Deci astea două legi le mai vreau şi pot să spun că am lăsat ceva în urma mea”, a spus Băsescu, la întâlnirea cu membrii comunităţii româneşti din Chicago.

Băsescu crede că statul român nu poate fi „performant” cu aceeaşi organizare administrativă de dinainte de 1989.

„Cum credeţi că putem fi performanţi când avem aceeaşi organizare administrativă ca pe vremea lui Ceauşescu, cu 42 de judeţe, cu 42 de prefecţi, cu 42 de preşedinţi de consiliu judeţean şi câte 35 de consilieri la fiecare judeţ. Cum putem funcţiona când ne punem problema dezvoltării regionale, iar la noi un preşedinte de consiliu judeţean stabileşte că vrea să facă un drum judeţean, să îl modernizeze de la Capitală spre Vest, iar în judeţul următor el vrea de la Capitală spre sud şi nu trece în al treilea judeţ nicicum pentru că unul are primarii spre Sud, iar unul îi are spre Vest sau spre Est. Deci statul român trebuie să continue procesul de modernizare (…) Avem nevoie de 9-12 regiuni, ne ajung, ne ajunge birocraţia din 12 regiuni, cu putere delegată, apropiat de cum au statele aici, în SUA, cu libertatea de a-şi face politici regionale. În momentul de faţă pe bani europeni facem exact ce v-am spus mai înainte cu drumurile, nu continuă pentru că interesele în fiecare judeţ sunt altele”, a declarat Băsescu.

DACA VICTOR PONTA CEDEAZA IN FATA MALEFICULUI TRAIAN BASESCU CARE CRITICA SITUATIA ROMANIEI,ATUNCI INSEAMNA CA L-A „BOCIT”SI PE LIDERUL PSD!

20 mai

Traian Băsescu vorbit sâmbătă seara, pentru prima oară de la învestirea Guvernului Ponta, la întâlnirea cu românii din Chicago, despre situaţia politică din România. Băsescu a recunoscut ceea ce toată lumea știa deja: că nu îi place situaţia politică actuală.

„Aş vrea să clarific un lucru, să nu credeţi cumva că mie îmi place situaţia politică actuală. Să nu vă gândiţi la asta”, a spus Băsescu, întrebat despre schimbarea Guvernului Ungureanu cu cel al lui Victor Ponta.

Băsescu are însă și motive de mulțumire. Nu însă în privința noului Guvern, ci a faptului că nu mai poate fi „arestat” ca pe vremea lui Năstase.

„Eu cred că sunt şi lucruri ireversibile în România, ca spre exemplu libertatea pe care a început-o să o simtă justiţia, pentru că am protejat-o de orice fel de ingerinţă. (…) Sunt lucruri care nu mai pot fi date înapoi. Nu mai poţi să dai ceea ce românii au învăţat că se poate, nu mai poţi să îi spui românului astăzi că nu are dreptul la justiţie, că las că în justiţie spunem noi ce să facem, noi partidul. Nu mai poţi să pui instituţii în subordinea partidului, un lucru extrem de important. Va fi imposibil să mai pui azi Parchetele la dispoziţia partidelor. Vă aduceţi aminte de şedinţele de la PSD unde domnul Năstase spunea cum să îl ancheteze, să îl aresteze pe Băsescu, erau stenogramele acelea… Nu se mai poate azi, Înalta Curte de Casaţie nu mai poate fi pusă la dispoziţia partidului care guvernează, iar dacă vor încerca, cei care sunt acum până la alegeri la putere, vor constata că nu se mai poate. Deci părerea mea este că, indiferent cine ar veni la putere, lucrurile nu mai pot fi date înapoi. Singura deosebire poate fi dacă merg mai repede sau mai puţin repede, dar merg în direcţia bună. Aceasta este convingerea mea ca om care ştie dedesubturile statului român şi intimitatea lui”, a susţinut Băsescu.

Întrebat de ce a acceptat ca în noul guvern să fie miniştri care „nu sunt tocmai buni”, Traian Băsescu a răspuns râzând că nici miniştrii precedenţi nu au fost mai buni. „Nici ăilalţi nu au fost mult mai buni. Ştiţi, trebuie să fim cinstiţi”, a comentat preşedintele.

Băsescu a mai explicat faptul că Guvernul Ungureanu a căzut în urma unei moţiuni de cenzură, iar Guvernul Ponta a fost instalat pentru că a făcut o nouă majoritate în Parlament. Nu a ratat însă nici ocazia de a spune cât de „democratic” este el.

„Guvernul care era în funcţie şi-a pierdut majoritatea în Parlament şi practic nu mai putea politic să guverneze. A pierdut-o la o moţiune de cenzură. Sigur, deşi nu mă obliga Constituţia, politic şi democratic era să ofer mandatul de premier acelora care au arătat că au o majoritate, liderului majorităţii care a făcut să cadă Guvernul în Parlament. Face parte din jocul democratic, iar noi avem o mare problemă. Că atunci când un guvern care legitim deţine puterea, cu un partid care a câştigat alegerile, între timp şi-a pierdut majoritatea în Parlament, la noi nu poţi să te duci imediat la alegeri anticipate”, a mai spus Train Băsescu.

Legat de disputa din aceste zile dintre el și premierul Victor Ponta pe tema reprezentării României în afara granițelor, Traian Băsescu a declarat: „Șeful politicii externe a statului român este şeful statului român”.

Traian Băsescu a ajuns, sâmbătă, la Chicago, unde urmează să participe la lucrările Summitului NATO, care se desfăşoară în zilele de 20 şi 21 mai.

Din delegaţia care îl însoţeşte la Chicago fac parte Ştefan Dănilă – şeful Statului Major, ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu, Iulian Fota şi Iulian Chifu, consilierul de stat Eugen Tomac, secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu.

%d blogeri au apreciat asta: