Arhiva | 6:19 pm

DIN PARTEA PRINTULUI CHARLES DE WALES NU ESTE CONFIRMATA INTILNIREA DE LUNI,ORELE 11,00 CU TRAIAN BASESCU!

9 iun.

Preşedintele Traian Băsescu îl primeşte luni, la 11,30, la Palatul Cotroceni, pe prinţul Charles, care efectuează o vizită privată în România, informează Administraţia Prezidenţială.

Prinţul Charles al Marii Britanii a sosit miercuri după-amiază într-o vizită privată în ţara noastră pentru a petrece câteva zile de vacanţă.

Preşedinta Fundaţiei ‘Mihai Eminescu’, Caroline Fernolend, a declarat, pentru AGERPRES, că este posibil ca prinţul Charles să ajungă la reşedinţa sa din localitatea covăsneană Valea Zălanului, dar şi în localitatea Viscri, din judeţul Braşov, unde are o proprietate la care se fac lucrări de renovare. Potrivit acesteia, prinţul Charles va sta în România până luni.

De câţiva ani, moştenitorul coroanei britanice vine în fiecare primăvară în România. Ultima sa vizită a avut loc în luna mai a anului trecut, când a petrecut mai multe zile la Valea Zălanului, un cătun cu doar 150 de locuitori din zona Baraolt, unde a cumpărat trei clădiri vechi de peste o sută de ani, pe care le-a renovat şi le-a transformat în reşedinţă temporară.

Preocupat de conservarea monumentelor istorice, prinţul Charles s-a implicat în ultimii ani într-un program de reabilitare a mai multor sate săseşti întemeiate în Transilvania în secolul al XII-lea, dintre care o parte figurează în patrimoniul UNESCO.

PREMIERUL VICTOR PONTA ARE PROGRAMATA PENTRU LUNI 11 IUNIE O INTILNIRE CU PRINTUL CHARLES DE WALES!

9 iun.

Primul-ministru Victor Ponta are programată pentru luni 11 iunie o întâlnire cu prinţul Charles de Wales, a informat Biroul de presă al Guvernului României.

Întrevederea este prevăzută pentru ora 12,30 la Palatul Victoria, a precizat sursa citată.

Prinţul Charles al Marii Britanii a sosit miercuri după-amiază într-o vizită privată în România pentru a petrece câteva zile de vacanţă.

De câţiva ani, moştenitorul coroanei britanice vine în fiecare primăvară în România. Ultima sa vizită a avut loc în luna mai a anului trecut, când a petrecut mai multe zile la Valea Zălanului, judeţul Covasna (centru), un cătun cu doar 150 de locuitori din zona Baraolt, unde a cumpărat trei clădiri vechi de peste o sută de ani, pe care le-a renovat şi le-a transformat în reşedinţă temporară.

Preocupat de conservarea monumentelor istorice, prinţul Charles s-a implicat în ultimii ani într-un program de reabilitare a mai multor sate săseşti întemeiate în Transilvania în secolul al XII-lea, dintre care o parte figurează în patrimoniul UNESCO.

CIRCULA PE NET:O ALTA ISTORIE ASCUNSA DE MARII ISTORICI AI INSTITUTULUI DE ISTORIE!

9 iun.

Interesant, o altă istorie ascunsă de marii istorici ai Institutului de Istorie Naţională.

Intre Ardeal si Banat pe de o parte si Moldova este o diferenta vizibila de bogatie. Taranii din Banat sint mult mai asezati, au case mai mari si mai frumoase si gospodarii bine inchegate. Aceasta situatie nu poate fi contestata. Dar ce a facut sa apara aceasta diferenta ?? Eu ma abtin in a da explicatii. Va rog sa cititi urmatoarele si sa judecati singuri. Din rapoartele consulilor si agentilor francezi: Rusia cere Moldovei să predea 24.000 cetverturi de făină, 58.500 de ovăz, 2450 de crupe, 560.000 oca de carne şi 4.000 vedre de rachiu. „Numărul trupelor care în acest moment este evaluat la 90.000 oameni. Dacă se ţine seama de faptul că o armată atât de numeroasă n-a fost până astăzi urmată de nici o casă de bani, de nici o subzistenţă, nici măcar de o singură cutie de medicamente, şi că toate trebuinţile ei, până chiar şi solda trupelor, sunt îndestulate pe cale de rechiziţie militară, îşi poate face cineva o idee de împovărarea locuitorilor acestei nenorocite ţări? ” (Hugot către Laferronnays, 30 mai 1828) Pe lîngă rechiziţiile de hrană, ţăranii au fost şi ei rechiziţionaţi pentru transporturi şi săpatul tranşeelor, chiar în perioada lucrărilor de pe câmp, aşa încât recolta a fost compromisă. Ruşii au mai cerut, în plus, şi 5.500.000 puduri de fân, confecţionarea a 80.000 potcoave, pentru a potcovi 40.000 boi rechiziţionaţi tot de la ţăranii români în scopul transportării prin Balcani, a artileriei ruseşti, după care, boii înşişi trebuie să servească drept hrană soldaţilor ruşi… ” toate aceste lucruri nu costă Rusia nimica. Sunt rechiziţionate şi alcătuiesc numai o mică parte din ceea ce românii sunt îndatoraţi să furnizeze.. Dacă Ţara Românească n-ar fi închisă din toate părţile, n-ar mai rămâne într-însa după 24 ceasuri nici un locuitor altul decât boierii şi grecii „(Hugot către Laferronnays, 23 iunie 1828) Satele aflate în calea armatei ruse încep a fi pustiite, ţăranii – cu grânele rechiziţionate şi vitele omorâte de căratul proviziilor sau lovite de epidemii – fugind în Transilvania.. . Generalul rus Jeltuhin pretinde chiar ca Ţara Românească să suporte în totalitate armata rusă şi după ce aceasta va trece Dunărea in Bulgaria. ” Când boii lipsesc sau, ceea ce se întâmplă des, mor sub jug, se înjugă în locul lor ţărani” (Viollier către Polignac, 30 iulie 1829) Moldovei I se mai cer 24 – 25.000 de care pentru transportul a 100.000 cetverturi de făină de pe malarile Prutului pe acelea ale Dunării.. toate carele din ţară vor fi rechiziţionate.. pentru acest transport. Lipsa oricăror produse va duce la scumpiri excesie „o căruţă de lemne de foc va ajunge, de la 3 lei la 24. „Generalul Jeltuhin administra prin lovituri de sabie, întemniţa, sughiunea, maltrata pe toti cei care nu erau ruşi” (Hugot catre Portalis, 6 iulie 1829) Exodul Moldovenilor in 1812 dupa anexarea Basarabiei la Rusia. ,,Fenomenul migraţiei masive a populaţiei româneşti din Basarabia avea la bază mai multe motive. Unul dintre ele a fost teama ţăranului modovean de eventuala introducere a şerbiei în provincia ocupată. Din această cauză au fost cazuri în care sate întregi , în frunte cu preoţii lor, ,,au fugit piste Prut”. Abandonarea Basarabiei de către miile de români era dictată şi de maltratările şi umilirea la care erau supuşi românii basarabeni din partea autorităţilor ţariste. Vexaţiunile cazacilor şi soldaţilor ruşi, încartiruiţi pe la casele băştinaşilor, comportamentul discrimatoriu al poliţiei ruseşti faţă de populaţia românească din tîrgurile şi satele basarabene, a constituit o altă cauză a acestui exod.,, Cu istoria nu-i de glumit de Barbu Cioculescu În biblioteca părintească, în mare parte alcătuită din cărţi franţuzeşti, se sufoca, strânsă în raft între tomuri voluminoase, o broşură care, adolescent fiind, îmi astrăsese atenţia prin titlul ei redundant: Ni paix, ni sécurité en Europe avec la Russie telle qu’elle est, scrisă de contele Walewski, fiul lui Napoleon Bonaparte – din cea mai mediatizată aventură amoroasă a acestuia – şi, la acea vreme, ministru de Externe al Franţei. În textul cărţuliei se mai afla şi o caricatură, pe care parcă o am în faţa ochilor: un cazac călare, trăgând cămeşoiul de pe un ţăran pe cale de a rămâne despuiat. Textul suna: „Encore ce petit sacrifice, mon cher Moldo-valaque, et je m’en vais.” Se referea la acea ocupaţie rusească a Ţărilor Române de pe urma căreia acestea încetaseră a mai fi mari producătoare/exportatoare de vite, o dată ce generalul rus cutare raporta superiorului său că nu mai dispune de nici atâta „provision” cât să-i pună la fript un biftek. Timpul anume când ilustrul strateg Suvorov, răspunzând unor plângeri ale localnicilor, declara că vrea să lase moldo-valahilor ochii, ca să aibă cu ce plânge. Probabil, unde era de aceeaşi pravoslavnică religie! Într-o carte de anul acesta, datorată istoricului român din Statele Unite Aurel-Sergiu Marinescu şi intitulată 1944-1958, Armata Roşie în România, jafuri, violuri, crime, furturi, tâlhării, confiscări, devastări, rechiziţii, sechestrări de persoane – (două volume, 1.100 de pagini, edit. „Vremea”), amplul prim capitol tratează tema cronologiei prezenţelor militare ruseşti pe teritoriul României, de la începutul secolului al XVIII-lea şi până în 1958, acela al părăsirii ţării noastre de către armata roşie. Relaţiile diplomatice sunt mai vechi: în 1674, ţarul moscovit Alexei Mihailovici propunea un tratat de alianţă domnitorilor Moldovei şi Ţării Româneşti, împotriva stăpânirii otomane. În 1688, o scrisoare adresată voievodului Şerban Cantacuzino îl încuraja pe acesta să ceară asistenţa ţarului. Dar prima pătrundere avea să se producă la 10 iunie 1711 când oastea ţarului Petru cel Mare trecea Nistrul spre a fi, curând pe urmă, nimicită la Stănileşti. În scurta vreme cât au hălăduit în Moldova, noii aliaţi s-au ilustrat printr-un furt care a izbit imaginaţia cronicarului: scările de argint de la şeile boierilor, care tocmai gustaseră pentru prima oară şampania franţuzească, rămânând „înmărmuriţi de beţi.” Ulterior, invaziile se repetă cu o anumită periodicitate, de câte ori Poarta este agresată de o Rusie în plină expansiune teritorială, mai întâi în jurul bazinului Mării Negre, apoi către Apus, către Moldova. În 1739, 1770-’74, 1787-’92, 1806-1812 – citez din cartea d-lui Aurel-Sergiu Marinescu -, ocupaţia armată a provocat ţărilor române pagube imense, generând o perioadă nefericită de despopulare şi sărăcire. Armatele ţariste şi-au arătat întregul potenţial al samavolniciilor: abuzurile, jafurile sistematice, dimpreună cu rechiziţiile, confiscările de bunuri şi animale transformaseră Principatele noastre în ţări cu un înalt grad de mizerie. Când nimic nu mai era de luat, oştile imperiale se întorceau acasă, spre a reveni de cum se întrema situaţia în Principate. Diplomatic, în tot acest timp, Rusia, în concurenţă cu Austria, manevra întru alipirea Principatelor dunărene -, etapă necesară în drumul către Constantinopol – şi, cum s-a văzut, excelente vaci de muls. Fapt ce n-a împiedicat apariţia unei facţiuni boiereşti pro-ruse. Între anii 1828-1834 are loc cea de a şasea invazie rusească, citez: „Campania rusească din 1828 a adus, în acelaşi timp, tot felul de nenorociri: foamea datorită uriaşelor rechiziţii ale armatei invadatoare, ciuma adusă din Turcia, o iarnă grea cu o epidemie printre animale care a făcut ravagii, ţăranii fiind folosiţi ca vite de povară; alţii au fost luaţi cu forţa în Bulgaria, pe câmpiile pustii şi bântuite de ciumă ori în flăcări, pentru a recolta grâul părăsit de turci.” Cea de a şaptea invazie se produce în anii 1848-49 („Amestecul ruşilor lui Kiseleff în înăbuşirea revoluţiei a fost hotărâtor. În spatele represiunii şi a măsurilor guvernamentale româneşti antirevoluţionare au fost ruşii, la originea deportărilor, arestărilor şi maltratărilor.”). Prilej, totodată, pentru nesătula împărăţie de a pretinde sume uriaşe pentru întreţinerea trupelor, 11 milioane de franci pentru Ţara Românească şi 2 milioane şi jumătate pentru Moldova. La începutul războiului Crimeei, pentru liniştirea populaţiei, o proclamaţie a ţarului Nicolae I justifica ocupaţia Principatelor române „pentru chestiuni de onoare”. Se mai afirma în acel act neamestecul asigurat în afacerile interne „exact ca Ministrul Molotov peste 90 de ani”. Considerând Moldo-Vlahia ca şi anexată, pusă sub oblăduirea baronului Budberg, oficialităţile militare ruse au trecut la ocupaţia preferată: jaful. Anii 1877-78 marchează a noua invazie şi cea de a doua răpire a Basarabiei, perioada 1916-1929, cea de a zecea, răpirea, în 1940 a Basarabiei şi ocupaţia militară dintre anii 1944-1958 încheind lista. Despre aceasta din urmă, reprezentantul american la Bucureşti, Roy M. Melbourne se exprima astfel, la 18 august 1945, deci la mai puţin de un an de la declararea armistiţiului: „În istoria sa tulbure, România a trecut prin multe invazii, dar nici una nu a dus poporul într-o astfel de stare de disperare şi deznădejde ca actuala ocupaţie a ruşilor.” Ideea, generalizată, că seculara exploatare otomană a cauzat în exclusivitate izolarea ţărilor române de acea Europă ce construia catedrale, ridica universităţi, înfăptuia Renaşterea, apoi lumea modernă industrială, trebuie amendată prin precizarea că mai bine de un sfert de mileniu de vampirizare rusească a pus capac unei stări şi aşa deplorabilă. Ultimei cotropiri – cea sovietică – i-am fost martor, cele consemnate în masivele volume ale d-lui Aurel-Sergiu Marinescu fiind pentru mine în special un prilej de rememorare. Datele sunt numeroase, importante, într-o largă sinteză. Cu toate că şi pe atunci secretul de stat stătea la baza guvernării, se ştia de către o lume întreagă că având de plătit Uniunii Sovietice, ca despăgubiri de război, suma de trei sute de milioane de dolari, eşalonaţi pe un număr de ani, în timp suma a fost depăşită de câteva ori. Cererile sovieticilor se vădeau exorbitante. De ex. în mai 1945, luna încheierii războiului, când nu mai putea fi vorba de nevoile frontului, părţii române i s-au pretins 55.000 de vagoane şi 115 locomotive. În aceeaşi lună s-au capturat ca „trofee de război” 67 de fabrici şi uzine aparţinând industriei alimentare, uşoare şi petroliere. Numai din industria petrolieră au fost ridicate 51.173 tone de material tubular. Scrie în carte: „Valoarea bunurilor aparţinând căilor ferate, aviaţiei şi marinei române rechiziţionate de trupele sovietice fără nici o formă s-a ridicat la suma de 338 miliarde de lei.”Dacă ne gândim că leul din 1945 era cel puţin de o sută de ori mai puternic decât cel de astăzi, iar România zăcea sleită de patru ani de război, realizăm catastrofa. În secul limbaj al cifrelor: „în primele şapte luni de la armistiţiu s-au livrat într-un ritm alert, cantitativ, mult peste prevederile din Convenţie, care se întindeau pe şase ani.” În acea vreme, când încă nu se produsese ruptura de Tito, Ana Pauker îi mărturisea acestuia că ruşii iau şapte piei de pe noi. Afară de plăţile legate de despăgubiri, restituiri de bunuri, pe lângă ceea ce, cu entuziasm slav, jefuiau trupele în trecere, mai exista şi obligaţia întreţinerii acestora, sute de mii, dacă nu milioane. Între 23 august 1944 şi 31 mai 1945 s-au predat în acest scop 15.357 vagoane de cereale, 10.407 vagoane legume, 1885 vagoane de carne, 387 vagoane de conserve de carne, 163 vagoane de grăsimi, 88 vagoane de peşte, 124 vagoane de lactate, 27 vagoane de delicatese, 155 de vagoane de băuturi spirtoase, 1023 vagoane de sare, 4902 vagoane de furaje, 279 vagoane de tutun, 528.647.000 ţigări. Iar chibrituri: 35.134.000 cutii… Din septembrie 1944 până la 1 iulie 1945 se livrează Armatei Roşii 385.000 tone de alimente – numai raţia zilnică de făină se ridica la 851.482 de porţii! Încât „România devensie o veritabilă colonie a Rusiei, când ţările Europei vestice renunţau la coloniile lor care, pe rând, şi-au câştigat independenţa.” Bani mai necesita şi întreţinerea Comisiilor aliate de control pe judeţe: statul român a avansat în anul 1946 suma de 185.532.163.520 lei în contul lor. Cât priveşte produsele predate, ele trebuiau să fie de cea mai bună calitate, conform dispoziţiilor: „Nu se vor preda depozitelor sovietice produse de proastă calitate (alterate, prost afumate, cozi, fălci, fâşii etc.)”. În schimb, din înaltă umanitate se specifica: „oasele cu măduvă vor fi predate trupelor române, şcolilor, spitalelor pentru a fi fierte pentru ciorbe.” În răstimpul în care autorităţile sovietice goleau în cea mai mare grabă România cam de tot ce apucau, eroicii soldaţi roşii îşi făceau partea lor, după împrejurări. O listă judeţeană din 1948, numea pe luna respectivă: agresiuni contra jandarmilor 42, devastări locuinţe, întrepridneri 7929, persoane jefuite 4105, femei siluite 213, ucişi 56, răniţi 27″. Era, desigur, în ciuda liniei oficiale a unei tovărăşii pe cât de recente, pe atât de calde, replica unui război dus adânc pe teritoriul sovietic. Dar şi altceva. Cele peste o mie de pagini ale lucrării lui Aurel-Sergiu Marinescu, eminent istoriograf de vastă informaţie şi fost coleg de facultate, reînvie o epocă. Era, oare, necesar? Pentru simpla aducere aminte, mai puţin, pentru luminarea celor în necunoştinţă de cauză mai mult, iar ca reper în orice orientare într-un viitor ale cărui surprize mai mult ne rânjesc, decât ne surâd, tema se esenţializează. Ea ţinteşte anume constante ale situaţiei noastre în lume, în pura fatalitate a unor circumstanţe istorico-geografice date, dar şi cu egală trimitere la propriile reacţii şi decizii. Umbra trecutului stă la spate, dar nu se desparte niciodată de noi. Fie că trăim sau nu în circularitate, cu istoria nu-i de glumit. „Stalin si poporul rus libertate ne-au adus!“ (23 August 1944 – din Cotidianul) Jaful sovietic Nu doar o data, istoricii nostri si istorici occidentali, mai putin cei sovietici, au considerat ca efectele loviturii de stat de la 23 august 1944 au constituit pentru Wehrmacht o infrangere mai severa decat cea de la Stalingrad. Perfect adevarat, din punctul acesta de vedere nu este nimic de obiectat. Numai ca, in conformitate cu statisticile Marelui Stat Major, acelasi eveniment a provocat si Armatei Romane pierderi in oameni si material militar considerabil mai mari decat cele pe care le indurase in batalia din Cotul Donului, parte integranta din ansamblul operatiunilor de la Stalingrad. Dispunem de o asemenea statistica si, cu cifrele la vedere, putem proceda la comparatiile de rigoare. De la 1 noiembrie la 31 decembrie 1942, perioada celor mai dure confruntari cu sovieticii de pe frontul din Cotul Donului, Armata romana a inregistrat 353 ofiteri, 203 subofiteri si 6680 soldati morti in lupta, 994 ofiteri, 582 subofiteri si 30175 soldati raniti in lupta si 1829 ofiteri, 1567 subofiteri si 66959 soldati disparuti, in marea lor majoritate cazuti in prizonierat sovietic. Mult mai ridicate au fost pierderile Armatei romane din perioada 1 iunie – 31 august 1944, cu precizarea ca intre 1 iunie si 19 august, data declansarii ofensivei sovietice, frontul din Moldova si Basarabia de Sud a fost stationar si nu s-au purtat lupte cat de cat semnificative. Efectiv, de data aceasta a fost vorba de pierderi insumand 509 ofiteri, 472 subofiteri si 10262 soldati morti, 1255 ofiteri, 993 subofiteri si 33317 soldati raniti si 2628 ofiteri, 2817 subofiteri si 171243 soldati disparuti, in mare majoritate capturati de sovietici dupa ce regele proclamase la radio un armistitiu inexistent. Dupa cum vedem, la toate categoriile cifrele pierderilor din 12 zile din august 1944 sunt net superioare celor din noiembrie-decembrie 1942, daca nu chiar duble. Oricum diferentele nu pot fi considerate un mizilic, ele fiind lipsite de importanta numai pentru politicienii iresponsabili, care isi inchipuie ca asa se face istorie: batjocorind, prin aruncarea lor in neant, zeci si zeci de mii de ofiteri, subofiteri si soldati ai unei natiuni. Astazi, ceea ce ni se pare lamentabil de-a dreptul este faptul ca initiativa aniversarii acestei catastrofe militare de mari proportii a fost avansata de soldatul neinstruit Ion Iliescu, un personaj cu livretul militar alb, eliberat pro-forma, un avantaj de care beneficiau mai toti activistii de marca ai regimului comunist. Ramane sa stim si ce s-a intamplat in aceasta tara nenorocita din momentul in care comunistii au inceput sa urle ca nebunii pe strazi: „Stalin si poporul rus libertate ne-au adus!”, si asta in timp ce sovieticii jefuiau Romania din temelii. La aceste jafuri apocaliptice istoriografia comunista s-a referit cu o extrema parcimonie, destul de tarziu, prin anii ’70 si ’80. A avut totusi bunul simt sa nu le justifice. In schimb, la numai o jumatate de veac de la petrecerea faptelor, in 1949, s-a insinuat cu nedemnitate in postura de avocat al rusilor diplomatul italian Renato Bova Scoppa, fost ministru al Romei la Bucuresti din 1941 pana in 1946. In memoriile sale, intitulate Colloqui con due dittatori, acesta s-a grabit sa explice distrugerile si jafurile comise in Romania de rusi prin distrugerile si jafurile pe care le-ar fi savarsit Armata Romana in teritoriile ocupate din Rusia. Penibila explicatie, fabricata de un om incapabil sa tina seama de realitati! In retragerea lor in adancimea propriului teritoriu, ca si in vremea invaziei lui Napoleon, armatele ruse practicasera tactica pamantului parjolit. Cand germanii, romanii si italienii au reusit sa ajunga la fata locului, n-au mai avut ce distruge, deoarece totul era pus la pamant. Iar din saracia mujicului rus, cu toata bunavointa, nu se putea jefui nimic. Ca sa nu mai vorbim si de faptul ca literatura istorica a invingatorilor din al doilea razboi mondial, in mod sistematic, s-a obstinat sa asimileze cu jaful capturile de razboi legale, privind depozitele de munitii si subzistente, bunurile si armamentul abandonat pe campul de lupta, apartinand Armatei sovietice. Cum dupa orice razboi, istoria este scrisa de invingatori, n-am avut incotro si am fost nevoiti sa ne supunem verdictelor lor. Astazi, din fericire, putem discuta si altfel despre aceste verdicte. Intarzierea deliberata cu aproape trei saptamani a semnarii asa-zisei Conventii de Armistitiu, de fapt un act de capitulare, a fost provocata de rusi cu intentia clara de a oferi militarilor ei o plaja de timp cu statut incert si ambiguu, pentru a putea jefui in voie una din cele mai bogate tari ale Europei. Nu trebuie sa uitam ca, vreme de aproape cinci ani, de la instituirea blocadelor economice determinate de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, Romania tinuse in spate un colos asemeni Germaniei, cu petrol si ulei mineral, cu cereale, cu oleaginoase, cu carne si peste, cu tutun etc., primind in contrapartida masini agricole, arme si in jur de 45 de vagoane de aur. Si asta in conditiile in care situatia alimentara a tarii, in toti anii campaniei din est, a fost literalmente infloritoare fata de cea a intregului continent. Cu alte cuvinte, aici, in Romania, intr-adevar, se putea jefui din gros. Si primele ordonante emise de comandamentele ruse au impus populatiei predarea aparatelor de radio, care au fost asezate sub paza sovietica. Prin asta s-au impuscat doi iepuri: in primul rand, cetatenii romani erau izolati de restul lumii civilizate. La a doua miscare, toate aceste aparate au fost transportate in Uniunea Sovietica, fiind considerate capturi de razboi, desi erau bunuri particulare. Jafurile intreprinse de militarii sovietici din initiativa personala si pe cont propriu, niciodata sanctionate de superiorii lor, aveau un specific care i-a contrariat pe romani, deseori frizand nebunia. Confiscau in nestire automobile particulare si ale statului – au furat pana si masina de serviciu a generalului Aurel Aldea, parcata in fata Ministerului de Interne – si, pentru ca nu stiau sa conduca, le faceau tandari, izbindu-le in primul obstacol din cale. In cazul cand reuseau sa depaseasca primul impact, ajungeau la momentul cand se epuiza benzina din rezervoare si atunci automobilele erau abandonate si impinse de regula intr-o rapa, unde se faceau praf. Furau sub amenintarea armei cai din gospodariile taranesti si-i calareau pana cand se toceau potcoavele bietelor animale, si cand acestea incepeau sa schioapete, bateau caii cu violenta pe crupa, ii izgoneau din coloane si-i lasau de izbeliste. In primii ani de dupa razboi, padurile din Muntenia si din Oltenia erau pline de cai nebuni, alienati de durerea atroce din copitele neingrijite. Sa nu fi stiut rusii ca un cal se mai duce din cand in cand pe la potcovar, ca mai are nevoie si de o furca de fan, si de un pumn de graunte? Caii, mai ales caii ii fascinau pe sovietici si cele mai mari lovituri le-au dat garnizoanei Cislau, unde se aflau hergheliile de prasila ale armatei. Incepand cu 1 septembrie 1944, in trecere prin localitate, diversi militari ai armatei de ocupatie au jefuit garnizoana de armasarii si iepele de reproductie si chiar de cabalinele tinere, de un an si jumatate sau doi, nededate la calarie, sub pretextul ca se grabesc sa cucereasca Berlinul, ca si cum Berlinul s-ar fi aflat peste deal. Le-au folosit la ceva acele animale nefericite? Aiurea. Au calarit armasarii, iepele, manjii pana la totala epuizare, nu le-au lasat nici un ragaz de odihna, nu i-au hranit, abandonandu-i infometati prin satele de jur-imprejur, unde au fost salvati de tarani si recuperati mai tarziu de personalul hergheliilor de la Cislau. Daca salbaticia cu care erau tratati oamenii putea fi oarecum explicabila, romanii se aflau de trei ani in razboi cu Rusia si resentimentele trec foarte greu, salbaticia cu care tratau sovieticii niste animale nevinovate nu se poate scuza. Nimeni nu putea intelege de unde venea si ce hram purta stirpea aceasta de oameni, pentru ca tarani nu pareau sa fie si nici oraseni. Parea ca vin direct din niste caverne din varstele ancestrale ale umanitatii. Uneori, hotiile rusilor se derulau la un nivel de meschinarie greu de imaginat. Iata ce s-a intamplat in seara unei singure zile, 2 septembrie 1944, la Calarasi. La ora 21.30, in holul Hotelului Regal din localitate, Cristian Panghezi, un brailean sosit acolo cu treburi, a fost jefuit de ceas de un ofiter si trei soldati rusi. La ora 22.30, alti trei soldati rusi au intrat prin efractie in frizeria lui Leon Rusten din str. Petre Enescu nr. 21 si i-au furat patru brice, doua foarfece, trei masini de tuns si 2000 lei. In sfarsit, la ora 23.00, doi soldati rusi au intrat prin forta in casa lui Enciu Mavrodin din cartierul garii si, cu revolverele in mana, l-au deposedat de o fata de masa si de un borcan cu dulceata. Asta pentru ca n-au mai gasit altceva. Alti ostasi ai asa-zisei armate „eliberatoare“ se instalau intre timp in alte locuinte din Calarasi, spargeau toate mobilele, spre a-si arata muschii, cerandu-le apoi proprietarilor rachiu si femei. Cu toate ca proprietarii in speta nu erau patroni de bordeluri, ci niste gospodari ca toti gospodarii din Romania. Sa fim intelesi, aici nu era vorba despre cazuri intamplatoare si izolate, ci despre actiuni multiplicate in zeci si zeci de mii de ipostaze, la scara intregului teritoriu al tarii. Abuzurile fiind incurajate deschis de la cele mai inalte esaloane ale conducerii armatei de ocupatie. Nu intamplator, autoritatile militare sovietice au negat sistematic ca faptele raportate de autoritatile romanesti ar fi fost comise de soldati rusi si le-au impus sa precizeze, si in documentele interne, si in comunicatele de presa, destinate opiniei publice, ca nu era vorba despre soldati rusi, ci despre „indivizi necunoscuti, imbracati in uniforme militare sovietice furate“. Intrucat existenta de toata ziua a oamenilor curgea inainte si nu putea fi tinuta in loc de razboi, si toamna lui 1944 a fost in Romania un sezon fastuos al nuntilor. In repetate randuri, serviciile informative ale Armatei romane au semnalat comportamentul abject al militarilor rusi cand se intampla sa dea buzna intre niste nuntasi. De regula, mai de frica, mai dintr-un spirit ospitalier ancestral, erau invitati la masa si omeniti dupa datina. Insa, dupa ce se chercheleau bine, scoteau automatele dintre genunchi, ciuruiau tavanele cu rafale prelungi si asezau toti nuntasii la zid. Urma deposedarea tuturor de verighete si ceasuri, nefiind iertati nici mirele si mireasa. La Bucuresti, aceiasi militari rusi s-au dedat la hotii de o stranietate marcata. Mai multe biserici au fost jefuite de odajdiile preotilor. Icoanele nu i-au interesat, ca sa nu fie nevoiti sa dea socoteala, probabil, propriilor lor comisari politici. Un subofiter rus a navalit in atelierul unui croitor de le str. Theodor Sperantia si l-a somat cu arma in mana sa-i faca pe loc cadou un costum civil la trei ace. Pentru ca nici unul din costumele existente in atelier nu s-a potrivit cu statura subofiterului rus, croitorul a fost impuscat, pur si simplu. Din Teatrul Alhambra, rusii au furat costume de epoca, utilizate in piese cu subiecte istorice, si costume de… Mos Craciun! Mai multi militari sovietici au jefuit pe Calea Victoriei, in plina zi, un magazin de pantofarie de dama, fiecare plecand de acolo cu 10-15 perechi de pantofi cu toc si cu toate brizbrizurile la moda pe vremea aceea. Era greu de stiut la ce puteau sa le foloseasca, de vreme ce vivandierele lor purtau uniforme soldatesti si cizme cazone. In sfarsit, este greu de crezut, dar o banda de militari rusi a jefuit in totalitate si un magazin de ciorapi de dama, de corsete si sutiene. De data aceasta, pe b-dul Elisabeta si tot la amiaza zilei. Nu doar o data, asemenea escapade de jaf, pentru sovietici, s-au incheiat in mod tragic, nu numai datorita rezistentei romanilor cu viata si averea amenintata, ci si din cauza neghiobiei jefuitorilor. Un singur exemplu ni se pare revelator. Aproape un pluton intreg de militari rusi, in septembrie 1944, a navalit in pivnitele exploatarii viticole de la Minis, a mitraliat sirul lung de butoaie, continand fiecare cateva mii de litri de vin, si au inceput sa soarba lichidul miraculos chiar din jeturile care tasneau prin gaurile facute de gloante. Treptat, pivnitele au fost inundate de continutul butoaielor pana la carambul cizmei jefuitorilor, si au murit toti inecati in vin, la gramada, doborati din picioare de gazele de fermentatie care tasneau din budane laolalta cu vinul. Bineinteles, accidentul a fost imputat personalului exploatatiei viticole, care n-ar fi vrut sa-i serveasca pe rusi la pahar, oferindu-le si o gustare pe langa vin. De fapt, comandantii sovietici pareau a nu fi in stare sa-si tina trupele in mana si sa le imprime o conduita de oameni civilizati. Un raport din 8 septembrie 1944, al colonelului Victor Andreescu, comandantul Regimentului de pontonieri, ne lamureste cam ce fel de raporturi existau intre ofiterii sovietici si trupele din subordinea lor. „Nu exista nici un fel de disciplina in Armata rusa – consemna colonelul roman, in raportul nr. 334. Nici macar unul din 200 nu-si saluta superiorii, fie ei chiar generali; ca sa am o discutie personala cu dl general Ignatiev, comandantul geniului Armatei 46 ruse, am schimbat de trei ori locul pe camp si totdeauna am fost inconjurati de zeci de ostasi care tineau sa auda convorbirea; acestia se scobeau in nas si scuipau in fata generalului, fara ca cineva sa le faca vreo observatie.“ La randul lui, statul major al Armatei a 3-a romane, in raportul operativ din aceeasi zi, semnat de generalul I. D. Mihaescu, preciza: „Modul de comportare al trupelor ruse lasa de dorit; astfel: in comunele unde cantoneasa sau pe unde trec, jefuiesc populatia de vite, cereale, imbracaminte, bani etc. Autoritatile romane nu sunt respectate si sunt obligate a executa diferite servicii degradante. In garnizoana Slatina, magazia Regimentului 8 vanatori a fost sparta cu forta, iar continutul a fost luat de o coloana in trecere prin acel oras. Desi in garnizoana Craiova s-au instalat o comenduire si patrule ruse, totusi actele de betie, jaf si amenintare nu au incetat inca. Toti comandantii si ofiterii rusi dau asigurari pentru o purtare demna a Armatei sovietice si un tratament omenos fata de populatia civila. In realitate, insa, ostasii si subofiterii se dedau la tot felul de jafuri si samavolnicii, care au adus populatia in stare de alarmare si neliniste continua. Daca de la unitati si formatiuni militare ridica cu mai putina indrazneala tot ce vor, la populatia civila de la periferiile oraselor si in special la sate jefuiesc si batjocoresc fara nici un menajament. In majoritatea satelor pe unde trec, iau cai, carute, trasuri, bani, ceasuri, inele etc., tot ce gasesc si le place, cu revolverul in mana.“ De la conacul mosiei Scarisoreanca, din Ulmeni, Ilfov, au jefuit o caleasca vieneza din veacul trecut, o adevarata bijuterie, piesa de muzeu pur si simplu. A fost gasita facuta praf la intrarea in Bucuresti, aruncata in santul soselei. Colac peste pupaza, padurile Codlei foiau de numerosi dezertori din armata sovietica. Acestia se combinasera cu trenarzi din armata germana si devastau in nestire toate satele de jur-imprejur. In primele zile ale lui septembrie 1944, totusi, situatia promitea sa se aseze intr-un fagas nou: colonelul Kalinin a fost desemnat ofiter de legatura al comandamentului Frontului 2 ucrainean pe langa Marele Stat Major de la Bucuresti si una din misiunile lui principale chiar asta era, cel putin teoretic: sa ancheteze si sa infraneze toate conflictele dintre armata de ocupatie si civilii si militarii romani. Insa, de fiecare data cand ii erau prezentate detaliile unor incidente, colonelul sovietic raspundea stereotip: „Nu recunosc culpa Armatei Rosii in provocarea de incidente. Din cercetarile sumare intreprinse s-a constatat ca aceste nereguli au fost savarsite de banditii lui Vlasov si dezertorii romani sau germani travestiti in uniforme sovietice.“ Conform logicii sale, la data aceea, Romania ar fi trebuit sa fie cutreierata de mii de ostasi sovietici in maieu si izmene, carora „dezertorii romani sau germani“ le furasera vestoanele si pantalonii. Cat privea armata lui Vlasov, aceasta nu se repliase prin Romania din teritoriile ruse si se afla demult in refacere, in nordul Italiei si in Slovenia. Mult mai dureros era faptul ca asemenea atitudini erau incurajate si de declaratiile de o lasitate inspaimantatoare ale noilor autoritati romane. „Armata sovietica – clama un manifest lansat de Grigore Niculescu-Buzesti, la 13 septembrie 1944 – a fost primita in Romania in spiritul cel mai amical. Noi ne dam seama ca, in perioada operatiunilor militare in curs, mici incidente pot in mod necesar sa se produca. Dar noi nu ne asteptam sa le atribuim o semnificatie oarecare. Este vorba despre incidente episodice si fara importanta. Guvernul roman are profunda convingere ca tot ceea ce a fost convenit cu URSS va fi integral respectat.“ Asa „episodice si fara importanta“ cum erau incidentele, au afectat cateva sute de mii de romani si pe multi i-au costat viata. Pe de alta parte, Guvernul roman nu convenise nimic cu cel al URSS: prevederile asa-zisei Conventii de Armistitiu i-au fost impuse. Si atat de respectate au fost incat am platit despagubiri de razboi de cinci ori mai mari decat cele la care am fost obligati in noaptea de 12 spre 13 septembrie 1944. Totul multiplicandu-se pana la un nivel incredibil, daca luam in consideratie si jafurile asupra particularilor, imposibil de calculat statistic. De asemenea, toate aceste detalii nu se pot intalni intr-o istorie scrisa exclusiv dupa documente de cabinet, in care destinul unei natiuni este privit de sus, de acolo de unde se estompeaza tot ceea ce reprezinta un relief. Din astfel de documente aflam ca regele a facut, ca Sanatescu a dres, ca Neagu Djuvara a fost trimis la Stockholm, ca Emil Ciurea a fost trimis la Ankara si asa mai departe. Insa, despre tragedia adevarata a acestei natiuni inca nu se stie prea mare lucru. Ceea ce le permite unor diversionisti contemporani ai politicii romanesti sa sarbatoreasca ziua de 23 august 1944 drept „o victorie fenomenala impotriva nazismului“, cand ea ramane, in realitate, simbolul celui mai sinistru dezastru traversat de romani. Si mai ridicol, Ion Iliescu ne-a exprimat si temerea lui referitoare la o eventuala modificare a geografiei, in cazul cand complotistii de la Bucuresti nu si-ar fi luat inima in dinti si nu ar fi asasinat pe la spate armatele desfasurate in Moldova si Basarabia. De fapt, Ion Iliescu se teme ca n-ar mai fi avut peste ce sa troneze vreme de un deceniu si jumatate, fara sa faca nimic, lasand coruptia sa curga in dorul lelii, in timp ce juca bambilici cu consilierii prezidentiali de la Cotroceni. Ar fi totusi cazul ca Ion Iliescu sa renunte la temeri: cei ce au luptat pana la capat nu au pierdut niciodata. In decembrie 1971 ma aflam la Moscova, ca ziarist in misiune, si am fost invitat la un mic banchet de un redactor sef adjunct de la Komsomolskaia Pravda. Din vorba in vorba, rusul se imbatase si incepuse sa ma ia peste picior in mod grosolan, acuzandu-mi compatriotii si acuzandu-ma si pe mine ca suportam in tacere si fara reactii tirania lui Ceausescu. Ca si cum Ceausescu ar fi fost varul tatalui meu. Inainte de a pleca la Moscova, abia revenisem de la München si Köln si i-am replicat interlocutorului meu, foarte calm: „Draga Ivane, daca lasam de o parte ce se intampla in Romania, care e treaba noastra, uite care e situatia: am fost si in Germania Occidentala, am fost de cateva ori si la voi si pot sa-ti comunic, in cunostinta de cauza si cu mana pe inima, ca voi ati pierdut razboiul, nu nemtii.“ In clipa aceea, rusul a ramas siderat si, pe neasteptate, a inceput sa planga in hohote, ingaimand printre lacrimi: „Asa este! Si eu am fost in Germania Occidentala si am vazut cum se traieste acolo. Noi am pierdut razboiul, nu ei!“ Si asa a ramas, pana in zilele noastre. (Datele de mai sus provin din arhiva Marelui Stat Major, Dosarele 1554, 1555 si 1556, si din arhiva Sectiei 2 informatii a aceleiasi institutii militare.

LASZLO BORBELY LE DA UN „DOS DE PALMA”CELOR DOI EXTREMISTI MAGHIARI:KOVER LASZLO SI NEMETH ZSOLT CARE „NU AVEAU CE CAUTA IN ROMANIA IN CAMPANIA ELECTORAL!”

9 iun.

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, afirmă că electoratul maghiar nu e obişnuit cu campania negativă, preluată probabil din Ungaria, iar preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, şi secretarul de stat Nemeth Zsolt, care au venit să sprijine PCM şi PPMT, „mai bine rămâneau acasă”.

Borbely a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că în această campanie a fost în zece judeţe şi apreciază că „s-a pus mult mai mult accent pe relaţia candidat-cetăţean”, iar electoratul este „mult mai matur” ca în trecut.

„Îl interesează ce se întâmplă cu comunitatea din care face parte, nu poate fi momit cu tot felul de încercări care exced cadrul legal şi nu poate fi momit, cum a fost până cum, după părerea mea, nici cu nişte promisiuni deşarte. El ştie foarte bine ce s-a întâmplat în ultimii ani în localitatea lui şi ce va fi sau se va promite pentru el în perioada următoare”, a spus Borbely, arătând că speră că UDMR îşi va păstra acelaşi număr de aleşi ca în 2008.

El a adăugat că acest lucru este totuşi „mult mai greu” ca în 2008, pe de-o parte pentru că, pe lângă PCM, care exista şi atunci, a apărut şi PPMT, iar pe de altă parte pentru că s-a făcut campanie negativă, cu care electoratul maghiar nu a fost obişnuit.

Întrebat cum vede încercarea principalului partid din Ungaria, FIDESZ, de a aduce antisemitismul spre maghiarii din Transilvania, Borbely a spus că nu poate fi vorba de antisemitism în legătură cu implicarea preşedintelui Parlamentului ungar, Kover Laszlo, în evenimentul reînhumării scriitorului Nyiro Jozsef, ci de un mod de a face „o campanie prost înţeleasă”.

În acest context, Borbely a opinat că Kover Laszlo şi secretarul de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt, care au venit să sprijine celelalte formaţiuni politice maghiare din Transilvania – PCM, respectiv PPMT – „mai bine rămâneau acasă”.

PREMIERUL VICTOR PONTA:FIRMELE DE AVOCATURA A MAFIEI PORTOCALII AU INCHEIAT CONTRACTE DE ASISTENTA JURIDICA CU STATUL ROMAN TEPUNIDU-L DE 160 MILIOANE DE EUROI!

9 iun.

Ponta: Valoarea contractelor de asistenţă juridică încheiate de stat este de 160 de milioane de euro.

Valoarea contractelor de asistenţă juridică încheiate de instituţiile publice, societăţile naţionale şi societăţile comerciale cu capital majoritar de stat este de 160 de milioane de euro, a declarat premierul Victor Ponta, spunând: „Gata cu banii prăduiţi de la stat pe aşa-zisa asistenţă juridică”.

Prezent, vineri, la Ploieşti, unde participă la un miting electoral al USL Prahova, Victor Ponta a spus că l-a „amuzat” acuzaţia lui Valeriu Stoica referitoare la controalele privind contractele firmei sale de avocatură cu instituţii ale statului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a arătat că, în urma controalelor, Corpul de Control a stabilit că valoarea contractelor de asistenţă juridică încheiate de instituţiile publice, de societăţile naţionale şi de societăţile comerciale cu capital majoritar de stat este de 160 de milioane de euro şi că, în prezent, se fac controale la firme de avocatură pentru a se stabili „pe bucăţi” cum au fost daţi aceşti bani.

Întrebat cum comentează afirmaţiile lui Valeriu Stoica, premierul a spus că reacţia lui Stoica l-a „amuzat” şi că această reacţie demonstrează că „se simte foarte vinovat”.

„Cine se simte vinovat sare primul. Pot să-mi dau seama din supărarea domniei sale că probabil va fi pe primul loc detaşat. Eu l-am nominalizat pe domnul Stoica într-un singur caz concret: domnia sa a apărat Poşta Română, Poşta doamnei Roberta Anastase şi a fost atât de bine apărată de domnul Valeriu Stoica încât domnul Stoica a lipsit de la ultimul termen şi a pierdut Poşta Română procesul şi dacă nu dădeam Ordonanţă de Urgenţă ieri Poşta intra în insolvenţă”, a spus Victor Ponta.

În acest context, premierul Victor Ponta a precizat că în acest caz ar putea fi vorba nu doar de o executare defectuoasă a unui contract de reprezentare, ci şi de o intenţie de fraudare a Poştei Române.

„Deja aici mi se pare că nu e vorba doar se o executare defectuoasă a obligaţiei de apăra o societate cu capital integral de stat, ci poate fi vorba de mult mai mult decât atât. Poate fi vorba de o intenţie de fraudare a Poştei Române din partea doamnei Anastase, a fostului director pus de doamna Anastase şi din partea domnului Stoica, ceea ce, sigur, organele de anchetă urmează să stabilească dacă există probe în acest sens”, a mai afirmat Ponta, adăugând: „Gata cu banii prăduiţi de la stat pe aşa-zisa asistenţă juridică”.

Şeful Corpului de control al premierului a cerut, marţi, instituţiilor şi companiilor de stat să raporteze contractele încheiate doar cu firma de avocaţi „Stoica şi Asociaţii” şi numai în perioada 2009-2012, pentru ca ulterior, după ce Stoica a acuzat discriminarea, să solicite date cu toţi avocaţii.

Prima adresă este semnată şi ştampilată de şeful Corpului de control, secretarul de stat Ion Lazăr, şi nu face referire la o altă casă de avocatură decât cea condusă de Valeriu Stoica (PDL).

„Corpul de control al primului-ministru efectuează verificări privind derularea contractelor de asistenţă juridică şi reprezentare încheiate cu societatea civilă de avocaţi Stoica şi Asociaţii, în perioada 1 ianuarie 2009-31 mai 2012, de către toate instituţiile şi autorităţile publice centrale, instituţia prefectului, precum şi de către toate regiile autonome, companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul deţine pachetul majoritar de acţiuni. În aceste condiţii, vă rugăm să dispuneţi comunicarea, până la data de 08.06.2012, ora 12.00, a unei situaţii privind aceste contracte de asistenţă juridică şi reprezentare încheiate de către entitatea pe care o conduceţi cu societatea civilă de avocaţi Stoica şi Asociaţii, în perioada menţionată anterior, din care să rezulte numărul contractului, data încheierii acestuia, obiectul contractului, durata acestuia, preţul convenit în contract, precum şi plăţile efectuate către această societate de avocatură în perioada 01.01. 2009-31.05.2012”, este solicitarea din documentul obţinut de MEDIAFAX din instituţiile publice.

Şeful Corpului de control a mai cerut reprezentanţilor instituţiilor publice şi companiilor de stat ca, în cazul în care nu au avut încheiate contracte cu această casă de avocatură în perioada menţionată, să precizeze explicit acest lucru în adresa de răspuns.

Vineri dimineaţă, democrat-liberalul Valeriu Stoica a reclamat situaţia, arătând că acest demers, în care sunt verificate contractele încheiate de stat doar cu firma sa de avocatură, este unul discriminatoriu, deoarece nu vizează şi contractele încheiate cu alte societăţi de avocatură.

În acest context, în cursul zilei de vineri, şeful Corpului de Control al premierului a semnat o nouă adresă, în care informează de această dată că verifică atribuirea şi derularea „tuturor” contractelor de asistenţă, consiliere şi reprezentare juridică încheiate în perioada ianuarie 2009-31 mai 2012 de către autorităţi şi instituţii publice, regii autonome şi companii naţionale cu cabinete individuale de avocatură, cabinete asociate de avocatură, societăţi profesionale de avocatură, cu sau fără personalitate juridică, sau societăţi profesionale de avocatură cu răspundere limitată.

Şi în acest caz sunt solicitate date privind numărul contractului, data încheierii acestuia, obiectul contractului, durata acestuia, preţul convenit în contract şi plăţile efectuate, termenul de răspuns fiind acum 18 iunie, ora 12.00.

În această adresă se face însă referire clară la faptul că, anterior, au fost solicitate date referitoare doar la casa de avocatură „Stoica şi Asociaţii”.

Astfel, în acest al doilea document este precizat că „în adresa de răspuns nu vor mai fi inserate informaţiile care au fost deja comunicate Corpului de control al primului-ministru, ca urmare a adresei din 5 iunie, şi care au vizat contractele de asistenţă şi reprezentare juridică încheiate cu societatea civilă de avocaţi Stoica şi Asociaţii”.

Tot vineri, ca reacţie la informaţiile apărute în mass-media despre „o presupusă” investigaţie a Corpului de control al primului-ministru „împotriva unei anumite” case de avocatură, Guvernul a transmis un comunicat în care arată că premierul Victor Ponta a cerut Corpului de Control să verifice „toate” contractele încheiate de instituţiile publice cu firmele de avocatură, fără să facă nicio referite la prima adresa transmisă de şeful Corpului de control al premierului.

TRAIAN BASESCU SI APELUL SAU CATRE ROMANI „SA MEARGA” LA VOT PE 10 IUNIE 2012!

9 iun.

Preşedintele Traian Băsescu face apel către toate instituţiile statului implicate în procesul electoral să asigure desfăşurarea corectă a alegerilor locale şi îi îndeamnă pe români să meargă la vot.

„Duminică au loc alegeri locale. Fac apel către toate instituţiile statului legal implicate în procesul electoral să asigure desfăşurarea corectă, în condiţii de legalitate şi transparenţă, a procesului electoral”, declară Traian Băsescu într-un mesaj transmis cu ocazia alegerilor locale din 10 iunie.

De asemenea, şeful statului îi îndeamnă pe toţi românii cu drept de vot să participe la alegerile locale, astfel încât rezultatul scrutinului „să legitimeze noii aleşi şi să-i oblige să respecte promisiunile electorale”.

Cum, unde şi când puteţi vota. Lista completă a secţiilor de votare

Preşedintele solicită, în acelaşi mesaj, formaţiunilor politice participante la alegeri să respecte regulile în timpul scrutinului, „să asigure prezenţa reprezentanţilor în secţiile de vot şi să asigure desfăşurarea corectă a procesului electoral şi a procesului de numărare a voturilor”.

PESTE 18,3 MILIOANE DE PERSOANE AU DREPT DE VOT LA ALEGERILE LOCALE DIN 10 IUNIE 2012!

9 iun.

Peste 18,3 milioane de persoane au drept de vot la alegerile locale, acestea putând vota numai în comuna, oraşul sau municipiul în care au domiciliul, iar în cazul în care şi-au stabilit rezidenţa în altă localitate, numai dacă au făcut acest lucru până cel târziu în 10 martie 2012, informează Mediafax.

Ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, a anunţat că pe listele electorale permanente pentru alegerile locale din 10 iunie sunt înscrise 18.315.880 de persoane. Dobre a precizat că au drept de vot cetăţenii români care împlinesc vârsta de 18 ani în ziua alegerilor inclusiv.

Totodată, au drept de vot cetăţenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România. Dobre a precizat că este vorba despre 37.704 persoane, dintre care 8.800 sunt din Italia, 5.181 din Germania şi 4.104 din Franţa. Alegătorii pot vota doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativă în care îşi au domiciliul.

Persoanele cu drept de vot care şi-au stabilit rezidenţa la altă adresă decât cea de domiciliu pot vota în acea localitate doar dacă au făcut acest lucru cu cel puţin trei luni înainte de data alegerilor, respectiv până în 10 martie 2012, a mai spus Dobre.

Alegătorii pot vota pe baza cărţii de identitate, a cărţii de identitate provizorii, a paşaportului diplomatic şi a celui de serviciu sau a carnetului de serviciu militar, în cazul elevilor de la şcolile militare.

În cazul alegătorilor netransportabili din motive de invaliditate sau de boală, preşedintele Biroului Electoral al Secţiei de votare poate aproba deplasarea la domiciliile acestora a unei echipe formate din doi membri, cu urna mobilă, ştampila de votare şi buletinele de vot.

Persoanele private de libertate care nu au interdicţii electorale pot vota dacă sunt în penitenciare din localităţile unde au domiciliul. La alegerile locale nu pot vota debilii şi alienaţii mintal puşi sub interdicţie şi persoanele cărora le-au fost interzise drepturile electorale prin hotărâri judecătoreşti definitive. Dobre a precizat că este vorba despre 23.235 de persoane la nivel naţional, iar datele acestora au fost transmise tuturor autorităţilor judeţene.

RTV.NET vă pune la dispoziţie lista completă a secţiilor de votare din judeţe şi din Capitală. Procesul de votare începe la ora 7 şi se încheie la ora 21.

Serviciile de evidenţă a persoanelor din Capitală vor lucra sâmbătă şi duminică, pentru eliberarea actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu au sau au act de identitate cu temen de valabilitate expirat.

Programul de lucru al serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor din municipiul Bucureşti a fost extins sâmbătă, 9 iunie, între orele 8.00 şi 16.00 şi duminică, 10 iunie, între 8.00 şi 21.00.

Măsura a fost luată cu ocazia alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, pentru eliberarea actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu au sau au act de identitate cu temen de valabilitate expirat, se arată într-un comunicat de presă de marţi al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor – Municipiul Bucureşti.

Cartea de identitate se întocmeşte şi se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu care se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului. Pentru eliberarea unei cărţi de identitate, solicitanţii trebuie să plătească şapte lei, taxă care se achitată la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor din sectoarele 1, 3 şi 6, la unităţile CEC pentru sectoarele 4 şi 5 sau la oficiile poştale, în sectorul 2.

Pentru eliberarea unui nou act de identitate ca urmare a expirării termenului de valabilitate, pierderii, furtului, deteriorării sau distrugerii acestuia, solicitanţii trebuie să prezinte şi un timbru fiscal în valoare de patru lei.

În cazul în care solicitanţii nu pot prezenta anumite documente, va fi eliberată cartea de identitate provizorie. În acest caz trebuie depuse şi trei fotografii, precum şi o taxă de un leu, achitată în acelaşi mod ca şi în cazul cărţilor de identitate, a precizat sursa citată.

%d blogeri au apreciat asta: