Arhiva | 4:08 pm

MONICA GHERGHESCU(MACOVEI)IDEOLOGUL PARTDULUI DE EXTREMA DREAPTA NOUA REPUBLICA ATACATA DUR DE PSD PENTRU INSTIGARE!

23 iun.

Vineri, europarlamentarul PDL Monica GHERGHESCU(Macovei ),FOST PROCUROR CEAUSIST a cerut demisia ministrului de Interne Ioan Rus, care i-ar fi acordat lui Adrian Năstase un statut privilegiat faţă de alte persoane condamnate penal.

Senatorul PSD Dan Şova consideră că întrebările puse de Monica Macovei cu privire la acţiunile ministrului de Interne, în cazul Adrian Năstase, alături de solicitarea de demisie a acestuia, nu reflectă altceva decât răutate.

„Reacţia doamnei Macovei arată până unde a ajuns politica PDL de instigare la ură. Ceea ce a făcut Ioan Rus este uman. Nu a ajutat pe nimeni să se sustragă de la nimic. Înţeleg însă că poziţia Monicăi Macovei derivă din dragostea ei neţărmuită pentru anchetele de tip stalinist, din vremuri de tristă amintire, în care duşmanii „poporului” erau umiliţi public înainte să fie trimişi la canal. Reflexele de procuror comunist nu par să dispară cu mare uşurinţă.

Nu am auzit-o pe această apărătoare a dreptăţii şi legii să spună ceva atunci când preşedintele României sugera, în faţa camerelor de luat vederi, că reţinerea lui Puiu Popoviciu nu este justificată, datorită a ceea ce făcuse acesta pentru Bucureşti. Fostul ministru al Justiţiei are o poziţie ruşinoasă şi inumană” a afirmat senatorul PSD.

Lia Olguţa Vasilescu a comentat şi ea solicitarea Monicăi Macovei, ca ministrul de Interne, Ioan Rus, să demisioneze în urma acţiunilor sale din cazul Adrian Năstase.

„Ioan Rus a procedat corect, a procedat uman. Sunt colegi ai Monicăi Macovei din PDL cărora le este pur şi simplu ruşine că fac parte din acelaşi partid cu o persoană lipsită de orice fel umanitate şi care nu ştie altceva decât să genereze ură. Cred că nici măcar Traian Băsescu nu este capabil de atâta răutate. Sunt sigură că Monica Macovei regretă profund dispariţia perioadei în care se semnau mandate în alb, iar oamenii erau ridicaţi pe sus fără a şti pentru ce, păcatul lor fiind acela de a se exprima împotriva regimului.

Am speranţa că se va găsi măcar o voce raţională în PDL care să îi transmită Monicăi Macovei că este absurdă. Astfel de poziţii arată încă o dată cât de mult are nevoia România de revenire la normalitate. Asta a încercat USL în aceste săptămâni de guvernare, dar se pare că acei politicieni care şi-au clădit carierele prin minciună şi instigare la ură nu pot trăi într-un mediu normal şi simt nevoia să îl distrugă” a încheiat primarul Craiovei.

Senatorul PSD, Daniel Savu, consideră că atacul lansat de Monica Macovei la adresa lui Ioan Rus arată că fostul ministru al Justiţiei este o personalitate „sinistră”.

„Este incredibil să critici în acest fel un om pentru că acţionat ca un om. Atâta ura în spaţiul public cât a adus Monica Macovei nu a fost capabil niciun alt politician să aducă. Nici măcar Traian Băsescu nu pare capabil de aşa ceva. Este absolut ruşinos ceea ce se întâmplă. Mă aştept ca în PDL să fie cineva care să reacţioneze la aceste derapaje. Ceea ce face Monica Macovei este descalificant pentru o fiinţă umană.

Este timpul ca România să se îndrepte către normalitate. Trebuie să eliminăm ura din spaţiul public. Dezbinarea societăţii a ajuns la o limită ce nu mai are legătură cu lumea democratică. Macovei ar trebui să îşi ceară scuze pentru acest atac” a spus Daniel Savu.

MIHAIL NEAMTU DE FORMATIE TEOLOG A FONDAT PARTIDUL NOUA REPUBLICA DE EXTREMA DREAPTA!

23 iun.

Mihai Neamţu, membru fondator al Partidului Noua Republică, a declarat, sâmbătă, că se aşteaptă ca, în urma alegerilor din toamnă, această formaţiune să obţină între 5 şi 25 de mandate în Parlament.

La lansarea partidului, programată pentru 23 iunie, a participat MRU,Aurelian Pavelescu si Monica Macovei.

„Suntem ataşaţi de idealul de integritate, avem un cod de integritatea inspirat de la Monica Macovei. Au demarat acţiunile de afiliere europeană. Suntem un partid al cetăţenilor nu avem în spate televiziuni, moguli, un partid al celor care nu au mai făcut politică. Avem 40 de filiale în 40 de judeţe. Suntem un partid independent”, a spus Neamţu.

El a precizat că media de vârstă a membrilor partidului este cuprinsă între 30 şi 50 de ani.

Neamţu a acuzat actualul Guvern de „iresponsabilitate” întrucât „nu a dat o lege electorală”

Noua Republică este o mișcare politică apărută în toamna anului 2011, ca urmare a publicării pe internet de către Mihail Neamțu a unui manifest intitulat „Crez politic”. Preluat rapid în blogosferă, documentul a generat spontan un val de simpatie și emulație, mii de „internauți” exprimându-și susținerea și comentând intens pe marginea manifestului, se arată pe site-ul oficial al formaţiunii.

CE PROPUNE PARTIDUL NOUA REPUBLICA A TEOLOGULUI MIHAIL NEAMTU,CARE ESTE CREZUL SAU SOCIAL?

Statul social spune că poate da tuturor pensii: o face doar împrumutându-se, aşadar amanetând viitorul fragil al naţiunii. Statul zice pe hârtie că oferă servicii medicale gratuite; şi totuşi şpaga rămâne o practică. Criza impune aşadar revenirea la distincţia între drepturile naturale – o obligaţie şi drepturile sociale – un privilegiu, spune Mihail Neamţu, teologul care a lansat mişcarea conservatoare Noua Republică, într-un amplu interviu acordat FP România.

Interviu din dosarul Dreptele Puterii din ediţia nr. 25 a FP România, din 14 noiembrie la toate chioşcurile.

Un tânăr bine educat, care turuie erudit – poate prea pamfletar pentru morga întreprinderii. Un „true believer” al dreptei, care, după un vagon de cărţi citite şi deja scrierea unui teanc, s-a aruncat cu totul în acţiunea politică – pe neaşteptate pentru mulţi, dar cât să mai fi aşteptat necesara şi aşteptata alternativă? Întrucâtva se simte cel ales şi continuă avântat. Indică precis tarele sistemului. Noua sa Republică ar fi însă un stat bine diluat prin părţi esenţiale. Câţiva merg după el, mai ales online. Zice că vor fi tot mai mulţi, de la academici la fermieri. Au mai încercat şi alţii. Ce va reuşi? Va fi folosit, va fi „recuperat”? Până atunci, avem spectacolul unui tânăr bine educat, care turuie erudit. Doamnelor şi domnilor, Mihail Neamţu.

Liberali? Conservatori? Niţel fascistoizi? Care dintre principiile dreptei nu se aplică, de e nevoie de o nouă mişcare de dreapta?
Liberali, pentru că nu vedem ieșirea din criză prin rostogolirea datoriilor Statului, ci prin relansarea economiei și restructurarea aparatului bugetar. Conservatori, pentru că vedem actuala criză mondială și ca pe-o expresie a limitelor civilizației hedoniste, post-tradiționale, bazată pe consum. Liberalizăm piața și descătușăm energiile antreprenorului; conservăm moravuri și instituții precum familia. Peste toate, însă, ne întoarcem la demnitatea cetățeanului disprețuit adesea de un Stat corupt și incompetent. Relansăm astfel conceptul de cetăţenie activă. Noua Republică nu e un moft, ci o urgenţă istorică, o idee mare pe care pesimiştii au abadonat-o din oboseală iar „băieţii deştepţi” o resping de frică.

Concuraţi cu PDL sau în slujba PDL? Într-o alianţă fie şi postelectorală veţi fi înghiţiţi – cine pe cine păcăleşte, atunci? Voi electoratul dezamăgit sau dinozaurii pedelişti pe voi?

Concurăm toate partidele oportuniste, clientelare, incompetente. Spulberăm mitul că românii sunt proşti şi neputincioşi, condamnaţi să aleagă răul cel mai mic. Să le luăm pe rând: PSD are un imberb la conducere, dar nu s-a reformat deloc – vezi revenirea triumfătoare a penalului senator Voicu. Pe lângă dezorientarea doctrinară de la suprafaţă, subsolul PNL are şi el nişte pivniţe pline de bube, mucegaiuri şi noroi – de la Morega până la Chiuariu. Excludem deci orice colaborare cu USL.

Diferiţi senatori UDMR au jefuit pădurile Transilvaniei pentru a ataca ulterior Agenţia Naţională pentru Integritate. PDL are câţiva lideri respectabili, dar ca organizaţie e dominat de baroni. Aceştia promovează incompetenţii – maleabili ca nişte saci de cartofi -, acoperă penalii – la fel de mulţi ca pesediştii – şi blochează reforma – vezi atitudinea faţă de referendum sau corupţia exorbitantă din sistemul de sănătate. Românii s-au săturat de interlopi, şmecheri, vampe sau oligofreni deghizaţi în parlamentari sau miniştri. Fără Noua Republică, electoratul are de ales într-o stânga iresponsabilă şi o dreapta coruptă. Goliat se teme acum de praştia lui David.

Ce nou partid? N-aveţi bani.

Avem oameni, idei, infrastructură şi donaţii decente. Încă nu suntem înregistraţi ca partid – asta se va întâmpla undeva la primăvară. Banii vin treptat, pe măsura seriozităţii ideilor lansate pe piaţă şi plecând de la integritatea morală a reprezentanţilor Noua Republică. Avem tineri brilianţi în echipă, majoritatea sub 40 de ani: Mihnea Vasilache – broker cu experienţă la Londra, Daniel Scarlat – om de afaceri, fost director la „Domo”, Dragoş Radu – expert în probleme de migraţie, Sorin Tunaru – cercetător la Heidelberg, dar şi oameni obişnuiţi, de la cofetari până la fermieri şi de la muncitori până la asistente medicale. Vom lansa câteva documente programatice pe Sănătate, Educaţie, Reforma administrativă – ele vor schiţa politicile de centru-dreapta ale Noii Republici. Suntem o platformă pro-business, cerem reducerea birocraţiei şi, direct proporţional, a fiscalităţii. Mesajul acesta începe să trezească interesul, aşa cum s-a întâmplat cu TOP 09 în Cehia – partid care, într-un singur an, a câştigat peste 15% procente.

Ce alt sistem politic doriţi?

Cerem limitarea mandatelor de primari şi preşedinţi de consilii judeţene; vrem reducerea imunităţilor; ne gândim la o Constituţie pentru cetăţenii români de pretutindeni. Regimul constituţional trebuie votat prin referendum. Personal, socot necesară liberalizarea democraţiei locale şi întărirea deciziei executive la centru. Ne trebuie stat suplu, verificat de cetăţean, dar puternic şi imun la agresiunea interlopă.

Ce societate vă imaginaţi? Cu clase? Ce-ar rămâne din „statul social” după voi?

Nu noi, ci societăţile europene constată falimentul statului social care făgăduieşte mai mult decât poate să dea. Statul social e, literalmente, o minciună. Statul lui Iliescu & Năstase promitea educaţie gratuită până la 18 ani: sistemul meditaţiilor sărăceşte însă buzunarul părinţilor cu copii foarte buni la gimnaziu sau liceu. Statul social spune că poate da tuturor pensii: o face doar împrumutându-se, aşadar amanetînd viitorul fragil al naţiunii. Statul zice pe hârtie că oferă servicii medicale gratuite: şpaga n-a dispărut din spitale. Criza impune aşadar revenirea la distincţia între drepturile naturale – o obligaţie şi drepturile sociale – un privilegiu. Numai societatea care va interioriza această diferenţă va supravieţui şocurilor din viitor.

Ce treabă are Biserica cu politica, societatea şi economia? Ar încăpea şi homosexualii în Noua Republica?

Sunt milioane de oameni care merg la biserică şi, în acelaşi timp, plătesc Statului impozite şi taxe. Dincolo însă de confesiune sau etnie, Noua Republică afirmă primatul cetăţeanului şi demnitatea persoanei umane. Biserica are dreptul să-l predice pe Iisus aşa cum Lady Gaga poate încerca să câştige sărutul lui Iuda. Cât despre minorităţile sexuale – aflu că sunt mai mult decât una -, ne preocupă mai curând condiţia mamelor care nu-şi pot plimba cărucioarele pe străzile din Bucureşti ori stresul familiilor heterosexuale cu trei-patru copii – fără de care Statul nu va putea plăti vreo pensie. Sunt probabil retrograd şi încuiat, dar mă dezgustă estetica manifestărilor gay pride. Pe de altă parte, intelectual vorbind, n-aş fi putut rata un dialog filozofic cu Allan Bloom – ucenicul lui Leo Strauss.

Ce economie? Ce proprietăţi mai rămân statului?

Ne trebuie o economie liberă, emancipată de poverile fiscalităţii excesive. Statul e un prost administrator şi, de aceea, privatizările trebuie să continue.

De ce (v-)ar vota un provincial exploatat de un angajator pentru 700 lei pe lună?

Nu cred apoi că angajatul care primeşte 700 pe lună nu poate să-şi ia al doilea job, pentru a-şi completa suma. De ce să voteze Noua Republică? Pentru că vom stimula angajările la privat.

Câtă educaţie pentru toţi? Este educaţia un bun public?

Educaţia este un bun public, dar riscă să fie o himeră. Profesorii care au educat mari olimpici primesc – chiar şi sub regimul Funeriu – tot la fel de puţin ca dascălii cu promovabilitate zero la Bacalaureat. Ne trebuie o educaţie, dar Statul descurajează competiţia. Atragerea capitalului privat, local sau străin, în educaţia universitară: iată o temă rareori discutată astăzi. Miracolul Apple n-ar fi existat fără inventivitatea Universităţile americane stimulate de capitalul privat. Şi, totuşi, tehnologia iPad a ajuns un bun public. E un paradox demn de explorat şi la noi acasă.

Câtă sănătate pentru toţi? Este educaţia un bun public?

Bunul simţ îmi spune că sănătatea se obţine nu doar prin exerciţii curative, ci mai ales prin prevenţie. Sportul trebuie încurajat la scară largă, nu doar pentru tineri. Dincolo de asta, am informaţii concrete din sistem care susţin următorul verdict: sistemul sanitar din România e construit pe rea credinţă, minciună, corupţie şi furt transpartinic. Ca să citez un document oficial, asumat de preşedintele Traian Băsescu, în fiecare an moare populaţia a trei oraşe de talia Sloboziei sau Giurgiului. Ce se întâmplă cu cele cinci miliarde de euro colectaţi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate: o treime din bani sunt redistribuiţi către sistemul de sănătate şi finanţează activităţi medicale curente; o altă treime e cheltuită pentru plata impozitelor pe salarii ale angajaţilor, pentru plata TVA şi a taxelor vamale incluse în preţul achiziţiilor de medicamente, substanţe de laborator, echipamente etc; ultima treime a banilor plătiţi de cetăţenii români sunt risipiţi în labirintul sinistru al incompetenţei manageriale: dotări inutile, licitaţii trucate, preţuri artificiale, personal necalificat, angajări nejustificate, prescrieri inutile, tratamente imaginare. Asta e situaţia năşită de PSD & PNL, dar patronată astăzi de UDMR, cu acceptul PDL, UNPR & co. Sistemul trebuie să se schimbe prin introducerea criteriilor de performanţă din piaţa liberă, a managementului privat şi a controalelor de tip DNA. Altfel, nu ieşim din cancerul generalizat al furtului.

De ce Margaret Thatcher sau Ronald Reagan – şi nu Viktor Orban ori Vaclav Klaus?

Din câte înţeleg, Viktor Orban practică pe alocuri un naţionalism jenant, în complicitate cu formaţiunea Jobbik. Vaclav Klaus are opinii demne de tot interesul pe teme privind ecologia sau economia. Thatcher rămâne un model de curaj şi vigoare feminină. N-o poţi lăuda însă pe doamna Thatcher purtând fuste latex şi pozând despuiată în Tabu.

Ce ar trebui să cerem Americii?

O contribuţie mai hotărâtă la cultura memoriei şi la respectul pentru victimele Gulagului şi ale Războiului Rece.

Licenţiat în filosofie şi în teologie ortodoxă la Bucureşti şi doctor în teologie la King’s College – Londra, Mihail Neamţu s-a făcut cunoscut ca autor de comentarii şi volume cu puternice referinţe teologice. Cel mai nou volum este Zeitgeist. Tipare culturale şi conflicte ideologice (2010). În materie de idei politice, este asociat al Centrului de Analiză și Dezvoltare Instituțională (CADI) şi membru al board-ului academic al Institutului de Studii Populare.

TRAIAN BASESCU LA UN PAS DE SUSPENDARE: USL ARE NEVOIE DE TREI VOTURI IN PARLAMENT!

23 iun.

USL are nevoie în prezent doar de trei voturi în Parlament pentru suspendarea preşedintelui, însă dacă procedura se prelungeşte după finalul sesiunii parlamentare, majoritatea ar avea nevoie de 11 voturi, pentru că mulţi dintre parlamentari vor pleca să îşi preia funcţiile câştigate pe 10 iunie.

Potrivit Mediafax, Opoziţia trebuie să strângă, la momentul actual, cel puţin 229 de voturi ale parlamentarilor în favoarea suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu pentru ca demersul să fie aprobat, în timp ce rezultatul referendumului de demitere este dat de opţiunile exprimate de majoritatea celor care se prezintă la urne.

Numărul total de parlamentari este, în prezent, de 457, ceea ce înseamnă că majoritatea este de 229 de voturi. PSD are la Cameră 96 de parlamentari, iar la Senat are 43, în timp ce PNL are la Cameră 57 de parlamentari, iar la Senat are 30. În total, USL are 226 de parlamentari şi mai are nevoie doar de trei voturi pentru suspendarea preşedintelui.

Pe de altă parte, mai mulţi senatori şi deputaţi au fost aleşi, la scrutinul local din 10 iunie, preşedinţi de Consilii Judeţene sau primari de municipii reşedinţă de judeţ, ei urmând să renunţe la mandatul de parlamentar, pe care unii l-au deţinut chiar în mai multe legislaturi. Acest lucru va schimba atât majoritatea, cât şi raportul de forţe din Parlament.

Parlamentarii aleşi pe 10 iunie în funcţii de primari sau de preşedinţi de CJ îşi vor exercita mandatele în actuala sesiune legislativă, care se încheie la sfârşitul lunii iunie, dar nu şi în sesiunea legislativă care debutează în septembrie.

Dacă propunerea de suspendare din funcţie va fi aprobată, hotărârea se trimite şi Guvernului în vederea iniţierii proiectului de lege privind organizarea şi desfăşurarea referendumului pentru demiterea preşedintelui.

Conform Legii referendumului 3/2000, participanţii la referendum se pronunţă prin „da” sau „nu” la următoarea întrebare: „Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României?”.

Legea prevede că „demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum”.

Aceasta ar fi a doua oară când opoziţia ar iniţia procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu din funcţie. Precedenta suspendare a avut loc în timpul primului mandat de şef al statului, în anul 2007. Parlamentul a aprobat suspendarea preşedintelui, însă la referendumul de demitere decizia a fost invalidată de populaţie. Astfel, la referendumul din 19 mai 2007 pentru demiterea preşedintelui Băsescu, 74,48% din cei care s-au prezentat la urne au votat împotrivă, iar pentru demiterea acestuia s-au pronunţat 24,75%, prezenţa la referendum fiind de 44,45%.

Pe durata suspendării din funcţie a şefului statului, prerogativele sale au fost îndeplinite de Nicolae Văcăroiu, la acel moment preşedinte al Senatului. Acesta s-a autosuspendat din PSD pe durata asigurării interimatului.

DEPUTATUL P.C.SERGIU ANDON CATRE SULFINA BARBU:V-AR FI CONVENIT CA TRAIAN BASESCU SA VA CEARA O DECLARATIE CA NU ATI FACUT PROSTITUTIE?!

23 iun.

Andon: V-ar fi convenit să vi se ceară o declarație ca n-ați făcut prostituție?

In contextul disputei dupa solicitarea presedintelui ca Puiu Hasotti sa declare in scris ca nu a plagiat deputatul PC Sergiu Andon a avut o disputa cu Sulfina Barbu intr-o emisiune Tv.

Anton a intrebat-o pe Barbu cum ar fi fost daca presedintele Basescu i-ar fi solicitat o declaratie ca nu a practicat prostitutia atunci cand a fost numita ministru.

Sergiu Anton a apreciat ca fiind inacceptabila cererea lui Traian Basescu, respectiv, ca Puiu Hasotti sa dea o declaratie pe propria raspundere ca lucrarile sale stiintifice nu sunt plagiate.

Contrazis de deputatul PDL Sulfina Barbu, Andon a intrebat-o: „Dumneavoastra va convenea cand v-a numit ministru sa va ceara o declaratie ca n-ati facut prostitutie?”.

Sulfina Barbu i-a cerut sa nu-si permita astfel de comentarii.

„Ba da, presedintele isi poate permite orice. Ba imi permit… adica isi permite presedintele”, a raspuns Andon, potrivit ziare.com.

PRIMARUL MUNICIPIULUI CRAIOVA OLGUTA LIA VASILESCU:ADRIAN NASTASE RAMANE CEL MAI BUN PREMIER AL ROMANIEI!

23 iun.

Noul primar al municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, vineri, că titlul de cetăţean de onoare al oraşului primit în 2001 de Adrian Năstase va rămâne valid, pentru că acesta este încă cel mai bun priemer al României, ea afirmând că fostului premier i s-a făcut o mare nedreptate.

Vasilescu îi urează însănătoşire grabnică lui Adrian Năstase, îl asigură de toată preţuirea şi se declară alături de familia Năstase, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lia Olguţa Vasilescu a declarat că titlul acordat lui Adrian Năstase în anul 2001, acela de Cetăţean de Onoare al Craiovei, rămâne valid pentru că premierul de atunci a fost şi este, în opinia Olguţei Vasilescu, cel mai bun prim ministru pe care l-a avut România.

În acelaşi timp, primarul Craiovei ridică semne de întrebare asupra deciziei instanţei de a-l condamna pe Adrian Năstase.

MINISTRUL DE INTERNE IOAN RUS A DECLARAT VINERI CA ROMANIA ESTE O „TARISOARA PE BUTUCI” DATORITA REGIMULUI BASESCU!

23 iun.

Ioan Rus: Ţărişoara noastră este în relativă poziţie de stând pe butuci.

Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat, vineri, că România se află într-o relativă poziţie de „stând pe butuci”, susţinând că sunt „bombe peste bombe politice, economice şi sociale” pe care Guvernul încearcă să le rezolve „fără ură şi fără patimă”.

Rus a declarat, vineri, la ceremonia de depunere a jurământului de către preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, că a constatat că nu există nicio viziune în acţiunile „pe care unii le promovează şi niciun dram de interes naţional în acţiunile pe care alţii le fac”.

„De undeva trebuie dat semnalul unităţii, semnalul adunării competenţelor în jurul problemelor, al capabilităţii de a rezolva problemele, semnalul eliminării scandalurilor continue pentru că uitaţi-vă ce se întâmplă în politica românească, unde viaţa bate filmul. Nu există nicio viziune în acţiunile pe care unii le promovează, niciun dram de interes naţional în acţiunile pe care alţii le fac. Cum să modernizăm această ţară, cum să ajungem să nu ne fie ruşine de rezultatele noastre? Ţărişoara noastră este în relativă poziţie de stând pe butuci, sunt bombe peste bombe politice, economice şi sociale. Pas cu pas vom încerca să le rezolvăm fără ură, fără patimă, cu ştiinţa lucrului bine făcut, asta încercăm noi să facem la nivel central”, a spus Ioan Rus.

Acesta a adăugat că eforturile de la nivel central trebuie completate cu cele de la nivelul judeţelor, pentru a face din România „o ţară performantă”.

Rus a făcut apel la politicienii Clujului să depăşească „tot acest tip neghiob în care se face politică în România”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a depus, vineri, jurământul, în cadrul unei ceremonii la care au asistat ministrul de Interne, Ioan Rus, şi ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar.

NOLWENN LEROY -WITHOUT YOU!

23 iun.

%d blogeri au apreciat asta: