GANDUL.INFO: DE CE A DEMISIONAT SENATORUL P.C. DAN VOICULESCU!

25 iun.

De ce a demisionat brusc Dan Voiculescu din Senat. Dosarul de corupţie ICA – Voiculescu ar putea fi transferat de la Curtea Supremă la Tribunalul Bucureşti.

Senatorul Dan Voiculescu şi-a anunţat demisia din Parlament motivând că nu i s-a aprobat un amendament care prevedea dublarea pedepselor pentru evaziune fiscală. Unul din efectele demisiei lui Dan Voiculescu din Senat este şi mutarea dosarului de corupţie în care este judecat de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Tribunalul Bucureşti, instanţa la care a fost trimis în judecată dosarul iniţial.

Avocatul Şerban Nicolae, fost senator PSD, a explicat pentru gândul că, potrivit legislaţiei, dacă Dan Voiculescu a fost judecat de Curtea Supremă pentru că avea calitatea de senator şi nu pentru că faptele de care este invinuit au fost comise în acestă calitate, atunci odată cu pierderea calităţii de senator se modifică şi competenţa instantei care îl judecă. „Dacă numai calitatea lui de senator a atras competenţa ICCJ atunci pierderea calităţii de senator duce şi la modificarea competenţei înstanţei care îl judecă”, a explicat avocatul Şerban Nicolae. Avocatul Marian Nazat, cel care îl apără pe Dan Voiculescu în dosarul denumit generic „privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare” a refuzat să comenteze acestă situaţie.

Posibilă miză pentru mutarea dosarului de la ICCJ la Tribunalul Bucureşti. Specialiştii în drept au explicat că potrivit procedurii dacă dosarul ar râmâne la Curtea Supremă tot acestă instanţă ar judeca şi recursul. Astfel că ar exista doar două faze procesuale. Mediafax a relata în urmă cu două săptănâni judecătorii au administrat expertiza în acest dosar una din ultimele probe din dosar. În cazul în care dosarul ajunge la Tribunalul Bucureşti acesta urmează să mai parcurgă două căi de atac. Prima cale de atac după ce Tribunalul ar da o soluţie este Curtea de Apel Bucureşti apoi, după care dosarul ar putea ajunge din nou la Curtea Supremă.

UPDATE Judecătoarea Georgeta Barbălată, purtătorul de cuvânt al ICCJ: Decizia pe acestă problemă aparţine exclusiv completului. Procedural dosarul poate ajunge la o altă instantă. Ce s-a judecată până acum nu se anulează”

Judecătoarea Georgeta Barbălată, purtătorul de cuvânt al ICCJ a explicat pentru Gândul că doar completul care judecă dosarul lui Voiculescu este abilitat să decidă dacă va trimite dosarul unei alte instanţe. Judecătoarea Barbălată a precizat că procedural odată cu schimbarea calităţii unui inculpat dintr-un dosar se schimbă şi competenţa instantei care îl judecă dar că dosarul nu porneşte de la zero ci se judecă de unde a rămas. Citeşte explicaţia reprezentantului ICCJ:

„În cazul în care doar calitatea de parlamentar a atras competenţa ICCJ atunci prin pierderea acestei calităţi dosarul ar putea ajunge la o instanţă inferioară. Acest lucru însă este decis de completul care soluţionează dosarul. Această problă poate fi pusă în discuţie atât de complet dar şi de către părţi. Cercetarea juecătorească, probele administrate nu sunt invalitate dacă dosarul merge la o altă instanţă. Au fost cazuri, spre exemplu cazul fostului deputat Emilian Cuteanu în care după pierderea calităţii de parlamentar dosarul a ajuns la judecători dar el s-a finalizat în câteva termene. Subliniez că decizia pe acestă problemă aparţine exclusiv completului „, a declarat Georgeta Barbălată.

Ovidiu Raetchi, consilierul lui Dan Voiculescu, a declarat pentru gândul că fondatorul PC va oferi toate explicaţiile legate de demisia sa din Parlament la o emisiune TV de la Antena 3.

UPDATE Prezent la Antena 3 Dan Voiculescu nu a făcut la nici o declaraţie faţă de dosarul de ICCJ şi dacă demisia sa are legătură cu acest dosar.

Dosarul ICA a fost trimis în judecată în data de 4 decembrie 2008. Dosarul a fost trimis în judecată la Tribunalul Bucureşti pentru că, pe 4 decembrie, Dan Voiculescu nu avea calitatea de senator; el fiind învestit în acestă calitate pe 15 decembrie 2008. Experţii în drept au explicat pentru gândul că, în cazul în care dosarul revine la Tribunalul Bucureşti, dosarul nu se rejudecă, toţi paşi procedurali realizaţi până în acest moment nu sunt reluaţi, iar probele administrate rămân la dosar. Practic, dosarul va continua din punctul în care a fost lăsat de instanţa precedentă, adică de Curtea Supremă.

Dosarul „I.C.A. – Dan Voiculescu: În decembrie 2008, fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. Procurorii susţin că Dan Voiculescu a cumpărat 3,6 hectare de teren şi un hectar de construcţii in Băneasa, la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel real.

Dan Voiculescu a fost acuzat de infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate, în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite precum şi de spălare de bani. Celelalte persoane trimise în judecată sunt: Corneliu Popa, Sandu Jean-Cătălin, Mencipicopschi Gheorghe, Sorin Pantiş, Săvulescu Vlad-Nicolae, Domnişoru Gheorghe Marian, Sin Gheorghe, Baciu Constantin, Petre Alexandru, Marinescu Grigore, Ene Vica, Pop Flavius Adrian.

Dosarul se află pe rolul Curţii Supreme de 3 ani şi sase luni.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: