LENUTA DI’PLESCOI „URMASA” LUI TRAIAN BASESCU IL AVERTIZEAZA PE VASILE BLAGA CA ESTE SURPRINSA,CA IN ECHIPA LUI BLAGA SUNT PERDANTI IN ALEGERILE LOCALE!

30 iun.

Elena Udrea s-a declarat surprinsă, sâmbătă, în pauza destinată votului la Convenţia Extraordinară a PDL, că în echipa lui Vasile Blaga sunt şi candidaţi care au fost perdanţi în alegerile locale.

„Eu mă aşteptam ca în echipa lui Vasile Blaga să vină câştigătorii, să vină cei care au obţinut voturi în alegerile locale, cei care pot aduce voturi şi pentru la toamnă”, a susţinut ea.

Udrea a arătat că este important pentru credibilitatea acestei echipe să fie formată din oameni care au demonstrat că sunt susţinuţi de electorat.

„Când tu pierzi lamentabil cu 8 la sută şi te gândeşti că poţi să fii în conducerea PDL, eu mă întreb cum va fi privită această conducere din exteriorul partidului”, a afirmat ea.

„M-am bucurat că sunt foarte mulţi, pentru că aceasta înseamnă că foarte mulţi membri de partid vor să se implice şi să conducă partidul, dar am fost surprinsă de faptul că unii dintre cei care au pierdut alegerile, şi le-au pierdut personal, direct şi cu scoruri mici, cred că pot reprezenta partidul şi pot să conducă”, a adăugat Elena Udrea.

„Cred că şi Vasile Blaga are nevoie ca în jurul lui să fie oameni care s-au validat în aceste alegeri, oameni care au câştigat cu scoruri importante, pentru că sunt organizaţii care au pierdut cu 38%, dar aceasta înseamnă că au, totuşi, susţinerea populaţiei, deci să aducă lângă el câştigători, pentru că avem nevoie de o echipă cu care să ne prezentăm şi în faţa electoratului, nu e suficient să ne satisfacem orgolii la nivelul intern al partidului, noi trebuie să aducem acum o conducere care să recredibilizeze PDL”, a mai spus Udrea.

Elena Udrea a precizat că acesta este motivul pentru care câţiva dintre cei care au fost imaginea vechii conduceri nu au mai candidat, pentru a lăsa în faţă câştigătorii.

„De aceea cred că e bine să avem câştigători şi nu perdanţi în conducerea partidului. Dacă vorbim de asumare în politică şi de responsabilitate, cred că fiecare trebuia să îşi facă o proprie analiză şi să vadă dacă are ce să ofere partidului, dacă are imaginea potrivită sau dacă a adus suficiente voturi partidului încât să vrea să îl conducă”, a adăugat Udrea.

4 răspunsuri to “LENUTA DI’PLESCOI „URMASA” LUI TRAIAN BASESCU IL AVERTIZEAZA PE VASILE BLAGA CA ESTE SURPRINSA,CA IN ECHIPA LUI BLAGA SUNT PERDANTI IN ALEGERILE LOCALE!”

  1. tesoruccio49 30 iunie 2012 la 3:13 pm #

    CRED CA ESTE INVIDIOASA,EA MAREA CASTIGATOARE IN BUCURESTI A RAMAS PE TUSA!

    Apreciază

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: