GRUPUL PARLAMENTAR PD-L A SESIZAT B.P. AL SENATULUI CU PRIVIRE LA RETRAGEREA SPRIJINULUI POLITIC IN CAZUL SENATORILOR PETRU FILIP SI GHEORGHE DAVID!

5 iul.

Grupul parlamentar al PDL a sesizat joi Biroul Permanent al Senatului cu privire la retragerea sprijinului politic în cazul senatorilor Petru Filip şi Gheorghe David.

Potrivit sesizării, având în vedere că Petru Filip şi Gheorghe David, membri în Biroul Permanent al Senatului, au demisionat din PDL, aceştia nu mai beneficiază de sprijinul politic al partidului din care au făcut parte şi pe cale de consecinţă „au pierdut de drept funcţiile deţinute în BP – acelea de vicepreşedinte şi secretar al Senatului”.

Conform Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, fiecare Cameră îşi alege un Birou Permanent în condiţiile prevăzute de Constituţie şi regulament.

Pierderea sprijinului politic atrage încetarea de drept a statutului de membru al Biroului Politic sau titular al oricărei funcţii obţinute prin susţinerea politică.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: