Arhiva | 9:45 am

THE SATURDAYS – MISSING YOU!

5 iul.

PIXIE LOTT -BROKEN ARROW!

5 iul.

CHERYL COLE – PARACHUTE!

5 iul.

TRAIAN BASESCU INTAIUL GROPAR AL ROMANIEI PARTICIPA LA SEDINTA COMUNA A CAMERELOR REUNITE ALE PARLAMENTULUI!

5 iul.

Preşedintele Traian Băsescu participă joi la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, joi dimineaţă, de la ora 10,00, în şedinţă comună, pentru prezentarea cererii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au decis, cu largă majoritate, să fie convocată o sesiune extraordinară a Legislativului, în zilele de 5 şi 6 iulie, singurul punct pe ordinea de zi fiind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Potrivit cererii de suspendare, întocmită de USL, Traian Băsescu a încercat mereu în ultimii trei ani să anuleze regimul democratic românesc şi, prin încălcări repetate ale Constituţiei, să îndrepte regimul politic către unul prezidenţial de conducere unipersonală, în care preşedintele decide totul, prin uzurparea atribuţiilor celorlalte instituţii fundamentale.

Documentul arată că cel mai important lucru este faptul că acţiunile lui Traian Băsescu „nu doar că au fost în afara Constituţiei şi au fost lipsite de legitimitate democratică, dar au şi avut drept consecinţă scăderea nivelului de trai al populaţiei şi aruncarea ţării într-o criză economică profundă şi prelungită”.

„Perseverenţa dlui Băsescu în a încălca Legea fundamentală, prin repetarea unor fapte abuzive şi care afectează grav funcţionarea democratică a statului de drept, demonstrează o atitudine iremediabilă a acestuia, ceea ce ne îndreptăţeşte să solicităm suspendarea lui din funcţie”, susţin iniţiatorii documentului, care apreciază că cetăţenii trebuie să aibă posibilitatea să se pronunţe prin referendum asupra continuării sau nu a mandatului lui Traian Băsescu.

Preşedintele a fost informat miercuri seară privind declanşarea procedurilor de suspendare de către Parlament.

Traian Băsescu se confruntă pentru a doua oară cu un vot, în Parlament, de suspendare a sa din funcţie, după cel din 19 aprilie 2007. Decizia de atunci a Legislativului, luată cu 322 de voturi „pentru” şi 108 „împotrivă” din cei 430 de parlamentari prezenţi, a condus pentru prima dată în istoria post-decembristă la organizarea unui referendum prin care cetăţenii cu drept de vot au fost chemaţi la urne să se pronunţe dacă îl mai doresc preşedinte pe Traian Băsescu.

În urma referendumului din 19 mai, 74,48% dintre participanţii la vot, respectiv 6.059.315 de persoane, au votat împotriva demiterii lui Traian Băsescu, iar 24,75%, adică 2.013.099 de persoane, au votat pentru demiterea acestuia.

TRAIAN BASESCU PANICAT DE FURTUNA DIN SRI!

5 iul.

Furtună la SRI !

Atâta timp cât un preşedinte are de partea sa structurile operative ale Serviciilor de informaţii el poate sta cât de cât liniştit în jilţul prezidenţial. În momentul în care însă sprijinul “Serviciilor” este inexistent, preşedintele îşi face bagajele şi numiţi-o cum doriţi, demisie sau suspendare.

Ei bine, zilele acestea a fost mare agitaţie la SRI. Lupta pentru controlul Serviciilor şi, mai ales, pentru sprijinul acordat unei tabere sau alteia, acordat de structurile de informaţii este una acerbă.

Potrivit unor surse, luni dimineaţă şi ieri dimineaţă., printr-un ordin al şefului SRI, George Maior, toți ofițerii SRI, atât din structura centrală, cât și din teritoriu, au fost convocați de urgență la sedii– chiar și cei care se aflau în concediu. Toți șefii unităților SRI din țară au primit încă de sâmbătă, ora 10.00, o Circulară de la centru, prin care, sub pretextul stării de urgență, li se cerea să își convoace subalternii. Potrivit aceleiaşi surse, astfel, câteva sute de ofițeri superiori ai Serviciului Român de Informații, au fost puşi pe liber, PENSIONAŢI! Cererile depesnionare au fost semnate, bineînţele, fără nici o presiune, fără nici o ameninţare cu dosare. „Epurarea” se face fără acceptul CSAT şi, în aceste zile trei structuri informative ale SRI, funcţionează deficitar, este voirba de Direcția de apărare a Constituției, Direcția anticorupție şi Direcția informații clasificate.

În această luptă trebuie făcute o serie de remarci. Şeful SRI, George Maior, este naşul de cununie al premierului Ponta şi fost senator PSD. În primăvara acestui an, Ponta afirma că George Maior şi Mihai Răzvan Ungureanu n-au fost aleşi de preşedintele Traian Băsescu pentru şefia SRI şi SIE, decizia venind din altă parte. „Cred că decizia d-lui Băsescu nu i-a aparţinut, în ambele cazuri”, a spus Ponta, care nu a dorit să dea mai multe detalii.

Prim adjunctul SRI, generalul Florian Codrea şi generalul Marcel Opriş, şeful STS sunt oamenii cheie apropiaţi Cotroceniului în structura informativ operativă a Serviciilor.

Anticipând probabil Jihadul care va urma, preşedintele Traian Băsescu a securizat zona informatzică în a doua jumătate a lunii martie, semnând decretele privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele pentru generalii de brigadă – cu o stea Florian Coldea şi George-Viorel Voinescu. ambii din SRI. De asemenea, preşedintele a semnat decretele pentru acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea pentru coloneii Elena Istode, Emilia-Cristina Posaştiuc, Viorel Goleanu, toţi din SRI, precum şi decretul privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului în retragere Pavel Constantinescu din Serviciul Român de Informaţii.

Numele lui Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, a apărut în două scandaluri referitoare la folosirea SRI în urmărirea activităţii unor judecători şi a unor politicieni, în scopuri politice. Preşedintele PSD de la acea vreme, Mircea Geoană, a susţinut, în primăvara anului 2007, după ce Curtea Constituţională a avizat negativ propunerea Parlamentului de suspendare a şefului statului, că Traian Băsescu a cerut date de la SRI referitoare la judecătorii Curţii. Liderul social-democrat a spus, atunci, că judecătorii respectivi au fost şantajaţi şi a prezentat două note scrise de prim-adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, despre situaţia dosarelor a trei judecători, Aspazia Cojocaru, Nicolae Cochinescu şi Ion Predescu.

Preşedintele Traian Băsescu, suspendat la acea vreme, a dat asigurări, la jumătatea lunii mai, că nu a folosit serviciile secrete pentru a afla informaţii despre judecătorii de la Curtea Constituţională şi că, după ce va reveni în funcţie, se va afla cum a ajuns bileţelul de la SRI la liderul PSD Mircea Geoană.

Grupul de Investigaţii Politice (GIP) a publicat, în septembrie 2007, două documente oficiale, primul referitor la urmărirea de către SRI a senatorului liberal Norica Nicolai, iar celălalt, ştampilat, vizat şi semnat de Coldea, având următorul conţinut: „Domnule Director, Vă prezentăm un material referitor la intenţia Partidului Naţional Liberal de a coagula un «pol de dreapta liberal» în Republica Moldova, precum şi reacţii după recenta declaraţie a preşedintelui Traian Băsescu referitoare la «aderarea Republicii Moldova la UE»”.
(Preluare de pe ftr.ro)

MIRCEA BADEA:PROPAGANDA BASISTA NU SUBSISTA IN MEDIUL ECONOMIC DIN RESURSE PROPRII!

5 iul.

Mircea Badea a ironizat în ediţia de miercuri seară a emisiunii „În gura presei“ reacţia presei „băsiste“ la demiterea Robertei Anastase şi a lui Vasile Blaga din posturile de conducere ale celor două camere din Parlamentul României.

„Ştiţi că dacă o schimbi pe Anastase din funcţie este lovitură de stat, dacă îl schimbi pe Blaga este lovitură de stat.(…) Aici este vorba de putere propagandei băsiste uriaşă. O propagandă care nu subzistă în mediul economic din resurse proprii”, a comenat realizatorul TV.

Mircea Badea a comentat şi pe marginea legii Curţii Constituţionale, stabilită în urmă cu trei ani de preşedintele României, prin intermediul Parlamentului.

„Dacă pui legea Curţii Constituţionale în forma în care era acum trei ani, este identică. Deci, forma de azi este forma de acum trei ani. Cine a schimbat-o? Băsescu a schimbat-o. Parlamentul României a schimbat-o, adică Băsescu. Pentru că acum trei ani, atunci când Băsescu lătra fioros toţi ceilalţi erau drepţi , precum colonelul Turcescu“, a spus Badea, remarcând că la acea dată nu s-au mai cutremurat nici Deutsche Welle, nici alţii din Germania.

„15, 16, 17 ani a funcţionat legea într-o anumită formă, a venit Băsescu şi a modificat-o că aşa vor muşchii lui, iar ăştia au zis Nu, să fie ca acum trei ani, cum era chiar înainte de a o modifica Băsescu“, a spus Badea, menţionând că cei din PDL au reacţionat acuzând că justiţia nu este independentă.

„Acum trei ani nu se dădea nimeni cu curu’ de pământ. Aici e vorba de puterea propagandei băsiste care este uriaşă, propagandă băsistă care nu subzistă în mediul economic din resurse proprii“, consideră Mircea Badea, care atrage atenţia asupra faptului că numai Traian Băsescu a băgat Curtea Constituţională „în joc“.

„Ea (n.r. redactorului – Curtea Constituţională) nu a fost băgată în joc decât de Traian Băsescu. Ea nu avea nici o legătură cu JOCUL. S-a gândit Băsescu Traian acum trei ani că a fost suspendat foarte uşor ultima dată şi, astfel, ar trebui să facă avizul Curţii Constituţionale nu consultativ, ci obligatoriu, după care să bage la Curte oamenii lui, cum ar fi Zegrean, care nu a fost judecător niciodată până nu a devenit preşedintele Curţii Constituţionale“, a mai spus Badea.

FOSTUL PREMIER LIBERAL CALIN POPESCU TRAICEANU DESPRE DISPUTA POLITICA INTRE BASESCU SI PRMIERUL VICTOR PONTA: ROBERTA ANASTASE SI VASILE BLAGA PLEACA DE LA IDEEA CA „NOI SUNTEM STATUL!”

5 iul.

Liderul deputaţilor liberali Călin Popescu-Tăriceanu a fost invitatul lui Mihai Gâdea, miercuri seară, la „Sinteza Zilei”. Fostul premier a comentat cererea Uniunii Social Liberale privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

„Roberta Anastase şi Vasile Blaga pleacă de la ideea că noi suntem statul şi li se pare anormal că au fost înlocuiţi de la conducerea camerelor. Când a fost înlocuit Năstase nu a mai făcut nimeni atâta tapaj că n-au fost respectate normele democratice”, a spus Tăriceanu.

„Un parlament ia decizii prin majoritatea sa fără să încalce niciun fel de regulă. Într-o democraţie parlamentară trebuie respectată regula majorităţii şi acest lucru se întâmplă în România fără niciun derepaj de la nicio normă democratică”, a adăugat fostul premier.

%d blogeri au apreciat asta: