GUVERNUL ROMANIEI A APROBAT INJ SEDINTA DE SAMBATA HOTARARILE DE ORGANIZARE A REFERENDUMULUI DE DEMITERE A LUI TRAIAN BASESCU!

7 iul.

Guvernul s-a reunit, sâmbătă dimineaţă, în şedinţă extraordinară pentru a adopta hotărârile de organizare a referendumului de demitere a şefului statului.

Referendumul pentru demiterea lui Băsescu a fost stabilit pentru data de 29 iulie, în urma voturilor exprimate de către parlamentari.

UPDATE 10:12- Victor Paul Dobre, ministrul delegat al Administraţiei Publice, a declarat, sâmbătă, la finalul şedinţei Executivului, că au fost aprobate următoarele hotărâri:

– hotărârea pentru adoptarea programului calendaristic pentru referendumul privind demiterea preşedintelui din data de 29 iulie

-hotărârea privind stabilirea măsurilor de organizare şi desfăşurare a referendumului

– hotărârea privind aprobarea bugetului necesar pentru pregătirea şi organizarea referendumului

– hotărârea privind modelul timbrului autocolant şi condiţiile de tipărire ale acestuia

– hotărârea pentru adoptarea modelului ştampilei de vot, a modelului buletinelor de vot

– hotărârea privind durata şi condiţiile de păstrare a buletinelor de vot.

Ministrul delegat pentru Administraţie Publică, Victor Paul Dobre, a confirmat că Guvernul va cheltui o sumă estimată la acest moment de 95 milioane lei pentru organizarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, banii urmând să fie alocaţi din Fondul de rezervă bugetară.

UPDATE 10:00- Şedinţă extraordinară a Guvernului, pentru adoptarea hotărârile de organizare a referendumului de demitere a şefului statului, s-a încheiat.

Potrivit premierului Victor Ponta, Guvernul poate funcţiona acum fără blocajele care l-au ţinut în loc până în prezent şi fără să mai aibă tot timpul grija unei plângeri penale, a contestării tuturor actelor normative adoptate şi a sabotajului instituţional.

„Acum vom avea eliminate toate blocajele care ne-au ţinut în loc de când am început actul de guvernare şi cu atât mai mult trebuie să dovedim că putem să funcţionăm într-adevăr fără să avem tot timpul grija unei plângeri penale, a contestaţiilor tuturor actelor pe care le adoptăm şi a sabotajului instituţional”, a spus Ponta miniştrilor în şedinţa de sâmbătă a Guvernului.

Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat, vineri, în urma votului din Parlament.

S-au înregistrat, oficial, 256 de voturi în favoarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu, în timp ce împotriva propunerii au fost 114 voturi, iar două voturi a fost declarate nule.

Premierul Victor Ponta a făcut un apel către toate instituţiile statului să funcţioneze normal şi în perioada campaniei electorale şi a subliniat că îl sprijină pe preşedintele interimar Crin Antonescu.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: