LIDERII HANNES SWOBODA (s&D) SI GUY VERHOFTSTADT(ALDE) DIN PARLAMENTUL EUROPEAN NU SUNT INGRIJORATI DE SITUATIA DIN ROMANIA DUPA SUSPENDAREA LUI TRAIAN BASESCU!

7 iul.

Față de situația din România, liderul Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, domnul Hannes Swoboda, şi de liderul Grupului Liberalilor din Parlamentul European, domnul Guy Verhofstadt au făcut câteva precizări.
Liderii socialiștilor și liberalilor din PE nu sunt îngrijorați de situația din România

Referitor la situaţia din România, domnul Hannes Swoboda, liderul al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din PE, a afirmat, vineri, că „până la acest moment nu a sesizat nicio încălcare a legislaţiei europene şi, prin urmare, nu vede nicio nevoie de acţiuni în acest sens”. De asemenea, Hannes Swoboda a făcut referire şi la atacurile lansate de membri ai Grupului PPE la adresa României. „Este suprinzător să îi vezi cum se implică în bătălii politice interne tocmai pe cei care au tăcut în cazul Ungariei, unde s-au încălcat legile europene” a susţinut liderul grupului S&D din Parlamentul European, se arată într-un comunicat al USL.

Nu în ultimul rând, domnul Swoboda a susţinut că, în ceea ce priveşte procedura de suspendare a preşedintelui României, „este doar treaba românilor să decidă dacă îl mai doresc sau nu pe Traian Băsescu preşedinte”. În acelaşi sens, Hannes Swoboda a mai afirmat că „este surprinzător că mulţi dintre cei care sunt acum vocali faţă de situaţia din România, au tăcut atunci când preşedintele Traian Băsescu a schimbat raporturile de forţe în favorea sa pe durata mandatului”.

În acelaşi timp, d.Guy Verhofstadt, preşedintele Grupului ALDE din Parlamentul European, a transmis o scrisoare vicepreşedintelui Comisiei Europene, Viviane Reding, solicitându-i acesteia să prezinte o evaluare obiectivă cu privire la situaţia din România.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: