LA CONFERINTA DE PRESA.VICTOR PONTA SI CRIN ANTONESCU:DECIZILE CCR SUNT CORECTE SI PREVIZIBILE,DEMONSTREAZA CA NU A FOST O LOVITURA DE STAT.SPERAM CA DUPA REFERENDUM ROMANIA SDA REINTRE PE FAGASUL NORMAL AL UNI STAT EUROPEAN SI IN SLUJBA CETATEANULUI ROMAN!

9 iul.

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat luni seară că sunt corecte şi previzibile deciziile CCR privind suspendarea lui Traian Băsescu, precum şi revocările şefilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Vasile Blaga şi Roberta Anastase.

„Sunt decizii corecte. Sunt decizii previzibile din punctul nostru de vedere şi demonstrează încă o dată ceea ce era de demonstrat, şi anume că nu a avut loc nicio lovitură de stat, niciun fel de derapaj de la democraţie şi că toate aceste acţiuni politice au fost perfect constituţionale şi încadrabile în statul de drept”, a declarat Antonescu, la RTV.
El a precizat că se va implica în campania privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu în condiţiile interimatului prezidenţial, menţionând că nu se va implica în numele unui partid, dar că îşi va exprima părerea cu privire la tema referendumului.
Cât priveşte decizia pe care CCR o va lua marţi cu privire la Ordonanţa de Guvern care modifică legea referendumului, Antonescu spune că speră că va fi una favorabilă punctului de vedere din actul normativ al Executivului. Curtea Constituţională a decis că procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu a fost respectată şi că se justifică interimatul lui Crin Antonescu în funcţia de şef al statului.
Plenul Curţii Constituţionale a examinat luni cererea privind constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României.
Curtea Constituţională a României a respins, luni seara, ca inadmisibile sesizările privind revocarea lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului şi a Robertei Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: