UN PRESEDINTE EUROPEAN.PRINCIPALELE DECLARATII ALE PRESEDINTELUI INTERIMAR CRIN ANTONESCU!

10 iul.

Preşedintele interimar Crin Antonescu a spus, marţi seara, în prima sa declaraţie de presă făcută de la Palatul Cotroceni că nu intenţionează să graţieze pe nimeni în cursul acestui mandat, nici chiar pe fostul premier al ţării, Adrian Năstase.

De asemenea, şeful liberalilor a ţinut să precizeze că nu face confuzia între un preşedinte interimar şi unul ales, că va veghea la respectarea Constituţiei şi că garantează, intern şi extern, respectarea Legii fundamentale şi buna funcţionare a instituţiilor statului.

Principalele declaraţii ale preşedintelui interimar, Crin Antonescu:

– astăzi, în cursul dimineţii, am preluat mandatul interimar de preşedinte

– garantez respectarea Constituţiei de toate instituţiile statului român

– nu fac nici o secundă confuzia între un preşedinte interimar şi unul ales

– principala misiune a unui preşedinte interimar – îndeplinirea atribuţiilor pe care un preşedinte le are. Principala mea obligaţia e de a veghea asupra şi de a respecta Constituţia, toate obligaţiile interne şi externe pe care România le are, relaţii bune cu NATO, UE, toate organismele cu care România e parte

– situaţia României nu e una de criză, ci una normală, în care România îşi va dovedi maturitatea şi funcţionalitatea

– dimineaţă, am avut o întâlnire cu preşedintele suspendat Traian Băsescu şi normalitatea acestei întâlniri subliniază normalitatea acestei situaţii.

– a fost o întâlnire decentă, am discutat lucruri serioare despre predarea acestui mandat, iar pe 29 iulie vom vedea, după referendum ce se va întâmpla mai deparrte

– am avut o întâlnire şi cu prim-ministrul, care are prima responsabilitate în organizarea acestui referendum. Vrem să ne asigurăm că referendumul se va desfăşura în condiţii corecte

– am avut o întâlnire cu directorii SRI şi SIE, le-am cerut să funcţioneze în condiţii normale ca şi până acum

– m-am întâlnit şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru a vorbi despre situaţia economico-financiară a ţării

– în perioada următoare, ca prioritate am întâlniri cu reprezentanţii diplomatici ai cât mai multor state şi în special ai celor din UE. Dacă avem o problemă, e confuzia din mediile diplomatice, în legătură cu ce se întâmplă în România

– apelul meu pentru toţi este de a nu pune în pericol situaţia României, să nu trecem graniţele miniciunii în ce priveşte situaţia de la noi din ţară

– România este şi va rămâne un stat de drept solid şi va merge normal înainte, cu toate angajamentele sale, indiferent de rezultatul
referendumului din 29 iulie

– despre avizul CCR de azi – am sentimentul că nu s-a înţeles foarte clar despre ce e vorba. Există OUG a Guvernului care se referă la refendum, CCR a discutat azi nu despre acea ordonanţă, ci un proiect legislativ votat în cele două Camere

– din punctul meu de vedere, conţinutul şi formula OUG a guvernului Ponta, că rezultatul acestui referendum e dat de majoritatea celor care se prezintă, e unul corect, ştim că e şi unul constituţional

– mâine mă voi pronunţa asupra legii referendumului

– despre întâlnirea cu Mark Gitenstein – a fost într-un regim informal, el a înţeles că nu suntem în faţa unei lovituri de stat, aşa cum s-a auzit

– în perioada aceasta de interimar, este exclusă orice schimbare la vârful instituţiilor

– despre posibila graţiere a lui Adrian Năstase – în calitatea de preşedinte interimar, nu intenţionez să graţiez pe nimeni în cursul acestui mandat

– nu particip la şedinţa de Guvern de mâine. O voi face dacă vor exista subiecte care vor fi şi în interesul Administraţiei prezidenţiale

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: