LIDERUL GRUPULUI SOCIALISTILOR SI DEMOCRATILOR DIN .P.E.,HANNES SWOBODA:CATIVA COLEGII ROMANI DIN P.E.DISTRUG IMAGINEA ROMANIEI.ESTE INACCEPTABIL!

12 iul.

Liderul Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Hannes Swoboda, susţine că oficialii Comisiei Europene trebuie să realizeze o analiză completă a situaţiei politice din România, cu toate că există “Câţiva colegi români din Parlamentul European” care “încearcă să afecteze imaginea României.”

In cadrul unei întrevederi cu premierul Victor Ponta, miercuri, la Bruxelles, Swoboda şi-a exprimat sprijinul pentru “toate măsurile adoptate pe o bază democratică”.

“Câţiva colegi români din Parlamentul European încearcă să afecteze imaginea României, ceea ce este inacceptabil, pratic distrug imaginea României. Lăsaţi Comisia să lucreze, noi vom accepta deciziile Comisiei”, a punctat Swoboda, citat de Mediafax.

Liderul social democrat din PE a cerut, marţi, Comisiei Europene, într-o scrisoare adresată preşedintelui Jose Barroso, să efectueze o analiză a evenimentelor din România, care să conducă la elaborarea unor soluţii pentru “instrumentele de control şi echilibru”.

Acesta a ţinut să precizeze că grupul pe care îl reprezintă nu va tolera nicio încălcare a legilor sau valorilor europene de către statele membre sau de către Guvernele în funcţiune.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: