Arhiva | 10:12 pm

DIRESTORUL POSTULUI VOCEA RUSIEI,ANDREI BISTRIKTI IL SMOTOCESTE PE TRAIAN BASESCU CATALOGAND DECLARATIILE ACESTUIA CA „NEFONDATE”DAR II ACORDA SI DREPTUL LA REPLICA!

6 aug.

Directorul postului Vocea Rusiei, Andrei Bistriţki, a respins acuzaţiile preşedintelui suspendat, catalogându-le drept “nefondate”, conform unei declaraţii postate pe site-ul postului de radio.

“Vocea Rusiei respectă principiul obiectivităţii în disputele politice şi prezintă întotdeauna opiniile tuturor părţilor implicate în dispute politice. Postul beneficiază de independenţă editorială şi are permanent o abordare echidistantă”, precizeazeză Bistriţki.

Andrei Bistriţki îl invită pe Traian Băsescu să participe la o emisiune a postului Vocea Rusiei sau să posteze o declaraţie pe site-ul postului de radio.

Reacţia directorului postului de radio rusesc survine în urma declaraţiilor lui Traian Băsescu, conform cărora Vocea Rusiei ar fi luat parte la procesul de intoxicare a opiniei publice, distrugând, astfel, credibilitatea României pe plan extern.

“Observ că pe televiziuni am văzut foarte mulţi analişti, unii chiar profesori pe la SNSPA, alţii pe unde au putut şi ei, foarte mulţi jurnalişti care preiau insistent instrucţiunile pe care le primesc prin postul de radio Vocea Rusiei. Este lamentabil, dar în acelaşi timp educativ. (…) Nu vreau să îmi imaginez unde va ajunge credibilitatea României pe pieţele financiare internaţionale şi pe piaţa internă dacă se va continua acest proces de intoxicare, care, îmi pare rău, are foarte multe mesaje preluate de la Vocea Rusiei. Poate preluaţi mesaje din presa occidentală, sunt mai adevărate şi mai apropiate de noi. Sunt realmente îngrijorat de prelungirea acestei crize şi de modul cum se transmit mesaje mincinoase şi de incitare a populaţiei, de ţinerea populaţiei sub tensiune în condiţiile în care nimeni la televiziuni nu vrea să vorbească pe citirea legilor, ci prin instrucţiunile primite prin Vocea Rusiei”, a susţinut Băsescu, într-o conferinţă de presă.

LUNI ESTE ZIUA SCHIMBARII LA FATA.DAR ESTE SI ZIUA NEAGRA A DEOCRATIEI DIN ROMANIA.LA ORDINUL LUI TRAIAN BASESCU CCR A VIOLAT LEGEA REFERENDUMULUI.ACEST CETATEAN SI CAMARILA SA TREBUIE ARESTAT DE CATRE USL.DACA NU CEI PESTE 8 MILIOANE DE ROMANI ISI VOR FACE SINGURI DREPTATE!

6 aug.

Luni, 6 august, este o zi neagră pentru democraţia din România. Pentru a-l salva pe Traian Băsescu, Curtea Constituţională a legiferat ilegal şi tardiv cu de la sine putere. Ce au făcut judecătorii CCR nici în dictaturile din statele din lumea a III-a nu se poate întâmpla.

Text adăugat după 4 zile de la redactare.

Vineri, 3 august, în Monitorul Oficial nr. 546 se publică Hotărîrea nr. 3 a CCR privind respingerea unor contestaţii ale PSD, PNL, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului referitoare la respectarea procedurii organizării referendumului din 29 iulie. Ce spune CCR nu comentăm. Luni, 6 august, însă CCR detonează o adevărată bombă. Pe site-ul instituţiei se republică la ora 1.34 PM (13,34 – n.a.) Hotărârea nr. 3 şi apare un paragraf nou, despre care se spune că „a fost introdus după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României, partea I, omisiunea datorându-se unei erori materiale”.

Numai că noul paragraf introdus – atenţie, la 4 zile după redactarea hotărârii şi la 3 zile după publicarea în Monitorul Oficial – aruncă în aer tot referendumul, pentru că stabileşte o regulă nouă în calcularea cvorumului de participare la referendum.

O regulă pentru salvarea lui Traian Băsescu

După cum se ştie, imediat ce judecătorii CCR au decis să amâne judecarea privind validarea sau invalidarea referendumului, Traian Băsescu, PDL şi sateliţii săi au început să pună presiune maximă asupra CCR. Presiuni care au dat roade. Paragraful „omis” iniţial şi introdus după 4 zile în Hotărârea 3 a CCR spune, negru pe alb, după ce lege se calculează practic cvorumul de participare la referendum. Se ştie, Legea referendumului prevede că acesta este valabil dacă la urne participă 50% + 1 din alegătorii înscrişi pe listele electorale permanente. Pentru definirea termenului „liste electorale permanente”, Legea referendumului face trimitere la definiţia din legea alegerii parlamentului, care spune că în listele electorale permanente se înscriu doar cetăţenii cu drept de vot de pe teritoriul naţional. Curtea Constituţională însă vine cu o interpretare abuzivă şi în paragraful de care aminteam spune: „În speţă, însă, sunt aplicabile dispoziţiile legale ale art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.370/2004 privind alegerea preşedintelui şi ale art.17 din Legea nr.3/2000 privind referendumul”. În Legea 370/2004 (de alegere a preşedintelui României), mai precis în OUG 95/2009, se dă următoarea definiţie: „Liste electorale permanente – listele cuprinzând cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv”. Ce înseamnă acest lucru? Că pe listele electorale permanente la referendum „intră” şi cetăţenii români cu drept de vot care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate. În acest fel, practic, „curăţarea” listelor, la care s-a angajat ferm noul ministru Radu Stroe, se va reduce doar la morţi, condamnaţi, bolnavi psihic şi atât.

CCR a violat Legea referendumului

CCR a comis două uriaşe ilegalităţi prin introducerea paragrafului mai sus citat. În primul rând, Legea referendumului este clară: se utilizează definiţia listelor electorale permanente dată de Legea alegerilor parlamentare. Se utilizează definiţia dată de Legea alegerii preşedintelui (340/2004), dar, atenţie, numai când un referendum se defăşoară în paralel cu alegerile prezidenţiale. Suntem aici în faţa unei clare violări a Legii referendumului.

În al doilea rând, motivarea Hotărîrii nr. 3 din 2 august – cea publicată în Monitorul Oficial – era clară din punct de vedere juridic. Nici nu se punea problema unei omisiuni. Dar, după indicaţiile clare date de Traian Băsescu, în premieră în România ceva publicat deja în Monitorul Oficial se modifică prin adăugare. Aici suntem în faţa celei de-a doua violări a Legii referendumului.

CRISTIAN TUDOR POPESCU ISI DA” ARAMA PE FATA” DE BASIST CONVINS:ESTE PANICAT DE NUMIREA MAGISTRATULUI MONA PIVNICERU ESTE MINSTRU AL JUSTITIEI,CEA CARE A AVUT CURAJUL SMOTOCIT PE BASESCU SI MONICA GHERGHESCU(MACOVEI)!

6 aug.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat, luni, la România TV, că desemnarea Monei Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei nu este cea mai fericită alegere pentru Guvernul Ponta, întrucât aceasta este cunoscută pentru „activismul său politic”.

„Guvernul Ponta îşi recunoaşte greşeala sau compromisul de a-l fi pus pe Andrei Marga acolo unde nu-i era locul”, a comentat CTP decizia lui Victor Ponta de a-l schimba pe Marga de la Externe. „Andrei Marga a fost pus nejustificat ministru de Externe, calificarea sa în acest domeniu era cel puţin discutabilă”, a punctat jurnalistul.

În ceea ce priveşte propunerea Monei Pivniceru pentru fotoliul de la Justiţie, jurnalistul spune că nu este o alegere fericită.

„Nu cred că este o alegere fericită. Ministru al Justiţiei trebuie să fie o persoană pe cât posibil neimplicată în bătălia politică, o persoană rece, competentă, creditabilă dincolo de acest balamuc, această încăierare din viaţa politică românească. Iar doamna Pivniceru este o activistă, o militantă care a avut ciocniri dure cu Traian Băsescu. A o pune pe doamna Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei, nu cred că este un gest foarte util credibilităţii Guvernului Ponta. Nu-i contest competenţele, ci doar faptul că dânsa are o implicare clară din punct de vedere al activismului politic”, a spus CTP.

Jurnalistul a estimat că Mircea Duşa, propus pentru funcţia de ministru de Interne, nu va fi prea mult implicat în problema listelor electorale şi crede că această sarcină îi va reveni lui Radu Stroe, ministru delegat pentru Administraţie Publică. „Radu Stroe este o persoană foarte versată, trecută prin diverse ciururi şi dârmoane şi capabilă să-şi asume sarcini oricât de grele şi de ingrate”, a comentat CTP.

Jurnalistul a apreciat că demisia lui Ioan Rus de a demisiona din fruntea MAI este „o lovitură dură” primită de premierul Victor Ponta, cel care „l-a impus în ciuda, aproape, a întregii conduceri a partidului, iar acum plăteşte scump ca poziţie de forţă”.

Totodată, Cristian Tudor Popescu a opinat că declaraţiile făcute de Ioan Rus privind presiunile făcute asupra sa de la Cotroceni, de către preşedintele interimar Crin Antonescu, sunt de natură să dea naştere unor tensiuni în cadrul USL: „Declaraţiile domnului Rus care l-au implicat pe domnul Crin Antonescu, care nu au fost urmate de nicio dovadă, pot să creeze tensiuni între PNL şi PSD. Deci situaţia este tensioantă în acest moment în interiorul USL”.

CTP a menţionat că remanierea făcută de Victor Ponta „nu e de natură să dea populaţiei încredere în stabilitatea guvernării”. „Schimbările acestea au fost făcute cu ce ocazie? Dacă nu-şi dădeau demisia domnii Rus şi Dobre, se mai făcea remanierea? Pare că aceste schimbări se «coceau» de mai multă vreme, erau situaţii strâmbe, tensionate, cum era cea a lui Marga la Externe, iar domnul Corlăţean îşi dorea portofoliul Externelor, nu pe cel al Justiţiei”, a spus CTP.

Reiterând ideea că referendumul din 29 iulie a fost inutil, CTP a precizat că România se găseşte în acest moment „într-o situaţie sumbră”. „Pentru că nu mai avem nicio autoritate morală şi profesională la care să ne raportăm. Nici la Cotroceni, nici la sediul de campanie al lui Traian Băsescu, nici la Guvern nu mai există persoane creditabile. Nu avem nici măcar un patriarh credibil, ca în anii ’30”, a precizat CTP, adăugând că „nota de plată” pentru ultimele evenimente din ţară o va plăti tot poporul: „Noi plătim de la buget referendumul. Nu era rău dacă plăteam pentru a avea această lămurire la nivelul întregii naţii. Dar devin nişte bani aruncaţi în acest moment prin contribuţia ambelor tabere încăierate. Tensiunea va creşte, se recade în tensiunea murdară de dinaite de referendum, ba chiar cu un grad două de mizerie mai sus”.

Victor Ponta anunţat luni că i-a propus ca miniştrii pe Mircea Duşa la Ministerul de Interne, pe Radu Stroe ca ministru delegat pentru Administraţie Publică, pe Titus Corlăţean la Ministerul de Externe, pe Dan Şova pentru Relaţia cu Parlamentul şi pe judecătorul Mona Pivniceru la Justiţie.

Ponta s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu preşedintele interimar Crin Antonescu, pentru a-i prezenta acestuia din urmă propunerile sale pentru portofoliile de ministru al Administraţiei şi Internelor, respectiv ministru delegat pentru Administraţie.

CINE ESTE MAGISTRATUL MONA PIVNICERU CARE L-O SMOTOCIT PE TRAIAN BASESCU INTR-O SEDINTA CSM IN 2009!

6 aug.

Judecătorul Mona Pivniceru este surpriza premierului Victor Ponta în cadrul remanierii Guvernului. Mona Pivniceru a devenit celebră pentru disputa verbală pe care a avut-o în 2009 cu președintele Traian Băsescu la o ședință a CSM. Pivniceru i-a reproșat președintelui că a venit la CSM cu o opinie deja făcută, referitoare la protestele magistraților din acea perioada, și i-a cerut să-i asculte solicitările.

Judecătoarea Mona Pivniceru,a fost aleasă în iunie, 2011, membră a Consiliului Superior al Magistraturii din partea Înalta Curte de Casație și Justiție.

Mona Pivniceru este judecător de peste 23 de ani. Născută la Huși, a urmat cursurile Facultății de Drept din Iași, promoția 1982 și deține două titluri de doctor în Drept și este autorul a peste 40 de lucrări și 60 de studii de Drept. În 2009 a fost aleasă președintele Asociației Magistraților din România, iar din 2010 a fost numită la ÎCCJ, după ce de-a lungul timpului a fost judecător la Judecătoria, Tribunalul și Curtea de Apel Iași.

Mona Pivniceru a devenit celebră pentru disputa verbală pe care a avut-o în 2009 cu președintele Traian Băsescu la o ședință a CSM. Pivniceru i-a reproșat președintelui că a venit la CSM cu o opinie deja făcută, referitoare la protestele magistraților din acea perioada, și i-a cerut să-i asculte solicitările.

Judecătoarea Mona Pivniceru a fost propusă de premierul Victor Ponta ca ministru al Justiţiei. În calitate de Preşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România , Pivniceru a avut o serie de conflicte dure cu Traian Băsescu în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Cel mai virulent conflict a avu loc în anul 2009, la o şedinţă prezidată de Băsescu, în care spritele s-au încins.

În respectiva şedinţă Mona Pivniceru a intervenit şi i-a cerut şefului statului să nu plece de la şedinţă, pentru a-i ajuta pe cei de la CSM în rezolvarea problemelor din justiţie. “Nu aveţi răbdare să discutaţi cu noi? Dacă prezidaţi această şedinţă, aveţi răbdare să ascultaţi punctul nostru de vedere (…) Aveţi măcar aparenţa că ne ascultaţi şi pe noi”, i-a spus Pivniceru lui Băsescu, iar acesta a replicat: “Doamnă, păi vă ascult la televizor, când apăreţi la televizor mă uit la dumneavoastră ca la Dumnezeu”.

După acest schimb de replici, Mona pivniceru i-a cerut lui Traian Băsescu să vină într-o sală de judecată pentrua vedea cum muncesc magistraţii. “Şi structura dumneavoastră pledează pentru (aşa ceva-n.r.)… (…) Eu insist să preparăm o şedinţă de judecată, să vedeţi care e timpul sau volumul de muncă pe care îl desfăşoară un judecător, să intrăm în şedinţa de judecată şi să formulaţi o sentinţă. După acest periplu veţi avea reprezentarea, cel puţin minimală, a ceea ce înseamnă activitatea unui judecător”.

Replica lui băsescu a venit imediat: “V-aş condamna imediat, doamnă, dacă eu aş fi judecător”, la care Pivniceru a răspuns că se referea la un proces civil.

În momentul schimbului acid de replici dintre cei doi, la ora 10.40, sonorizarea pe ecranele din centrul de presă de la CSM a fost întreruptă, ceea ce a provocat nemulţumire în rândul celor aproximativ 30 de magistraţi.

”Va ascult la televizor, cum apăreți la televizor mă uit la dumneavoastra ca la Dumnezeu. Știu ce gândiți. N-aș vrea să intru cu dumneavoastră în niciun fel de dispută. Am venit în baza dreptului constituțional de a fi la CSM, v-am exprimat niște puncte de vedere, dumneavoastră faceți ce vreți cu ele”, i-a replicat Traian Băsescu la ședința CSM.

De asemenea, în martie 2010, AMR, prin vocea Monei Pivniceru, a intrat într-un conflict cu CSM, cerând anularea alegerii președintelui și vicepreședintelui CSM, Florica Bejinariu, respectiv, Grațiana Isac .

PREMIERUL ROMANIEI VICTOR PONTA SI REMANIEREA DE GUVERN:MONA PIVNICERU -LA JUSTITIE,MIRCEA DUSA-LA INTERNE,RADU STROE-LA ADMINISTRATIE,DAN SOVA MINISTRU DELEGAT CU PARLAMENTUL SI TITUS CORLATEAN LA EXTERNE!

6 aug.

Social-democratul Mircea Duşa a fost propus pentru funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, a anunţat luni, la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta.

De asemenea, ministru delegat pentru Administraţie a fost propus liberalul Radu Stroe.

La Ministerul Justiţiei a fost propusă Mona Pivniceru, ca ministru al Afacerilor Externe – Titus Corlăţean, iar ministru pentru Relaţia cu Parlamentul – Dan Şova.

Primul-ministru a declarat că propunerile au fost înaintate preşedintelui interimar, Crin Antonescu, care le-a şi acceptat.

Propunerile, potrivit lui Victor Ponta, sunt rezultatul discuţiilor avute cu liderii PNL, Daniel Chiţoiu, şi PC, Daniel Constantin.

„Cabinetul actual a fost şi rămâne un cabinet cu mandat limitat în luna noiembrie. (…) Guvernul trebuie să se adapteze unei situaţii prin luarea unor măsuri nu atât prin schimbarea de oameni, ci o schimbare clară de strategie. (…) Guvernul trebuie să dea un alt tip de mesaj – de stabilitate, predictibilitate”, a explicat Victor Ponta.

Premierul şi-a motivat propunerea de la Ministerul Justiţiei, apreciind că Mona Pivniceru este neimplicată politic, are experienţă în domeniu, autoritate şi independenţă.

Despre noul ministru al Administraţiei şi Internelor, Ponta a afirmat că este un om pentru a cărui competenţă profesională şi integritate morală poate garanta.

Premierul Victor Ponta a declarat că ceremoniile de depunere a jurământului pentru noii miniştri s-ar putea desfăşura chiar în cursul serii de luni.

„După procedurile pe care le avem de îndeplinit atât în cadrul partidelor noastre, cât şi proceduri care ţin de publicarea în Monitorul Oficial, îmi doresc ca în cursul acestei seri să aibă loc ceremonia de depunere a jurământului de către noii miniştri şi de mâine dimineaţă să intrăm în continuare în activitatea normală desfăşurată de Guvern”, a arătat Ponta.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a anunţat luni că şi-a înaintat demisia de onoare, afirmând că nu poate accepta ca MAI să fie părtaş la nimic din ceea ce nu înseamnă lege şi respectarea legii în România.

Rus a precizat că şi ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, şi-a înaintat luni demisia.

MINISTRUL DE INTERNE IOAN RUS SI VICTOR PAUL DOBRE AU DEMISIONAT!

6 aug.

Ministrul de Interne şi-a prezentat azi demisia de onoare, afirmând că asupra lui s-au exercitat presiuni foarte mari, inclusiv din partea lui Traian Băsescu şi Crin Anonescu.

„Asupra mea s-au exercitat nenumărate presiuni, au fost discuţii şi aprecieri începând cu Traian Băsescu şi cu Crin Antonescu. Din punctul meu de vedere şi al ministerului este inacceptabil”, a spus Rus.

„Din acest motiv, astăzi mi-am înaintat demisia de onoare. Nu pot accepta ca MAI să fie părtaş la ceea ce înseamă nerespectarea legii în România. Vreau să-mi exprim speranţa că oamenii din MAI îşi vor face meseria cu onestitate şi neutralitate politică. Cu toată modestia le spun lui Traian Băsescu şi Crin Antonescu că în spatele lor se află un popor şi o ţară”, a mai spus Rus.

Acesta a adăugat că şi ministrul Administraţiei, Victor Paul Dobre şi-a dat demisia, anunţul fiind făcut de Rus pentru că Dobre nu se află în ţară.

COTIDIANUL ABC.INTERVIUL LUI VICTOR PONTA:IN ROMANIA NU ESTE POSIBILA O COABITARE POLITICA!

6 aug.

Premierul român Victor Ponta este de părere că, pentru a se realiza cât mai repede reformele, ţara trebuie să scape întâi de toate de preşedintele Traian Băsescu, notează luni ziarul ABC, care i-a luat un interviu şefului executivului român. Deşi înţelege spaniola şi vorbeşte franceza, Ponta preferă ca interviul să aibă loc în engleză pentru că ‘în aceste vremuri atât de speciale, trebuie să fiu precis în vorbire’.

Liderul socialist Victor Ponta a venit la putere în luna mai şi, în numai trei luni, s-a cufundat într-o colosală luptă politică, derivată din înfruntarea sa cu preşedintele, liderul de centru-dreapta, Traian Băsescu, înfruntare care a divizat ţara şi a suscitat critici aspre din partea Uniunii Europene.

Întrebare: Credeţi că principala problemă pe care o are o ţară ca România este această confruntare care a provocat o scindare profundă a societăţii?
Răspuns: Desigur că nu. Aş fi preferat să poată fi evitată. Eu am crezut că era esenţial să se aplice agenda de reforme pe care o propusesem în coabitare cu preşedintele Băsescu. Din păcate nu am reuşit să coabităm şi nu am avut alternativă decât să supunem această chestiune votului poporului, dar prima mea intenţie a fost să coabitez cu preşedintele. Eu nu am niciun interes să-i iau locul, cel puţin nu în primii zece ani, dar vreau să îndeplinesc programul electoral pe care l-am propus cetăţenilor.

Î: De ce nu a fost posibilă coabitarea?
R: Suntem o democraţie tânără şi nu am învăţat să facem să coabiteze cele două instituţii, în condiţiile în care este vorba de două familii politice diferite. Până la venirea la putere a lui Băsescu, şeful statului şi cel al guvernului au fost mereu din acelaşi partid. Băsescu are o personalitate foarte dură, are dificultăţi în a înţelege că trebuie să se ajungă la un acord, este un fost căpitan de navă care vede lumea prin prisma disciplinei. Eu sunt al treilea şef de guvern în acest an, deci puteţi deja să vă faceţi o idee.

Î: Însă modul în care aţi gestionat criza, dând de înţeles că pentru a vă atinge scopurile puteţi să faceţi ce vreţi cu legile, schimbându-le după chef şi sfidând sentinţele tribunalelor într-o ţară cu probleme grave de corupţie…
R: Sunt fost procuror, toată viaţa am respectat legea. Percepţia care există despre corupţia din România, dacă tot vorbiţi despre aceasta, potrivit Transparency International, se reduce tot mai mult la familia politică a preşedintelui Băsescu. Există o neînţelegere în acest sens: potrivit Constituţiei României, Parlamentul este singurul care îl poate suspenda din funcţie pe preşedintele Republicii, eu nu am fost decât cel însărcinat să organizez referendumul pentru a ratifica sau nu decizia Parlamentului, în timp ce Bruxellesul şi mass-media nu încetează să spună că guvernul este cel care vrea să-l destituie pe preşedinte, însă acest lucru nu este adevărat.

Î: Mă refeream la schimbarea legilor în sensul modificării regulilor de validare a referendumului.
R: Eu nu am schimbat nicio lege, Parlamentul a făcut-o.

Î: Majoritatea dumneavoastră (din Parlament)…
R: Asta este altceva, dar partidul meu social-democrat nu este nici măcar cel mai numeros din Parlament, este al doilea şi formăm o coaliţie de trei partide şi două grupări politice, ceea ce poate arăta cât de greu este să conduci. Eu nu sunt ca premierul ungar, Viktor Orban, eu nu am o majoritate asemeni lui, aceasta este propagandă. Credeţi-mă că este foarte greu să fii premier, însă în ciuda acestui fapt am reuşit să conving întreaga coaliţie să respecte angajamentele pe care eu le-a convenisem cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Î: După ce a avut loc referendumul se poate înţelege că a fost o înfrângere pentru obiectivele dvs.
R: Curtea Constituţională va decide dacă preşedintele Băsescu îşi poate relua atribuţiile, iar eu voi respecta această decizie, aşa cum m-am angajat în faţa autorităţilor europene. Însă decizia nu va fi luată mai devreme de 12 septembrie. La referendum au participat 46 la sută din alegători, dar trebuie avut în vedere că există 3 milioane de români care trăiesc în afara ţării, cu precădere în Italia şi Spania, iar asta înseamnă că cei care au votat reprezintă 60% dintre alegătorii care trăiesc în România, şi acum Curtea Constituţională trebuie să decidă dacă aceştia sunt sau nu luaţi în calcul. Singurul lucru pe care pot să-l spun este că voi respecta decizia Curţii.

Î: Dacă judecătorii îi vor restitui preşedintelui funcţia, cum vedeţi relaţia dintre dvs. şi Băsescu?
R: Din punctul meu de vedere va fi foarte dificilă, pentru că Băsescu a fost mereu foarte critic faţă de mine. Sper să nu blocheze reformele structurale pe care îmi propun să le realizez. Dar în orice caz, în noiembrie vor avea loc alegeri legislative iar dacă poporul ne sprijină masiv, aşa cum sperăm, nu va avea încotro decât să le accepte. Criza nu ne afectează, dimpotrivă, oamenii ne dau dreptate.

Î: Două comisii au decis că aţi copiat teza dvs de doctorat.
R: Este o acuzaţie politică din partea lui Băsescu. Comisia de etică care a studiat cazul meu a spus că am respectat reglementările de acum cinci ani când a fost făcută teza mea. Bineînţeles că nu mă simt în largul meu, dar sper ca acest lucru să se schimbe şi ca lupta politică să se ducă cu argumente politice.

Î: Mai mulţi miniştri şi chiar un preşedinte din alte ţări au demisionat în urma unui caz ca al dvs.
R: În cazul meu a fost ceva suscitat de Băsescu şi doar din motive politice.

Î: De ce Comisia Europeană i-a cerut expres preşedintelui interimar, Crin Antonescu, să se abţină de la decizii de graţiere?
R: Este o altă acuzaţie a lui Băsescu, care presupunea că Antonescu intenţiona să facă favoruri politice, cum ar fi graţierea unor persoane condamnate, inclusiv a fostului premier Adrian Năstase [şi adversar al lui Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2004]. Însă chiar din prima zi de mandat, Antonescu a spus că nu se va folosi de acest privilegiu constituţional, care există pe de altă parte în toate ţările. Nu este ca în Ungaria, unde s-a schimbat Constituţia şi unde s-au petrecut alte chestiuni de acest gen, v-aţi informat greşit. Când am fost să vorbesc cu Barroso i-am cerut să îmi spună clar care erau îndoielile sale şi mi-a dat o listă de 11 puncte pe care le-am îndeplinit în totalitate.

%d blogeri au apreciat asta: