„CORBII”VISINII DE LA CCR:ERATA TRIMISA DE PEDELISTUL -JUDECATOR MINEA ESTE „LEGALA!”

14 aug.

Potrivit surselor din cadrul Curții Constituționale, erata transmisă de judecătorul Ștefan Minea către Monitorul Oficial este legală, deoarece judecătorul avea dreptul să facă acest lucru. Decizia a fost luată în plen cu majoritate de voturi.

Misterul eratei se pare că a fost dezlegat. Plenul Curții Constituționale a decis, cu majoritatea de voturi, că judecătorul Ștefan Minea avea dreptul să semneze documentul transmis spre publicare la Monitorul Oficial.

Erata preciza că listele electorale permanente trebuie să conţină şi numele persoanelor cu cetăţeni română, aflate în străinătate. Documentul trimis de către judecătorul Minea, care asigura permanenţa la CCR, este validat astfel de către plenul CCR.

Judecătorul Curţii Constituţionale Acsinte Gaspar a declarat, joi, pentru “Gândul”, că nu a fost consultat privind erata publicată în Monitorul Oficial în 7 august şi că a cerut convocarea plenului Curţii “pentru a clarifia unele lucruri”.

Marţi, judecătorul CCR Ion Predescu declara că erata ar fi trebuit aprobată în prezenţa tuturor celor 9 judecători, pentru că altfel nu este legală.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: