JUSTIFICARE PENTRU NAICI.CUM CAUTA CCR SA -L SCAPE PE TRAIAN BASESCU DE DEMITERE!

14 aug.

CCR discută dacă se poate lua o decizie cu 5 – 4 în cazul referendumului.

Judecătorii discută azi despre posibilitatea, potrivit unor surse, de a lua o decizie privind soarta referendumului cu 5 la 4, și nu cu două treimi așa cum prevede legea.

Astfel, Curtea Constituţională discută despre modul în care se poate decide invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui, printr-un vot al majorităţii simple a plenului celor nouă judecători sau printr-un vot de două treimi, au declarat surse oficiale citate de MEDIAFAX.

Conform surselor citate, discuţia din plenul Curţii Constituţionale priveşte procedura care se aplică în cazul invalidării referendumului, respectiv dacă pentru o astfel de decizie este nevoie de o majoritate de două treimi (adică de şase voturi din nouă) sau de o majoritate simplă (cinci voturi din nouă).

Justificare pentru naivi

„Legea nu prevede o majoritate în cazul invalidării, se precizează două treimi doar în cazul validării. Or, şi în Germania validarea referendumului se face cu două treimi, însă invalidarea se decide cu majoritate simplă, adică 5 la 4 judecători, cum e aici”, au spus sursele citate.

Traian Băsescu beneficiază de sprijinul a cinci judecători de la CCR, iar dacă o hotărâre se va lua cu 5-4, „victoria” lui Băsescu e sigură, referendumul fiind astfel invalidat.

Ce spune legea

Conform legii de funcţionare şi organizare a CC, „plenul Curţii Constituţionale decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului”.

„Hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. Înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curţii Constituţionale se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună”, mai prevede legea.

Judecătorii discută de asemenea la această oră dacă celebra erată, despre care au decis că a fost trimis legal la Monitorul Oficial, corespunde cu ceea ce a decis plenul în 2 august și dacă va fi asumată.

„Erata” trimisă la Monitorul Oficial schimbă complet ceea ce a decis inițial plenul Curții. Potrivit eratei, în traducere liberă, persoanele cu cetăţenie română, cu domiciliu în străinătate, sunt luate în calcul la cvorum.

Judecătorul Curţii Constituţionale Acsinte Gaspar declara, joi, pentru „Gândul”, că nu a fost consultat privind erata publicată în Monitorul Oficial în 7 august şi că a cerut convocarea plenului Curţii „pentru a clarifia unele lucruri”.

Marţi, judecătorul CCR Ion Predescu declara că erata ar fi trebuit aprobată în prezenţa tuturor celor 9 judecători, pentru că altfel nu este legală.

UPDATE Judecătorii au validat și conținutul „eratei”, potrivit unor surse, după ce au decis că documentul a fost trimis legal către Monitorul Oficial.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: