Arhiva | 5:42 pm

PROCURORII LUI BASESCU CARE SE HODIHNESTE CU A SA CONSOARTA IN SECUIME CONTINUA HARTUIREA SATENILOR CARE AU VOTAT LA REFERENDUM DEMITEREA SA!

17 aug.

Procurorii lui Kovesi și Morar au luat-o din nou din poartă, prin satele românești, ca să-i întrebe pe țărani dacă au votat la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu.

Mai mulți procurori au descins vineri în satul Peşteana, comuna Bălteni din județul Gorj, interogând sătenii.

 

 

 

„Au fost la ei la poartă, iar oamenii au răspuns dacă au fost sau nu la vot. Un om din comună mi-a spus chiar că se simte intimidat de DNA. (…) Procurorii au şi scris declaraţii în numele oamenilor, erau şi localnici bătrâni, în vârstă de 80 de ani”, a declarat, vineri, primarul din Bălteni, Gheorghe Păsărin, într-o intervenţie telefonică, la Antena 3.

 

 

Ajunşi la casa unui sătean, acesta nu i-a mai lăsat să plece proptindu-se în faţa maşinii. Omul era nemulţumit de faptul că au ajuns procurorii la el acasă să-l întrebe dacă a votat. „Ne obligă să dăm declaraţii cum am votat”, a spus localnicul, potrivit rtv.net. „Dă-te jos, până acum aţi fost cu gura mare!”, le-a spus procurorilor un alt sătean, conform sursei citate.

Procurorii au reuşit să plece de la casa cetățeanului revoltat şi au părăsit repede comuna.

Și într-un alt sat din comună a mers o echipă de procurori DNA,  ca să interogheze oamenii

Localnicii sunt speriaţi, crezând că participarea la vot a devenit ilegală. Unii dintre oamenii interogați au semnat declarațiile, iar procurorii le-au comparat semnătura cu cea de la referendum!

Procurorii nu au zăbovit mult în această comună gorjeană, plecând la vederea camerelor de luat vederi. „Veniră pentru Băsescu ăștia!” le-a spus o localnică ziariștilor prezenți la fața locului.

Procurorii au intrat în ultimele zile în casele a zeci de săteni, punându-i să jure pe Biblie că au votat la referendum, lucru care a stârnit furia și nemulțumirea. În unele cazuri, oamenii au fost întrebați și cum au votat, potrivit spuselor lor.

Kovesi nu a explicat până acum de ce sunt hărțuiți românii care au votat.

Parchetul s-a mulțumit să dea un comunicat prin care a anunțat că s-au înregistrat peste 500 de dosare penale privind desfăşurarea referendumului, aceste urmând să fie înregistrate pe rolul DNA. „Prin cercetările derulate în aceste dosare penale nu se verifică modul în care au votat cetățenii și nu sunt cercetate persoanele care au votat (doar hărțuite – nr.), ci sunt investigate posibile fraude electorale”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

UPDATE Procurorii DNA au reluat, vineri, „audierile” și în comuna vrânceana Suraia, după ce miercuri au chestionat mai mulţi localnicii cu privire la desfăşurarea referendumului.

Primarul din Suraia, Vasile Grosu, a declarat că el nu a fost informat oficial despre reînceperea anchetelor, fiind însă sunat de oameni, care s-au plâns de procurori.

„Am fost sunat de oameni care mi-au spus că au venit iar procurori de la DNA Galaţi, însoţiţi de poliţişti, şi au reînceput anchetele la Suraia. În calitatea mea de primar al comunei nu am fost anunţat de acest lucru şi nici şeful de post nu ştie nimic. Consider că au reluat acţiunile abuzive asupra cetăţenilor care au participat la vot”, a afirmat primarul Vasile Grosu, citat de rtv.net.

Acesta a mai spus că din cele peste 5.200 de persoane cu drept de vot din Suraia, 3.200 au participat la referendum, iar dintre acestea aproximativ 200 au votat pe liste suplimentare.

„Dacă ţinem cont de aceste date rezultă că nu se poate vorbi de fraudare. Mai trebuie ştiut că la toate scrutinurile electorale participă la vot 60 la sută din populaţie, iar la referendum nu a fost excepţie. Nu văd de unde apar aceste suspiciuni. Consider că se fac presiuni pentru a se inventa fraude la Suraia”, a afirmat primarul Vasile Grosu.

Primarul a mai spus că acţiunea procurorilor DNA în reprezintă „un abuz clar îndreptat împotriva cetăţenilor” care sunt forţaţi „să jure pe Biblie în stradă”.

„Se încalcă legea. Oamenii sunt anchetaţi fără să fie citaţi, fără să fie respectate procedurile legale. Consider că este un abuz deoarece cetăţenii vizaţi nici măcar nu ştiu în ce calitate sunt audiaţi; de martor, de învinuiţi sau de inculpaţi. Oamenii sunt întrebaţi dacă au fost la vot, cum au votat şi cu cine au votat. Nu cred că e treaba procurorilor DNA cum au votat oamenii şi nici de s-au dus la vot”, a mai spus primarul Vasile Grosu.

Reclame

LATRINA PORTOCALIE ROMANIA TV SI PENALII SAI GHITA SI STRIBLEA CONTINUA ATACUL IMPOTRIVA MONEI PIVNICERU SI A CELOR 8,5 MILIOANE DE ROMANI CARE L-AU DEMIS PE TRAIENEL LA INDICATIA STAPANULUI LOR BASESCU!

17 aug.

Atacul murdar lansat de România TV, joi la ora 15.00, la adresa magistratului Mona Pivniceru, atac prelungit şi la principalul talk-show al serii, poate fi privit într-o anumită lumină după unele dezvăluiri interesante.

Dezvăluirea de pe internet: patronul l-a contactat pe Băsescu.

Pe un blog, „Politica Ta” (care tratează sarcastic diverse evenimente de pe scena politică) apar o serie de dezvăluiri legate de „show-ul securistic” de la România TV. Într-o primă fază autorul reaminteşte despre un fapt trecut relativ cu vederea de mediile de informare: un mail trimis de patronul postului, Sebastian Ghiţă lui Traian Băsescu. Despre acest mail, Traian Băsescu a făcut referire pe 23 iulie, la emisiunea „Sub semnul întrebării” de la B1TV. Contextul, atacuri la adresa presei, „Acolo (RTV – n.a.) este patron tot un domn care trăieşte din bani publici şi face politică pentru a şantaja politicul. Mie acest individ care e patron la România TV şi-a permis acum vreo săptămână să-mi dea un e-mail să avem o discuţie. De când până când discut eu cu un şantajist proprietar de trust de televiziune? (…)Un e-mail pe adresa mea în care îmi cere o discuţie; un director de trust! Adică: suntem în campanie, poate avem ceva de aranjat… Iar eu îi spun: dacă mă întorc, multe contracte cu statul o să pierzi, băiatule!”.
Chiar dacă ştim că Traian Băsescu în general în campania pentru referendum a blufat şi denaturat de nenumărate ori adevărul, ţinând cont de ultimele evoluţii de la RTV, credem că de această dată (23 iulie – n.a.) nu a inventat. Patronul RTV l-a contactat pentru un “deal”, care în prima fază, (sau doar de ochii lumii) a fost respins. Ţinând cont de repoziţionarea RTV din ultimele zile, nu este exclus ca totuşi să fi existat ulterior un alt „deal” sau patronul RTV să fi fost serios ameninţat.

Mama lui Striblea inculpată într-un proces penal.

Tot pe blogul amintit, mai apare o formulare: „Dar cine or fi baieţeii şi fetiţele care prestează pentru santajist ? Oameni de treabă, familişti cu nevestele lucrând pentru DNA şi onorabilele mame niţel penale?” Şi ce găsim drept argument? O captură de pe site-ul Ministerului Justiţiei, unde apare dosarul penal nr.327/89/2012, înregistrat la 1 februarie 2012, având ca obiect: infracţiuni de corupţie. Partea vătămată este Agenţia de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit Bucureşti; printre inculpaţi o regăsim pe Striblea Magdalena, mama realizatorului RTV, Cătălin Striblea. Care redactor – nu este o noutate – este căsătorit cu Alina Tonegaru, despre care se ştie că este/era (cel puţin în perioada 2009-2010) angajată la DNA.
Toate aceste „indicii” ridică semne de întrebare privind modul cum a pus „în scenă” postul RTV atacul la Mona Pivniceru exact cu câteva zile înainte ca CSM să îndeplinească formalităţile referitoare la trecerea ei în funcţia de ministru al justiţiei. Şi, totodată ridică semne de întrebare privind înverşunarea şi abdicarea de la deotologia jurnalistică a lui Cătălin Striblea – culmea, la ora 15.00, într-o emisiune cu care nu are nicio legătură – în subiectul „Mona Pivniceru”. Să fi fost oare Cătălin Striblea „influenţat” de un eventual „deal” al patronului (sau de eventuale ameninţări la adresa patronului) şi de „indiciile” mai sus prezentate, sau aşa i-a dictat conştiinţa?

RTV continuă atacurile

Pe site-ul RTV continuă atacurile la adresa Monei Pivniceru. Deşi CSM nu a confirmat vreo anchetă referitoare la Mona Pivniceru, pe site apare următoarea informaţie:
„Inspecţia Judiciară, forul care cercetează abaterile disciplinare ale judecătorilor şi procurorilor, va începe de luni cercetarea efectivă a scandalului izbucnit în urma publicării fotografiilor de către România TV. În funcţie de concluziile anchetei, Pivniceru riscă mai multe sancţiuni. Cele mai uşoare sunt o simplă mustrare sau reţinerea a 10% din salariu pentru o lună sau mai multe.Cea mai dură decizie ar putea fi o apreciere că Pivniceru nu mai îndeplineşte condiţiile de bună reputaţie necesară desfăşurării activităţii ca judecător, caz în care se poate ajunge până la excluderea din magistratură, însă o asemenea decizie se ia în cazuri foarte grave”. Orice alt comentariu este de prisos.

MALEFICUL EVREU-KHAZAR TRAIAN BASESCU SI CONSOARTA SA MARIA ISI PETREC WEEKENDUL IN COVASNA ,IN TIMP CE LA ORDINUL SAU SLUGILE DE LA PARCHETE TERORIZEAZA SATELE ROMANESTI CA IN ANII ’50!

17 aug.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a sosit, vineri, în staţiunea Covasna, din judeţul Covasna, fiind cazat la un hotel, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Conform surselor citate, Traian Băsescu îşi va petrece week-end-ul în judeţele Covasna şi Harghita, împreună cu soţia sa Maria.

Contactat de MEDIAFAX, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui suspendat, a confirmat faptul că Traian Băsescu îşi petrece acest sfârşit de săptămână în Harghita şi Covasna, fără a da detalii despre programul acestuia.

Precedenta vizită privată a lui Traian Băsescu în judeţul Covasna a avut loc în luna aprilie 2011. Atunci, Băsescu a fost cazat la vila de protocol din staţiunea Covasna.

În decembrie 2010, Traian Băsescu a participat, în staţiunea Covasna, la cel de-al treilea Congres al Mişcării Creştin-Democrate Maghiare din România – platformă a UDMR, el spunând atunci că prezenţa sa este o dovadă de respect pentru partenerul de guvernare.

În februarie 2009, şeful statului a vizitat de mai multe ori judeţul Covasna, el întâlnindu-se, la vila de protocol din staţiunea Covasna, cu primarii şi preşedinţii de consilii judeţene din Covasna şi Harghita, şi participând la Festivalul Internaţional de Pomana Porcului din staţiunea Balvanyos.

CATRE MJOSE MANUEL DURAO BARROSO:POPORUL ROMAN SUVERAN A APROBAT DEMITEREA LUI TRAIAN BASESCU!

17 aug.

Din ce în ce mai mulţi intelectuali sunt revoltaţi faţă de atitudinea adoptată de liderii europeni. Potrivit cotidianul.ro, trei intelectuali români i-au scris preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, explicându-i situaţia actuala din România.
O nouă SCRISOARE pentru Barosso: Poporul român SUVERAN a aprobat DEMITEREA lui Traian Băsescu.

O nouă scrisoare pentru Barosso: „Poporul român SUVERAN a aprobat DEMITEREA lui Traian Băsescu”.

“S C R I S O A R E A Nr.1 CĂTRE COMISIA EUROPEANĂ”
Domnului Preşedinte J. M. Barroso

1. Din partea societăţii civile, vă informăm că poporul român suveran – prin votul său constituţional la referendumul din 29 iulie 2012 – a decis ca domnul Traian Băsescu să plece din funcţia publică în care a fost pus de acelaşi popor suveran. O majoritate covârşitoare de 87% din cei 8,4 milioane de cetăţeni care au participat la vot – a aprobat demiterea.
Vă mai precizăm că voturile pentru demitere au fost în număr de 7,4 milioane, faţă de 5,27 milioane voturi cu care a fost ales în funcţie domnul Traian Băsescu în anul
2009.

2. Poporul român suveran v-ar fi recunoscător dacă – în al doisprezecelea ceas – l-aţi sfătui pe domnul Traian Băsescu să-şi dea demisia imediat, să se comporte ca un om politic raţional şi responsabil. În felul acesta, s-ar pune capăt crizei politice pe care a provocat-o prin acţiunile sale dictatoriale şi prin violările repetate şi grave ale Constituţiei ţării.
1Dacă veţi considera util, vă vom trimite toate studiile şi analizele noastre publicate în ultimii ani cu privire la abuzurile şi abaterile regimului Băsescu, la violările grave ale Constituţiei.

3. Curtea Constituţională a decis la data de 2 august 2012 să se procedeze la reverificarea şi actualizarea listelor electorale permanente urmând să se pronunţe la data de 12 septembrie 2012.

4. Cvorumul de participare a fost îndeplinit, după cum arătăm mai jos.

5. Datele oficiale privind numărul celor înscrişi în listele electorale permanente şi scăderea dramatică a populaţiei sunt următoarele:
Înscrişi în listele electorale permanente anul 2004 – 18,45 milioane anul 2008 – 18,46 milioane anul 2012 – 18,31 milioane
Datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică privind evoluţia populaţiei
anul 2000 – 22,435 milioane
anul 2004 – 21,673 milioane
anul 2008 – 21,504 milioane
anul 2012 – 19,040 milioane
Scăderea populaţiei
În anul 2004 faţă de anul 2000 – 762 mii
În anul 2008 faţă de anul 2004 – 170 mii
În anul 2012 faţă de anul 2008 – 2.460 mii
a) În anii regimului Băsescu (2004 – 2012), cifra din listele electorale permanente a rămas practic neactualizată (18,3 – 18,4 milioane), în timp ce populaţia stabilă a scăzut cu 2,6 milioane de persoane în cei 8 ani,
b) Faţă de anul 2000, populaţia a scăzut cu 3,4 milioane persoane.
c) Este evident că la o populaţie totală de 19,04 milioane persoane nu poţi avea 18,3 milioane persoane cu drept de vot, cum apar în listele electorale permanente şi cum în mod greşit susţine domnul Băsescu; 18,3 milioane persoane cu drept de vot reprezintă o cifră care nu corespunde realităţii.
Din cifra de 19,04 milioane trebuie să scădem populaţia cu vârsta sub 18 ani (18,3% – 18,4% ponderi publicate de Institutul Naţional de Statistică) pentru a determina în mod corect cifra totală privind persoanele cu drept de vot.
6. Dacă pornim de la populaţia de 19,04 milioane persoane stabilită la recensământ şi scădem persoanele sub 18 ani (cca. 3,5 – 3,7 milioane), rezultă un număr de electori de 15,5 milioane (sau 16,5 milioane dacă se ţine seama de migraţie). Cu aceste cifre se compară cei 8,4 milioane persoane care au votat şi rezultă că a fost atins şi depăşit cvorumul de participare (50% + 1).
NOTA SPECIALĂ 1
Toate acestea în condiţiile în care domnul Băsescu şi PDL – contrar Constituţiei şi legii partidelor – au organizat public boicotul referendumului, chemând cetăţenii la neparticipare. În acest boicot s-a implicat şi premierul Ungariei, Victor Orban, care a venit în România şi a îndemnat populaţia de etnie maghiară să nu participe la vot.
Este evident că aceste două acţiuni contravin principiilor statului de drept şi ale democraţiei.
NOTA SPECIALĂ 2
Cvorumul de participare a fost impus incorect (contrar Constituţiei ţării, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneţia, contrar faptului că la declanşarea suspendării şi a referendumului era în vigoare altă lege care nu prevedea cvorumul de participare).
7. În mod greşit, domnul Băsescu şi adepţii săi susţin cifra eronată de 18,31 milioane din listele electorale permanente, care nu au fost corectate şi actualizate, astfel încât să reflecte situaţia reală de scădere dramatică a populaţiei. Au existat mari deficienţe de care răspund domnul Băsescu şi guvernele care s-au succedat.
8. În mod greşit, domnul Băsescu şi adepţii săi se opun reverificării la nivelul unităţilor teritoriale a cifrei de 18,31 milioane din listele electorale permanente, cum a decis iniţial Curtea Constituţională în Hotărârea sa nr. 3 din 2 august 2012.
9. Preşedintele Curţii Constituţionale, domnul Augustin Zegrean, a greşit grav în faţa poporului român, prin plângerea sa recentă la organismele europene, în legătură cu „presiunile” ce s-ar face asupra independenţei Curţii Constituţionale. Vom reveni cu analiza noastră pe baza documentelor făcute public.
10. Deşi nu am dorit, am fost nevoiţi să ne adresăm Dvs. pentru ca să fiţi informaţi corect din partea societăţii civile din România şi pentru a combate dezinformările făcute la organismele europene de către domnul Băsescu şi adepţii săi.
11. Vă vom scrie mai multe scrisori pentru ca Dvs. să aflaţi adevărul şi să puteţi face judecăţi drepte.
12. Scrisori similare vom transmite şi Doamnei Cancelar al Germaniei Angela Merkel şi Doamnei Comisar european Viviane Reding.
13. Vă rugăm să-l sfătuiţi pe domnul Băsescu să-şi dea demisia imediat spre binele poporului român şi al României!
11 august 2012

Cu deosebită consideraţie,
Grupul de Iniţiativă „Reînnoirea”
Florea Dumitrescu
fost Ministru al Finanţelor şi Guvernator al Băncii Naţionale a României
Gheorghe Stroe
fost Prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României
Cristian Apostol
expert financiar

PREMIERUL VICTOR PONTA:DECLARATIA LUI VASILE BLAGA SEFUL MAFIEI VAMILOR DE A INSTIGA PRIMARII PD-L SA NU REACTUALIZEZE LISTELE ELECTORALE ARE TENTA PENALA!

17 aug.

Premierul Victor Ponta a spus, joi, la Târgu Jiu, că declaraţia lui Vasile Blaga, care a anunţat vineri că primarii PDL vor transmite Guvernului listele electorale existente la 11 iulie, are „tentă penală”, susţinând că este „obligaţia legală a primarilor” să actualizeze listele electorale, informează Mediafax.

„Inclusiv declaraţia domnului Blaga este o declaraţie cel puţin cu tentă penală pentru că a zis ca primarii PDL să nu actualizeze listele, ori este obligaţia legală a primarilor de a actualiza listele electorale. Domnul Blaga, în această bătălie pe care o duce cu domnul Neamţu şi cu domnul Ungureanu, care e mai obedient cu domnul Băsescu, mai sare şi el calul. Acum, ştiţi că e un concurs, care e mai aproape de mâna domnului Băsescu, care o pupă mai repede. E jenant pentru domnul Blaga, dar ce să-i faci, asta e viaţa”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Victor Ponta.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, vineri, că primarii PDL „nu vor fi părtaşi la încălcarea legii” şi vor transmite Guvernului exact listele electorale actualizate până la 11 iulie 2012, arătând că memorandumul secret al Guvernului pe această temă nu are bază legală.

Vasile Blaga a spus, la o conferinţă de presă, că memorandumul secret al Guvernului încearcă să schimbe realitatea electorală din România şi demonstrează că USL acţionează în dispreţul legii, al Constituţiei şi al oricărei norme democratice.

INTIFADA DECLANSATA DE TRAIAN BASESCU CA IN ANII ’50 IMPOTRIVA LIBERALILOR:DEPUTATUL PNL TEODOR ATANASIU URMARIT PENAL IN „DOSARUL REFERENDUMULUI!”

17 aug.

Deputatul liberal Teodor Atanasiu, liderul PNL Alba, a fost audiat joi la sediul DNA Cluj într-un dosar privind referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, după cum a declarat acesta la ieşirea de la audieri.

Atanasiu a spus că a fost audiat ca învinuit, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene Alba a PNL şi că procurorii l-au întrebat ceva legat de „cumpărare de voturi sau cumpărare de influenţă ca să meargă lumea la vot”.

„Am înţeles că pe toată Transilvania noi liberalii am făcut o lovitură de stat să ducem lumea de vot, (…) că am folosit bani sau alte mijloace (…) ceva autoturisme sau autocare sau nu ştiu ce să ducem lumea la vot şi asta a influenţat în mod nefast căderea lui Traian Băsescu şi viitorul României. (…) Acuzaţia este că am folosit mijloace băneşti şi autoturisme sau automobile de diverse dimensiuni pentru a duce oameni la vot şi a influenţa rezultatul referendumului”, a afirmat Atanasiu.

Liberalul consideră că este vorba despre „un atac politic să demonstreze ceea ce spune ambasadorul SUA, ceea ce spune cancelarul Germaniei, ceea ce spune Traian Băsescu, ceea ce spun cei de la PDL că de fapt nu 7,5 milioane de români îl vor jos pe Băsescu, ci mult mai puţini”.

Teodor Atanasiu a precizat că nu cunoaşte nimic despre aceste învinuiri că nu şi le însuşeşte şi a menţionat că miercuri seara a găsit în cutia poştală de la domiciliul său din Alba Iulia mandatul de prezentare la DNA Cluj.

Fiul vitreg al ministrului Apărării Naţionale, liberalul Corneliu Dobriţoiu, este vizat într-un dosar al DNA Cluj în legătură cu referendumul, alături de liberalul Teodor Atanasiu, au relatat joi pentru AGERPRES surse judiciare.

Potrivit surselor citate, Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Corneliu Dobriţoiu, urmează să fie audiat la DNA Cluj pentru a clarifica aspecte ce privesc referendumul din 29 iulie.

SECRETARUL C.N.AL PSD CODRIN STEFANESCU ACUZA DUR PD-L CA AUNCA O PATA NEAGRA ASUPRA JUSTITIEI!

17 aug.

Secretarul Consiliului Naţional al PSD, Codrin Ştefănescu, consideră că nu preşedintele interimar Crin Antonescu a aruncat o pată neagră asupra justiţiei, ci PDL, acesta exprimând de fapt punctul de vedere a 7,5 de milioane de români care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu şi care „astăzi sunt revoltaţi de metodele staliniste utilizate de unele instituţii ale statului aflate sub control politic”.

„Trebuie specificat în mod clar că nu preşedintele interimar a aruncat o pată neagră asupra justiţiei şi a acuzat procurorii de practici comuniste. Acest lucru a fost făcut de PDL, în toţi anii de guvernare, în care a politizat instituţiile statului, reuşind să le aservească, astfel încât să răspundă la comenzi politice, a decis schimbarea unor oameni din justiţie, după bunul plac, şi a creat degringoladă în sistemul de justiţiei din România, fapt ce a dus la scăderea şi mai dramatică a încrederii acesteia în rândul cetăţenilor. Şi pentru că opinia publică este siderată de campania, practic de asediu, a procurorilor şi a DNA vizavi de cei care şi-au exprimat liber dreptul la vot, este necesară o atenţionare publică atât a liderilor PDL, cât şi a celor implicaţi în această operaţiune. Mai devreme sau mai târziu vor trebui să dea explicaţii vizavi de teroarea pe care au încercat să o instaureze, de abaterile grave de la principiile democraţiei, statului de drept şi a legilor în vigoare, de încălcarea tuturor drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, precum şi a altor prevederi constituţionale”, a spus Ştefănescu într-un comunicat remis joi AGERPRES.

Potrivit acestuia, după ameninţările proferate de ‘mesagerii’ PDL la adresa preşedintelui interimar Crin Antonescu, a altor lideri USL şi nu în ultimul rând la adresa cetăţenilor care au votat pe 29 iulie, este necesară constituirea, în perioada imediat următoare, a unor comisii parlamentare de anchetă pentru cercetarea acestor derapaje, la verificarea şi demiterea, acolo unde este cazul, a celor vinovaţi de abuzuri. Ştefănescu a spus că USL are obligaţia de a apăra, prin toate mijloacele legale, votul dat de români la referendum şi de a proteja pe toţi cei care, în aceste zile, au fost supuşi unor abuzuri cu vădit caracter penal. El a dat exemplu, în context, declaraţiile lui Cezar Preda, exprimate în numele PDL, referitoare la poziţia publică a preşedintelui interimar Crin Antonescu pe carele-a calificat ca fiind „inexacte şi totodată obraznice”.

„Crin Antonescu nu a făcut altceva decât să exprime punctul de vedere a 7,5 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu şi care, în aceste zile, sunt pur şi simplu revoltaţi de metodele staliniste utilizate de unele instituţii ale statului aflate sub control politic. În rândul opiniei publice există sentimentul că operaţiunea desfăşurată de procurori, la un nivel fără precedent într-un stat democratic, a avut efectul invers decât cel scontat de comanditorii de la PDL: s-a consolidat astfel ideea că Traian Băsescu şi grupul său de adulatori încearcă să anuleze, prin diverse metode, votul a 8,5 milioane de români. Şi pentru că opinia preşedintelui interimar este susţinută, în acest moment, de mii de petiţii trimise de cetăţeni, de reclamaţii la toate forumurile internaţionale, de poziţii publice exprimate în mass-media internă şi internaţională, de proteste de stradă sau de mici ‘revolte’, la nivel teritorial, acolo unde abuzurile procurorilor au depăşit orice limită, declaraţiile PDL, formulate prin diverşi purtători de cuvânt, nu sunt, pe fond, decât ameninţări tot mai puţin voalate la adresa liderilor USL şi în mod special la adresa lui Crin Antonescu”, a mai spus secretarul CN al PSD.

%d blogeri au apreciat asta: