Arhiva | 6:23 pm

APELUL LUI SORIN ILIESIU CATRE PARLAMENTARI:DEZBATETI CORECTITUDINEA SI CONSTITTUTIONALITATEA DECIZIEI CCR DIN 21 AUGUST 2012!!

26 aug.

Sorin Ilieșiu transmite un apel membrilor celor două Camere ale Parlamentului României, pentru ca în ședința de luni a Plenului să dezbată ”corectitudinea şi constituţionalitatea deciziei C.C.R. din 21 august”, privind ”invalidarea votului democratic exprimat la referendum, precum şi dacă asumarea de către Parlament a unei asemenea decizii nu va duce la disoluţia democraţiei, la anarhie sau la extremism”.

Iată textul integral al apelului transmis de către Sorin Ilieşiu parlamentarilor români:

Către membrii celor două Camere ale Parlamentului României

Stimate Doamne, Stimaţi Domni,

“Ţineţi cu poporul să nu rătăciţi!” – ne îndemna acum aproape două veacuri politicianul democrat Simion Bărnuţiu.

Prin DEMOCRAŢIE se înţelege (conform dicţionarului) “forma de organizare şi de conducere a unei societăţi în care poporul îşi exercită (direct sau indirect) puterea”. Poporul şi-a exercitat direct şi covârşitor puterea de a-şi exprima votul la referendumul din 29 iulie a.c., aproape 90% din participanţi, respectiv peste 7.400.000 de cetăţeni, votând pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu suspendat din funcţie de domniile voastre.

În condiţiile în care în ţara noastră democraţia autentică are o tradiţie mult prea scurtă, vă solicităm ca la şedinţa plenului reunit al Parlamentului care va avea loc luni 27 august a.c.

Subliniem că impunerea cvorumului de participare nu a respectat recomandările Comisiei Europene adoptate recent la Veneţia în materie de referendum prin care “nu se recomandă un cvorum de participare, întrucât îi asimilează pe cei care se abţin cu partizanii votului negativ”.

Mai subliniem că înainte de referendum, preşedintele suspendat şi partidul acestuia (PD-L) au făcut apeluri ilegale şi nedemocratice către electorat de a nu participa la referendum. Un apel identic către minoritatea maghiară din România de circa 7% din populaţie, a fost făcut şi de dl Viktor Orban, premierul Ungariei.

Dezinformarea făcută de preşedintele suspendat la nivel naţional şi internaţional în timpul campaniei pentru referendum, acuzând o aşa-zisă „lovitură de stat”, a influenţat o parte din electorat. Conform dicţionarului, “lovitură de stat sau puci se numeşte o răsturnare bruscă şi neconstituţională a puterii legitime a unui stat, impusă (neparlamentar) prin surpriză de o minoritate, de obicei formată din ofiţeri militari sau comandanţi paramilitari, folosind forţa”.

Avem convingerea că domniile voastre trebuie să dezbateţi faptul că o parte dintre judecătorii C.C.R. nu au constatat că pragul de 50%+1 a fost depăşit, cu toate că au primit documente edificatoare în acest sens cerute chiar de domniile lor pentru a decide corect.

Conform recensământului din 2011, populaţia din România este de 19 milioane de locuitori din care aproape 4 milioane sunt minori, fără drept de vot. Deci cvorumul a fost substanţial depăşit.

Din cei trei milioane de români din străinătate, doar vreo 2% au participat la scrutinele din ultimii ani (în 29 iulie a.c. au votat 2,4%), fapt care justifică lipsa acestora de pe listele electorale permanente.

București, 26 august 2012

Cu încrederea că – după 45 de ani de alegeri fraudate în timpul regimului comunist – nu au murit zadarnic, în decembrie ’89, pentru “alegeri libere şi corecte”, peste o mie de cetăţeni români.

Sorin Ilieşiu,

– autor al raportului neoficial pentru condamnarea regimului politic comunist ca nelegitim si criminal, autor al apelurilor din 2005 şi 2006 pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului http://www.revista22.ro/raportbrpentru-condamnarea-regimului-politic-comunist-ca-nelegitim-si-criminal-2567.html http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.revista22.ro/apel-pentru-condamnarea-internationala-a-criminalitatii-si-nelegitimit-3326.html

În şedinţa Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului de joi, de la ora 12.00, s-a stabilit că întrunirea extraordinară a plenului Parlamentului, în care se va prezenta decizia Curţii Constituţionale a României referitoare la invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, va avea loc luni, ora 15.00.

INTR-UN COMUNICAT INSTITUTUL DE PROPAGANDA A LUI BASESCU(ICR) PESTE GRANITA SE PLANGE CA NU-I MAI AJUNG FONDURILE!

26 aug.

Institutul Cultural Român (ICR) transmite într-un comunicat remis duminică MEDIAFAX că activitatea sa a fost blocată de reducerea bugetului cu peste 30%.

În urma rectificării bugetare operate joi de Guvernul României, bugetul Institutului Cultural Român a fost redus cu 14.560.000 lei, de la 43 000 000 lei, ajungând astfel la 28.440.000 de lei. Scăderea are loc în condiţiile în care ICR are angajamente legale în valoare de 29.000.000 de lei, se precizează în comunicat.

„O reducere de această dimensiune a bugetului ICR blochează activitatea institutului, compromite parteneriatele aflate deja în derulare şi afectează credibilitatea instituţiei, construită cu un efort deosebit începând cu 2005. Consecinţele unei asemenea reduceri au fost expuse de conducerea ICR în cadrul unei întâlniri cu ministrul Finanţelor Publice, domnul Florin Georgescu, desfăşurate la începutul acestei luni. În pofida asigurărilor primite, reducerea de peste 30% a fost operată în şedinţa Guvernului din data de 23 august 2012”, spun reprezentanţii ICR, potrivit MEDIAFAX.

De asemenea, reprezentanţii principalului instrument de propagandă a lui Băsescu peste graniţă îl acuză pe premierul Victor Ponta „dezinformează” cu privire la la dimensiunea bugetului ICR.

TARA ARDE.BABA SE PIAPTANA.PREMIERUL VICTOR PONTA VA PLECA LUNI LA CAPE TOWN ,AFRICA DE SUD PENTRU A PARTICIPA LA INTERNATIONALA SOCIALISTA!

26 aug.

Premierul Victor Ponta va merge luni la Cape Town, Africa de Sud, cu ocazia Congresului XXIV-lea al Internaţionalei Socialiste, care are loc o dată la patru ani, a informat duminică Guvernul, printr-un comunicat remis Agerpres.

Ponta va rămâne până joi în Africa de Sud, unde va participa la mai multe reuniuni şi întâlniri politice cu ocazia acestui congres, a precizat sursa citată. De asemenea, prim-ministrul român se va întâlni cu Jacob Zuma, preşedintele Africii de Sud, precum şi cu alţi şefi de guverne şi lideri ai partidelor socialiste.

Congresul din acest an va fi primul organizat pe continentul african şi va fi găzduit de Congresul Naţional African (ANC).

„Congresul va face apel la o “nouă cultură a solidarităţii”, iar agenda sa se va concentra pe patru teme importante, preocupări ale social-democraţilor din lume: (1) susţinerea unei economii cu locuri de muncă, creştere şi protecţie socială, ca răspuns al social-democraţilor la criza actuală; (2) lupta pentru drepturi şi libertăţi şi întărirea democraţiei reprezentative în lume; (3) pentru o politică a păcii, sustenabilităţii şi cooperării; şi (4) pentru o nouă cultură a solidarităţii între oameni şi între naţiuni”, a informat Guvernul.

COLOANA A CINCEA DIN PSD IN FRUNTE CU VASILE DANCU:PESEDISTI PREDATI-VA LUI TRAIAN BASESCU!

26 aug.

Dâncu: PSD nu este dispus să îl urmeze pe Crin Antonescu.

Sociologul Vasile Dâncu, băsist sub acoperire pesedistă, e prezent la datorie ca întotdeauna şi face declaraţii de natură să provoace scandal în USL. Într-un interviu acordat publicaţiei clujene citynews.ro, Dâncu lasă impresia că vorbeşte în numele PSD lansând săgeţi otrăvite înspre Crin Antonescu şi PNL.

Încă de la începutul interviului, Dâncu i-a atacat dur pe liberali, pe care îi acuză că în interiorul USL au încercat tot timpul să câştige întâietate în faţa pesediştilor. ”Atitudinea lui Crin Antonescu – care bineînţeles că era de aşteptat că nu-şi va respecta cuvântul dat legat de demisie – şi a PNL, care au încercat să ia faţa PSD în USL, arătând că ei continuă lupta, încearcă să justifice opţiunea pentru referendum şi încearcă să îşi aducă la barca lor cei 7,5 milioane de votanţi pe care spun că-i reprezintă”, spune fostul ministru al propagandei lui Adrian Năstase.

Vasile Dâncu nu a pierdut nici prilejul de a-l lăuda pe Traian Băsescu, căruia îi atribuie meritul de a fi coagulat în jurul său un nou pol de dreapta: ”Polul de dreapta s-a reînchegat într-o anumită măsură în jurul lui Traian Băsescu”.

Cea mai mare parte a interviului este dedicată indicaţiilor pe care Dâncu i le dă şefului său de partid, Victor Ponta, pe care îl sfătuieşte să ia distanţă de Crin Antonescu şi de PNL. ”Ponta are în acest moment o responsabilitate importantă, responsabilitatea guvernului şi a României. El nu-şi mai poate permite, cred, după ultimele reacţii internaţionale, să rişte izolarea României, aşa cum Crin Antonescu parcă ar dori-o. Cred că un discurs de un asemenea tip patriotard nu va ajuta deloc România în viitor, datorită scopurilor strategice pe care ni le-am asumat; noi ne-am asumat intrarea în NATO, noi am încercat să dăm o nouă dimensiune dezvoltării României prin UE. Practic, ceea ce propunea Crin Antonescu părea mai degrabă a fi o viziune autarhică naţionalistă pentru o Românie care să se izoleze şi care, după părerea mea, nu este o opţiune viabilă în acest moment. Ponta însă, datorită funcţiei pe care o deţine în acest moment, cred că este obligat să manifeste moderaţie şi să participe la o coabitare instituţională. Nu este nevoie să se împrietenească – nici nu cred că ar putea asta – cu Traian Băsescu, nici să colaboreze personal, dar instituţional cred că este o obligaţie. România a început să aibă probleme deja cu finanţarea pensiilor, salariilor, aşa că nu văd cum încercăm noi să ne izolăm”, explică clujeanul Dâncu.

Bunul prieten al lui Ioan Rus, vrând să pară că vorbeşte în numele PSD, a lansat chiar un avertisment pentru Ponta, căruia încearcă să îi sugereze că, dacă nu rupe alianţa cu PNL, pesediştii s-ar putea răzvrăti: ”Va fi şi o presiune pentru Ponta din partea PSD, pentru că nici PSD nu este dispus să urmărească prea departe proiectele şi aventurile lui Crin Antonescu. Pe de altă parte, va fi o presiune pentru Crin Antonescu, din partea PNL”.

O scurtă incursiune în memoria politică a ultimilor ani ne poate ajuta să observăm cum – deloc întâmplător, în momentele cheie de la sfârşitul bătăliilor electorale din care Traian Băsescu a ieşit învingător (inclusiv cu largul concurs al pesediştilor şi peneliştilor băsişti) – coloana a cincea din PSD, reprezentată de Vasile Dâncu şi Ioan Rus, a ieşit la rampă mereu cu acelaşi mesaj: ”Pesedişti, predaţi-vă la Traian Băsescu!”.

AVRIL LAVIGNE – HOT!

26 aug.

AVRIL LAVIGNE -I’M WITH YOU!

26 aug.

TAYLOR SWIFT – VIVA LA VIDA!

26 aug.

%d blogeri au apreciat asta: