LUNI 3 SEPTEMBRIE ,SENATORII ISI REIAU ACTIVITATEA CAND AR TREBUI SA SE DESCHIDA SESIUNEA PARLAMENTARA ORDINARA 2008-2012!

2 sept.

Senatorii îşi reiau activitatea luni, 3 septembrie, când urmează să se deschidă ultima sesiune parlamentară ordinară a legislaturii 2008-2012.

Conform procedurilor parlamentare, sesiunea va începe cu alegerea noilor structuri de conducere în grupurile parlamentare, în comisiile permanente, fiind, de asemenea, stabilită, prin votul plenului, şi componenţa Biroului Permanent al Senatului.

Funcţia de preşedinte al Senatului este deţinută în continuare de USL. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, urmează să îşi reia activitatea în această calitate după ce perioada cât a fost preşedinte interimar al României s-a încheiat, Traian Băsescu, care a fost suspendat în data de 6 iulie, revenind la Palatul Cotroceni.

În ceea ce priveşte funcţiile din Biroul permanent şi cele de la conducerea comisiilor, acestea se negociază, pe baza algoritmului politic, la începutul legislaturii, partidele urmând să-şi nominalizeze reprezentanţii pentru acestea la începutul fiecărei sesiuni.

Departamentul legislativ a transmis, în cursul acestei săptămâni, conducerii Senatului un documentar cu privire la apartenenţa politică a senatorilor în grupurile parlamentare şi în Biroul permanent.

Potrivit acestuia, pentru sesiunea septembrie-decembrie 2012, dintre cele 12 funcţii în Biroul permanent patru ar putea reveni grupului PSD, care este format din 41 de senatori şi are o pondere în structura Camerei superioare a Parlamentului de 33,21%.

Grupurilor parlamentare ale PDL şi PNL din Senat le-ar putea reveni câte trei funcţii în Biroul permanent, democrat-liberalii având 34 de senatori şi o pondere de 27,54% iar liberalii – 27 de senatori, cu o pondere în structura Senatului de 21,87%.

Grupul progresist, format din 12 senatori, cu o pondere de 9,72%, ar putea avea un reprezentat în conducerea Senatului. Tot un reprezentat în Biroul permanent al Senatului ar putea avea şi grupul parlamentar al UDMR, format din şapte senatori (pondere de 5,67%).

Grupul independenţilor nu va avea niciun reprezentat în Biroul permanent, senator independent, la acest moment, fiind numai Mircea Geoană, fost preşedinte al acestei Camere.

Potrivit vicepreşedintelui Petru Filip, funcţiile de vicepreşedinte al Senatului ar putea fi împărţite astfel: grupului PSD i-ar putea reveni două funcţii, grupului PNL – una, iar grupul PDL ar putea să încerce să îşi recapete funcţia de vicepreşedinte cedată grupului progresist.

La acest moment, funcţiile de vicepreşedinţi ai Senatului sunt ocupate de Petru Filip (PSD), Ioan Chelaru (PSD), Laurenţiu Chirvăsuţă (grupul parlamentar progresiv) iar grupul parlamentar al PNL urmează să desemneze un senator pentru ocuparea acestei funcţii rămase vacantă după demisia lui Dan Voiculescu (PC).

Funcţiile de secretari sunt ocupate de Gheorghe David (PDL), Alexandru Pereş (PDL), Vasile Cosmin Nicula (PSD) iar grupul parlamentar al PSD urmează să îşi desemneze secretarul în Biroul permanent al Senatului, funcţie rămasă vacantă după demisia lui Adrian Ţuţuianu.

Radu Berceanu (PDL), Gheorghe Marcu (PSD), Dan Radu Ruşanu (PNL) şi Attila Verestoy (UDMR) ocupă funcţia de chestor al Senatului.

În şedinţa extraordinară a plenului Senatului din 5 iulie s-a încercat completarea componenţei Biroului permanent, însă, din pricina lipsei cvorumului necesar, dezbaterile nu au ajuns la nicio concluzie.

La acel moment, viceliderul grupului PDL Toader Mocanu l-a reconfirmat pe Gheorghe David pentru funcţia de secretar al Senatului şi i-a propus pe Alexandru Pereş pentru funcţia de vicepreşedinte în locul lui Petru Filip, care a demisionat din PDL, şi pe Mihai Stănişoară pentru funcţia de secretar în locul lui Alexandru Pereş.

În aceeaşi şedinţă, liderul grupului PSD, Ilie Sârbu, a spus că social-democraţii îl propun ca secretar în Biroul permanent al Senatului pe Valentin Calcan, în locul lui Adrian Ţuţuianu, iar liderul senatorilor liberali, Mario Oprea, i-a propus pe chestorul Dan Radu Ruşanu ca vicepreşedinte, în locul lui Dan Voiculescu şi pe Ioan Ghişe pentru funcţia de chestor, în locul lui Ruşanu.

Distribuirea funcţiilor din Biroul permanent al Senatului va fi stabilită luni, după discuţiile din grupurile parlamentare şi după negocierile dintre liderii acestora.

Pe de altă parte, în această sesiune parlamentară s-a modificat şi cvorumul necesar şedinţelor. În prezent fiind 122 de senatori, cvorumul este de 62.

Senatul a finalizat sesiunea precedentă fără prea multe restanţe, urmând să reia discuţiile, în şedinţele viitoare de plen, asupra unor proiecte de lege care reglementează domeniul social şi care propun modificări ale Codului muncii, precum şi modificări ale legislaţiei privind sistemul unitar de pensii, asistenţa socială, prevenirea violenţei în familie, promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, indemnizaţia pentru creşterea copilului sau acordarea tichetelor de masă.

Restante au rămas din sesiunea trecută propunerea de lege a senatorilor Gabriel Mutu şi Iulian Urban care modifică legea de funcţionare a Curţii Constituţionale în sensul că o persoană care a făcut parte dintr-un partid politic nu poate ocupa funcţia de judecător al CCR, proiectul de lege privind modificarea Legii audiovizualului, propunerea legislativă privind împărţirea administrativ-teritorială a României, toate acestea fiind adoptate tacit de Camera Deputaţilor, precum şi propunerea legislativă privind statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, care a fost respinsă de Camera Deputaţilor.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: