Arhiva | 3:37 pm

ALO,USL.CUM II APARATI PE CEI 8,5 MILIOANE DE ROMANI CARE L-AU DEMIS PE BASESCU PE 29 IULIE SI ACUM SUNT BATAIA DE JOC NU NUMAI A CELOR 6 JUDECATORI CCR,DAR SI A TANDEMULUI LAURA & DANIEL SLUGILE LUI BASESCU!

6 sept.

Nu doar 6 judecători CCR, dar şi procurorii lui Daniel Morar îşi bat joc de votul a 8,3 milioane de români. Procurorii încearcă să acrediteze ideea că întreg referendumul a fost fraudat prin forţarea românilor să vină la urne.

Acuzaţii halucinante şi infacţiuni inventate

Un comunicat al DNA ne spune ce învinuiri i se aduc secretarului general al PSD şi principalul coordonator al campaniei electorale pentru referendum al USL.

Comunicanul precizează că în sarcina lui Liviu Dragnea s-au reţinut infracţiunile de:

Folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane.
Instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului.

În ceea ce priveşte punctele 1 şi 3, aici nu suntem în faţa vreunei infracţiuni. Nu se poate vorbi (cazul punctului 1) de vreun folos necuvenit personal sau pentru altul în urma desfăşurării referendumului. Rezultatul referendumului – indiferent care ar fi fost acesta – nu putea aduce vreun folos material sau de altă natură lui Dragnea sau altor persoane. În ceea ce priveşte punctul 3, nu s-a înregistrat, pe 29 iulie, nicio sesizare privind violarea ecretului votului. Dacă ar fi existat, cu siguranţă sesizările ar fi apărut pe prima pagină a anumitor ziare. Mai mult, acuzaţiile procurorilor intră în coliziune cu art. 2 al Legii partidelor politice, care prevede: “Prin activitatea lor, partidele politice promoveaza valorile si interesele nationale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participa cu candidati in alegeri si la constituirea unor autoritati publice si stimuleaza participarea cetatenilor la scrutinuri, potrivit legii”.

În ceea ce priveşte punctul 4, „oferirea sau darea de bani ori alte foloase” – acestea sunt infracţiuni prevăzute de legea electorală, dar acestea trebuie dovedite cu probe clare, nu simple delaţiuni ale unor adversari politici.

CUM NEGOCIA FOSTUL SECRETAR DE STAT,FAGARASEANCA ALINA BICA,CONSILIERA A LUI CODRUT OLARU DE LA DIICOT DOSARUL LUI BLEJNAR!

6 sept.

Fostul secretar de stat în ministerul Justiţiei, Alina Bica, negocia funcţiile de conducere din ANAF direct cu şeful instituţiei, Sorin Blejnar. Acest lucru reiese dintr-o interceptare telefonică aflată în dosarul în care Blejnar va fi judecat pentru susţinerea unui grup infracţional organizat.

În urmã cu doi ani, fostul secretar de stat Alina Bica încerca promovarea unei cunoştinţe într-o funcţie de conducere în cadrul structurii centrale a ANAF. Persoana cu pricina lucra la Braşov, judeţ din care provine şi Bica.

ALINA BICA: Domnu’ de la resurse umane a spus aşa, a întrebat-o cu ce se ocupă, ce-a facut, alea, alea şi la un moment dat i-a zis că are această funcţie vacantă şi că ar fi foarte potrivită. Da’ dacă nu vrei să fie, nu mă deranjează.

SORIN BLEJNAR: Nu, e ok, eu chiar o luam…

ALINA BICA: De birou! De birou! E un loc foarte bunuţ!

SORIN BLEJNAR: E un loc bun, da.

SORINBLEJNAR: Bun, ea e şef de birou la contestaţii la Braşov.

ALINA BICA: Si e şef de birou şi aici.

SORIN BLEJNAR: Si e şef de birou la birou’ central de asistenţă contribuabil.

ALINA BICA: Da puiule!

După un alt schimb de impresii legate de poziţia pe care urma să o ocupe cunoştinţa Alinei Bica , cei doi încep să glumească pe seama muncii la stat.

SORIN BLEJNAR: Auzi, când o să mă retrag din sistem, o s-o dau afară şi-o să mă duc în locul ăla!

ALINA BICA: De ce? E foarte bun locul?

SORIN BLEJNAR: Birou de asistenţă contribuabil? Tu ce vorbeşti?

ALINA BICA: Deci habar n-am ce înseamnă!

SORIN BLEJNAR: Foarte bine, foarte bine! E un program lejer, e un program de discuţi prin adresă cu contribuabilii, îi îndrumi pe ăia din ţară despre ce e vorba.

ALINA BICA: E o frecţie?

SORIN BLEJNAR: Nu e o frecţie, e un loc frumos.

Ancheta procurorilor DIICOT Braşov a început în urmă cu mai bine de doi ani. Deşi existau indicii încă de atunci cu privire la implicarea lui Blejnar în protejarea evazioniştilor abia anul acesta fostul şef Anaf a fost chemat la audieri . După ce a plecat de la ministerul justiţiei, Alina Bica a fost transferată la DIICOT central. Acolo este, culmea, consilier al şefului DIICOT, Codruţ Olaru.

EPISTOLA DE MULTUMIRE A LUI TRAIAN BASESCU CATRE LIDERII UE+NATO=URSS CARE AU FOST COMPLICI LA PUCIUL REGIMULUI TOTALITAR BASESCU!

6 sept.

Preşedintele Traian Băsescu a transmis joi o scrisoare de mulţumire liderilor europeni şi aliaţilor transatlantici care s-au pronunţat în favoarea României în timpul crizei politice din această vară, informează Administraţia Prezidenţială.

„Stimate Domnule / Stimată Doamnă,

Îmi face plăcere să vă adresez cele mai sincere mulţumiri pentru sprijinul ferm pe care l-aţi acordat instituţiilor statului român pe tot parcursul crizei politice severe din perioada 3 iulie – 27 august 2012. Poziţiile publice pe care le-aţi exprimat în sprijinul apărării independenţei instituţiilor statului, în special în ceea ce priveşte funcţionarea justiţiei şi respectarea deciziilor Curţii Constituţionale, au avut un rol important în menţinerea acestora pe cursul funcţionării lor corecte.Instituţiile statului român democratic au ieşit întărite din această criză şi au demonstrat că au capacitatea de a aplica prevederile Constituţiei şi ale legii, în condiţiile în care au fost supuse unor presiuni politice deosebite. Acest rezultat nu ar fi fost posibil fără susţinerea dumneavoastră constantă, pentru care doresc încă o dată să vă mulţumesc.

Vă rog să primiţi, stimate Domnule / stimată Doamnă, expresia consideraţiei mele foarte înalte, alături de marca aprecierii mele personale deosebite”.

LATRINA PORTOCALIE ROMANIA TV BASISTA PANA IN MADUVA REALIZATORILOR SI PATRONULUI ANUNTA :MINICONCENCEDIUL LUI MARIA SI TRAIAN BASESCU DEMISUL DE CEI 8,5 MILIOANE DE ROMANI!

6 sept.

In timp ce Crin Antonescu s-a întors din vacanţă, Traian Băsescu s-a retras la mare să se relaxeze. După nunta fiicei sale el şi-a luat câteva zile libere, pe care şi le petrece în staţiunea Neptun.

Miniconcediul său a fost întrerupt de o întâlnire oficială cu ambasadorii, care s-a desfăşurat în Capitală. Aceasta a fost prima sa apariţie publică după ce a fost repus în funcţia de preşedinte al României.

De mai bine de 8 ani de când este la cârma ţării, Traian Băsescu nu scapă nicio ocazie de a-şi petrece câteva zile libere la vila de protocol de pe litoral.

Elena Băsescu s-a măritat sâmbătă cu iubitul ei, Bogdan Ionescu. Cununia civilă a avut loc la Primăria Sectorului 2 din Capitală. Elena Băsescu a venit la Primărie la braţul tatălui ei.

A sosit la primărie la braţ cu tatăl ei şi a plecat alături de soţ. Elena Băsescu este de acum femeie măritată. Ceremonia a durat doar 10 minute. La ieşire însă, emoţia s-a citit pe feţele celor doi proaspăt însurăţei.

Cununia civilă a fost programată la ora 12 şi a fost oficiată de primarul Neculai Onţanu. La eveniment au asistat circa 30 de persoane.

SECRETARUL GENERAL AL PSD ,LIVIU DRAGNEA PUS SUB INVINUIRE DE DNA IN DOSARUL REFERENDUMUL!

6 sept.

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a fost pus sub învinuire de DNA, el fiind acuzat că s-a folosit de influenţa de partid pentru a obţine foloase,

Liviu Dragnea, preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, s-a prezentat, joi, la DNA, pentru a fi audiat în cazul privind referendumul.

Însoţit de avocatul Marian Nazat, Dragnea a spus că nu ştie în ce calitate a fost citat de procurori şi nici dacă este pentru cazul privind referendumul sau în alt dosar.

„Nu am aflat încă nimic faţă de ieri. Voi vedea despre ce e vorba. Eu am derulat o campanie în mod corect, am fost la vot, aţi fost şi voi. Doamne fereşte să nu vă cheme şi pe voi”, a declarat Dragnea.

El a precizat că va face declaraţii la ieşire.

În 14 august, Direcţia Naţională Anticorupţie informa că procurorii fac cercetări în legătură cu organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie, dar că, având în vedere stadiul anchetelor, nu poate furniza date suplimentare.

BASISTA MONICA TATOIU FOSTA CADIDATA DIN PARTEA P.C.PUSA LA PUNCT DE ANALISTUL POLITIC MUGUR CIUVICA A PARASIT EMISIUNEA CRISTINEI DIACONESCU,SCUZE SINCAI DE LA ROMANIA TV

6 sept.

Război în direct între Mugur Ciuvică şi Monica Tatoiu. Cei doi s-au contrat în permanenţă în emisiunea NewsDesk, de la România TV. Deranjată de modul în care i se adresa analistul, Monica Tatoiu a decis să părăsească studioul.

Pe tot parcursul emisiunii, Monica Tatoiu şi Mugur Ciuvică s-au acuzat reciproc de partizanat politic.

„Doamna Tatoiu, ştiu că dvs bateţi câmpii, dar eu nu apăr pe nimeni, eu spre deosebire de dvs nu îl apăr pe Băsescu”, a atacat Ciuvică.

„Dvs. ştiţi exact ca şi comisarii comunişti, eşti băsistă, eşti tâmpită, eşti aşa, eşti pe dincolo”, a replicat Tatoiu.

Monica Tatoiu l-a acuzat pe analistul Mugur Ciuvică de faptul că este plătit pentru a spune lucruri denigratoare la adresa preşedintelui Traian Băsescu şi a PDL-ului.

„Pe mine nu mă plăteşte nimeni. Eu stau şi mă gândesc cine sunt sponsorii institutului de unde vă luaţi dvs. banii”, a spus Tatoiu.

„Banii mei sunt banii pentru care eu plătesc impozit şi nu e nu e treaba dvs. de unde îmi iau eu banii”, a răspuns Ciuvică.

Supărată pe modul în care Mugur Ciuvică i s-a dresat, Monica Tatoiu a ales să părăsească emisiunea.

„Agresivitatea, mitocănia şi modul în care încercaţi să transmiteţi acelaşi lucru într-un mod din ce în ce mai abject….”, a acuzat Tatoiu.

„Ce e abject? Abject e băsismul dvs”, a intervenit Ciuvică.

Tatoiu: „Dacă încă o dată mai vorbiţi aşa, mă scol şi am plecat pentru că nu pot să stau în acest spaţiu cu un individ…”. Ciuvică: „Mie mi-ar face plăcere să plecaţi, vă spun sincer”.

TRAIAN BASESCU DEMISUL LA REVENIRE SI-A DAT ARAMA PE FATA:URA SA PENTRU CEI 8,5 MILIOANE DE ROMANI CARE L-AU TRIMIS ACASA!

6 sept.

Traian Băsescu a avut un discurs tranşant în faţa ambasadorilor, consideră analistul politic Daniel Barbu. Discursul susţinut de Traian Băsescu este acelaşi discus pe care l-ar fi ţinut şi Nicolae Ceauşescu dacă reuşea să revină la putere după momentul decembrie 1989, a mai explicat Daniel Barbu.

Ce cuvânt a evitat să folosească Băsescu în discursul de la revenireAnalistul remarcă că în discrusul său Traian Băsescu s-a ferit să folosească cuvântul “cetăţeni”. ”După o perioadă de tăcere, Traian Băsescu a ieșit astăzi la rampă și a reluat lina sa veche. Asta ar fi făcut și dictatorul Nicolae Ceaușescu, în 1989, dacă nu ar fi fost înlăturat de la putere. Băsescu ne-a spus pe șleau că Procuratura și Securitatea sunt alături de el, restul nu contează. Din păcate, ne-am întors în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. Deoarece nu este un om prea inteligent, Traian Băsescu ne-a spus-o astăzi în față. De observat e că nu a rostit nici o clipă cuvântul ”cetățeni”, comentează Daniel Barbu.

O altă remarcă în urma discursului a fot nota personală în care Traian Băsescu a înţeles să pună problemele în faţ ambasadorilor. În mai multe rânduri Traian Băsescu a explicat problemele prin sintagma “eu doresc” sau “interesul meu este”, au mai remarcat analiştii politici.

Evitarea folosirii cuvântului “cetăţeni” ar putea fi o strategie a lui Traian Băsescu. Parapsihologul Aliodor Manolea povestea că după suspendarea din 2007 a observat că Traian Băsescu privea cetăţenii care pe o masă amorfă. “Aici a fost marea problemă. Ceea ce am găsit sau, mai bine spus, ce nu am găsit acolo, în interiorul omului Băsescu. În afară de iubirea de sine, n-am găsit iubirea pentru aproapele său, iubirea de oameni. Şi am fost uimiţi. Cel care nu iubeşte poporul l-a condus pe acesta şi voia să îl conducă în continuare. Atunci am avut un moment în care am vrut să ne retragem. Mai ales că nu aveam nicio obligaţie de nici un fel care să ne condiţioneze colaborarea. Totuşi, de regulă, atunci când începem ceva, mergem până la capăt, folosind toate capacităţile şi toată priceperea noastră pentru atingerea scopului pe care ni l-am propus. Nu vă puteţi închipui cât de greu a fost să îl determinăm să spună „vă iubesc”. Atunci am aplicat stratagema ca, sub impulsul temerilor sale generate de pierderea puterii pe care o exercita ca preşedinte, să accepte, să fie de acord în interior că starea lui de bine este condiţionată de mulţimile cărora li se adresează. Că depinde de ei să îşi recapete privilegiile. În aceste condiţii, a început să privească oamenii cu alţi ochi, să îi vadă şi altfel decât ca o masă amorfă. Rezultatul s-a văzut la vot. Bineînţeles că, odată revenit la putere, a acţionat aşa cum era obişnuit, a uitat repede tot ce a acumulat în bine”, a spus Aliodor Manolea.

EVREUL KHAZAR GUNTHER KRICHBAUM,OMUL „FETEI ACELEA DIN EST”ANGELA MERKEL FAC DE RAS GERMANIA IN AMBITUL CANCELARULUI CARE VREA CA EUROPA SA FIE CONDUSA DE CEL DE AL PATRULEA REICH!

6 sept.

Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, se teme că la alegerile parlamentare din România, din 9 decembrie, se vor produce fraude ”în stil mare” și consideră că este necesară trimiterea de observatori OSCE.

Germania vrea observatori la alegerile parlamentare din România”România este un stat membru al UE și cetățenii săi sunt cetățeni ai UE. Oamenii au dreptul la alegeri parlamentare libere și corecte”, a precizat Krichbaum, scrie realitatea.net.

”A fost nevoie de intervenții clare de la Bruxelles și de la Berlin, pentru a readuce guvernul român pe calea statului de drept și a democrației”, a spus președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, adăugând că organizarea referendumului de suspendare a președintelui Traian Băsescu nu a corespuns standardelor europene.

Prin urmare, ar trebui ca pregătirile pentru alegeri și campania electorală, în special în zonele rurale, să fie puse sub observație pe o perioadă mai lungă de timp.

Krichbaum susține că în România ar trebui să fie trimiși observatori OSCE, care să urmărească încercările de manipulare.

”Este în interesul tuturor partidelor, ca alegerile să se desfășoare corect”, a mai spus parlamentarul creștin-democrat.

SECRETARUL GENERAL AL PSD LIVIU DRAGNEA:ESTE RAZBUNAREA LUI BASESCU IMPOTRIVA CELOR CARE L-AU DEMIS!

6 sept.

Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, a declarat, în exclusivitate la Antena 3, că se aştepta ca şi el să fie chemat la DNA să dea explicaţii în dosarul referendumului după ce „au anchetat oameni prin sate, pe uliţe, au intrat peste ei în biserici şi i-au pus să jure pe biblie.“

„M-aşteptam să ajungă şi la mine. Doar am condus campania întregului PSD de la nivel central, campanie prin care, în mod legal, am cerut oamenilor să vină la vot şi să voteze DA pentru demitere“, a spus Dragnea, precizând că nu ştie de ce este chemat să dea explicaţii la DNA.

„Cred că este vorba de referendumul pentru demitere. O să aflu mâine“, a precizat Dragnea.

„Principala acuzaţie cred că este asta, că am votat DA la referendum. Pe de altă parte, cei care i-au blocat pe oameni să voteze, încălcând legea, […] pe ei nu îi întreabă nimeni de sănătate. Sunt din partea cealaltă, în frunte cu Traian Băsescu“, a mai spus secretarul general al PSD.

„În condiţiile în care Traian Băsescu mi-a pronunţat numele de câteva ori în campania electorală dând indicaţii foarte clare era normal să se întâmple lucrurl ăsta“, a adăugat Liviu Dragnea.

El a declarat că se va prezenta, joi, la DNA exprimându-şi speranţa că dosarul referendumului va fi instrumentat corect.

„Sper să nu mai apară scurgeri de informaţii pe surse, să nu mai apară înregistrări pentru că tot ce s-a întâmplat este corect, tot ce s-a întâmplat este legal, nu este nimic ilegal acolo, eu nu am nimic de ascuns şi aş vrea ca toată procedura să fie corectă“, a mai spus Dragnea.

Secretarul general al PSD a spus că asistăm la tentativa unui om, respins de 7.500.000 români, de a se răzbuna pe cei care i-au determinat pe români să vină să îl respingă.

FLY PROJECT – BACK IN MY LIFE!

6 sept.

SORE – LOVE IS MUSIC!

6 sept.

MATTEO ft.STELLA -PUSH IT!

6 sept.

CANDY DULFER – MY FUNK!

6 sept.

CANDY DULFER ft. DAVE STEWART – LILY WAS HERE!

6 sept.

MINISTRUL DE EXTERNE TITUS CORLATEAN :BASESCU VA REPREZENTA ROMANIA LA CONSILIUL EUROPEAN!

6 sept.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, marţi seara, că preşedintele Traian Băsescu va reprezenta România la Consiliul European programat pentru sfârşitul lunii noiembrie, potrivit deciziei Curţii Constituţionale.

„Agenda viitorului Consiliu European e una preponderent economică, ceea ce presupune prerogativele Guvernului. La noi Curtea Constituţională a decis ca preşedintele e singurul mandatat să reprezinte România la Consiliul European. În consecinţă, preşedintele va fi cel care va reprezenta România”, a susţinut la DIGI 24 şeful Diplomaţiei române.

Totodată, Titus Corlăţean a spus că ar fi necesară o clarificare a competenţelor între preşedinte, Executiv şi Parlament. „Această ambivalenţă oferă posibilitatea unor abuzuri. O reformă constituţională se impune. E bine să nu inventăm roata, să ne uităm ce scrie în Constituţia altor state. Nu înseamnă o subminare a rolului preşedintelui”, a declarat ministrul Corlăţean.

Curtea Constituţională a decis, în 27 iunie, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, primului-ministru.

Totuşi, a doua zi, în 28 iunie (dată până la care decizia Curţii nu se publicase în Monitorul Oficial-n.r.), premierul Victor Ponta a plecat în locul preşedintelui Traian Băsescu la Consiliul European de la Bruxelles, după ce fostul ministrul al Afacerilor de Externe, Andrei Marga, înaintase documentul cu propunerea de mandat pentru şeful Executivului ca reprezentant al României la reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie, şeful Executivului.

%d blogeri au apreciat: