CONSILIERUL PREZIDENTIAL BOGDAN MANOIU: AVIZUL COMISIEI DE LA VENETIA AR PUTEA FI INCLUS IN MCV!

11 sept.

Consilierul prezidenţial Bogdan Mănoiu consideră că avizul pe care-l vor da experţii Comisiei de la Veneţia, după vizita de la Bucureşti, ar putea fi inclus în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie, de la sfârşitul acestui an.

„Comisia de la Veneţia are de emis opinii cu privire la două solicitări. Le va trata la pachet şi va emite o singură opinie, un singur aviz. Solicitarea din partea secretarului general al Consiliului Europei se referă la compatibilitatea actelor guvernului şi Parlamentului României, din perioada începutului de iulie, cu normele constituţionale şi legislaţia europeană”, a declarat Mănoiu, luni seară, la B1 Tv.

El a adăugat că cea de-a doua solicitare este cea făcută de către premierul Victor Ponta şi vizează cele două ordonanţe de urgenţă adoptate în perioada 3 – 6 iulie, privind prerogativele Curţii Constituţionale şi organizarea referendumului.

Întrebat dacă avizul pe care-l va da Comisia de la Veneţia ar putea fi inclus în raportul MCV de la sfârşitul acestui an, Mănoiu a răspuns: „Da, cred că da. Bineînţeles că da. Autoritatea Comisiei de la Veneţia este recunoscută. Şi ca atare, orice opinie de acest gen este privită cu maximă seriozitate. Este firesc să fie luată în considerare”.

Luni, preşedintele Traian Băsescu a primit la Palatul Cotroceni o delegaţie de experţi ai Comisiei de la Veneţia, care se vor afla în Bucureşti până marţi.

„O delegaţie a Comisiei de la Veneţia va vizita Bucureştiul, în vederea elaborării unei opinii referitoare la situaţia constituţională din România şi a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului (român – n.r.) cu privire la modificările Legii Curţii Constituţionale şi ale Legii referendumului în România”, se preciza pe site-ul oficial al Comisiei de la Veneţia.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: